UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

duminică, 20 noiembrie 2016

CAUZELE SUBTILE ALE BOLILOR LA RAŢE


            Noua Medicină Veterinară Germanică©        

            - Cauzele subtile ale bolilor la raţe -                      

            De la o vreme, am constatat că raţele mele sunt cam apatice, nu mai merg la baltă şi nici ouă nu mai fac. Răţoiul este la fel de ponosit şi pleoştit ca şi ele. Anunaki e nefericit, căci raţele nu mai vor să-i asculte poveştile şi nici să se joace cu el. Ce-o fi cu ele, m-am întrebat, poate ar trebui să le duc la veterinar. L-am sunat pe Firfi, că el e specialist în raţe.
Anunaki, lângă mine popoţoc era numai ochi şi urechi.          
            - Nu le duce la veterinar, m-a sfătuit Firfirică, du-le mai bine la vraci. Că doctorul le pune un pârlit de diagnostic, îţi ia banii şi le prescrie un tratament medicamentos care nu le va ajuta la nimic şi în mod sigur le va omorî. Vracii, şamanii, doftoroaiele şi vindecătorii au observat că orice boală care în aparenţă are o cauză precisă are de fapt o cu totul altă cauză şi mai precisă, care este de natură spirituală, lucru de altfel confirmat şi de Noua Medicină Veterinară Germanică. Îţi dau un număr de telefon şi o adresă şi du-le la vraciul veterinar Hamhamăr din Dâlga. Îţi dau eu o volieră mobilă dacă nu ai, dar ştii ce, mai bine sună-l înainte, că poate vine el la tine şi nu mai este nevoie să le transporţi până acolo.     

            - Chiar Hamhamăr îl cheamă sau e o poreclă                      
            - În Dâlga nu-şi mai aminteşte nimeni cum îl cheamă, dar aşa i se zice, că se-ncaieră şi se latră pe la garduri cu toţi câinii din mahala atunci când trece pe stradă. Unii susţin că le dă sfaturi medicale, alţii că spirituale, alţii că-i înjură, însă nimeni nu ştie să spună exact de ce face aşa. Mai sunt unii care spun că a fost internat şi la Spitalu de Veseli pentru asta, alţii mai evoluaţi afirmă că nu există nicio legătură între lătrat şi cum îl cheamă pe el, că de fapt ar fi numele lui spiritual.                       
            
L-am sunat pe vraci, m-am recomandat şi mi-am spus păsul. Anunaki tot pe lângă mine, cu urechile cât pâlnia.   
            - Zici că nu mai ouă şi că răţoiul s-a tâmpit? 
De când ai observat fenomenul?       
            - De vreo trei săptămâni, domnule Hamhamăr                 
            - Păi asta indică clar faptul că au un sentiment de culpabilitate sexuală provenit din utilizarea incorectă a sexualităţii sau a creativităţii lor. Câte raţe ai?         
            - Nouă raţe din rasa Pekin, socotind şi răţoiul.                
            - Mai măcăne?                       
            - Slab, slab de tot...         
            - Auzi Astralopitecule, dar dureri de cap, greţuri, vărsături, insomnii, priviri piezişe, transpiraţii abundente n-ai observat la ele?     
            
- Nu.      
            - Urmăreşte-le cu atenţie! Dacă prezintă astfel de simptome înseamnă că încep să se trezească spiritual şi nu mai e mult până îşi vor lua zborul în dimensiunea a cincea din Noua Energie. În situaţia asta obligatoriu trebuie tăiate şi băgate în congelator, că dacă fac saltul cuantic, rămâi fără ele. Altfel s-ar putea să fie bolnave. Şi-aici trebuie să fim foarte atenţi, deoarece toate bolile, fără excepţie au cauze subtile, de natură spirituală,
 căci orice manifestare fizică a unei boli îşi are originea în lumea energetică a gândurilor, sentimentelor şi trăirilor sufleteşti. Înţelegi ce-ţi spun?             
            - Da.      
            - Foarte bine! 
Cel care posedă farmecul şi meşteşugul îmbârligării cucereşte orice suflet. Aşa că fii atent mai departe! Dacă raţele tale prezintă boli sau tulburări în zona gâtului bunăoară, acestea se datorează dificultăţilor lor de a-şi concretiza gândurile în activităţile cotidiene, de a percepe adevărul spiritual, de a cunoaşte instinctiv esenţa lucrurilor şi fiinţelor, precum şi incapacitatea lor de a se lăsa pătrunse de emoţia şi energia divină. Şi uite-aşa ajung să-şi piardă şi sentimentul religios.               
            
- Şi de la ce ar putea fi? l-am întrebat eu.         
           - De la spaima că tu te prefaci că le iubeşti, când de fapt tu mori de poftă să le iei gâtul. Asemenea oamenilor, ele rămân blocate în lumea ideilor şi nu pot trece la fapte în lumea concretă: nu mai mănâncă, nu mai măcăne, nu mai ouă. Simt că se sufocă şi-atunci trag tot mai mult aer şi tot mai multe pârţuri. Şi dacă le auzi că trag pârţuri să ştii că tot frica le generează şi gazele intestinale.        
            Dacă fac pneumonie sau prezintă alte afecţiuni ale plămânilor, să nu le dai antibiotice, că le omori cu zile, căci simptomele sunt datorate fricii lor de a trăi cu adevărat, de a gusta viaţa din plin şi de a fi fericite. Ele trebuie să conştientizeze că fericirea nu provine de la tine, stăpânul lor, care cu o mână le dai de mâncare şi cu cealaltă le furi ouăle, ci este o stare de armonie interioară, pe care au datoria să şi-o cultive singure.                     
             Probleme frecvente se mai întâlnesc şi în zona târtiţei la raţele coţohârle, preocupate în mod special nu atât de ouat, cât de a-şi procura senzaţii şi plăcere provenind din coţăială. De asemenea şi raţele neprihănite sau semiprihănite care se culpabilizează sub aspect sexual au la rândul lor probleme în această zonă a corpului. Adevăratele lor problemele însă nu sunt acolo, deoarece cu cât o raţă este atrasă mai tare de plăcerea simţurilor, cu atât mai mult se îndepartează de adevăratul scop al vieţii ei.                     
            - Care e scopul suprem al unei raţe, domnule Hamhamăr? Ha, ha, să ajungă pe varză? 
            - Nu fi cinic... mi-a răspuns vraciul, acesta este scopul nostru, în calitate de Dumnezeu al lor. Deşi toate ajung mai devreme sau mai târziu într-o oală, adevăratul lor scop este însă trezirea conştiinţei prin rafinarea calităţilor spirituale, a iubirii şi a devoţiunii. Simţurile servesc la perceperea esenţei divinităţii, la trăirea pentru şi întru divinitate, iar nu la satisfacerea egoistă a dorinţelor şi poftelor carnale.       
            - Ce înseamnă trăirea în divinitate?      
         - Păi ăsta este scopul suprem al tuturor fiinţelor din univers şi mai cu seamă al raţelor. 
Nae Ionescu s-a înşelat amarnic când a zis că omul este singurul animal care se poate rata. Numai raţa nu ratează.”. A greşit profund, căci şi raţa se poate rata. Uite, punem cazul: dacă o raţă are ghinionul să fie mâncată de o vulpe ea se ratează, deoarece, cu totul efortul ei de a evolua spiritual, sigur nu va ajunge în rai, dar dacă raţa este purificată prin foc şi trece prin stomacul omului, atunci fiinţa ei pură se topeşte în fiinţa divină ca supozitoru’, devine una cu ea, iar raţa are certitudinea că se află întru Dumnezeu. Că zice şi Ipse: “E-nălţător să îţi alegi un ţel şi-apoi, trecând prin foc, s-ajungi la el.”                   
            - Păi dacă e moartă, ce certitudine să mai aibă, domnule Hamhamăr?        
            - Are, are, toate au. Ornitologii spiritualişti au confirmat: moartea nu există. Raţa nu e moartă, raţa se transformă. După ce raţele sunt tăiate şi mâncate, sufletele lor ajung în Alpha Cygnus din Constelaţia Lebedei. Şi de-aici se reîncarnează după merite, cele neevoluate ajung tot nişte pârlite de raţe, cele trezite devin gâşte, cele evoluate şi cu vibraţii înalte se reîntrupează în lebede, pe când cele cu vibraţii foarte înalte care, şi-au făcut bine lecţiile de viaţă pe Pământ ajung vulturi. Dintre toate, doar iluminatele îşi încheie apoteotic ciclul karmic şi nu mai revin niciodată pe Pământ, ele continuându-şi zborul cunoaşterii infinite printre energiile subtile din ether şi non-dualitate. 
            Dar să ne-ntoarcem la cauzele spirituale ale bolilor. Uite, dacă simptomele bolii se manifestă la nivelul copanelor asta semnifică faptul că raţele folosesc incorect legătura dintre suflet şi personalitate, dacă se manifestă la nivelul abdomenului, să zicem pipotă, maţe sau rinichi, atunci cu siguranţă la originea lor se află teama sau refuzul raţei de a slăbi încordarea şi chiar şi refuzul obstinat de a vedea limpede, de a discerne sau de accepta idei noi, lucru de altfel foarte obişnuit la ele. Durerea şi forfoteala din maţe arată clar incapacitatea raţei de a asimila experienţele vieţii şi refuzul ei de a înţelege unele lecţii de viaţă la nivel evolutiv.                       
            Durerile de pântece mai exprimă şi frica de a pierde un ou iar asociate cu atacuri de panică, frica de a pierde iubirea Stăpânului Divin, respectiv a ta. Dacă durerile sunt asociate şi cu diaree, nu de la vreo toxiinfecţie alimentară li se trage, ci de la teama de viitor, teamă pe care au resimţit-o când, răţuşte fiind, o sexatoare le-a ţinut strâns în mână şi le-a suflat cu putere în fund ca să le determine sexul. Ţie ţi-a suflat vreodată cineva în fund?           
            - Nu.    
            - Mie da, şi îţi spun eu, ca vraci, e foarte traumatizant. Că de-aia nu mă-nţeleg prea bine cu câinii. 
            - Da’ dacă te muşcă un câine turbat cum procedezi?            
            - Conform Noii Medicine Veterinare Germanice, nu trebuie sub niciun chip să te vaccinezi. Corpul se autovindecă de turbare cu iubire necondiţionată. Remediul este simplu: răzi sănătos, pui muzică de relaxare, te împaci cu trecutul şi în timp ce plin de iubire te încarci cu energie pozitivă şi aştepţi să te autovindeci, îţi pregăteşti şi un rând de haine pentru înmormântare. Dacă nu ai bani de haine, atunci te duci şi faci antirabice. Cel mai bine este însă, atunci când eşti hotărât să urmezi învăţăturile Noii Medicine Germanice, să începi mai întâi cu testamentul.        
            - Dumneata le urmezi?           
            - Ha, ha, da’ ce-am băut gaz? Eu doar o predau şi o aplic pe animale, jurnalişti şi politicieni, că dacă mă doare ceva, mă duc imediat la doctor. Dar nu eu sunt subiectul discuţiei aici, ci raţele tale, aşa că hai să vedem cum stă treaba mai departe.         
            Iaca, numai faptul că unele raţe au ieşi din ouă clocite în incubatoare şi nu au avut parte de măcănitul matern pe vremea când erau răţuşte, să fii convins că privarea de afecţiune este cauza durerilor. Şi chiar dacă amintirile lor sunt neplăcute, ele nu uită niciodată locul în care au ieşit din găoace. Şi tocmai de locul în care au văzut lumina becului şi mai apoi lumina zilei le leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Aşa că astfel de raţe bolnave vor fi ajutate cel mai bine să se vindece în locul din care provin, pentru că numai acolo paternul lor bioenergetic funcţionează cel mai bine. 
Tu ştii de la ce crescătorie au provenit raţele tale? 
            - Nu, adică nu mi-am pus problema aşa, fiindcă aveam impresia că sunt raţe de curte. Dar acum, dacă stau să mă gândesc că le-am cumpărat la un preţ foarte bun bănuiesc că de la Avicola Pocreaca au fost şutite, fiindcă acolo e şi o fermă de raţe. 
Însă nu cred că e bine să mergem cu ele chiar acolo.    
            - Nu, nu e bine, cu atât mai mult cu cât m-am vuduit cu veterinarele vostru de la Avicola. Mare idiot! Auzi, cică raţele şi găinile trebuie vaccinate! Păi cum frăţică să vaccinezi raţele împotriva unor disfuncţii spirituale, mai ales că viruşii şi microbii nici nu există!? Că l-am şi-ntrebat, “Băi veterinare, da’ găinile şi raţele voastre vaccinate poa’ să zboare?”; “Nu, mi-a răspuns el, da’ sunt sănătoase!” ;“Sănătoase pe dracu’, zic, toate sunt lipsite de umor şi au probleme cu spatele iar asta provine de la incapacitatea de a iubi sau folosirea defectuoasă a iubirii din pricina faptului că au fost clocite în incubator şi nu au avut parte de afecţiunea ambilor părinţi. Incubatoarele voastre, înafară de căldură dau şi afecţiune?”;” Ce prostii vorbeşti, zice, cum să dea afecţiune nişte instalaţii, băi Hamhamăre!?”; “Păi vezi, de-aia, din lipsă de susţinere afectivă toate raţele voastre nu-şi pot înţelege sufletul, nu se pot detaşa de trecut, au teamă de viitor şi au sentimente de culpabilitate, de-aia sunt schiloade sufleteşte. Şi în loc ca voi să le băgaţi în hipnoză şi să faceţi cu ele regresii transgeneraţionale şi să le vindecaţi, voi ce faceţi? Le otrăviţi şi mai rău cu vaccinuri! Ruşine să vă fie, criminalilor!”    
            - Şi el ce-a zis?           
            - Mie nu mi-a mai zis nimic, da’ le-a zis câinilor: “Şo pă el!”, însă eu am fost mai rapid decât ei şi din câteva lătrături şi mârâieli, de dincolo de poartă, i-am pus la punct! Dar să lăsăm asta... Astralopitecule, ia zi, da’ tu ficat de gâscă mănânci?         
            - Ooo... sigur că da, câteodată, când mai găsesc terină sau pâté de foie gras, mânânc cu mare plăcere. N-am eu atâţia bani pe câtă poftă am.       
            - Dar de raţă?  
            
- Şi de raţă la fel.        
            - Să nu mai mănânci! Ficatul e toxic! Pisici ai?       
            - Am, am vreo trei, domnule Hamhamăr.      
            - Dă-l pisicilor că ele sunt topite după energii negative. 
Ficatul la raţe este extrem de sensibil la supărări şi stres. El este organul care reacţionează la supărările pe raţele apropiate şi deseori păstrează în memoria celulelor sale numai emoţii negative şi sentimente de ură, mânie şi furie reprimate. Atunci când o raţă are un conflict mocnit între minte şi suflet, mânia îndreptată către ea însăşi se aşează direct pe ficat. Cele care au ficatul slab din naştere prezintă acelaşi gen dezechilibru, însă provenind dintr-o viaţă anterioară. De aceea raţele măcăne într-una fiindcă multora dintre ele nu le convine defel condiţia de raţă şi dau în crize existenţiale şi depresie, care le macină şi le distrug ficatul şi dau în icter. Iar ficatul înseamnă credinţă în univers şi odată credinţa distrusă, energiile negative nu mai pleacă din ficat.       
            Dacă ai reuşi să te bagi în capul unei raţe ai putea să o auzi: “Doamne de ce nu m-ai făcut şi pe mine o lebădă!”, neştiind biata că şi lebedele suferă că nu sunt păsări Phoenix. Că de-aia nici nu măcăne raţele când fac câte un ou, aşa cum cotcodăcesc lăudăros găinile, fiindcă îşi dau seama că tocmai au mai adus pe lume o fiinţă la fel de nefericită ca şi ele. Iar faptul că nu-şi pot exprima deschis sentimentele le creează palpitaţii precum şi alte probleme cardiace, asta dacă n-au o inimă slabă încă de când erau în găoace, căci atunci necazurile şi nefericirile lor vin dintr-altă viaţă.      
            Pe de altă parte, problemele de fiere arată îngustime de spirit. Dacă o raţă vede că răţoiul calcă o raţă mai frumoasă decât ea, instantaneu i se varsă fierea-n sânge, iar raţa va suferi de sindromul “răţuşca cea urâtă”. Şi uite-aşa ajung unele raţe să se urască şi să se dispreţuiască, fie din pricină că sunt prea grase şi au târtiţa prea mare, fie că sunt anorexice, fie că au copanele prea scurte sau ciocul prea gros. 
            - Nu e cazul. Ale mele sunt frumoase ca luna.          
            - Ştiu, ştiu, toţi ziceţi aşa. Mai bine adu-mi tu una tăiată, opărită şi jumulită gata, ca să-i fac disecţie. Şi până o să-ţi trimit eu rezultatul de la analize, uite, te învăţ o rugăciune foarte puternică, cu efect grantat. Seara la culcare şi dimineaţa când te trezeşti, te duci la raţe, cazi în genunchi şi spui tare, ca să te audă: 
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin coteţul meu îmi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile spirituale ale raţelor mele în Numele lui Iisus, Amin.”. Şi mai pune-le şi nişte muzică de relaxare, când le spui rugăciunea şi ele se vor autovindeca.            
            - E miştoacă rugăciunea, da’ am şi eu o nelămurire.            
            - Zi!     
            - De când umblă Dumnezău Tatăl în numele lu’ Fi-Su? Cine-i jupânu’?    
            - Lasă bă Astralopitecule şmecheriile-astea, tu zi aşa cum te-nvăţ io, că raţele oricum nu-nţeleg nimic. Ele trebuie să creadă. Nu contează cine-i mai mare, merge şi-aşa! Ai uitat? Tu eşti Dumnezeul lor, tot tu şi Fi-Su şi tot tu şi Sfântu’ Duh. Başca Satan atunci când le tai şi le mănânci. Credinţa face minuni, dacă crezi cu toptanul şi nu selectiv.       
            - Vă mulţumesc frumos, domnule Hamhamăr, aşa voi face. Negreşit.         
            
- Bine, la revedere şi să nu uiţi să-mi aduci raţa. Două raţe ar fi chiar mai bine, ca să le pot analiza cât mai complet. Da, da, două! Două să-mi aduci, ai înţeles?           
            - Da, da! La revedere, i-am zis şi am închis. 
            M-am uitat la Anunaki. Plângea.       
            - Ce-ai măi? Ce te-a apucat? 
            - Să nu-ndrăzneşti să tai vreuna! a suspinat el.         
            - Bineînţeles că n-am să tai niciuna, ce tu crezi că io mă iau după sfaturile unuia care latră? Trebuie să aflăm cauza tristeţii lor. Tiii... ce fraier sunt.. !!! De ce nu m-am gândit mai ‘nainte! Ascultă Anunaki, raţele n-au fost cumva de faţă atunci când am exorcizat pisicile?      
            - Ba da. Şi nu le-a plăcut deloc. Şi nici mie. Zzzzguramătiide...      
            - Taci! Nu fi obraznic!           
            - Hai sictir!     
            - Iar începi? Anunac tâmpit...! Hmm... acu’, dacă mă gândesc mai bine, să ştii că e posibil ca exorcizarea să le fi traumatizat. Dar la fel de bine se poate să aibă şi crize existenţiale. Sau poate că sunt îndrăgostite...
Greu de zis. Ai cumva vreo idee cum să reparăm raţele noastre?          
            - Mdeh, ce să zic...!? Ar trebui să fie o metodă...  Gata ştiu! Prin gândire pozitivă. Am să le învăţ să gândească pozitiv. O să am nevoie de ceva din cămară.  
            - Cârnaţi picanţi sau slănină...? Ţuică?          
            - Nu, nu. Las’că o să vezi tu! 
            - Bine, din partea mea poţi lua ce vrei, ai mână liberă!        
            Anunaki a zbughit-o în cămară şi după câteva minute l-am văzut cu o sacoşă de plastic în mână, cam mare şi cam greuţă mi s-a părut, cum se strecoară în coteţul raţelor. N-a trecut mult şi au început nişte măcăneli de-ţi luau auzul. Am intrat în voliera raţelor, şi-apoi în coteţ şi am rămas mască.
L-am luat pe Anunaki şi l-am îmbrăţişat. Torcea. “Bravo băi băiete, i-am zis, ai reuşit!”.  A doua zi l-am sunat pe Firfi ca să-i spun minunea şi dup-aceea l-am apelat şi pe vraci. 
            - Domnule vraci Hamhamăr, nu mai este cazul să vă deranjaţi cu disecţia, că între timp raţele raţele mele şi-au revenit. Vă mulţumesc frumos pentru consultaţie şi pentru toate sfaturile dumneavoastră.
Aşa cum bine spuneaţi, ele s-au autovindecat.        
            - Bravo! Le-ai pus muzică de relaxare, cum te-am învăţat? Rugăciunea ai spus-o?            
            - Nu, nu am făcut nimic din toate acestea. N-a mai fost nevoie.      
            - Dar atunci ce ai făcut?         
            - Eu n-am făcut nimic. Anunacu’ meu care e foarte bun prieten cu ele este autorul.            
            - Ce-nseamnă anunac?           
            - Esteeee... cum să vă zic, că nici eu nu ştiu prea bine... e aşaaa.. un fel de extraterestru, dar mai mic şi mai păros. Şi nu e verde, e normal. Şi-i cam obraznic.          
            
- E în cartea de zoologie?       
            - Nu cred, că nu e animal... Seamănă cu un om sau cu un copil mai degrabă.         
            - Şi vorbeşte?  
            - Vorbeşte, da. Da’ vorbeşte numa’ când vrea el şi în general, urât. Şi înjură!        
            - I-auzi! Ai fost cu el la psihiatru?     
            - Am fost, am fost, că umblu cu el peste tot, dar din păcate psihiatrul nu-l vede. Foarte puţini oameni reuşesc să-l vadă.        
            - Aha! Bine, bine, treci peste...! Fiecare cu nălucile lui, că şi eu vorbesc în fiecare zi cu nişte pricurici şi mai am nişte discuţii nu tocmai plăcute şi cu un cerber. Zi mai bine ce-a le-a făcut raţelor!     
            - Le-a învăţat să gândească pozitiv, iar raţele s-au umplut deodată de energie şi au început să măcăne, să se-agite şi pe loc, ca să vedeţi minune, au şi ouat. Mă rog, nu toate, doar una, că restul s-au scăpat pe ele de ziceai că sunt conducte sparte. Dar dup-aia toate au ouat, câte două sau trei ouă la rând. Acum sunt toate fericite, vesele, merg la baltă şi se joacă cu anunacu’ meu.           
            
- Bine, bine, dar totuşi ce anume le-a făcut anunacu’?         
            
- Păi nu mare lucru. Dacă te iei după Ipse, care este prima datorie a raţei? Răspunsul este simplu: să fie ea însăşi! Aşa că le-a pus în cuibare câte o felie de varză şi câte două portocale şi de cum au dat ochii cu ele, imediat s-au şi autovindecat.

Dan Ioaniţescu
©