UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

duminică, 20 noiembrie 2016

CAUZELE SUBTILE ALE BOLILOR LA RAŢE


            Noua Medicină Veterinară Germanică©        

            - Cauzele subtile ale bolilor la raţe -                      

            De la o vreme, am constatat că raţele mele sunt cam apatice, nu mai merg la baltă şi nici ouă nu mai fac. Răţoiul este la fel de ponosit şi pleoştit ca şi ele. Anunaki e nefericit, căci raţele nu mai vor să-i asculte poveştile şi nici să se joace cu el. Ce-o fi cu ele, m-am întrebat, poate ar trebui să le duc la veterinar. L-am sunat pe Firfi, că el e specialist în raţe.
Anunaki, lângă mine popoţoc era numai ochi şi urechi.          
            - Nu le duce la veterinar, m-a sfătuit Firfirică, du-le mai bine la vraci. Că doctorul le pune un pârlit de diagnostic, îţi ia banii şi le prescrie un tratament medicamentos care nu le va ajuta la nimic şi în mod sigur le va omorî. Vracii, şamanii, doftoroaiele şi vindecătorii au observat că orice boală care în aparenţă are o cauză precisă are de fapt o cu totul altă cauză şi mai precisă, care este de natură spirituală, lucru de altfel confirmat şi de Noua Medicină Veterinară Germanică. Îţi dau un număr de telefon şi o adresă şi du-le la vraciul veterinar Hamhamăr din Dâlga. Îţi dau eu o volieră mobilă dacă nu ai, dar ştii ce, mai bine sună-l înainte, că poate vine el la tine şi nu mai este nevoie să le transporţi până acolo.     

            - Chiar Hamhamăr îl cheamă sau e o poreclă                      
            - În Dâlga nu-şi mai aminteşte nimeni cum îl cheamă, dar aşa i se zice, că se-ncaieră şi se latră pe la garduri cu toţi câinii din mahala atunci când trece pe stradă. Unii susţin că le dă sfaturi medicale, alţii că spirituale, alţii că-i înjură, însă nimeni nu ştie să spună exact de ce face aşa. Mai sunt unii care spun că a fost internat şi la Spitalu de Veseli pentru asta, alţii mai evoluaţi afirmă că nu există nicio legătură între lătrat şi cum îl cheamă pe el, că de fapt ar fi numele lui spiritual.                       
            
L-am sunat pe vraci, m-am recomandat şi mi-am spus păsul. Anunaki tot pe lângă mine, cu urechile cât pâlnia.   
            - Zici că nu mai ouă şi că răţoiul s-a tâmpit? 
De când ai observat fenomenul?       
            - De vreo trei săptămâni, domnule Hamhamăr                 
            - Păi asta indică clar faptul că au un sentiment de culpabilitate sexuală provenit din utilizarea incorectă a sexualităţii sau a creativităţii lor. Câte raţe ai?         
            - Nouă raţe din rasa Pekin, socotind şi răţoiul.                
            - Mai măcăne?                       
            - Slab, slab de tot...         
            - Auzi Astralopitecule, dar dureri de cap, greţuri, vărsături, insomnii, priviri piezişe, transpiraţii abundente n-ai observat la ele?     
            
- Nu.      
            - Urmăreşte-le cu atenţie! Dacă prezintă astfel de simptome înseamnă că încep să se trezească spiritual şi nu mai e mult până îşi vor lua zborul în dimensiunea a cincea din Noua Energie. În situaţia asta obligatoriu trebuie tăiate şi băgate în congelator, că dacă fac saltul cuantic, rămâi fără ele. Altfel s-ar putea să fie bolnave. Şi-aici trebuie să fim foarte atenţi, deoarece toate bolile, fără excepţie au cauze subtile, de natură spirituală,
 căci orice manifestare fizică a unei boli îşi are originea în lumea energetică a gândurilor, sentimentelor şi trăirilor sufleteşti. Înţelegi ce-ţi spun?             
            - Da.      
            - Foarte bine! 
Cel care posedă farmecul şi meşteşugul îmbârligării cucereşte orice suflet. Aşa că fii atent mai departe! Dacă raţele tale prezintă boli sau tulburări în zona gâtului bunăoară, acestea se datorează dificultăţilor lor de a-şi concretiza gândurile în activităţile cotidiene, de a percepe adevărul spiritual, de a cunoaşte instinctiv esenţa lucrurilor şi fiinţelor, precum şi incapacitatea lor de a se lăsa pătrunse de emoţia şi energia divină. Şi uite-aşa ajung să-şi piardă şi sentimentul religios.               
            
- Şi de la ce ar putea fi? l-am întrebat eu.         
           - De la spaima că tu te prefaci că le iubeşti, când de fapt tu mori de poftă să le iei gâtul. Asemenea oamenilor, ele rămân blocate în lumea ideilor şi nu pot trece la fapte în lumea concretă: nu mai mănâncă, nu mai măcăne, nu mai ouă. Simt că se sufocă şi-atunci trag tot mai mult aer şi tot mai multe pârţuri. Şi dacă le auzi că trag pârţuri să ştii că tot frica le generează şi gazele intestinale.        
            Dacă fac pneumonie sau prezintă alte afecţiuni ale plămânilor, să nu le dai antibiotice, că le omori cu zile, căci simptomele sunt datorate fricii lor de a trăi cu adevărat, de a gusta viaţa din plin şi de a fi fericite. Ele trebuie să conştientizeze că fericirea nu provine de la tine, stăpânul lor, care cu o mână le dai de mâncare şi cu cealaltă le furi ouăle, ci este o stare de armonie interioară, pe care au datoria să şi-o cultive singure.                     
             Probleme frecvente se mai întâlnesc şi în zona târtiţei la raţele coţohârle, preocupate în mod special nu atât de ouat, cât de a-şi procura senzaţii şi plăcere provenind din coţăială. De asemenea şi raţele neprihănite sau semiprihănite care se culpabilizează sub aspect sexual au la rândul lor probleme în această zonă a corpului. Adevăratele lor problemele însă nu sunt acolo, deoarece cu cât o raţă este atrasă mai tare de plăcerea simţurilor, cu atât mai mult se îndepartează de adevăratul scop al vieţii ei.                     
            - Care e scopul suprem al unei raţe, domnule Hamhamăr? Ha, ha, să ajungă pe varză? 
            - Nu fi cinic... mi-a răspuns vraciul, acesta este scopul nostru, în calitate de Dumnezeu al lor. Deşi toate ajung mai devreme sau mai târziu într-o oală, adevăratul lor scop este însă trezirea conştiinţei prin rafinarea calităţilor spirituale, a iubirii şi a devoţiunii. Simţurile servesc la perceperea esenţei divinităţii, la trăirea pentru şi întru divinitate, iar nu la satisfacerea egoistă a dorinţelor şi poftelor carnale.       
            - Ce înseamnă trăirea în divinitate?      
         - Păi ăsta este scopul suprem al tuturor fiinţelor din univers şi mai cu seamă al raţelor. 
Nae Ionescu s-a înşelat amarnic când a zis că omul este singurul animal care se poate rata. Numai raţa nu ratează.”. A greşit profund, căci şi raţa se poate rata. Uite, punem cazul: dacă o raţă are ghinionul să fie mâncată de o vulpe ea se ratează, deoarece, cu totul efortul ei de a evolua spiritual, sigur nu va ajunge în rai, dar dacă raţa este purificată prin foc şi trece prin stomacul omului, atunci fiinţa ei pură se topeşte în fiinţa divină ca supozitoru’, devine una cu ea, iar raţa are certitudinea că se află întru Dumnezeu. Că zice şi Ipse: “E-nălţător să îţi alegi un ţel şi-apoi, trecând prin foc, s-ajungi la el.”                   
            - Păi dacă e moartă, ce certitudine să mai aibă, domnule Hamhamăr?        
            - Are, are, toate au. Ornitologii spiritualişti au confirmat: moartea nu există. Raţa nu e moartă, raţa se transformă. După ce raţele sunt tăiate şi mâncate, sufletele lor ajung în Alpha Cygnus din Constelaţia Lebedei. Şi de-aici se reîncarnează după merite, cele neevoluate ajung tot nişte pârlite de raţe, cele trezite devin gâşte, cele evoluate şi cu vibraţii înalte se reîntrupează în lebede, pe când cele cu vibraţii foarte înalte care, şi-au făcut bine lecţiile de viaţă pe Pământ ajung vulturi. Dintre toate, doar iluminatele îşi încheie apoteotic ciclul karmic şi nu mai revin niciodată pe Pământ, ele continuându-şi zborul cunoaşterii infinite printre energiile subtile din ether şi non-dualitate. 
            Dar să ne-ntoarcem la cauzele spirituale ale bolilor. Uite, dacă simptomele bolii se manifestă la nivelul copanelor asta semnifică faptul că raţele folosesc incorect legătura dintre suflet şi personalitate, dacă se manifestă la nivelul abdomenului, să zicem pipotă, maţe sau rinichi, atunci cu siguranţă la originea lor se află teama sau refuzul raţei de a slăbi încordarea şi chiar şi refuzul obstinat de a vedea limpede, de a discerne sau de accepta idei noi, lucru de altfel foarte obişnuit la ele. Durerea şi forfoteala din maţe arată clar incapacitatea raţei de a asimila experienţele vieţii şi refuzul ei de a înţelege unele lecţii de viaţă la nivel evolutiv.                       
            Durerile de pântece mai exprimă şi frica de a pierde un ou iar asociate cu atacuri de panică, frica de a pierde iubirea Stăpânului Divin, respectiv a ta. Dacă durerile sunt asociate şi cu diaree, nu de la vreo toxiinfecţie alimentară li se trage, ci de la teama de viitor, teamă pe care au resimţit-o când, răţuşte fiind, o sexatoare le-a ţinut strâns în mână şi le-a suflat cu putere în fund ca să le determine sexul. Ţie ţi-a suflat vreodată cineva în fund?           
            - Nu.    
            - Mie da, şi îţi spun eu, ca vraci, e foarte traumatizant. Că de-aia nu mă-nţeleg prea bine cu câinii. 
            - Da’ dacă te muşcă un câine turbat cum procedezi?            
            - Conform Noii Medicine Veterinare Germanice, nu trebuie sub niciun chip să te vaccinezi. Corpul se autovindecă de turbare cu iubire necondiţionată. Remediul este simplu: răzi sănătos, pui muzică de relaxare, te împaci cu trecutul şi în timp ce plin de iubire te încarci cu energie pozitivă şi aştepţi să te autovindeci, îţi pregăteşti şi un rând de haine pentru înmormântare. Dacă nu ai bani de haine, atunci te duci şi faci antirabice. Cel mai bine este însă, atunci când eşti hotărât să urmezi învăţăturile Noii Medicine Germanice, să începi mai întâi cu testamentul.        
            - Dumneata le urmezi?           
            - Ha, ha, da’ ce-am băut gaz? Eu doar o predau şi o aplic pe animale, jurnalişti şi politicieni, că dacă mă doare ceva, mă duc imediat la doctor. Dar nu eu sunt subiectul discuţiei aici, ci raţele tale, aşa că hai să vedem cum stă treaba mai departe.         
            Iaca, numai faptul că unele raţe au ieşi din ouă clocite în incubatoare şi nu au avut parte de măcănitul matern pe vremea când erau răţuşte, să fii convins că privarea de afecţiune este cauza durerilor. Şi chiar dacă amintirile lor sunt neplăcute, ele nu uită niciodată locul în care au ieşit din găoace. Şi tocmai de locul în care au văzut lumina becului şi mai apoi lumina zilei le leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Aşa că astfel de raţe bolnave vor fi ajutate cel mai bine să se vindece în locul din care provin, pentru că numai acolo paternul lor bioenergetic funcţionează cel mai bine. 
Tu ştii de la ce crescătorie au provenit raţele tale? 
            - Nu, adică nu mi-am pus problema aşa, fiindcă aveam impresia că sunt raţe de curte. Dar acum, dacă stau să mă gândesc că le-am cumpărat la un preţ foarte bun bănuiesc că de la Avicola Pocreaca au fost şutite, fiindcă acolo e şi o fermă de raţe. 
Însă nu cred că e bine să mergem cu ele chiar acolo.    
            - Nu, nu e bine, cu atât mai mult cu cât m-am vuduit cu veterinarele vostru de la Avicola. Mare idiot! Auzi, cică raţele şi găinile trebuie vaccinate! Păi cum frăţică să vaccinezi raţele împotriva unor disfuncţii spirituale, mai ales că viruşii şi microbii nici nu există!? Că l-am şi-ntrebat, “Băi veterinare, da’ găinile şi raţele voastre vaccinate poa’ să zboare?”; “Nu, mi-a răspuns el, da’ sunt sănătoase!” ;“Sănătoase pe dracu’, zic, toate sunt lipsite de umor şi au probleme cu spatele iar asta provine de la incapacitatea de a iubi sau folosirea defectuoasă a iubirii din pricina faptului că au fost clocite în incubator şi nu au avut parte de afecţiunea ambilor părinţi. Incubatoarele voastre, înafară de căldură dau şi afecţiune?”;” Ce prostii vorbeşti, zice, cum să dea afecţiune nişte instalaţii, băi Hamhamăre!?”; “Păi vezi, de-aia, din lipsă de susţinere afectivă toate raţele voastre nu-şi pot înţelege sufletul, nu se pot detaşa de trecut, au teamă de viitor şi au sentimente de culpabilitate, de-aia sunt schiloade sufleteşte. Şi în loc ca voi să le băgaţi în hipnoză şi să faceţi cu ele regresii transgeneraţionale şi să le vindecaţi, voi ce faceţi? Le otrăviţi şi mai rău cu vaccinuri! Ruşine să vă fie, criminalilor!”    
            - Şi el ce-a zis?           
            - Mie nu mi-a mai zis nimic, da’ le-a zis câinilor: “Şo pă el!”, însă eu am fost mai rapid decât ei şi din câteva lătrături şi mârâieli, de dincolo de poartă, i-am pus la punct! Dar să lăsăm asta... Astralopitecule, ia zi, da’ tu ficat de gâscă mănânci?         
            - Ooo... sigur că da, câteodată, când mai găsesc terină sau pâté de foie gras, mânânc cu mare plăcere. N-am eu atâţia bani pe câtă poftă am.       
            - Dar de raţă?  
            
- Şi de raţă la fel.        
            - Să nu mai mănânci! Ficatul e toxic! Pisici ai?       
            - Am, am vreo trei, domnule Hamhamăr.      
            - Dă-l pisicilor că ele sunt topite după energii negative. 
Ficatul la raţe este extrem de sensibil la supărări şi stres. El este organul care reacţionează la supărările pe raţele apropiate şi deseori păstrează în memoria celulelor sale numai emoţii negative şi sentimente de ură, mânie şi furie reprimate. Atunci când o raţă are un conflict mocnit între minte şi suflet, mânia îndreptată către ea însăşi se aşează direct pe ficat. Cele care au ficatul slab din naştere prezintă acelaşi gen dezechilibru, însă provenind dintr-o viaţă anterioară. De aceea raţele măcăne într-una fiindcă multora dintre ele nu le convine defel condiţia de raţă şi dau în crize existenţiale şi depresie, care le macină şi le distrug ficatul şi dau în icter. Iar ficatul înseamnă credinţă în univers şi odată credinţa distrusă, energiile negative nu mai pleacă din ficat.       
            Dacă ai reuşi să te bagi în capul unei raţe ai putea să o auzi: “Doamne de ce nu m-ai făcut şi pe mine o lebădă!”, neştiind biata că şi lebedele suferă că nu sunt păsări Phoenix. Că de-aia nici nu măcăne raţele când fac câte un ou, aşa cum cotcodăcesc lăudăros găinile, fiindcă îşi dau seama că tocmai au mai adus pe lume o fiinţă la fel de nefericită ca şi ele. Iar faptul că nu-şi pot exprima deschis sentimentele le creează palpitaţii precum şi alte probleme cardiace, asta dacă n-au o inimă slabă încă de când erau în găoace, căci atunci necazurile şi nefericirile lor vin dintr-altă viaţă.      
            Pe de altă parte, problemele de fiere arată îngustime de spirit. Dacă o raţă vede că răţoiul calcă o raţă mai frumoasă decât ea, instantaneu i se varsă fierea-n sânge, iar raţa va suferi de sindromul “răţuşca cea urâtă”. Şi uite-aşa ajung unele raţe să se urască şi să se dispreţuiască, fie din pricină că sunt prea grase şi au târtiţa prea mare, fie că sunt anorexice, fie că au copanele prea scurte sau ciocul prea gros. 
            - Nu e cazul. Ale mele sunt frumoase ca luna.          
            - Ştiu, ştiu, toţi ziceţi aşa. Mai bine adu-mi tu una tăiată, opărită şi jumulită gata, ca să-i fac disecţie. Şi până o să-ţi trimit eu rezultatul de la analize, uite, te învăţ o rugăciune foarte puternică, cu efect grantat. Seara la culcare şi dimineaţa când te trezeşti, te duci la raţe, cazi în genunchi şi spui tare, ca să te audă: 
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin coteţul meu îmi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile spirituale ale raţelor mele în Numele lui Iisus, Amin.”. Şi mai pune-le şi nişte muzică de relaxare, când le spui rugăciunea şi ele se vor autovindeca.            
            - E miştoacă rugăciunea, da’ am şi eu o nelămurire.            
            - Zi!     
            - De când umblă Dumnezău Tatăl în numele lu’ Fi-Su? Cine-i jupânu’?    
            - Lasă bă Astralopitecule şmecheriile-astea, tu zi aşa cum te-nvăţ io, că raţele oricum nu-nţeleg nimic. Ele trebuie să creadă. Nu contează cine-i mai mare, merge şi-aşa! Ai uitat? Tu eşti Dumnezeul lor, tot tu şi Fi-Su şi tot tu şi Sfântu’ Duh. Başca Satan atunci când le tai şi le mănânci. Credinţa face minuni, dacă crezi cu toptanul şi nu selectiv.       
            - Vă mulţumesc frumos, domnule Hamhamăr, aşa voi face. Negreşit.         
            
- Bine, la revedere şi să nu uiţi să-mi aduci raţa. Două raţe ar fi chiar mai bine, ca să le pot analiza cât mai complet. Da, da, două! Două să-mi aduci, ai înţeles?           
            - Da, da! La revedere, i-am zis şi am închis. 
            M-am uitat la Anunaki. Plângea.       
            - Ce-ai măi? Ce te-a apucat? 
            - Să nu-ndrăzneşti să tai vreuna! a suspinat el.         
            - Bineînţeles că n-am să tai niciuna, ce tu crezi că io mă iau după sfaturile unuia care latră? Trebuie să aflăm cauza tristeţii lor. Tiii... ce fraier sunt.. !!! De ce nu m-am gândit mai ‘nainte! Ascultă Anunaki, raţele n-au fost cumva de faţă atunci când am exorcizat pisicile?      
            - Ba da. Şi nu le-a plăcut deloc. Şi nici mie. Zzzzguramătiide...      
            - Taci! Nu fi obraznic!           
            - Hai sictir!     
            - Iar începi? Anunac tâmpit...! Hmm... acu’, dacă mă gândesc mai bine, să ştii că e posibil ca exorcizarea să le fi traumatizat. Dar la fel de bine se poate să aibă şi crize existenţiale. Sau poate că sunt îndrăgostite...
Greu de zis. Ai cumva vreo idee cum să reparăm raţele noastre?          
            - Mdeh, ce să zic...!? Ar trebui să fie o metodă...  Gata ştiu! Prin gândire pozitivă. Am să le învăţ să gândească pozitiv. O să am nevoie de ceva din cămară.  
            - Cârnaţi picanţi sau slănină...? Ţuică?          
            - Nu, nu. Las’că o să vezi tu! 
            - Bine, din partea mea poţi lua ce vrei, ai mână liberă!        
            Anunaki a zbughit-o în cămară şi după câteva minute l-am văzut cu o sacoşă de plastic în mână, cam mare şi cam greuţă mi s-a părut, cum se strecoară în coteţul raţelor. N-a trecut mult şi au început nişte măcăneli de-ţi luau auzul. Am intrat în voliera raţelor, şi-apoi în coteţ şi am rămas mască.
L-am luat pe Anunaki şi l-am îmbrăţişat. Torcea. “Bravo băi băiete, i-am zis, ai reuşit!”.  A doua zi l-am sunat pe Firfi ca să-i spun minunea şi dup-aceea l-am apelat şi pe vraci. 
            - Domnule vraci Hamhamăr, nu mai este cazul să vă deranjaţi cu disecţia, că între timp raţele raţele mele şi-au revenit. Vă mulţumesc frumos pentru consultaţie şi pentru toate sfaturile dumneavoastră.
Aşa cum bine spuneaţi, ele s-au autovindecat.        
            - Bravo! Le-ai pus muzică de relaxare, cum te-am învăţat? Rugăciunea ai spus-o?            
            - Nu, nu am făcut nimic din toate acestea. N-a mai fost nevoie.      
            - Dar atunci ce ai făcut?         
            - Eu n-am făcut nimic. Anunacu’ meu care e foarte bun prieten cu ele este autorul.            
            - Ce-nseamnă anunac?           
            - Esteeee... cum să vă zic, că nici eu nu ştiu prea bine... e aşaaa.. un fel de extraterestru, dar mai mic şi mai păros. Şi nu e verde, e normal. Şi-i cam obraznic.          
            
- E în cartea de zoologie?       
            - Nu cred, că nu e animal... Seamănă cu un om sau cu un copil mai degrabă.         
            - Şi vorbeşte?  
            - Vorbeşte, da. Da’ vorbeşte numa’ când vrea el şi în general, urât. Şi înjură!        
            - I-auzi! Ai fost cu el la psihiatru?     
            - Am fost, am fost, că umblu cu el peste tot, dar din păcate psihiatrul nu-l vede. Foarte puţini oameni reuşesc să-l vadă.        
            - Aha! Bine, bine, treci peste...! Fiecare cu nălucile lui, că şi eu vorbesc în fiecare zi cu nişte pricurici şi mai am nişte discuţii nu tocmai plăcute şi cu un cerber. Zi mai bine ce-a le-a făcut raţelor!     
            - Le-a învăţat să gândească pozitiv, iar raţele s-au umplut deodată de energie şi au început să măcăne, să se-agite şi pe loc, ca să vedeţi minune, au şi ouat. Mă rog, nu toate, doar una, că restul s-au scăpat pe ele de ziceai că sunt conducte sparte. Dar dup-aia toate au ouat, câte două sau trei ouă la rând. Acum sunt toate fericite, vesele, merg la baltă şi se joacă cu anunacu’ meu.           
            
- Bine, bine, dar totuşi ce anume le-a făcut anunacu’?         
            
- Păi nu mare lucru. Dacă te iei după Ipse, care este prima datorie a raţei? Răspunsul este simplu: să fie ea însăşi! Aşa că le-a pus în cuibare câte o felie de varză şi câte două portocale şi de cum au dat ochii cu ele, imediat s-au şi autovindecat.

Dan Ioaniţescu
©      

marți, 18 octombrie 2016

TAROM - Try Another Route Or Miss it


TAROM - Try Another Route Or Miss it -   

Sau “unde-i geamantanul - nu e geamantanul”



Sfătuiesc pe această cale pe toţi românii care aplaudă prin avioanele TAROM la aterizare să n-o mai facă, nu pentru că nu i-ar plăcea Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanu', ocrotitorul si patronul pilotilor, nici pentru că s-ar comporta ca boşimanii şi papuaşii de la Dâlga, ci pentru că s-ar putea să-şi muşte mâinile cu care au aplaudat când vor dori să-şi recupereze bagajele. Cel mai bine ar fi să se aplaude între ei atunci când îşi vor vedea în sfârşit bagajele rătăcite în sufragerie. Asta dacă şi le vor mai vedea vreodată.

Fapte

Duminică 16 octombrie a.c.

Aeroportul din Taşkent
- Am predat bagajele companiei Turkish Airlines "It's OK? Haraşo, vsio haraşo!", ni s-a răspuns în uzbecă şi am plecat liniştiţi spre poarta de îmbarcare, cu etichetele de transfer de bagaje lipite de biletele de avion.

Aeroportul din Istanbul

- ora 10,15 - chiar dacă decolarea trebuia să aibă loc la 10,40 şi nu era niciun avion TAROM la rampă, suntem chemaţi de urgenţă la poarta de îmbarcare cu etichetele şi paşapoartele ca să se verifice şi să se confirme transferul de bagaje de la o linie aeriană la alta. "It's OK?" "OK, OK!" ne confirmă turcul care purta vesta TAROM.
- ora 10,25 a venit, avionul TAROM nu a sosit la poarta de îmbarcare. Şi nici platforma cu bagajele noastre. Nu-i bai, zicem şi noi ca Raymond Poincaré: "Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l'Orient, où tout est pris à la légère", adică mai pe româneşte ni se cam brehăne de orarul de zbor. Lor, nu nouă.
- ora 10,30 - Ups! Nu se poate, a venit avionul! Şi căruciorul cu bagaje. Doamne ajută! Şi ce dacă avionul nu mai decolează la 10,40, cui îi pasă înafară de călători, fireşte?

Aeroportul Henri Coandă.

În ciuda faptului că aterizăm cu mare întârziere, călătorii aplaudă frenetic. De ce? C-aşa-i românu'! Nu prea are el treabă cu mentalu' în schimb are emoţionalu' cât Catedrala Mântuirii Neamului. Trecem peste codălăul absolut firesc de la ghişeele cu vizele şi ne luăm agale după călătorii care îşi dau coate disperaţi şi se întrec la fugă spre benzile de bagaje ca să ajungă primii, exact ca pe vremuri, la teatru, când scurtau aplauzele sau renunţau la ele repezindu-se muncitoreşte la paltoane. Dar desigur, nu-i nimic anormal aici, deoarece, fie numele lui Allah veşnic lăudat, cuvintele iureş, iuşchiuzarlâc, buluc şi calabalâc, dimpreună cu practicarea lor în orice situaţie, de la ieniceri le-am învăţat. Doamne ajută!

"Unde-i geamantanul? Care geamantan?"

Din două geamantane nu mai avem decât unul singur, în schimb avem o etichetă cu care ne repezim la biroul TAROM de bagaje pierdute. Aici ne-am mai calmat oleacă, deoarece erau trei funcţionari extrem de relaxaţi: unul se lăfăia pe canapeaua pentru amărâţii de reclamanţi având pe măsuţă o farfurie plină ochi cu mâncare, deci nu puteam să-l deranjăm cu problema noastră minoră, căci se ştie, omul când stă la masă nici şarpele nu-l muşcă, al doilea când am dat bună ziua deşi era în picioare s-a întors cu spatele şi a-nceput să foşgăiască ceva pe birou, deci nici acesta nu era abordabil fiind desigur, extrem de ocupat, aşa că ne-am adresat unei doamne care ne-a zâmbit binevoitor.
Ne-am spus păsul, doamna ne-a răspuns civilizat şi ne-a asigurat că până seara se rezolvă, deoarece urmează să mai vină o cursă de la Istanbul, că ei vor lua legătura cu compania Turkish Airlines şi să nu ne impacientăm că precis ne va aduce geamantanul rătăcit. Şi dacă nu va fi în seara aceea, precis a doua zi dimineaţă, adică luni, îl vom primi acasă cu prioritate, prin şoferul 'mnealor, deoarece locuim la circa 10-15 minute de mers cu maşina faţă de aeroport. "În orice caz, conform procedurilor, imediat ce apare, vă sunăm noi". Am semnat formularul cu reclamaţia şi am plecat. Asta se întâmpla duminică la orele 9.30.

Aţi primit voi în seara de duminică vreun telefon de confirmare de la biroul de bagaje TAROM cum că a sosit geamantanul? Nu? Nici noi. Aşa că am sunat pe la orele 23,30.
- Ce număr de reclamaţie aveţi?
- OTPRO98460
- N-a sosit, dar avem confirmarea că se află la Istanbul. Vine cu altă cursă, aşa că mâne dimineaţă îl veţi primi.
- Cam pe la ce oră, dacă nu vă supăraţi.
- Până în ora 12 şi aveţi prioritate.   

Luni 17 octombrie a.c.          

Ce pretenţiii poţi avea să ţi se-ntoarcă geamantanul până la orele 12,00 sau măcar să primeşti un telefon că a venit, când lunea nici iarba nu creşte? Poţi avea? Nu poţi.  

Pe la ora 13 încep să-mi pierd încrederea în corectitudinea funcţionarilor TAROM şi sun la biroul de bagaje.        
- Geamantanul meu trebuia să-mi parvină până în ora 12,00, ştiţi ceva despre el?
- Desigur, e la noi, dar îl putem livra deabia după orele 16,00 deoarece trebuie să-i facem vamă.
- Nu puteaţi să-mi spuneţi asta de dimineaţă, ca să nu stau blocat în casă aşteptând. Bine, aştept. Până la ce oră va trebui să aştept?     
- Vă sunăm noi.
     
Mai auzisem asta, aşa că pe la orele 18,30 am sunat tot eu.            
- La ce oră veniţi?     
- Din păcate nu mai putem să vi-l livrăm astăzi, dar cu siguranţă îl veţi primi mâine dimineaţă cu prioritate. Vă sună şoferul, după ce-şi stabileşte traseul.      
Şi pe-asta o mai auzisem, dar de la un alt funcţionar. Încet, încet, în mintea mea, litera R de la TAROM a-nceput să vibreze şi să se dedubleze.     
- La ce oră, vă rog?    
- Dimineaţă.   


 Marţi 18 octombrie a.c.         

Acum, să nu credeţi cumva că TAROM nu este o companie naţională de clasă internaţională şi că vezi Doamne, suptă fiind la sânge de către toate partidele de guvenământ pe rând, şi-a pierdut cea mai importantă parte a zborurilor internaţionale şi după ce că de-abia mai răsuflă, nu se mai ţine nici de cuvânt. Ba se ţine. Azi dimineaţă am fost sunat de un reprezentant al TAROM, mai precis de şoferul de la Biroul de bagaje pierdute. A sunat la o oră rezonabilă, la 6,30, aşa că nu mă pot plânge că m-a sculat cu noaptea-n cap.           
- Diseară ajung la dumneavoastră, că trebuie să livrez mai întâi la Braşov. Dacă vă grăbiţi, mergeţi dumneavoastră la aeroport şi ridicaţi-l personal!

La ora 6,10 sun la Biroul de bagaje pierdute. Ca să nu vă mai relatez conversaţia, luaţi vă rog “Castelul” lui Kafka, deschideţi-l la orice pagină doriţi şi citiţi orice paragraf la întâmplare.
- Nu putea domnule să facă o abatere de 10 minute de la DN1 şi să-mi aducă geamantanul?
- Nu ştim. El îşi face singur traseul.
- Cine-l coordonează pe şofer?         
- ?       
- Da’ pe dumneavoastră cine vă coordonează? Daţi-mi vă rog pe şefa dumneavoastră.    
- Imediat.       
- Bună dimineaţa, ce s-a întâmplat? 
O iau tacticos de la facerea lumii şi-i spun numărul de reclamaţie şi toată istoria romanţată a geamantanului magic care refuză să se predea.     
- O să vorbesc cu şoferul să vedem ce se poate face.
Vă sunăm noi imediat. Ne cerem scuze.           
- Scuzele am să le primesc cu plăcere după ce-mi daţi geamantanul. Eu la aeroport, nu vin.
Credeţi cumva că TAROM nu este o companie serioasă şi de încredere şi că iarăşi nu se ţine de cuvânt? Ba e foarte serioasă. După patru ore, mai precis în jur de ora 11,00 ne sună şoferul şi ne anunţă că e la Giurgiu şi că diseară ne aduce geamantanul.   
           
Notă: Acum este ora 12,45. Aşa cum merg treburile la TAROM, până diseară mai sunt 24 de ore, dacă nu chiar 48, cel puţin săptămâna aceasta.  Numai dracul, şoferul şi cu Duhul Sfânt mai ştiu prin ce colţ de Românică se plimbă geamantanul meu. Aş putea să-l sun pe şofer, dar n-o s-o fac căci s-ar putea să mă enervez şi nu doresc cu niciun chip să aduc vreo atingere imaginii companiei TAROM. Dacă aflu ceva veşti, vă ţin la curent. 

miercuri, 13 iulie 2016

SFÂNTA BULIBĂŞEALĂ


            EVANGHELIA DUPĂ ANUNAKI 

            Sfânta Bulibăşeală ©   
             
            Sfânta Treime nu înseamnă trei elohimi   
            Sfânta Treime este inseparabilă, autocefalică şi, după cum toată lumea ştie, niciuna dintre treimi nu-i mai puţin sfântă decât alta şi niciuna dintre ele nu umblă după capul ei sfânt fără celelalte două. Şi când zici Dumnezeu zici de fapt Yahwe, dar zici totodată şi Iisus şi Sfântul Duh, iar când zici Sfântul Duh, trebuie să ai în vedere că El are în componenţă şi pe ceilalţi doi, pe Tata Yahwe şi pe Fiul Său şi tot aşa.       
            Dacă însă ne pune dracu’ să considerăm că fiecare treime ar fi independentă, atunci nu am mai putea vorbi despre un singur Dumnezeu, ci despre niscai elohimi, socotiţi ca cel puţin trei zei separaţi, căci zice clar la Biblie: Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”. - Geneza 1. 26 – Iar când zici “să facem” iar nu “să fac”, şi “asemănarea Noastră” iar nu “asemănarea Mea” e limpede că era o adunătură de elohimi acolo care luau o decizie. Dar ca să nu cădem în ispita politeismului care reiese din exemplul biblic de mai sus, să rămânem totuşi la ideea unei Treimi inseparabile, în care una dintre treimi este mai brează decât celelalte două, ea părând că are rolul conducător, aceasta fiind de bunăseamă Yahwe.  

            Trinitatea în acţiune şi complexul lui Oedip.        
            Tot creştinul ştie că Fiul dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, cel care a “umbrit-o” - ce-o fi aia? - pe fecioara Maria, una sunt. Şi dacă este aşa, ia să vedem totuşi de curiozitate cine s-a mai aflat în patul fecioarei Maria în noaptea imaculatei concepţii, înafară de Sfântul Duh. Nimeni, ţi-ar spune orişicare cunoscător. Zăuuuuu...!? Şi cu inseparabilitatea Sfintei Treimi cum rămâne? E şi lae-i şi bălae şi-o zi zboară, o zi nu zboară? Cum dogma ortodoxă acreditează ideea că Fiul a existat dintotdeauna şi că doar la un moment dat s-a întrupat sub formă de Iisus Cristos, atunci cu siguranţă Fiul împreună cu Tatăl, dar şi cu Sfântul Duh - căci fără El dogma nu are niciun chichirez - i-a tras-o la umbră viitoarei lui mame.                 
            Ceea ce este însă demn de remarcat este faptul că prin acţiunea directă a Sfântului Duh, Sfântul Incest Imaculat s-a produs în mod paradoxal înainte ca Fiul lui Dumnezeu să se nască în trup de om şi să-l cheme mai nou, Iisus. Şi pentru că, Iisus ca Fiu necreat şi veşnic al lui Dumnezeu a participat la propria Sa apariţie pe lume, laolaltă cu celelalte două Sfinte Treimi, în acest caz El este şi Fiul lui Dumnezeu dar şi propriul său tată. Iar Dumnezeu Tatăl, la fel de incestuos ca şi Fiul Său devine pentru a doua oară tată, dând naştere aceluiaşi Fiu, ocazie cu care devine şi bunic, căci iată, Fiul Său, prin imaculata concepţie S-a reconceput pe Sine, dându-şi Sie Însuşi naştere prin Fecioara Maria. Dar să vezi drăcia dracului, că deîndată ce a devenit om, Iisus s-a aflat în situaţia de a avea doi taţi, pe de o parte pe Dumnezeu Tatăl, pe care l-a avut dintotdeauna şi care în noua ipostază îi este în acelaşi timp şi tată şi bunic, iar pe de altă parte, s-a avut ca tată chiar pe Sine Însuşi. Şi nici Sfântul Duh nu este scutit de păcatul incestului divin, deoarece umbrind-o pe Maria se trezeşe după nouă luni că redevine parte a Trinităţii reprezentată de data aceasta de către Fiul mult dorit de Dumnezeu Tatăl, pe care urma să-L sacrifice pe cruce, după principiul “Io te-am făcut, io te omor”. Cu alte cuvinte şi incestul dar şi vina se împart la trei, chiar dacă niciuna dintre cele trei treimi nu a dat semne până în prezent că ar avea vreo brumă de remuşcare divină, că s-au scăpat în acest fel de complexul lui Oedip.    
            Concluzia care se poate trage de-aici este aceea că, oricât de mare a fost Sfânta Bulibăşeală, de fapt nu există nicio vină şi că morala divină nu are nici în clin, nici în mânecă, cu cea umană. Noi cu morala noastră iar Ei cu (a)morala Lor.                               

            Amanta mamă a Trinităţii  
            Fecioara Maria atunci când s-a acuplat cu Sfântul Duh, habar nu avea că de fapt sunt trei în Unu, lucru acesta tainic fiind revelat teologilor de către Duhul Sfânt mult mai târziu. Prin urmare, Fecioara Maria nu s-a acuplat doar cu Duhul Sfânt, aşa cum lasă evangheliile să se-nţeleagă, ci, datorită principiului inseparabilităţii, prin El s-a acuplat de fapt cu toate cele trei aspecte divine ale lui Dumnezeu deodată. Iar faptul că printre cei trei coţăitori divini se afla şi viitorul său prunc Iisus face din ea, fără ca ea să ştie, vai, o pururea fecioară imaculată şi incestuoasă.                   
            În această situaţie, paradoxul veşnicei preciste se complică foarte tare, şi nu pentru că ea a dat naştere unui semizeu, lucru absolut obişnuit în religiile, legendele şi miturile antice, ci din cu totul alte motive. Unul dintre motive este acela că prin Iisus ea dat dat naştere nici mai mult şi nici mai puţin decât Sfintei Pătrimi, deoarece Iisus, după tată era trei părţi divin, adică Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar după mamă, o parte om, mai precis evreu. 
            Un al doilea motiv ar fi acela că fecioara, prin umbrirea pe care a suportat-o din partea Duhului Sfânt, deşi a fost amanta de o noapte a Sfintei Treimi, ea a devenit după imaculata concepţie atât mama Fiului lui Dumnezeu - care oricum exista dinainte de facerea lumii - dar în acelaşi timp şi mama lui Dumnezeu şi a Sfântului Său Duh, deoarece Fiul, Tatăl şi Sfântul Duh nu sunt separabili.         
            Şi iată cum Dumnezeu Tatăl, regulându-şi imaculat prin umbrire propria creaţie, s-a ales în premieră universală cu o mamă imaculată. Acum desigur, să nu înţelegeţi greşit, că nu este câtuşi de puţin îmbârligătura dracului cum pare la prima vedere, ci o miraculoasă şi imaculată daraveră divină, pe care până şi depravaţii şi perverşii zei din Olimp ar invidia-o.  
           
            Să mai facem încă un pas şi să luăm genitorii divini la control.                  
            1. Duhul Sfânt           
            Duhul Sfânt, ca aspect al lui Dumnezeu nici nu ar trebui să intre în discuţie, că oricum nu se prea ştie exact ce este de fapt, duh sau spirit. Despre El se cunoaşte doar că n-are mamă, n-are tată, n-are fraţi, n-are cumnaţi şi că umblă peste ape, că umbreşte fecioare, că poate lua formă de porumbel şi că inspiră evangheliştii să scrie aventurile, speech-urile şi miracolele mesianice ale lui Iisus.             
            2. Fiul lui Dumnezeu şi Iisus           
            Cu Fiul lui Dumnezeu lucrurile stau însă un pic diferit, căci Iisusul pe care îl cunoaştem din poveştile evanghelice e una, el fiind după mamă pe jumătate evreu, adică evreu în accepţia evreilor, însă Dumnezeu, în accepţia creştinilor, pe câtă vreme Fiul cel necreat al lui Dumnezeu, până la reîntruparea Sa, nefiind om ca celălalt este cu totul altceva, mai precis un Dumnezeu mai mic. Unde mai pui că Fiul necreat nu poartă niciun fel de nume, nici măcar unul evreiesc, aşa cum poartă isusul Jeshua. El este simplu, Fiul. Şi nici măcar mamă nu are ca celălalt, deşi, chiar şi aşa necreat cum e, trebuie să fi avut totuşi cândva o mamă, sau măcar un surogat de mamă, că doar nu s-a născut din degetele de la picioare ale lui Dumnezeu, cum i s-a întâmplat lui Brahma să zămislească fii zei şi fiice zeiţe.   
            Aşadar, în cazul Fiului lui Dumnezeu nu se pune problema de pater incertus, ci doar de o mamă iniţială necunoscută. Dar asta nu-i nimic, că s-a mai ales cu încă una, care este vezi bine, Fecioara Maria. Aşadar Iisus are două mame şi aparent un singur tată, deşi practic are doi taţi, cel de-a doilea fiind, aşa cum am văzut, chiar El Însuşi.                                 
            3. Dumnezeu Tatăl    
            Din punct de vedere părinţi, la o primă abordare, lucrurile par extrem de simple şi clare: Dumnezeu este Cuvântul, este pe de trei şi mai este şi necreat, aşa că din start este defectiv de tată şi de mamă. Şi totuşi, Dumnezeu, este un fel de alba-neagra în materie de părinţi. Păi şi dacă asta are, asta n-are, care e cîştigătoare?                          
            Ia să vedem: deşi Dumnezeu seamănă foarte tare cu şarpele cu pene şi cu trei perechi de gene care n-are mamă, n-are nici tată, mănâncă pe săptămân-o dată şi e făcut de o mătuşă cu un locotenent major, iacătă totuşi că El ajunge să fie propriul său Tată.         
            Cum aşa? Păi chiar aşa, căci odată cu conceperea şi naşterea lui Iisus, care, alături de Sfântul Duh, Îl conţine şi pe El care este totuna cu Fiul Său, El devine propriul său Tată dar şi a doua oară Tată al unui Fiu pe care deja îl avea şi culmea, aşa cum am arătat, se alege şi cu o mamă, respectiv Fecioara Maria. Lucru’ dracului dacă stai să te gândeşti la paradoxul Dumnezeu, care ba are, ba nu are mamă şi nici tată şi ba este El Însuşi, ba Fiul Său, ba Sfântul Duh, ba toţi trei, ceea ce, dacă eşti un om cu scaun la cap, te îndeamnă să constaţi că Dumnezeu este varză. Iar în aceste condiţii halucinante în care Dumnezeu este de fapt o Sfântă Trinitate Inseparabilă, rezultă fără dubiu că şi Iisus şi Sfântul Duh, tot varză sunt.                  
            Aşa că ce să faci, n-ai ce să faci, că dacă este să te iei după capetele înfierbântate ale teologilor creştini care au făcut o mare aglomeraţie dintr-un singur Dumnezeu, concluzia care se desprinde din aceste fapte absurde, iraţionale, ilogice şi îmbârligate în fel şi chip este aceea că Treimea cea Sfântă nu este altceva decât o zbangala-bangala şi-o tranca-fleanca-mere-acre. Dar cui îi trebuie concluzii logice câtă vreme absurdul este atât de pasionant de credibil!?           

Text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu

luni, 4 iulie 2016

PSIHOZĂ INTEGRATIVĂ


Curs rapid de psihoză integrativă©    

           
            Cursul se adresează celor care doresc să evolueze spiritual pe seama involuţiei mentale şi să înnebunească rapid pe banii lor, fără chitanţă, precum şi celor care doresc să înveţe să facă bani mulţi din vorbe ticluite. Cursul durează cât durează, costă cât costă - da’ merită să vă lăsaţi îmbârligaţi, parol - şi cuprinde înafară de un program de dezolare personală, următoarele teme practice, a câte doar o mie de euro bucata:    

           1. Tehnici preliminare privind memorarea şi însuşirea limbajului de lemn spiritualistic şi repetarea papagaliceşte a sintagmelor de succes care să demonstreze fără dubiu că eşti evoluat spiritual, başca trezit, de genul: “Nimic nu este întâmplător”, “Când discipolul este pregătit, apare şi maestrul”, “Există viaţă după moarte”, “Vrem să ne întoarcem Acasă”, “Doctorii şi farmaciştii vor să ne omoare”, “Nu există moarte”, “Totul este iubire”, “Dumnezeu este iubire”, “Toţi suntem unul”, “Doar tu contezi”, “Goleşte-ţi mintea de gânduri!”, “Suntem non-duali şi fii de Dumnezeu”, “Gândul poate orice şi îţi modifică şi ADN-ul”, “Cere orice de la Univers şi el îţi va da”, “Ia un pom în braţe!”, “Suntem veniţi aici pe Pământ ca să ne facem lecţiile şi să evoluăm”, “Suntem suflete pereche”, “Eşti un suflet bătrân, de atlant”, “Te iubesc cu iubire necondiţionată”, “Ridică-ţi vibraţiile!”, “Este scris în Akasha, am citit eu”, “Am primit acceptul”, “N-am ce să-ţi fac, ai un blestem în neam”, “Eu mi-am încheiat ciclul karmic”, “Nu există boli mintale”, “Renunţă la minte!”, “Nu există greşeli, există doar experienţe”, “Într-o viaţă anterioară am fost rege”, “Cancerul şi SIDA nu există şi nici viruşii şi niciun fel de boală” şi altele asemănătoare, la fel de utile.
            2. Cum să fii cool: uleiul de motor, căcărezele de capră şi limbricii, cele mai potrivite cadouri pentru cucerirea unei extraterestre.   
       
            3. Tehnici de citire rapidă în protodaca vulgară şi cultă, şi tărtăreasca modernă. 
            4. Reţete ezoteristice de chifteluţe, cârnaţi, piftie, caltaboşi şi sarmale de porc zburător împuşcat în lună. 
  
            5. Îmbrăţişări eterice în absolut, cu pupici pubici şi bezele cuantice. 
       
            6. Potcovirea şi înşeuarea cailor verzi şi îngrăşarea porcilor în ajunul zborului ascensional în dimensiunea a cincea din Noua Energie. 
     
            7. O sută de asane şi mudre de iubire platonică necondiţionată pentru mimarea perfectă a orgasmului cosmic multidimensional. 
  
            8. Lecţii de înot şi scuba diving în oceanul de gânduri şi metoda golirii oceanului.             
            9. Târâşuri, culcaturi şi salturi cuantice înainte din poziţia misionarului. 
            10. Cum să păcălim orice psihiatru snorkălind fără tub în fosa septică. 
    
            11. Tehnici de supravieţuire măcar cinci minute în dimensiunea a cincea din Noua Energie.

         
            12. Tratamente cu îngeri  pentru constipaţie sau hemoroizi.  
        
            
            13. Cum să facem din energia benefică bici, care să mai şi pocnească.
      
            14. Cum să îmbrăţişăm un pom şi să-l facem să ne iubească fără ca el să-şi dea seama.
            15. Tehnici de vindecare a Arborelui Genealogic - stropirea şi tăierea anuală. 
    
            16. Pregătirea pentru apocalipsă - mersul pe jar şi îndreptarea EEG-ului şi a EKG-ului.
    
            17. Învăţarea şi memorarea cuvintelor cheie pentru rugăciuni de succes, delir mistic şi namastian de succes, precum şi canalizări de succes cu arhanghelii, zeii, isuşii, extratereştrii, maeştrii ascensionaţi, şambalagiii, consiliile galactice, saint-germainii, melchizedecii, ramţii şi alte entităţi de succes din dimensiuni nemaiauzite de succes. 
    
            18. Tehnici de dezvoltarea înainte-vederii şi a clarvederii folosind gândirea pozitivă şi ochelarii de cal verde.
      
            
            19. Abonament pe trei vieţi la biblioteca din Akasha. 
        
        20. Tratamente naturiste cu urină, sudoare şi tuleie pubiene şi anale de îngeri, îngeriţe şi arhangheliţe bătrâne. 
      
            21. Voodoo cu păpuşi gonflabile.   
  
        22. Protecţii energetice cu cratiţe de aluminiu împotriva vrăjilor, ocărilor şi blestemelor de soacră, a balaurienilor, ghionoaielor, bafomeţilor şi pricolicilor.   
            
            După obţinerea diplomei de maestru spiritual mai este necesar încă un curs suplimentar de hipstăreală de circa două, trei mii de euro care cuprinde exerciţii de mimarea inteligenţei şi a iluminării, respectiv de datul ochilor peste cap, sprijinirea bărbiei cu un deget, cu două, cu podul palmei sau cu mâna-ntoarsă, executarea de grimase de superioritate, vorbirea cu voce scăzută şi cu pauze lungi, pline de semnificaţii şi adevăruri adânci, gestică homosexuală elegantă şi mudre de succes şi nu în ultimul rând, câteva tehnici de împroşcare şi blestemare a adversarilor spiritualistici mai abili.           
            Succes!           

vineri, 17 iunie 2016

ANGELS PER CAPITA

            


           0,00007 % ÎNGERI PE CAP DE LOCUITOR©   

               Îngerii sunt invizibili, ei nu pot fi văzuţi de către oamenii cu scaun la cap decât în icoane, pe pereţii bisericilor, lădăbărţaţi pe monumente prin cimitire şi desigur, în photoshop. Atât? Doar atât... !? Aaaa... ba nu! Stai aşa, că mai sunt unii oameni “aleşi” care au scaunul poziţionat oblic faţă de cap, ceea ce le permite să vadă mai bine lucrurile invizibile decât pe cele vizibile. Aceştia sunt maeştrii spirituali care văd până şi energiile hipersubtile din toate dimensiunile imaginate, apoi anghelologii americani care stau chiar şi de vorbă cu îngerii şi ştiu şi cum îi cheamă, că doar ei îi inventează, apoi niscai personaje biblice celebre ca de-alde Iacov, Iov, Balaam, Ioan Teologu şi la urmă vin A. Pleşu, C. Gheorghiţă, O. D. Argeşanu şi popii cu har. Probabil sunt mult mai mulţi văzători în nevăzute care, fie au gratii la ferestre, fie umblă liberi pe stradă şi vorbesc cu îngerii şi cu extratereştrii, dar nu aceasta este tema discuţiei.      
           
            Chestiunea arzătoare este aceea că, deşi îngerii sunt cu nemiluita pe Pământ şi mai ales în Împărăţia Cerurilor şi nu pot fi număraţi, că până şi Iov 25,3 a scăpat una, cum că
„Cine poate să numere oştile Sale?, pusă desigur pe seama faptului că nu i-au mai ajuns nici degetele de la picioare când i-a socotit, totuşi ei se găsesc în număr limitat şi pot fi număraţi.  Număraţi ? Mvaiiii.... cum să numeri atâta amar de îngeri invizibili, când ei zburătăcesc şi bezmeticesc în toate părţile !? Terminaţi cu invizibilii! Ioan Teologu, deşi avea minţile cuprinse de flăcările armaghedonice a reuşit să numere corect câţi îngeri se aflau în preajma tronului lui Dumnezeu şi nu i-a dat cu virgulă. Vreţi cifra lui exactă, trecută în Apocalipsa 5,11? Iat-o: „de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.      
             

            Hmmm... ! Nu sunt totuşi cam puţini, pentru măreţia colosală şi infinitatea lui Dumnezeu? Ies cam ca la o sută de milioane. Un flintic. Senseiului doctor radiestezist Argeşanu care susţine public că misiunea sa personală este să urmărească destinele lumii, i-au ieşit la numărătoare mult mai mulţi îngeri şi asta numai de la o simplă canonizare. Că şi zice maestrul atunci când îi blesteamă pe popi şi-i face jigodii, năpârci şi lepre că fură îngerii şi sufletele oamenilor şi le dosesc în machetele cu bisericuţe din altare, ca să facă farmece cu ele: „Slujba de canonizare aduce trei miliarde de îngeri!” 
      
             Trei miliardeeee... !? Pfuaiii...! Astea sunt exagerări. Păi îngerii sunt pizdeţi. Cred că a numărat fiecare înger de cel puţin o sută de milioane de ori. Că uite, deşi biserica susţine că zice la cărţile sfinte că fiecare creştin are încă de la naştere un înger păzitor – care, fie vorba-ntre noi, chiuleşte de rupe, că numai de belele are omul parte în viaţa lui - şi deşi spiritualiştii ştiu mai bine, că nu numai creştinii au îngeri pe ei, ci toate cele şapte miliarde de oameni au cel puţin câte unul la purtător, dacă nu chiar o turmă-ntreagă de zeci, sute, mii sau chiar milioane de îngeri, totuşi, tot biserica vine şi ne spune cu exactitate numărul total al lor. Şi atât este de mic numărul, încât nici omenirii, nici tuturor creştinilor care sunt un miliard jumate şi nici măcar catolicilor, care sunt mai mult de-un miliard, nici lor, nici pe-o măsea nu le ajunge. Într-un articol doct de pe site-ul Live Science, se stipulează că Biserica Catolică „a făcut un efort considerabil pentru a descrie şi realiza o ierarhie a îngerilor”! şi că, oficial, există un număr de... De..? De nici mai mult şi nici mai puţin de 496.000 de îngeri! Asta ar veni cam un înger la 14 000 de oameni, adică mai precis 0,00007 % îngeri pe cap de locuitor. Diluţia este de-a dreptul homeopată. Păi, bine, bine, dar restul de şapte miliarde de îngeri unde sunt? Cum unde? Legaţi fedeleş şi ferecaţi Dumnezeu ştie pe unde de către... dar mai bine să-l lăsăm pe maestrul Constantin Gheorghiţă să ne zică. Maestre, aveţi cuvântul ! „Fără nicio apăsare pot spune că sunt preoţi, terapeuţi, maeştri reiki sau radiestezişti care fură îngerii celorlalţi şi îi folosesc în interese proprii”. Ei, acum v-aţi lămurit unde sunt îngerii noştri? Aţi văzut? Mangliţi şi ascunşi de şmecheri ca să ne ia sporul casei şi să ne facă nouă voodoo cu ei, fraierilor. Păi de ce, ce-au cu noi ? Cum de ce, ca să-şi mărească dreptul divin la bani.

text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu©