UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

luni, 12 iulie 2010

BASME DIN INFERN

O PRE-ISTORIE, DOUA ISTORII SI O SINGURA CONCLUZIE

Eeeeei... dragii mei....a  fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti, pe cand plopii din gradina Politehnicii faceau pere si Vadim si Paunescu temenele, pe cand se potcoveau puricii interzisi de cenzura Cosiliului Culturii si Educatiei Socialiste, cu potcoave de cai morti la colectivizare, de nouazeci si noua de ocale de otel, livrate peste planul cincinal in patru ani si jumatate, de se ridicau in slava cerului dimpreuna cu osanalele activistilor de la care invatam astazi capitalismul si democratia, osanale inchinate Genialului Conducator si Preasavantei Sale Sotii, al caror ecou se auzea pana in strafundurile frigiderelor noastre goale, ei bine, dragii mei, toate acestea au fost O DATA. Sper!

AUTISTUL
Intamplarile pe care o sa le aflati mi-au fost povestite cu foarte multi ani in urma de catre un amic de-al meu, si s-au petrecut pe vremea cand se afla la inceputul carierei sale de regizor de televiziune. Desi in adolescenta primise o excelenta educatie muzicala si chiar performase ca tanar virtuoz si compozitor, a ales o cariera teatrala. Povestea lui spune ca in drumul sau spre serviciu, cobora in fiecare dimineata la Universitate ca sa schimbe mijlocul de transport. Si tot povestea spune ca de fiecare data cand cobora din troleibuz, atentia ii era invariabil atrasa de un adolescent cu privirile ratacite, asezat pe garduletul de fier forjat din fata statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu. Iar cand se-ntorcea de la munca, pe baiat il gasea in statie, in acelasi loc si in aceeasi pozitie, privind in gol.
"Ce astepti tu aici?" il intreba intr-o zi tanarul regizor.
Niciun raspuns...  
"Astepti pe cineva?"
Iarasi tacere...
O vreme nu s-a mai preocupat de prezenta adolescentului. Apoi, intr-o buna zi, intrigat de tacerea lui, l-a ridicat cu binisorul de un brat si l-a luat cu el la o plimbare pe bulevard. Orice i-o fi povestit tanarul nostru, orice intrebare i-o fi pus, toate vorbele si bunele lui intentii au trecut pe langa adolescent fara sa obtina din partea lui nicio reactie. Nici macar vreo tresarire sau grimasa nu i-a fost dat sa observe. I-a fost necaz cand si-a dat dat seama ca problema baiatului era mult mai grava decat parea si-atunci s-a hotarat sa-l determine cumva sa iasa din lumea lui si sa-l faca sa vorbeasca. Au urmat apoi un lung sir de plimbari, monologuri, intrebari, peroratii dar din nefericire, toate fara niciun rezultat.  Atat de mult si-a dorit sa-l scoata pe baiat din mutenie, incat tanarul nostru regizor a inceput sa citeasca si sa aprofundeze carti si tratate de psihiatrie. Schizofrenie si autism ar fi putut sa fie diagnosticul pentru adolescent si chiar acesta si era. Verdictul: irecuperabil. Au durat destul de mult timp eforturile lui de a-l determina sa comunice. Nu stiu cat de vehement sau de dur in exprimare a fost regizorul si ce anume i-a spus caci deodata, in timpul unui asalt verbal, adolescentului i-au dat lacrimile si-apoi a inceput sa hohoteasca. Nu se mai putea opri din plans. Regizorului nu i-a parut catusi de putin rau, ba dimpotriva, chiar a jubilat. Reusise in sfarsit sa obtina prima victorie. Indiferent ce fel miscari interioare ii produsese el baiatului si oricat de dureroase ar fi putut sa fi fost ele, pentru tanarul regizor acesta  a fost primul semnal ca vorbele lui au spart bariera psihica si ca a izbutit pana la urma si sa ajunga la mintea baiatului. Si-ncet-incet, cu rabdare, perseverenta si tact, l-a tras afara din infernul lui.

Ce-a putut sa afle din istorisirile sincopate ale baiatului l-a revoltat peste masura...
Cu ceva timp in urma tatal lui murise, iar mama lui,  lipsita de barbat, l-a ademenit si l-a tarat in pat pe el, pe propriul ei fiu. Grozavia incestul repetat, care dura de cativa ani si pe care,  nu-l putea evita, fiind inca dependent de mama sa, i-a provocat baiatului traume atat de puternice, incat  l-au impins sa refuze realitatea si sa ajunga la limita nebuniei. Din punct de vedere medical, cale de intoarcere nu mai exista. Ca sa curme abuzarea sexuala, regizorul a-ncercat de cateva ori sa vorbeasca cu mama baiatului, mai intai rugand-o, apoi somand-o sa inceteze cu scarbavnicele-i apucaturi si sa lase baiatul in pace. Vazand ca s-ar putea sa-si piarda din nou "barbatul", femeia, lipsita de scrupule si resentimente a-nceput sa vocifereze, sa ameninte si sa faca scandal. Amenintand-o la randul lui cu reclamarea la autoritati, regizorul l-a luat degraba pe baiat si l-a lasat in gazda la niste prieteni. Odata smuls din ghearele mamei lui, l-a ajutat apoi sa-si gaseasca o slujba, dupa care l-a inscris la o scoala de meserii. Pe vremea aceea baiatul avea saptesprezece ani. Peste doi ani s-a casatorit iar la douazeci si unu de ani avea deja primul copil. Contrar condamnarii pe viata data de diagnosticul medical, foarte corect pus de altfel in limitele medicinei, recuperarea pe care si-o propusese tanarul regizor ii reusise.
Ei si? - ati putea foarte bine sa ma-ntrebati. Pai cum "ei si"? Dar casetofonul? Stati o clipa numai, sa vedeti cum vin de se leaga lucrurile in duh si-n nevazut si cum sta treaba cu casetofonul!

CASETOFONUL
Un taciune si-un carbune, spune voinice, spune! 
Va mai aduceti aminte de casetofoane? Mare lucru era sa ai la vremea aceea un casetofon. Regizorul nostru avea unul. Din tratatele de psihiatrie pe care le citise incercand sa gaseasca o solutie medicala, un tratament adecvat,  pe cand incerca sa-l recupereze pe adolescent, a citit si despre meloterapie, metoda folosita inca din antichitate in tratarea depresiilor. Si-atunci i-a venit o idee. Si cum muzica pentru el nu mai constituia demult un secret s-a asternut la treaba. A facut un studiu, o cercetare stiintifica in domeniul specificitatii reactiilor bolnavilor psihici romani in psihoterapia bazata pe muzica iar cand teoria a fost gata, pentru exemplificare a compus o melodie. Educatia muzicala si lectiile de pian luate in copilarie cu o profesoara nemtoaica extrem de exigenta, l-au ajutat sa vada care este diferenta  intre modul cum abordeaza interpretii romani o partitura pe care reusesc sa o stapaneasca si care este viziunea "nemteasca" a abordarii ei.  Desi ajunsese la un anumit grad de virtuozitate care-i permitea ca in timpul, sau dupa incheierea unei bucati muzicale sa execute variatiuni pe tema, de fiecare data cand se lasa furat de muzica si incepea sa improvizeze, nemtoaica il apostrofa. Scandalizata, ea ii spunea ca ceea ce a scris compozitorul acolo trebuie sa ramana pentru interpret litera de evanghelie si ca nu este permisa nimanui, niciodata, nicio abatere de la partitura, si ca fiecare nota, semn de punctuatie si fraza muzicale in parte trebuie respectate cu sfintenie. Nu interpretul trebuie sa iasa victorios din executarea unei opere muzicale, ci opera este cea care trebuie sa fie glorificata, prin maiestria si acuratetea executiei pianistului.
Observase de asemenea cum se comportau nemtii si romanii la petreceri.  Daca nemtilor le placea sa se ia de brat si sa cante la unison, romanii in schimb aveau alte idei. Stiti bine cum e! Se ridica unul si da tonul la o melodie, pe care o canta in cor toata lumea, si chiar daca fiecare se agita, gesticuleaza si "dirijeaza" ca sa se puna in evidenta, cel mai abitir o face cel care a avut ideea. Nu se termina bine melodia, ca sare altul, cu alta melodie, care zbiara si gesticuleaza cel mai tare, pentru ca vezi Doamne, a fost ideea lui!
Acestea i-au fost premisele atunci cand s-a apucat de lucru si a compus melodia, caci s-a ghidat dupa nevoia ancestrala, aproape viscerala a romanului de a conduce. Noi, neam de daci, care in istoria noastra glorioasa, de frica sabiei am functionat mai tot timpul cu capul plecat, am cautat prin toate tertipurile, incepand cu minciuna si sfarsind cu tradarea,  sa ne descotorosim de orice fel de angajament. Libertatea de exprimare pe care ne-o dau vinul si muzica de petrecere isi spun intotdeauna cuvantul. Desi apetitul romanului pentru sefie este evident, de la cel mai parlit butic cu doi lucratori, pana la nenumaratele partide politice care saliveaza la gandul puterii, desigur ca nu toata lumea conduce. Exista insa niste pedale sociale pe care apasa tot romanul:
"Nu pot sa conduc in societate? Atunci conduc acasa. Nu pot sa conduc nici acasa? Ei bine, atunci ma dau mare la carciuma."
Dar sa ne-ntoarcem la regizorul nostru... caci cuvantul din poveste inainte mult mai este. 

Compozitia sa muzicala cu scop terapeutic, pe care cinstit sa fiu, nu am avut ocazia sa o ascult, avea ca orice melodie care se respecta, o tema clara. Dincolo de tema, avea in schimb o particularitate, datorata observatiilor personale ale regizorului compozitor. Tinand seama ca romanilor le sunt proprii anumite ritmuri ("Iata muzica ce-mi place! "), tema, in desfasurarea ei, urmarea un algoritm. Ea era cantata la inceput de o voce si preluata apoi de mai multe voci, apoi de doua voci si iarasi preluata de mai multe voci, apoi de trei voci... si  tot asa...

La data la care s-a tinut sesiunea de comunicari stiintifice, in sala de conferinte a unui spital bucurestean, in fata comisiei, sub privirile sceptice ale unor barbi albe ale psihiatriei romane de la vremea aceea, tanarul regizor, compozitor si om de stiinta ad-hoc si-a sustinut teoria asupra specificitatii comportamentului la muzica al oamenilor si beneficiile recuperatorii pe care le pot aduce anumite melodii compuse special pe tiparul de structura mentala de intelegere si de reactie a romanilor. Neavand nicio calificare in domeniul psihiatriei, regizorului nu i se permisese sa testeze efectele melodiei pe grupuri de bolnavi inainte de sustinerea tezei sale si atunci  s-a vazut nevoit s-o inregistreze pe o caseta audio si sa faca demonstratia "live" pe casetofonul personal, adus de-acasa. La sfarsitul expunerii, la cererea lui expresa i s-a acceptat sa fie adusi in sala cativa autisti. A cerut un moment de atentie. S-a facut liniste.... Cu inima stransa de emotia reusitei primului test care ar fi trebuit sa-i valideze teoria, regizorul-compozitor a apasat pe clapeta casetofonului. Melodia a pornit si, incet-incet, a-nceput sa invaluie si sa captiveze toata adunarea...
Brusc a intrerupt auditia. Rezultatul testului a fost de-a dreptul spectaculos. Cativa dintre pacientii din sala inca mai cantau refrenul iar dintre membrii comisiei, unul fredona usor in barba, iar altul batea tactul cu pixul in masa.
"Teoria dumneavoastra este interesanta. Va rugam sa lasati comisiei tot materialul pentru studiu si in termen de doua luni va vom comunica decizia noastra."  

Au trecut cele doua luni... A trecut si a treia... Nu a primit niciun raspuns. S-a dus la spital sa-si recupereze macar casetofonul. Casetofonul insa... ia-l de unde nu-i! Cum administratorul  ridica din umeri, directorul spitalului a dispus imediat o ancheta. Dupa inca o saptamana a fost chemat la spital si, cu scuzele obisnuite, i s-a returnat casetofonul impreuna cu caseta martor. Fusese gasit intr-o magazie, cu vreo zece nebuni  adunati imprejurul lui, care cantau de mama focului. Raspunsul comisiei nu i-a mai fost comunicat nici pana in ziua de azi.

DETASAMENTUL TUDOR VLADIMIRESCU
Un taciune si-un carbune, taci voinice, nu mai spune! 
Am cunoscut ma demult un batranel, veteran de razboi care in timpul celui de-al doilea razboi mondial a cazut prizonier la rusi. Lagarul de munca ascuns pe undeva prin Caucaz era era foarte mare, mi-a istorisit el, iar  prizonierii erau scosi la taiat copaci in fiecare zi. Erau acolo prizonieri de toate neamurile: italieni, nemti, unguri, finlandezi traind si muncind in colonii formate din grupuri etnice separate. Dimineata, dupa ce sefii de colonii alesi din randurile lor dadeau raportul, fiecare grup se-ncolona ordonat si, cu seful de colonie in frunte si cu uneltele pe umar porneau la munca. Munceau ordonat si in liniste. Doar la colonia de munca a romanilor era mereu dezordine si permanente vociferari. Datorita intrigilor, comploturilor si delatiunilor, seful de colonie era schimbat aproape saptamanal. Toti ar fi vrut sa aibe avantajele sefului de colonie si se-nghesuiau care mai de care sa puna mana pe sefie. Asa se explica, spunea veteranul de razboi, cum de a fost posibil sa apara din neantul sovietic, detasamentul Tudor Vladimirescu, format din niste soldati care plecasera la razboi regalisti si care iacata-i pe tancuri, inapoi, comunisti infocati.

CONCLUZIA
va rog sa o trageti voi.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa si-asa .
Si-am incalecat pe-o capsuna si v-am spus o mare si gogonata ...poveste adevarata de demult, cu intamplari si personaje reale, ca mai toate povestile.


S-o credeti voi!
POST SCRIPTUM - Sa stiti totusi ca povestile si personajele sunt reale. Parol!

24 de comentarii:

  1. Concluziile le-ai dat domnia ta înainte de postarea aceasta. Împreună cu Andrei.
    Se află toate (concluzile) în postarea "atac la baionetă". Sunt enumerate ca reguli ale românilor.
    :)

    O întrebare: cum se numea regizorul-psihiatru de ocazie?
    Ar fi interesant de ştiut. Trebuie că e un tip foarte deştept şi perseverent.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Stanjenelule, :)

    Deocamdata nu vreau sa-l deconspir pentru ca nu stiu inca daca ii va face placere sa se vada cap de afis pe internet. Trebuie sa reiau legatura cu el si sa-i cer acceptul. Nu l-am mai vazut de douaj'de ani, de pe vremea cand incercam impreuna (ideea lui) sa facem o televiziune libera! Auzi idee!:)))) Ne-am dus in audienta la Guvern, ne-a primit Cazimir Ionescu si dupa ce ne-a ascultat a zis:
    "Stati o clipa sa-l intreb pe sefu!"
    A disparut din cabinet si cand s-a intors, raspunsul primit de la seful lui pentru noi a fost:
    "Nu acum!".

    Seful lui era Ion Iliescu.

    Postasem in articol la un moment dat un videoclip cu o compozitie muzicala de-a lui, dar din motivele de mai sus am scos-o.
    A, gata! O sa afli cum il cheama!
    Stai ca am o idee.

    www.youtube.com/watch?v=z3lNPSzBEl4

    RăspundețiȘtergere
  3. Faustinus bine zice asa:

    Pe vremea când eram chinuit de suferinţele adolescentine, deci acum câţiva ani (de ce faceţi grimase sastisite, nici pe blog nu mai putem fi tinerei?) şi mă tulburau incertitudinile viitorului, îmi spuneam sau citisem undeva că atunci când voi pierde totul, îmi vor rămâne muzica şi cărţile să-mi umple golul din viaţă.

    Din istorioarele tale, Dane, o reţin pe aceea cu meloterapia, care nu mă surprinde. Eu cred chiar în influenţa muzicii asupra fizicului unui om. Nu ştiu dacă aţi avut vreodată răbdarea să studiaţi feţele muzicienilor dintr-o orchestră simfonică. Practic, în astfel de orchestre nu exista oamenii urâţi, chiar dacă datele naturale i-ar recomanda aşa. Muzica îi transfigurează într-atât de mult de parcă avem de-a face cu o nouă formă de transformare în natură. Pentru băiatul sensibil ce sunt, instrumentistele de la Ateneu sunt pentru mine mai frumoase şi mai atrăgătoare decât toate starletele cocoţate pe sticla televizoarelor, indiferent care ar fi zestrea lor fizică. O violoncelistă cu instrumentul aşezat între picioare reprezintă pentru mine o imagine de maxima încărcătură erotică (lucru care nu a scăpat multor fotografi şi artişti plastici).

    Păi dacă, fizic, forţa muzicii este atât de mare, de ce nu ar fi influentă pe plan psihic? Când încerc să-mi explic acest lucru îmi spun că muzica are avantajul fundamental în raport cu alte arte că lucrează fără materie primă luată din natură şi este cea mai imaterială dintre ele. Pictura şi sculptura au nevoie de elemente fizice pe care le prelucrează (vopsele, materiale solide etc.) şi au început, până la a reprezenta stări sufleteşti, prin a imita natura. Până şi poezia foloseşte cuvinte pre-existente în uzul oamenilor. Muzica însă pleacă de la zero, ea nu foloseşte nimic palpabil sau pre-existent, îşi are originea exclusiv înlăuntrul creatorului.

    Aşa că, aspri cum se cuvine să fim cu năravurile românilor, nu le-aş lua în nume de rău faptul că lălăie şi cântă de petrecere, chiar fără o cât de mică organizare. Lălăiala este o stare mai autentică şi mai firească decât mai toate celelalte situaţii când românii deschid gura. Când eram mic şi trăiam la ţară, recunoşteam beţivii de calitate din întunericul uliţei după cântecele pe care le zbierau la întoarcerea de la cârciumă. Unde sunt acum beţivii de altădată?

    Nu-i de loc de mirare că muzica are un efect terapeutic precum asupra sănătoşilor aşa şi asupra nebunilor. A propos, aseară când unii căscau gura la pasele plictisitoare între milionarii de la Mondial, eu căscam ochii pe HBO filmul „Australia”, cu Nicole Kidman, în care un erou important era cântecul, ca liant uman indestructibil între rase, civilizaţii şi vârste diferite.

    Şi pentru că la orice intrare în blog, trebuie musai trasă o concluzie, a mea este: ”Cu cântec înainte, marş!”

    RăspundețiȘtergere
  4. Faustinus,

    Comentariul tau ar putea fi postat cu titlul evident:"influenţa muzicii asupra fizicului unui om"

    Meloterapia este un obiect de studiu foarte interesant.
    Stim bunaoara cum reactioneaza plantele sau apa la diverse feluri de muzica, si-atunci ce sa mai vorbim despre miscarile sufletesti si ritmurile cerebrale ale oamenilor...
    Muzica are capacitatea sa induca stari de constiinta modificata.
    (Vezi tobele samanilor bunaoara.)
    In antichitate era folosita pentru a mobiliza soldatii si a-i incuraja. Lucrul acesta pervers se mai intampla inca si in zilele noastre cu anumite marsuri militare. Apoi muzica satanista. Era ceva pe blogul Subliminal despre mesajele subliminale pe care le contine.

    Apoi muzica de relaxare folosita in editatii.... sunt foarte multe aplicatiile ei.

    RăspundețiȘtergere
  5. De fiecare data cind vad un raspuns de genul:Da,ai dreptate,dar........ma apuca pandaliile.Nu e mai simplu sa spuna fiecare din start,in lumea mea tu nu ai loc,si nu ai dreptate orice ai zice?.Adica pe de o parte acceptam ca ne este usor sa ne construim realitatea individuala,dar pe de alta parte respingem cea ce suna nepotrivit in cea ce generala.Suntem intoxicati de teorii si afirmatii nepotrivite,dar cine naiba ne obliga sa ne prindem mintea cu ele?
    E ca si cind as considera ca in realitatea proprie e musai sa comentez veridicitatea si profuzimea basmelor lui ispirescu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Adi, :)

    Mi-e teama ca te superi degeaba. Imi cer iertare daca te-am suparat dar nu asta am intentionat. Este vina mea ca nu sunt suficient de explicit. Nicio clipa nu ma-ndoiesc ca TU ai dreptate. Am incercat sa-ti explic numai motivele care ma determina pe mine sa iau pozitie si poate nu am nimerit cele mai potrivite cuvinte...

    Desigur ca este neimportant ceea ce fac, mi-a zis-o de multe ori si fiica mea cea mare, Irina, a propos de luarile mele in tarbaca a unor false adevaruri. "De ce trebuie sa bagi tu de seama la ce zice unul si altul. Important este ceea ce crezi tu. Nici nu trebuie sa ii bagi in seama".

    Dar acum iti spun eu tie. Cand vad cata inteligenta umana se consuma pentru niste prostii si false adevaruri ma apuca pe mine pandaliile. Si ma si manifest. In articole.

    RăspundețiȘtergere
  7. Inteleapta fiica:)).De fapt,nu am vorbit serios si nu m am suparat de loc,dar aici poti sesiza diferenta intre cuvintele scrise si a comunica cu un om direct.Bineinteles ca nu am dreptate atunci cind am dreptate,iar atunci cind am cu adevarat dreptate,e treaba mea:))

    RăspundețiȘtergere
  8. :0
    Mi-ai adus aminte de lucrarea aceea, cum se numea?!
    "istoria prostiei omenesti", parca!
    :)))

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna dimineata,

    @ Adi ma bucur ca a fot doar o figura de stil. :)

    @ Andrei,
    Si istoria continua... :))

    RăspundețiȘtergere
  10. 1. Dane, muzica de pian a prietenului tău este superbă. Evocă deopotrivă pe Chopin şi Ceaikovski dar şi curentul "new age", probabil avant-la-lettre, dacă într-adevăr data compoziţiei este 1969.

    2. Adi, ştiu că nu chiar asta ai vrut să spui dar m-ar amuza o joacă prin care fiecare dintre noi, în mod voluntar, să recitim un basm de-al lui Petre Ispirescu şi să încercăm să descifrăm dacă (1) există elemente care fac parte din caracteristicile românilor sau (2)sunt doar produse de largă circulaţie în această parte a Europei şi a Orientului Apropiat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Sportul National la Romani este autocritica. Nu cea fina, englezeasca, usor mistocara, sau cea ameriicana, zglobie si chiar vulgara, ci melancolica dupa cum o gasiti in povestea lui Dan despre lagarul de munca, detasamentul Tudor Vladirmirescu, etc. Povestea este de tipar: in asa si asa imprejurare, toate natiile se comporta civilizat si crestineste, numai romanii isi dau un petic, aolio ce natie de rahat sintem. In sine, chestia cu "natia de rahat" nu are nici o acoperire factuala. Specia umana este uimitor de omogena genetic, in pricipal datorita explozilei pupulatiei din ultimii 250 de ani. Deci,statistic, distributia talentului, indeminarii, curajului, etc, intr-o populatie de 20 de milioane ca a noastra, este cvasi-identica cu distributie elementelor mentionate in intrega populatie.(sau in grupuri numerice mari de la 2-3 M in sus) Mai simplu: genetic, nu sintem mai timpiti sau mai egoisti sau mai repeziti decit restul lumii sau decitr nemtii. Aha va sa zica, parca va si aud, dar cu factorul cultural cum ramine. In general, literatura de specialitate estimeaza ca 70% din comportamentul uman este genetic si 30%, cultural. Dar daca tocmai 30% asta ne baga pe toti in rahat? Nu cred. In primul rind, esenta nationala este to data pina la urma uremi de geografie si de istorie. Care sint aceleasi in Balcani pentru toata lumea, si nu dintre cele mai bune. Balcanici, da, natie unica de rahat - nu crez, cum ar fi zis Nenea Iancu.

    RăspundețiȘtergere
  12. Faustinus,
    La vremea cand inca nu-l cunosteam el a compus un slagar de muzica usoara. Tot am incercat sa-l gasesc pe Trilulilu dar nu mi-a iesit nimic la cautare, probabil ca nu este incarcat. Nici nu mai stiu cum se numeste si nici cine il canta, cert este insa ca mi-l amintesc. Dar cum nu stiu sa pun pe note si nici sa fluier pe net... va ramane doar in memoria mea. :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Dan,îmi scapă conexiunea cu şlagărul de muzică uşoară, dar eu am ascultat muzica pusă de tine la acest articol (youtube) şi la ea mă refeream. Credeam că este muzica prietenului tău. Am greşit?

    RăspundețiȘtergere
  14. Da, Faustinus, stiu ca la el te refereai. Nu m-am exprimat complet si-mi cer iertare. Am adaugat doar ca tot el a compus si o melodie pe cand era student, care a devenit slagar la vremea aceea.
    Melodia o auzisem la la radio inainte de a-l cunoaste. Melodia a stat putina vreme in atentie, apoi a fost interzisa deoarece autorul ei a fost unul dintre studentii anchetati si batuti de Securitate in urma miscarii studentesti pornita spontan in noaptea de Craciun, de la Casa de Cultura a Studentilor "Grigore Preoteasa", cum se numea atunci, mai precis de la Teatrul "Podul". Amicul meu si-a trait studentia inaintea mea, caci este mai mare ca mine cu vreo cinci sau sase ani.

    RăspundețiȘtergere
  15. Erata necesara: Scuze,pentru balbaiala- ("la la") si pentru imprecizie: autorul este mai mare ca mine doar cu patru ani. Am cercetat pe Google despre mişcările studenţeşti din noaptea de ajun de Crăciun 1968. Acum mi-am amintit: actiunea a pornit de la studentii de la Politehnica si lor li s-au alaturat cei care iesisera de la un spectacol de la Teatrul Podul. Inseamna ca autorul inca nu era student caci avea 17 ani dar cert s-a aflat printre ei. Istoria mi-a fost confirmata de o prietena care se afla intre demonstranti si care a fost la randul ei batuta de Securitate.

    Daca vrei sa vezi si pozitia oficiala luata de Ion Iliescu pe vremea aceea iata stenograma asupra evenimentelor:
    http://www.revista22.ro/articol-3331.html

    RăspundețiȘtergere
  16. Iata ecoul in:http://www.ziuaveche.ro/investigatii/in-1968-iliescu-batea-studenti-colindatori-cu-bata-cot-la-cot-cu-securistii

    Am ramas uimit cand s-a anuntat numirea lui Ion Iliescu ca presedinte al FSN. Ion Iliescu si-a inceput activitatea criminala in decembrie 1968 constand in aceea ca de Craciun studentii au mers sa colinde la profesorii lor. Un student informator, denaturand lucrurile, a sunat la securitate pentru a trimite forte. Atunci, personal Ion Iliescu cu ofiteri de securitate care raspundeau de obiectiv (zona Facultatii de Constructii din Bucuresti n.n.), a lovit cu bata si a schingiuit pe studentii prinsi. Zeci de studenti au fost exmatriculati fara drept de a se inscrie la facultate. S-au facut si arestari si condamnari in acest caz. In aceasta perioada, Ion Iliescu era secretar al CC al UTC si ministru pentru problemele tineretului. Iliescu i-a numit pe acei studenti huligani, legionari. Dupa aceea Ion Iliescu a fost numit prim secretar la Iasi.

    RăspundețiȘtergere
  17. Iat-o si pe instigatoarea numarul 1. Este vorba de Anca Sincai, nu de prietena mea.
    http://www.revista22.ro/articol-3330.html

    Imi cer iertare daca am dat buzna cu altfel de informatii - nu este necesar sa te informezi daca nu te intereseaza - am facut-o mai mult pentru mine, caci prietena despre care iti povesteam a ramas cu afectiuni destul de grave la coloana si, de frica, in perioada aceea, ea nu mai indraznea sa povesteasca. Am fost curios sa aflu amanunte si le-am aflat. Azi.

    RăspundețiȘtergere
  18. Aş fi vrut să găsesc o explicaţie isteaţă la trecerea noastră de la suava muzică de pian la reprimarea unor mişcări studenţeşti. Evident că nu se poate.

    Ion Iliescu are multe schelete în dulap. Cine le ştie pe toate, cine le ştie pe ale tututor? De aceea, eu nu mai cred în istorie.

    Citesc o carte în care Ghinghis Han este "reabilitat" şi înălţat la rangul de om de stat vizionar, pionier al construcţiei statale, al toleranţei religioase, campion al dezvoltării tehnologiei şi teoriei militare şi întemeietor al imunităţii diplomatice. Se pare că tot ce credem că ştiam despre acest personaj istoric erau de fapt aprecieri ale duşmanilor săi şi zvonuri tenebroase ridicate la nivel de adevăr istoric prin tipărire şi preluare neselectivă de către diverşi raspândaci. Aşa cum despre alte personaje istorice nu avem decât relatările cronicarilor angajaţi personal de către respectivii să le "scrie viaţa şi opera".

    Vorba lui Cervantes: "faptele sunt duşmanul adevărului"

    RăspundețiȘtergere
  19. Faustinus,

    Trebuie ca este o carte fascinanta ca pecare o citesti..
    Daca te pasioneaza uite, umbland dupa uiguri pe inernet, am descoperit deunazi un site senzational:

    http://www.uighurbiz.net/bbs/redirect.php?tid=226949&goto=lastpost

    Poti afla aproape tot ce se stie despre popoarele stepei si nu numai, cel putin despre tehnica militara. Acolo sunt si stramosii nostri, migratoriii. :))

    M-am gandit sa ii au pe rand si sa-i prezint in cate un articol, ca sa stie toata lumea cate ceva si despre ei, ceilalti stramosi ai nostri, nu numai depre daci si romani.

    Practica defaimarii s-a aplicat si in privinta lui Vlad Dracul pe care ungurii sau austriecii l-au scos un monstru, vezi gravura celebra de la Viena cu portretul lui, in care l-au facut gushat si cu ochii exoftalmiati de nebun.

    Cum zice evreul: "exista o legaturica in toate" am alunecat catre revolta studenteasca in virtutea faptului ca discutam despre creatorul de muzica cu istorie artistica scurta, datorita represaliilor securitatii. El, din momentul in care i s-a facut dosar, nu mai tebuia sa iasa in fata si sa existe ca persoana publica.

    RăspundețiȘtergere
  20. Mulţumesc, Dan. Interesantă galerie a modei de război. Aş remarca efortul minuţios al artiştilor de reconstituire istorică. Imi imaginez că nu este prea uşor să redai atâta bogăţie şi frumuseţe de detalii doar din câteva descrieri livreşti.

    Sper că această manieră de reconstituire serioasă şi documentată să se menţină şi peste alte 10 secole, astfel încât pe viitoarele bloguri să avem imagini adecvate pentru posteritate ale contemporanilor noştri.

    Parcă văd desene, gravuri şi picturi intitulate:

    "Băsescu în ţinută de seară la Golden Blitz",

    "Geoană în seara votului în costum Armani",

    "Boc la cîrma guvernului cu curea lată",

    "Vanghelie în cămaşă de bumbac trăgând mici inamici în ţeapă",

    "Udrea la inundaţii cu iie tradiţională şi ciocolată Poiana".

    Adevărate fresce ale glorioasei epoci contemporane!

    Oricum, eu nu sunt interesat de Ghinghis Han ca luptător, ci ca om de stat. Personajelor de mai sus le lipsesc ambele perspective, dar găseşte ea, posteritatea, ceva care să le justifice locul în istorie...

    RăspundețiȘtergere
  21. Faustins,
    :))

    Intr-adevar site-ul este al unui pasionat de infatisarea razboinicilor.

    Mi-au placut "viziunile" tale.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  22. Dane, nu băga în seamă comentariul de mai jos pentru că îl cunoşti deja din schimbul de e-mail-uri.

    Ideea cu interpretarea basmelor, nebăgată de seamă la timpul său deja nu mai este originală. Am păţit-o şi eu ca Elena cu frunza verde.


    Iata ce spune un autor în ziare.com:

    "Alaturi de Fat-Frumos, Ileana Cosanzeana, Sfantu Petru, Talpa Iadului, Pacala este un important personaj al literaturii populare, dar si simbol al istetimii, al smecheriei preluat ca ideal educational in familia traditionala.

    Necazul e ca mai toate pacalelile sale constituie tipuri inedite de furt si inselatorie, tertipurile fiind simularea, ipocrizia, impostura, minciuna rostita ca mare adevar, falsa ipoteza, manipularea prin zvonistica, lauda groasa a pretinselor calitati ale viitoarei victime, neaparat naive etc. "

    Asta era una dintre revelatiile mele chiar privindu-l pe Pacala si cred ca am mai fi putut detecta astfel de exemple. Ca nu numai motivul Mesterului Manole si Mioritei pot fi speculate in incercarea de explicare a caracteristicilor perene ale romanilor.

    Dar daca nu mai suntem nici macar originali, parca nu mai are nici un chichirez! Dar e bine ca cineva a observat lipsa de temei a admiratie noastre pentru Pacala. In fond, Pacala este un "smecher", un "baiat destept" etc.

    RăspundețiȘtergere
  23. Mesaj incifrat adresat personal lui Dan.

    Am încercat prin precedentul comentariu să verific dacă pot să bag tabloul care îl reprezintă pe Faustulus (Faustinus)în pătrăţelul meu. După cum vezi, am reuşit!

    Ce, io-s mai fraier decât de Pionul de rând?

    RăspundețiȘtergere
  24. Felicitari! Ina alta ordine de idei: nu esti tot tu pionul de rand?
    Eu asa am crezut.
    :))

    RăspundețiȘtergere

parerea mea