UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

miercuri, 15 decembrie 2010

URIASII


-episodul al treilea-

SCAUN LA CAP DECI CACA LA CREIER

Capcauni, nephilimi, anunaki imperecheati, desperecheati, giganti, quinametzini, titani, uriasi, ciclopi, uriesi, cateodata namile de troli, colosi... eheheeei..., de basme, de legende si de credinte populare e plina lumea. Desi deocamdata ei vietuiesc doar in imaginarul colectiv, entuziastii se incranceneaza pe ideea ca ea este plina si de dovezi stiintifice. Pardon?

Creationistii se bat cu Biblia-n piept dar nu ne pot arata niciun oscior de urias pe la vreun muzeu antropologic, care sa fie girat de numele vreunui academician sau macar de-al vreunui de om de stiinta cu bun simt, "evolutionistii" ahtiati de mistere "explicabile", sar peste ere geologice si vara oamenii cu de-a sila prin cretacic, jurasic sau pe unde li se mai arata lor, mizand pe formele de viata gigant din acele perioade, folcloristii increzatori in adevarul istoric al basmelor vad capcauni si zmei verzi pe pereti, conspirationistii urla si se isterizeaza ca se ascund oase si chiar schelete gigant intregi, de catre guverne, pe care le predau apoi pe sest la Smithsonian Institute, ca sa extermine omenirea cu ele,  iar fraierii... fraierii se uita la poze si cred. Adica mai toata lumea. Pozele si articolele de senzatie fara acoperire raman pana una-alta singura dovada a existentei uriasilor, inafara cazurilor patologice de gigantism, boala endocrina despre care toata lumea a-nvatat in clasele primare. Buninteles, nu chiar toata-toata lumea, ci doar cei care s-au ostenit sa le faca sau macar sa le frecventeze cat de cat constant, se mai pot lauda ca stiu exact despre ce este vorba. Iata spre exemplu un argument de gen,  a la Romanica: "O confirmare a existenţei uriaşilor pe teritoriul României o găsim în ziarul Ziarul." Am cautat astfel de informatii si eu, recunosc, dar din pacate nu sunt publice, pardon, publicate. Iata si niste "confirmari" din ziare, tot a la Romanica: "în timpul săpăturilor arheologice s-ar fi descoperit (s.n.) scheletele a 80 de uriaşi, adică umanoizi înalţi de aproximativ 4 metri. Acest lucru s-ar fi întâmplat (s.n.) prin 1946-1954. Informaţii despre schelete de uriaşi descoperite pe teritoriul României au mai existat. Dar până acum nu s-a găsit nici o persoană care să declare că le-a văzut (s.n.)" Ba mai mult, de prea multe dovezi stiintifice, un director de muzeu din insulele Fiji, ii soma public  pe "cowboy-i de arheologi" si pe "parasutele de jurnalisti", ca, daca gasesc oase sau schelete vechi dintr-o anumita perioada de interes, sa le predea muzeului, nu pentru ca asa doreste el, ci pentru ca asa prevede legea. Ti-ai gasit!


Cum iti explici tu?
Daca intr-o eventuala controversa, te arati neincrezator in realitatea existentei si veridicitatii dovezilor irefutabile oferite de fotografiile cu schelete de uriasi, incercarile colocutorilor de a te da peste cap cu argumente pertinente si peremptorii, incep invariabil asa:
"dar cum iti explici tu ca... bla-bla-bla...? " si-aici se aduce intotdeauna ca prim si singur argument "logic" constructiile megalitice care nu puteau fi ridicate decat de catre extraterestrii, sau hai sa admitem ca si de catre uriasi, care uriasi, vezi Doamne, tot un fel de urmasi ai extraterestilor se cheama ca ar veni, ca vezi tu, in basmele stiintifice cu anunnanki.... nu mai insist ca ma enervez...

Pai cum sa-mi explic ca bla-bla-ba!? Simplu! O mana de smecherasi, bisnitari de idei, isi bate joc de cati fraieri sunt dispusi sa-i creada si pe deasupra sa-si  mai si plateasca curiozitatea. Si-aici se exploateaza comoara cea mai de pret a fraierilor: credulitatea. Bine autostimulata evident, de pofta nesatioasa de secrete si mistere.

Cand au trait uriasii?
Raspuns corect: tot timpul. Pai cum asa? Pai uite-asa bine! Pentru ca nu se stie exact. Pentru ca oasele descoperite n-au mai ajuns pe la vreun laborator ca sa fie datate cu Carbon 14, caci daca lucrul acesta s-ar fi intamplat, s-ar fi descoperit ca ele chiar exista si-atunci le-ar fi putut vedea oricine in vreun muzeu. Sau macar cativa oameni de stiinta. Daca te iei dupa Biblie n-au trecut 9.000 de ani, daca te iei dupa teorii teosofice, spiritualiste, ozenomaniace, conspirationistofane precum si dupa channelinguri si regresii (mintale),  timpul variaza de la cateva zeci de milioane de ani, pana mai acum vreo mie-doua  si-or mai trai si azi daca n-or fi murit intre timp, dupa cum ne basmesc mosii.

Cat de uriasi erau uriasii? 
Hai sa vedem impreuna tabelul care circula pe net!
 Dupa informatiile "stiintifice"  ale "descoperitorilor", adunate in tabelul de mai sus, uriasii s-ar incadra ca inaltime intre 5 picioare(feet) si 36 de picioare. Un picior are cca. 0,30 m. Si-atunci, luand ca baza categoria A, adica 1,80 m, precum si categoria C si D respectiv 2,50 m si 2,70 m pe care le scoatem din discutie pentru ca  fostii posesori ai harcilor descoperite ar fi putut fi bolnavi de gigantism, ne uitam atent la celelalte categorii, deoarece toti ceilalti care sunt cuprinsi in tabel, pot fi numiti de-acum uriasi. Ce aflam? Ca un urias putea sa aiba o inaltime cuprinsa intre 3,90 m si....- tineti-va bine! - si 10,90 de metri. Asadar s-au descoperit schelete (umane?) de 11 metri, adica de inaltimea unui bloc de 4 etaje!

Tu pe alt tabel esti
Concluzionand, conform datelor din tabel, ca pe cand plopul facea pere si rachita micsunele, puteai intalni peste tot in lume, uriasi pitici, de 4 m, uriasi mijlocii sau king size, de 6 m, uriasi uriasi de 7,50 m si uriasi supercolosali de 11 m. Fantastic! Hai sa verificam cu o poza!
Considerand prosteste ca poza este autentica, atunci putem aprecia fara sa gresim ca teasta din imagine, masurata de la baza mandibulei pana in crestetul capului este de cca. doua ori si jumatate, daca nu chiar de trei ori mai mare, decat oricare dintre cei doi oameni. Sa presupunem ca 1,70 m ar fi inaltimea relativ corecta a unuia dintre ei, si-atunci reiese ca inaltimea craniului din imagine, calculata minimal la de doua ori si jumatate inaltimea unui om, are 1,70 m x 2,5 = 4,25 metri. Stiind ca raportul dintre capul omului si restul corpului este de 1 / 7, inseamna ca uriasul din imagine, in cazul in care nu si-o fi pierdut picioarele pe front, a avut o inaltime de cel putin 29,50 m. Adica inaltimea unui bloc de......de..... uauuuuu.....! 15 etaje, stimati telespectatori de display ....!
Pai maaaaiiiii.... aaa....stiintificilor! Ia luati voi d'aci un unspe metri si-un cartonas galben, caci intre 11 metri si 30 de metri nu-i doar o parlita de virgula! Cine minte in cazul de fata? Stiintificul cu tabelu' sau pozarul cu photoshopu'? Eu zic ca amandoi. Daca e sa ma iau dupa poza cu craniul uriesesc, nici nu vreau sa ma gandesc ce-o fi fost la fundul bietului David, atunci cand se opintea sa puna o piatra de 150-200 de kg.  in prastie, ca sa-l trozneasca pe Goliat. Ce muschi trebuie sa fi avut baiatu ala, si ce precizie..... Sau gresesc si te pomenesti ca o fi avut in fata lui vreun razboinic urias pitic, ca cei din tabel, ca atunci i-ar fi fost utila o piatra mai mititica, sa zicem una cuprinsa doar intre 1 si 50 de kile. In orice caz, daca Ceausescu l-ar fi chemat la demolari,  prastierul ar fi imprastiat cu prastia tot Bucurestiul, doar intr-o singura zi. Bine cel putin ca nu s-au descoperit inca scheletele uriasilor de pe vremea lui Noe care masurau, ioi Estenem, Estenem!... stati bine in scaune?... ei bine, nu mai putin de 135 de metri inaltime. Norocu' lui David ca s-au inecat la potop, caci altfel, toata lumea credincioasa de astazi i s-ar fi inchinat lui Baal, iar noi romanii lui Zamolxe!
 

De unde veneau uriasii? 
In primul si singurul rand, uriasii veneau din mintile infierbantate ale creatorilor lor. Buluc. Dincolo de acest unic adevar exista si alte pareri adevarate, bazate pe artefacte, inscrisuri pe papirusuri sau pe argila, legende orale, literatura si filme SF, benzi desenate, blesteme, sudalme, regresii si nu in ultimul rand, channelinguri inexistente sau tratabile medicamentos. Salata de pareri care incep de regula cu sintagme de genul : "se pare ca", "se zice ca", "e logic sa", "nu incape nicio indoiala ca" , " din surse sigure am aflat ca", "s-ar putea ca", este atat de mare, incat ne-ar trebui cateva articole bune ca sa acoperim subiectul aparitiei bruste pe Pamant a uriasilor, subiect fierbinte de altminteri,  caci de el se leaga evident si posibila explicatie a aparitiei din neant a noastra, a oamenilor. Dupa unele teorii, cu argumente de netagaduit, care pretind ca ei, uriasii,  fiind anteriori oamenilor, s-ar parea ca rasa, sau ma rog rasele umane, au degenerat din ei. Dupa alte teorii, cu alte argumente de netagaduit, uriasii ar fi fost clone sau poate mutanti, dupa altele, si ele tot cu argumente si mai netagaduibile, ei ar fi fost extraterestrii coborati cu harzobul din cer. Fiind vezi bine uriasi, ei ne-au cotropit venind de pe alte planete uriase, cu niste supernave galactice uriase, spre deosebire de autorii teoriilor, care s-au multumit sa vina doar cu pluta. Dupa scriitorul impostor Lobsang Rampa, care are argumente de netagaduit, inventate dupa bunul lui obicei lucrativ, de catre el insusi, uriasii sunt extraterestrii traitori initial in Tibet. Dupa Sfanta Biblie si scrierile ei adiacente controversate, ei se numesc nefilimi si sunt in functie de cine interpreteaza Geneza sau il ia pe Enoh in serios, ba descendenti din Abel si Cain, ba corcituri intre ingeri, ulteriori cazuti si femei, ceea ce ne indreptateste sa afirmam ca ingerii au penis si se folosesc de el, iar corciturile aratau asaaaa... ca un fel de semizei, cum era Hercule bunaoara. Si ca veni vorba! Primul Hercule/Heracles din istoria omenirii, a aparut cu cel putin 1.000 de ani inainte ca grecii sa existe si sa stie sa-i pronunte numele, si a apartinut, cui credeti? Egiptenilor. Herodot este cel care l-a identificat cu zeul Shu. Dar hai mai bine sa ne vedem de Stramba Lemne si de Sfarma Piatra ai nostri si sa incercam sa ne facem o imagine ceva mai clara despre uriasi.
.

Cum aratau uriasii? 
Uriasi vezi bine. Uriasi, uriasi dar cum aratau? Pai dupa forma si circumferinta craniilor descoperite, care se vad din poze, si dupa dentitie erau cu totii homo sapiens. Doar ca..... o idee nitel mai mari, caci nu-i asa, mintea creaza irealitatea.  Titanul Atlas este pe departe cel mai mare, si nici nu stiu sa-l incadrez. Vin apoi la rand

ciclopii,

extintos nephilims
despre care ne vom ocupa pe-ndelete, caci exclusiv ale lor sunt toate pozele cu schiletzi de uriasi, din presa. Desi sansele ca toate legendele sa fie adevarate sunt egale, pentru toate felurile de uriasi cunoscuti, caci nu-i asa, toate povestile, basmele si legendele contin un adevar istoric usor metaforizat, nu vezi in poze decat sapiensi uriasi. Nu tu un capcaun, nu tu un anunnaki colea, nu tu un atlant, un biet lemurian.... nimic. Numai si numai sapiensi. Una cu nefilimi de pe net insa, e tare de tot: "200 din acesti ingeri care erau supraveghetorii nostri au facut un pact(s-au legat intrun blestem),ei ''impreunandu-se'' cu femeile pamantene! Din aceasta impreunare au rezultat ''gigantii''(nephilims) care nu aveau limita de crestere ei ajungand la dimensiuni enorme(20-25m inaltime). De aici se explica toti megalitii,piramidele,si toate constructiile enorme gasite pe fata pamantului!" Nu mai comentez si nu-i mai fac corecturile de gramatica necesare, pentru ca in credinta, nivelul cunoasterii de orice fel este extrem de irelevant.
 apoi lemurienii
"Ei (lemurienii, apud Helena Petrovna Blavatsky n.a.) erau creaturi gigantice asemanatoare cu maimutele. Unii aveau patru brate in timp ce altii aveau un al treilea ochi in ceafa. Nu vorbeau nici o limba, comunicau doar telepathic si detineau uimitoare puteri paranormale. William Scott, un alt teozof spunea despre lemurieni ca aveau aproape 4,5 m inaltime si pielea bruna. Fetele lor erau tesite, fara frunti dar cu maxilare iesite inafara. Ochii le erau atat de departati unul de celalalt incat puteau vedea la fel de bine in lateral ca si inainte. Aveau calcaiele atat de lungi si de intinse inapoi incat puteau merge cu spatele la fel ca si cu fata. Ei ar fi fost candva hermafroditi dar in timp au ajuns sa se inmulteasca la fel ca oamenii." - Din pacate insa, nu s-au descoperit inca oase de lemurieni si nici poze nu se prea obisnuia sa se faca pe vremea lor.
atlantii, (homo mermanus) 
" Atlantii nu erau daci... aveau 4-5 m inaltime (deci se incadreaza bine la uriasi-n.a.) barbatii si 3-4 m femeile... exista cateva cimitire de atlanti in Romania... Plus ca in legendele dacilor...acestea erau ajutati de uriasi...
In zona Americii erau Lemurienii care influentau...putini mai scunzi...
Aceste fiinte nu sunt pamantene... sunt venite... din alte Galaxii... la fel ca alte specii." 
Ba mai pardon, ca ia uite ce zic altii, ca dacii erau atlanti, adica si viceversa, ca si atlantii tot daci erau si pe deasupra mermanus, adica daci amfibii. Si dupa ce zic le mai si vine sa si cante pe tema asta. Ah, nu ma pot abtine! E musai sa fac o paranteza patriotica, pentru ca eu, ca dac pursange sunt mandru ca ma trag din uriasi, si atentie, nu din capcauni, ci din atlanti. Na!
 trolii uriasi

anunnaki
Somitatea absoluta, expertul si doctorul in anunnaki, scriitorul biznismen David Icke spune:  "...exista multe tipuri de rase de reptilieni pur-sânge sau încrucisate. Elita lor este cunoscuta în literatura OZN-istica sub numele de draconieni. Acestia sunt niste fiinte cu o înaltime medie de 2,2-3,8 metri, cu aripi din piele sustinute de niste oase lungi. Aripile pot fi înfasurate la spate. Ele stau la baza unor expresii precum "sarpe înaripat" sau "înger cazut", dar si a dragonilor înaripati care apar sub forma de gargui. Pelerina purtata de contele Dracula reprezinta un simbol al acestor aripi." 
Tare, nu? Stati s-o vedeti si pe-asta: 
"Alte specii, cum sunt cei din clasa soldatilor si a savantilor, sunt cunoscuti sub numele de reptoizi. Acestia nu au aripi, dar au în schimb sânge rece. Solzii lor sunt mult mai lati în partea din spate si au trei degete subtiri, plus un deget mare (orientat în directie opusa). La picioare au tot trei degete, plus un al patrulea orientat lateral. Degetele sunt înzestrate cu gheare scurte si tocite. Au ochii mari, ca de pisica, cu sclipiri rosiatice, si o gura ca o fanta subtire. Unii au ochi negri sau albi, cu pupile orientate vertical (la fel ca în exemplul descris de doamna din Aurora). Reptilienii au o înaltime cuprinsa între 2-4 metri, fiind aproape sigur "uriasii" (nu prea se incadreaza dar hai, treaca-mearga... s.n.) descrisi în atâtea legende si texte antice. Unii au cozi, altii nu." 
Informatiile parafrenice care se bulucesc in mintea cititorului sunt imposibil de dovedit dar ce conteaza, cel putin sunt scrise corect gramatical. Ar mai fi multe de scris dar sa revenim la scheletele noastre.

Faptele houdinice ale pozarilor fonfleisti 
Inainte de orice, haide sa vedem probele.




Ei si-acum haideti sa vedeti pe indelete ceea ce vi s-a prezentat, desigur cu titlu de "bomba", cu imagini usor neclare, pe muzica adecvata si cu derulare rapida, in asa fel incat sa nu aveti timp de reflectie, frame cu frame. Iar informatiile, sau mai degraba malformatiile, sa va poata accesa cu usurinta subliminalul. Ia hai sa vedeti ceea ce vi se pare ca ati vazut!  
-1-
Iata o fotografie a unui presupus formorian, o specie de semizei giganti, care in mintile irlandezilor au trait pe malurile, raurilor, lacurilor si marii si le-au daruit lor agricultura. Se spune despre formorianul din fotografie ca e fosilizat. Usor de admis daca nu te poti aprpia sa vezi. Trebuie doar sa crezi. In orice caz este un mutant cu infatisare umana, caci formorienii, conform legendelor aratau cel putin ciudat: fie aveau trup uman si cap de capra, fie erau handicapati congenital cu un singur ochi, un picior si doar mana. Intrucat formorianul din poza publicata in revista britanica "Strand" in 1895, era vrajit, caci a disparut inainte ca specialistii sa-l studieze si sa constate cat de fosilizat si ce compozitie avea ghipsul din care era facut, iar fotografia este mult prea veche ca sa te pronunti daca este sau nu un colaj bine facut, din lipsa de probe stiintifice, si mai ales pentru ca personajul prezenta doua randuri de dinti si cate sase degete la maini si la picioare, trecem fotografia la capitolul fonfleu. Si mai vreti sa stiti de ce? Pentru ca Strand Magazine nu a fost niciodata o revista serioasa, stiintifica, ci una populara, alergatoare dupa tiraj, continand povestiri pentru toate gusturile: polițiste, romantice, de aventuri, de anticipație, puzzle-uri, ilustrații, etc... (s.n.).
Locatia gigantului care nu mai este: Irlanda.

-2-

Care dintre cele doua imagini alaturate vi se pare necontrafacuta? Cea cu craniul sau cea cu sticla de Coca Cola? Evident, o sa spuneti ca cea cu sticla de Cola. Ei bine, amandoua nu sunt de fapt alceva decat iluzii optice, niste simple desene 3D, cu creta clorata , pe asfalt. (urmariti videoclipuldin subsol)



                    
-3-
Cele doua basoreliefuri izbutite sunt executate de mana omului. Desi pare ca are volum, scheletul este mai mult sugerat, modelat tesit si fara volume aparente, asa cum ar fi trebuit sa se pastreze in stratul de roca. Acelasi lucru se poate observa, chiar mai lesne in fotografia cu teasta, ale carei volume ar fi trebuit sa poarte umbre si care in mod evident a suportat si o prelucrare ulterioara in photoshop, caci nu se vad urmele de dalta in roca. S-a incercat sa se faca legatura cu binecunoscutul schelet de Archaeopteryx, cu observatia ca la acesta, doar amprenta scheletului si a penelor s-au mai pastrat in stratul de roca iar nu scheletul fosilizat.
Locatia gigantului din stanca: Arabia Saudita.

-4-
Iaca una de noapte cu un craniu care, daca urmaresti textura solului, umbrele nefiresti ale craniului sub lumina blitz-ului, dintii prea albi, directia de sapat si proportia dintre arheolog si craniu, realizezi ca el apare in doua site-uri arheologice diferite (vezi fotografia de deasupra si apoi pe cea de dedesubt) si ca de fapt, ambele poze sunt facaturi.
Locatia gigantului: Arabia Saudita si Grecia.


Priviti va rog cu atentie! Craniul bine calcat pe cap se inmoaie si se deformeaza sub greutatea piciorului. Asadar nu e rigid si casant, cum ar fi normal sa fie, ci este plastic! Ei bine, dupa ce m-am dumirit singur ca este o facatura am descoperit intre timp si fotografia originala pe care s-a construit "marturia" din Grecia. Este vorba despre imaginea site-ul arheologic cu fosilele unui dinozaur, luata in 1993 in Niger . Clic aici! 
Locatia gigantului: Grecia si Arabia Saudita in acelasi timp.

-5- 
Nu trebuie sa fii un specialist in arta fotografica pentru a realiza ca pe o fotografie alb-negru au fost plasati doi oameni, pozati color. Scheletul cu teasta gaurita are dintii prea albi. 
 Locatia gigantului: Grecia si Arabia Saudita la simultan.

-6-
Umbrele purtate de om si de schelet se duc in directii diferite. Omul a fost suprapus ulterior in fotografia scheletului. 
Locatia gigantului: Grecia dar si Arabia Saudita.
-7-
Un schelet de gigant rezonabil, probabil vreun copil gigant de tzatza gigantica, cu masele gigantice,  gasit in Arabia Saudita si chipurile, din motive religioase disparut tot acolo. Doar o fotografie a ramas, care se-nvarte ca proasta pe net. In orice caz fotografia lucratorului este adaugata pentru ca in plina lumina, nu exista indiciu ca soarele ii vede si crestetul capului lui pe cata vreme harca are crestetul luminat. Sa fi fost un iluminat?
Locatia gigantului: Arabia Saudita.
-8-
Povestea este frumoasa si vinde bine. Ce vinde? Pai ce vinde domnul Taylor, adica: 450 de dolari o replica a femurului la scara 2/1, fata de un femur normal, si un poster la aceeasi scara, inca 50 de dolari. Orice fraier de creationist sau ahtiat dupa Anunnaki ii lasa fericitului posesor de os gigant suma de 500 de dolari, daca vrea sa ia acasa "marturia". Dar vai! Marturia originala nu se mai stie unde e, caci, deteriorata fiind, domnul Taylor a agata o replica imbunatatita pe panoul muzeului dumisale, care nici macar nu se potriveste cu desenul. Dar ce conteaza? Iese banu? Yessssseeeeeeeeeeeeeeee....!!!
Locatia gigantului: Turcia.
Locatia femurului care nu mai e: SUA

-9-
Cum faci ca atunci cand esti sub apa si tii in mana o lanterna subacvatica sa iluminezi o arie diferita fata de cea spre care este indreptata lanterna? Cum faci sa indepartezi nisipul sau malul de pe fundul marii cu sapa, fara sa te ajuti de un aspirator si sa sa obtii o groapa rectangulara? Raspunsul este unul singur: Lucrezi in photoshop.

-10-
Unde credeti voi ca ar putea sa existe scheletele acestea? Variante ar fi mai multe. Poate ca in Iran, poate in Irak, Afganistan, Arabia Saudita, Egipt, India, Pakistan, Bangladesh...!?  Primplanul luat scheletelor, face ca  imaginea oamenilor din fundal sa-i arate mai mici decat sunt in realitate. Iluzia devine sesizabila doar daca te uiti mai atent. Dar pana la urma de ce sa te uiti atent, atata vreme cat senzationalul iti excita imaginatia si iti intretine fierbinteala creierului!? Va lamureste fotografia urmatoare:
Locatia "gigantului": Arabia Saudita.

-11-
Fotografia de mai sus, publicata de revista Hindu Voice, circula pe internet ca una dintre marile dovezi ale existentei uriasilor in India - dupa alte pareri de pe site-uri islamiste, ba cica in Arabia Saudita- si inca alimenteaza teoria conspiratiei mondiale, desi,  conform dezmintirii date de National Geographic Society pe site-ul lor oficial, poza este o facatura maiastra.
Imaginea, opera unui artist canadian cu pseudonimul de IronKite, a fost preluata de pe site-ul Worth1000, site care găzduieşte concursuri pentru artiştii care utilizeza programe digitale. Imaginea a castigat locul al treilea în 2002, la un concurs intitulat "Anomalii Arheologice 2", in care s-a cerut concurenţilor sa creeze o farsa, printr-o imagine care sa reprezinte o falsa descoperire arheologică. Artistul a inlocuit scheletul unui mastodont cu un schelet uman.
Locatia gigantului care nu exista: India si Arabia Saudita.

-12-
Daca urmariti cu atentie decopertarea vegetala din imagine veti observa ca, incercand sa pastram proportiile, iarba ar trebui sa le ajunga la piept celor doua personaje introduse in fotografie. Si cam aceasta pare sa fie scara la care s-a lucrat, 1/10. Imaginea a trecut pe net drept dovada de existenta a uriasilor, ba in India, ba in Arabia Saudita, dupa caz, unde li s-a aratat mai bine intoxicatorilor.
 Cele doua fotografiii provin tot de pe site-ul Worth1000.com, si ele, ca si multe altele, incing internetul ca dovezi autentice. Ultima fotografie este alta farsa celebra, creata intr-un program digital de artistul Amaranto, dar ca gluma sa fie evidenta pentru cine are ochi de vazut, artistul a plasat un revolver in mana scheletului. Locatia: Arabia Saudita.

-13-
Am readus cu mare drag in atentia voastra imaginea din antetul articolului. Scheletul "urias" din imagine chiar exista, si probabil este si singurul schelet din lume de asemenea dimensiuni. El este facut din material plastic si a fost expus o perioada in Piazza Duomo din Milano, ca parte a Expozitiei Muzeului Duomo, ca o curiozitate si mai ales ca un semnal de alarma pentru cei care mai cred inca in Mos Craciun. Al uriasilor, evident. Este scheletul unui Pinocchio al uriasilor, cu trimitere clara catre gogoritele si minciunile sfruntate care circula in continuare pe net. Prostia trebuie hranita mereu, altfel te trezesti ca intr-o zi dispare. Doamne ajuta!
Culmea este ca chiar si aceasta fotografie a devenit o marturie de necontestat ca teoriile cu uriasii sunt adevarate.
Locatia gigantului de plastic: Italia. La bella!



Surse foto: Majoritatea fotografiilor carora nu le-am indicat sursa sunt facute de autori necunoscuti si circula in draci pe e-mail. N-ar mai circula...:)))

37 de comentarii:

  1. Foarte, foarte interesant... Mi-aș fi dorit, totuși, ca uriașii să fi existat... Cred că și tu ai fi vrut asta... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că ți-ai fi dorit să trăiești în vremurile acelea ! Iar scara temporală nu-i prea departe !

      Ștergere
    2. Timpurile acelea la care te referi nu au existat, motiv pentru care, într-adevăr nu mi-aş dori să trăiesc poveşti cu zâne, feţi frumoşi, arce ale lui Noe, nephilimi, căpcăuni şi zei din Olimp. Perioada copilăriei a trecut demult. Au existat în schimb alte timpuri, fără uriaşi.

      Ștergere
  2. foarte frumos articolul, cu sarcasmul tau caracteristic...

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Serban,

    Oooo... cata dreptate ai! Pana mai acum cativa ani colectionam articole si poze pe tema. Mai am si-acum in pod niste taieturi din ziare. Aparuse una la un moment dat cu craniul unui ciclop gasit in Bulgaria... daca ai sti cat am scormonit dupa ea pe net si... nimic.

    Din pacate, se darama in mine toate lumile asa de frumos plasmuite de inaintasi...

    Nu-i nimic, imi zic eu. Imi construiesc una noua!
    :))
    Ma macina o intrebare. Oare la Balanceaca iti dau hartie si pix intre orele de tratament?

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Siminica tati,

    La inceput am pornit sa-l scriu mai serios. Dar pentru ca se lungea si nu-i mai vedeam capatul am inceput sa privesc tema cu putina ciuda.... Si tot corectand la text... Na!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dane, uriaşi se cheamă şi graşii?

    Că dacă ar fi aşa, s-ar mai putea lucra ... să avem şi noi uriaşii noştri...

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Faustinus,
    Mi-ai adus aminte de "Cei trei grasani"...
    :))

    Pai cam asa ar trebui sa intelegem lucrurile azi, daca tot ne retezam craca mitologica de sub picioare. Acceptiunile se modifica in consecinta.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  7. :))
    uriasii si Bin ladenu!
    :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnu Dan,
    Io cre'ca uriasii egzista. Pentru ca si Mos Craciun si extraterestrii egzista. Da' nu egzista pentru toata lumea!

    Io va doresc dvs. si la toata familia si la toti prietenii, care o parte a trecut si la mine (sub 50) sa va dea Mniezau da toate! D-alea bune! Si sa va mai relaxeze putin... :))

    Numa bine va doresc! Sarbatori fericite!

    Si la multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  9. Bietii Pawnee.... cred ca dadusera peste niscai oase de dinozaur, dar cum cu paleontologia nu se aveau in niciun fel au zis si ei ce s-au priceput :oase de urias.

    Aia cu bizonii e tare. Vezi, ca si paleontologia ca si pshiatria erau pentru bietii de ei, povesti cu totul necunoscute.

    Sa fii schizofrenic, trebuie sa fi fost o mare cinste... :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. Si pro si contra articolului, este destul de real dar partial documentat, atestari despre uriasi mai sunt si in alte lucrari, da se fac retusuri unele grotesti ale fotografiilor, dar asa cum ni se ascund multe este posibil sa fie si unu doi uriasi pe acolo.
    Toate informatiile sunt eronate pe net nu numai despre tema asta, mai nou aflu ca acesti uriasi ar fi fost foarte inteligenti si posedau aparatura pe care noi nu o avem inca (asa zisele mese din Bucegi sau mai stiu eu pe unde sunt localizate ) altii scriu ca acesti uriasi erau de fapt sclavii unor pitici (deci nu rasa avansata ), deh , om te numesti imaginatie ai , asta e .
    Repet , posibil sa existe si un samburas de adevar , dar samburas nu sambure.
    Multumim pentru articol, chiar pentru talpi desculte (ase citi cu picioarele pe pamant ).

    RăspundețiȘtergere
  11. Hei, inteligentule! De unde ştii tu că nu au existat astfel de fiinţe uriaşe pe Terra. Te crezi unic pe Pământul ăsta? Chiar crezi că a venit cineva şi te-a făcut din lut? După cât suntem noi, oamenii,atât de diferiţi, unii mai cuminţi şi cu bun simţ, iar alţii (din păcate cei mai mulţi în ultima vreme) sunt huligani este o dovadă că suntem creaţia mai multor rase de vieţuitoare care au fost pe această planetă. Ce tot critici fotografiile alea? Dacă vrei să ştii, am un prieten care lucrează ca geolog şi s-a aflat la faţa locului când a fost descoperit, chiar în Prahova, un astfel de schelet de om uriaş. Şi nu era vorba de imagine trucată sau de o iluzie optică. Acum ce mai spui?

    RăspundețiȘtergere
  12. @1
    Multumesc si eu pentru comentariul tau echilibrat. Poate daca omul ar fi fost contemporan cu dinazaurii am fi avut si dovezi clare... Nu-i nimic clar in materie de dovezi din simplul motiv ca acestea nu exista.

    @Mihail,
    Daca ataci ideea sunt de acord si pot dialoga cu tine. Daca ataci persoana insa te consider huligan - termenul iti apartine si in cazul de fata iti vine manusa -

    RăspundețiȘtergere
  13. stiu ca s-au gasit si-n Romanica pe valea Argesului schelete de uriasi.

    RăspundețiȘtergere
  14. buna ziua
    pentru una din poeziile scrise de mine, am folosit o poza gasita pe acest blog. am pus link de directionare catre aici, si las si adresa cu locul unde se gaseste poezia

    http://scrieliber.ro/2012/06/26/esenta/

    cumva, poezia se aseamana cu subiectul postarii, asta este insa o intamplare a INTAMPLARII. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a plăcut să ne ne cunoaştem...
      Te-am citit. Îmi place.
      Poza este peste tot pe net... Nu-i bai!
      Bine ai venit alexander

      Ștergere
  15. Adevărul e undeva la mijloc, îmi place să cred. Și asta pentru că mi s-a întâmplat destul de des să cred cu tărie că mă înșel în privința unui lucru, până la proba contrarie care mi-a dat peste nas în mod nesimțește. Așa că aș prefera să mă abțin în privința uriașilor, nu vreau nici să mă arunc să cred tot ce citesc/văd, dar nici să ștampilez subiectul ca fiind unul "fake". La urma urmei, chiar și așa-zisele "dovezi" care dau peste nas teoriilor cu uriași, pot fi la rândul lor făcături, în disperarea "profesionistă" a unor grupări de a ascunde adevărul, cu orice preț. Nu poți ști cu exactitate care e adevărul, până nu ajungi tu să vezi cu ochii tăi. Însă vorba aia, nu cere să vezi pentru ca să crezi, ci crede pentru a vedea.
    Toate bune.

    RăspundețiȘtergere
  16. Foart interesant ceea ce sustineti.Sunt la facultatea de geologie an terminal si m-au interesat tot timpul acesti criptizi,inclusiv uriasii,dar pana acuma nu am dat in nici o lectura studiata de ei asa cum ati constat si dumneavoastra.La inceput am dat credibilitate pozelor si stirilor dar cu timpul am descoperit si eu photoshopul sidarurile acestuia :)).Mi-a placut foarte mult acest articol :).

    RăspundețiȘtergere
  17. Ce crezi de asta http://www.youtube.com/watch?v=dRuxw-nZoJw ?

    RăspundețiȘtergere
  18. Se stie(pentru cine vrea sa stie),ca poporul roman are cele mai frumoase basme,cele mai sofisticate,credibile(asa de bine sunt concepute) si acest lucru dovedeste imaginatie.Intre timp,cercetarile in domeniul psihologiei au demonstrat ca imaginatia este componenta fundamentala a inteligentei si ea le lipseste(aproape cu desavarsire)...realistilor.Asadar,realistii sunt o specie foarte agresiva(!) de handicapati mintal.Basmele au un scop extrem de important in dezvoltarea imaginatiei copiilor.Realistii(handicapati) sustin sus si tare ca...Mos Craciun nu exista!De ce??Pentru ca sclavii nu trebuie sa fie mai inteligenti decat stapanii lor...adica ceea ce se intampla acum pe planeta.Si este real,dovedit:cu cat ai mai multi bani cu atat esti mai cretin.Amin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Speedy Gonzales?
      - "poporul roman are cele mai frumoase basme,cele mai sofisticate,credibile(asa de bine sunt concepute) si acest lucru dovedeste imaginatie". Cine şi în ce temei susţine asta înseamnă că nu acitit nimic din basmele şi poveştile altor popoare.

      - imaginaţia are multiple valenţe, nu doar de ascorni basme cu ea. calculatorul de la care ai făcut afirmaţiile astea hilare sunt rodul imaginaţiei minţilor realiştilor.

      - "cu cat ai mai multi bani cu atat esti mai cretin."
      Aforisme de om sărac. Şi la fel de sărac cu Duhul.
      Păcat de efortul tău de a comenta. Nici nu am înţeles ce mesaj ai vrut să transmiţi de fapt pe marginea subiectului.
      Mai încearcă încă o dată.

      Ștergere
  19. Fericiti cei care n-au vazut si au crezut!
    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/am-dezgropat-uriasi-cu-mana-mea-in-1950-217782.html

    http://www.sport.ro/virale/imagini-rare-cu-ultimul-gigant-care-a-trait-pe-pamant-avea-2-72-metri-si-a-avut-un-sfarsit-tragic-video.html

    etc!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fericiţi care n-au vazut, au crezut şi nu au cercetat, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor
      :D

      Ștergere
  20. Dupa toata discutia asta pasionanta despre uriasi ma simt asa de mic...

    RăspundețiȘtergere
  21. Frate care e scopul acestui blog, sincer?daca nu te minti singur?

    RăspundețiȘtergere
  22. Atitudinea ta din primele randuri m au facut sa nu mai citesc articolul, prefer sa caut in continuoare. Eu cred ca tu te bati in piept cu aroganta ta.

    RăspundețiȘtergere
  23. Bre Doamneeee
    traiti-ar Familia Ta din care fac si eu parte
    bine zici

    RăspundețiȘtergere

parerea mea