UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

sâmbătă, 17 martie 2012

DREPTUL DIVIN LA BANI

DREPTUL DIVIN LA CAŞCAVAL

- Inculpată Aiubiroaiei este adevărat că aţi luat bani de la reclamantul Prostănacul?
- Da,
- Câţi bani i-aţi luat?
- Toţi banii.
- I-aţi taiat factură, chitanţă sau măcar i-aţi dat măcar o chitanţă de mână?
- Da ce mă credeţi proastă!? Cred că glumiţi!
- Ştiţi că banii pe care i-aţi luat reprezintă foloase materiale necuvenite? De ce i-aţi luat aceşti bani?
- Necuvenite!? Ba erau chiar foarte binecuvenite foloasele, domnule Judecător Divin şi onorată Înaltă Instanţă Divină, pentru că ele reprezintă Dreptul meu Divin la bani, pentru iniţierea pe care i-am făcut-o Prostănacului în tainele iubirii kamasutrice necondiţionate.
- Aţi făcut barter cu reclamantul?
- Nu cunosc poziţia barter dar poate că îmi arătaţi dumneavoastră domnule Judecător Divin sau poate onorată Înaltă Instanţă Divină, cum se face. Tot ce ştiu este că eu am accesat Dreptul meu Divin la bani iar el şi-a primit Dreptul Divin la iubire aşa că suntem chit. Cine iubeşte plăteşte!
- Nu există niciun Drept Divin la bani... de unde aţi scos-o p-asta? În Marea Carte a Drepturilor Divine Universale Moca, Legiuitorul Suprem, fie-i Numele veşnic lăudat, a clarstipulat toate drepturile pe care le au fiinţele vii, inclusiv omul, şi anume un şir de drepturi la nişte cuvinte confuzabile de genul: Dreptul Divin la Bioviaţă, Dreptul Divin la Iubire, Dreptul Divin la Cunoaştere, Dreptul Divin la Fericire, Dreptul Divin la alte Blablauri precum şi o singură datorie, care din fericire este perfect clarclară şi clarconcisă, recte Obligaţia Divină la Biomoarte. Dreptul Divin la bani este o scorneală lucrativă, o sminteală omenească fără nicio legătură cu Divinul şi nu este clarstipulat nicăieri. Cine susţine şi practică aberaţia asta?
- Aproape toţi maeştri spirituali!  Chiar şi cei care fac iniţieri în Nimic.
- Cum? Percep taxe şi tarife pentru iniţierea în Nimic?
- Oooooo... da’ ce dictai tarifele onorată Înaltă Instanţă Divină! Eu cu kamasutrica mea de-abia mă descurc de-o vacanţă la Techirghiol, pe la nudişti, dar chiar şi-acolo sunt nevoită să mă spetesc cu trezirea la punctul G, pe când ăştia... bat toată ziulica_câmpii morfici şi morfogenetici..... “tranca-fleanca mere acre”  şi dă-i cu trezirea la punctul Zero, dă-i şi cu punctul de singularitate, ca pân’ la urmă să-i facă pe toţi fraierii din vorbe şi să plece pe banii lor în vacanţe, care prin Seychelles, care pe la Cancun, care pe la Monte Carlo, care pe Coasta de Azur. Da’ să vedeţi ce viloaie, ce gagici şi ce maşini şi-au tras! La ei în conturi nu m-am uitat, că nu pot, dar chiar şi dacă aş avea ocazia nu m-aş uita, că nu vreau să vomit!
- Inculpată Aiubiroaiei dar dumneavoastră de la cine aţi aflat mai precis de Dreptul Divin la bani?
 - De la televizor, de la un dom’ doctor câmpulungean, multimaestru emerit în nevăzute, unu Muşceleanu şi de la încă unu la fel de tare, Sovieticu parcă-i zice, care discutau anţărţ chestiunea cu dreptul sacru la biştari, ca invitaţi la emisiunea unuia, tot Mare Maestru şi el, dar parcă mai citit ca ei oleacă, unu cu ochelari şi cu nume grecesc... Zi domne...! Ăla care rânjeşte şi care se bagă mereu în vorbă ca musca-n’c ... tiiiii...   na, ce lapsus pot să am...! Îmi stă pe limbă....! Aristide? Nu, nu Aristide, mai degrabă Socrate. Nu, nici Socrate, că ăsta era din cale-afară de deştept, că d-aia a şi fost sinucis cu cucută-n otravă, că le-ncurca socotelile celorlaţi greci ... mă rog, ce mai tura-vura, unu tare la paranormale cu un nume de poveste.
- Nu contează. Concentraţi-vă rogu-vă şi povestiţi pe scurt ce aţi aflat!
- Păi dacă mă gândesc bine, deşi prea multe lucruri n-am aflat, că niciunu dintre ei n-a pomenit de vreo răsplată pe lume-ailată sau măcar într-o viaţă viitoare, chiar dacă ei susţin că ar exista în mod sigur amândouă variantele, ideea era să apuci cât mai mult pe lumea asta, că doară te osteneşti cu Lumina care trece moca prin tine, nu?  Că ce-o fi dup-aia... Mniezău cu mila, că vedeţi dumneavoastră, iluze - iluzie, da tot mai bună e vrabia din mână decât cioara de pe gard! Şi mai reieşea din discuţia mnealor, da’ nu aşa cu cuvintele mele, ci cu ale lor, că tare erau meşteşugiţi la vorbe, că nu e niciun păcat să fii lacom de bani, că păcat este să fii prost şi să nu profiţi, iar când se pune problema să iei banii de la fraieri să o faci fără scrupule, dar mai pe şest şi mai discret mă-nţetelegeţi, ca să pară că eşti onest, în aşa fel încât ăla care-ţi dă şi cămaşa de pe el şi rămâne-n pielea goală ca să-l ajuţi să evolueze dacă-l vezi că e prost, sau după caz, să se facă bine, dacă-i bolnav, şi pe care sub nicio formă tu ca maestru nu trebuie să-l refuzi, că nu-i frumos, că nu dă bine nici la karma lui şi nici la a ta, ei bine domnule Judecător Divin, fraieru-ăla tre’să fie atât de îndatorat moral, încât să mai dea şi acatiste de sănătate pentru tine la biserică, iar dacă fraieru e cumva femeie, să mai dea şi ea ceva pe deasupra din farmecele ei, că doară n-o costă nimic şi nu se uzează. Cam aşa! Mai pe scurt se aplică teoria lui „acum
”, aia cu „trăieşte acum!” că mai încolo oi mai vedea tu ce-o mai fi, dac-o fi!  Asta am înţeles eu da' poate că ei vorbeau despre altceva.
- Grefier, te rog să menţionezi depoziţia inculpatei Aiubiroaiei.
- S-a marcat domnule Judecător Divin!
- Obersturmbahnführer-ul Poliţiei Criminale este prezent în sală?
- Da domnule Judecător Divin, sunt aici, să trăiţi!
- Obăre te invit să te sesizezi din oficiu!
- M-am şi sesizat domnule Judecător Divin, să trăiţi! Eram chiar în oficiu la o ţigară când am sesizat ce clarpovestea inculpata. Formidabil domne, formidabil!
- Bine Obăre! Bravo! Atunci hai uşcheala pe teren şi să vii cu probe!
- Gata Şefu’, am plecat! Îi sparg la cuante pe toţi, să trăiţi!
- Buuuun! Cu Dreptul Divin la bani am înţeles! Să vedem acum cum devine chestiunea cu Dreptul Divin la iubire. Vă rog să mă urmăriţi cu mare atenţie! Inculpată Aiubiroaiei mă urmăriţi?
- Da domnule Judecător Divin, sunt foarte atentă! 
- Conform capitolulului 1, paragraful 3, aliniatul 5 din Codul Penal al Dreptului Divin, Legiuitorul fie-i Numele veşnic laudat de acum şi până-n veac, clarstipulează că, cităm: „Iubirea universală necondiţionată e gratis şi toate fiinţele din Univers au dreptul inalienabil de a se bucura de ea precum şi de uzufructul ei, cu fapta, cu vorba sau cu gândul, în veacul vecilor până dau colţu”. Inculpată Aiubiroaiei vă rugăm să ne spuneţi cum de v-a dat prin minte să încălcaţi această Lege Divină şi să pretindeţi bani Prostănacului de reclamant pentru iubire? Legea-i clară!
- O fi, că prea ziceţi cu foc! Dar să ştiţi de la mine că iubirea kamasutrică de aproapele costă!  Aia pe care şi-o face omul singur cu mâna lui se cheamă iubire de Sine şi numai aia este moca, dar vă rog să mă credeţi că nu se compară.
-Puteţi să probaţi cu fapte afirmaţiile pe care le susţineţi?
-Da domnule Judecător Divin şi onorată Înaltă Instanţă Divină, pot. Să mă dezbrac?
- Nu, nu-i nevoie acum. Aşadar, inculpată Aiubiroaiei, veţi rămâne în arestul Poliţiei Astrale la dispoziţia Completului de Judecată Divină pentru noi cercetări.
- Grefier, te rog ca următoarea mea frază să nu apară notată în procesul verbal. 
- Am înţeles să trăiţi domnule Judecător Divin!
- Diseară am să trec eu pe la dumneavoastră ca să vă clarcercetez personal faptele şi să vă verific afirmaţiile, urmând ca mai apoi să vă clarcerceteze întregul Complet de Judecată Divină. Şi Obersturmbahnführer-ul Poliţiei Criminale. Şi grefierul. Verificările mele personale în calitate de Judecător Divin vor dura zilnic timp de o lună, iar ale celorlaţi.... hmmm.... lor le-ajung trei zile.
- Grefier, acum poţi nota!
- Desigur domnule Judecător Divin.
- Următoarea înfăţişare va avea loc peste două luni.

30 de comentarii:

  1. Altfel spus, cum e jos, aşa e şi sus...?!
    Sau se aplică numa': până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii. (Bine, pe judecătorul de mai sus îl mânca altceva, dar ne facem că nu vedem)
    :))
    Aoleu, Danule! Nu mai facem noi "saltul cuantic" în ritmul acesta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))
      Buna dimineata Stanjenelule,

      Saltul cuantic?
      Avem mai multe variante:
      - salt inapoi, daca exista pericolul sa fii atacat din fata
      - salt lateral, daca exista pericolul sa fii atacat din lateral
      - salt inainte daca exista pericolul sa fii atacat din din spate,
      cu subvariantele:
      a/ ca inainte era mai bine sau
      b/ ca in fata se afla o prapastie
      :)))

      Ștergere
    2. Bună dimineaţa, Danule.
      :)
      Da' mai contează unde se face saltul acela? Important e să se facă.

      App, tocmai m-a săgetat o idee, ca o crampă la creier: ce-ar fi ca, de fapt, saltul de care facem noi băşcălie să însemne un salt de natură psihică.
      Ia imaginează-ţi că acest salt în dimensiunea x nu e unul al trupului ci ar însemna doar că-creierul funcţionează pe o altă frecvenţă. Sau că se activează structuri nervoase care păreau inactive; sau că s-ar schimba ceva la nivel de fiziologie, în sensul creşterii complexităţii şi progresul unor funcţii. Şi că schimbarea ar fi de bine. Ca o adaptare sau, mai mişto, ca o evoluţie.
      Mmmm, ce părere ai de posibilitatea asta?

      Ștergere
    3. :))
      Pai pe aceasta posibilitate mizeaza si spiritualistii, dar, din nefericire.... doar o presupun. Si odata presupusa, in mintea unora devine certa. Nimeni nu a mai trecut pe-acolo ca sa stie daca va fi sau nu vreun salt... isoria nu consemneaza.
      si-atunci exista un camp liber urias de batut campii. ;)

      :))

      Ștergere
    4. Da? Adică, la asta se refereau şi ei, spiritualiştii? Scuză-mi ignoranţa, habar-n-am avut la ce se referă.

      Poi, nah, aici te contrazic. Dacă saltul este exclusiv de natură psihică, atunci e ca o autostradă intens circulată. De nebuni şi maeştri. De treziţi şi şmecheri.

      Ștergere
    5. Saltul este doar biata ipoteza. Un vis frummos.
      :))

      Ștergere
  2. Şi, app, cred că mai potrivit ar un alt titlul: "dreptul divin" la banii altora.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :) )))))
    Si dai si cerceteaza dom' judecator de instructie cabalina astaaaa...Divina ...si-n ziua de astazi fara a se sinchisi ca au trecut cinci ani jumate si nu reuseste sa-i dea de fund . Pai cu Aiubiroaia si-a gasit el sa se puie ?
    Lasand gluma de-o parte , Dane , eu zic sa continui ca tre' sa iasa ceva frumos . Si io unu's curios ce va urma ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata Radule,
      :))
      Dom' Judecator Divin o sa incerce sa dea de fundul...Aiubiroaiei...
      :)))
      Nu stiu daca am sa continui, caci este un fel de stire care nu exista, de la un un post de radio care nu exista, din Astral, care exista.
      Dar iata mi-ai dat o idee ... s-ar putea continua.

      Ștergere
    2. Buna dimineata , Dan !
      Eu am mai zis ca fara oleaca de chintesenta de raza divina de inspiratie din podgoria cea mai de vest a Vrancei ...o sa fie greu sa continui .Sa vezi ce continuare o sa-i gasesti ...dupa ! Ai putintica rabdare , stimabile ! :) ))))))

      Ștergere
    3. Stiuuuuuuu... ca mi-ai zis! :)))

      Ștergere
  4. Radule, ai dreptate, mare curaj să se puie tocmai cu Aiubiroaia.
    Dar sunt nedumerită: să-i dea de fund sau să-i dea la fund? (bătăiţă, desigur!)
    :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai daca-i da la fund , nu inchide Aiubiroaia "pentru inventar"?
      Acum chestia e ca nici de fund n-are cum sa-i dea , ca este precum la asigurarile de sanatate ...o fosa neagra-n univers .:) )))))

      Ștergere
    2. Unii s-ar fi gândit că Dan vrea să-i dea de cap. Orişicât, îţi creşte şansa de supravieţuire dacă-i dai adversarului la mir. Eventual, înainte să apuce să clipească.
      De fapt, ce ştiu eu?
      Da' sunt mai multe variante: să-i dea de cap, să-i dea cep... Totul depinde de felul in care o vede Dan pe Aiubiroaia.
      Că-n Astral e mai ceva ca-n virtual. Fiecare poate fi ce vrea muşchiu' lui.
      :))

      Ștergere
  5. :)
    Bun regasit, Bunule!
    :)
    Cred ca teoria conform careia MAMA GAIA este taramul unde sunt "aruncati" raii uniersului (sau rebuturile) este mai aproape de adevar.
    Un fel de puscarie.
    Cica ar trebui sa invete "rebuturile" neshte lectii pentru a putea fi reintergrati in astralul plin de lumina, armonie si mai ales IUBIRE!
    Si cine nu-si invata "lectia", drept pedeapsa i se da vesnicia... adica reincarnari peste reincarnari.
    Si cand "rebutul" si-a invatat lectia, nu se mai reincarneaza pe planeta "puscarie" ci trec in next nivel, argati docili ai familiilor constelatiilor... pana cand mai fac un salt si devin informatori cu ceva drepturi si tot asa...
    :)
    pana la adanci "batraneti".
    Chestia cu "cascavalul" este valabila si in astral, insa "cascavalul" are alte valente... mult mai profunde si mai "spirituale"!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Daaaaa..
    Buna Andreiule,
    :)
    Corect! Asa suna la credintele majoritatii.
    Uite chestia cu lectiile trebuie ca tine la infinit... Lectiile continua la nesfarsit, pe nesfarsitele palnuri ale Domnului. Admitand orice fel de finitudine in Univers inseamna ca se incalca niscai legi kybalionice. Si zi si tu acuma, nu-i pacat!
    :)))
    Uite ca chestiunea cu dreptul divin la parale este subiectul unei carti a lui Ovidiu Dragos Argesanu. Schema lui este extrem de simpla. Pleaca de la doua chestii smecheresti, fosite de popi:
    1 C'asa a vrut Dumnezeu
    2. Cat iti ingaduie Dumnezeu

    Iar faza cu dreptul divin la bani se bazeaza pe smecheria numarul doi.
    Daca ai bani putini inseamna ca ai un drept mic la bani pentru ca atata ti-a ingaduit Dumnezeu, asadar orice ai face tot satac o sa mori, iar daca ai bani multi inseamna ca ai un drept mai mare la bani ingaduit de Dumnezeu si-atunci da-i inainte.
    De ce asa?
    Pentru ca asa a vrut Dumnezeu.
    Si la fel si cu celelate drepturi "divine" .
    Smecheria vad ca tine din moment ce fraierii ii cumpara ciumecariile spiritualistice.
    :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ca_cantitatea de drepturi divine sa fie limpede, ti-o le masoara radiestezic, cu ansa...
      :))))

      Ștergere
    2. :)
      Mergand pe acelasi fir... exista atat de multi fraieri care pun botul si arunca cu banetu' in prostii deshteptati tot pentru ca ASA A VRUT DUMNEZEU!
      :)
      Io ma minunez cat de multi fraieri sunt si in mileniul acesta.
      Dar, daca asa vrea Dumnezeu, cine suntem noi sa spunem altceva?!

      Astept ca cercetologii sa descopere gena prostiei in domeniul spiritualitatii. Tre' ca exista, altfel nu se explica gloata care se'mbulzeste ba la pupatu' moastelor, ba la ritualuri fel de fel, ba la scoli ezoterice si initieri in tot felul de "specialitati" spiritualistico-primitive...

      Ștergere
    3. Gena prostiei... :)))
      asta-i de tinut minte!

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. :))
      Dacă faci înlocuirea celui pe care l-am pomenit mai sus cu Muşceleanu, pe Sovieticu cu Rusu, şi dacă îl mai pui si pe Oreste ai deja o gaşca...
      :))
      Aici e alta gaşca.


      Fara diacritice putem intelege, alta gasca-n alta traista.

      Ștergere
  8. :)))))))))
    Eşti dublu-cârcotaş!
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  9. :)) Pe Musceleanu si... etcaetera, de-ti este "atentia", acolo iti va fi energia .

    RăspundețiȘtergere
  10. :)
    Bunule,
    ... iar ai disparut!
    Am trecut sa te... salut, asadar: salut!
    am mai trecut si sa te urez, asadar: Sarbatori fericite alaturi de familie, prieteni si de cine iti mai doresti tu!
    Sa fii sanatos si fericit!

    RăspundețiȘtergere
  11. Si eu salut tot "Rodul..." !
    Sa luam Luminaaaaaaaa !

    Paste fericit dragilor !>:D<

    RăspundețiȘtergere

parerea mea