SCĂRPINĂTORUL

POVESTEA SCĂRPINĂTORULUI

Deşi toată viaţa mi-am dorit să stau cuminte şi ciucit pe malul unei bălţi stătute, mociorloasă şi care pute, şi care să-mi miroasă a mare şi să îmi crească păr pe spinare iacătă că m-am trezit, ameţit, într-o bună zi cu o aripă neagră şi cu una gri. Pardon, nu asta era povestea, ci alta.... Stai aşa c-o iau de la început!

Aşadar, într-o bună zi, aflându-mă eu la mall într-un magazin de cosmetice de lux luminat a giorno, numa ce simt că un purice mă ciupeşte de sub omoplat. Jenant! Puricele, desigur nu era al meu. Mă uit în dreapta, mă uit în stânga... Ce să zic!? Lângă mine se aflau doar un domn mai brunet, corpolent, distins, îmbrăcat un trening roşu mulat, cu adidaşi albi şi cu un lanţ gros de aur la gât, de care atârna o cruce grozavă, nu foarte mică. Domnul cel distins era acompaniat de o doamnă elegantă, foarte şic, blondă, cu şuviţe roşii şi albastre care-i cădeau în dezordine peste ochelarii de soare cu inimioare, susţinuţi de buza superioară bine siliconată, fapt care-i dădea un aer bosumflat, tineresc şi şăgalnic. Doamna cea elegantă era îmbrăcată cu un short de lame mulat între picioare, un sutien mai mult decât discret, peste care îşi aruncase neglijent o canadiană de ski cu eticheta pe ea, ceea ce, împreună cu papuci aurii cu tocuri transparente de şaişpe, o recomandau ca pe o doamnă din înalta societate. Perechea nu observă privirea mea admirativă, căci domnul cel distins stătea cu ochii pe bodyguard, în timp ce doamna, care cu o mână se ruja iar cu cealaltă tocmai ce strecura în geantă un parfum pe care i-l plasase discret pe sub mână cu multă eleganţă domnul cel distins, era atentă la vânzătoarea care nu era atentă. Să fi venit puricele de la unul din ei!? Exclus! Chiar dacă nu miroseau ei foarte bine, eleganţa şi bunul gust al felului cum erau îmbrăcaţi îi scotea din discuţie. Să mă scarpin pe spate, contorsionându-mă în văzul lumii, nu se făcea. Să-mi scot hainele ca să omor puricele, iar nu se făcea. Cum mâncărimea devenise de nesuportat, dau deci fuga la toaleta bărbaţilor şi încep să mă scarpin cu frenezie de tocul uşii. E, şi să vezi ghinion ! Cu cât mă scărpinam eu mai tare, cu atât mâncărimea revenea şi mai insistent, aşa că am alerg ca un nebun în parcare, mă sui în maşină, dar nu înainte de a mai trage încă o porţie de scărpinat de stâlpul uşii şi pornesc în trombă către casă.

Chiar dacă tot drumul m-am frecat în sus şi în jos de scaunul maşinii, iar de câteva ori am tras pe dreapta ca să mă frec cu spinarea de câte un pom mai gros, nici acasă când am ajuns nu mi-a fost mai uşor. Mă mânca, mă scărpinam, aveam o satisfacţie de moment, după care iar mă apuca mâncărimea. Faptul că la un moment dat îmi găsisem o plăcere în a mă scărpina, a făcut ca mâncărimea să-mi crească şi să fugă prin diverse locuri. La început m-a mâncat în palma dreapta... Deşi scărpinatul mi-a provocat plăcere, un amic mi-a cerut un împrumut substanţial şi-apoi nu mi-a m-ai răspuns la telefon... Poate că nu e bine să te scarpini, m-am gândit eu şi mi-am dat cu praf de scărpinat în palma stângă, cu gândul că am să reechilibrez situaţia... Şi să vezi minune... ! Ce s-a întâmplat a fost peste aşteptările mele, deoarece practic nu s-a întâmplat nimic; praful era de dat în ochi, căci m-am uitat dup-aia pe prospect. Iar pentru că deja mâncărimile începuseră să se simtă tot ma tare şi se întinseseră până la portofel, am dat fuga la vreo trei preoţi, dar nici acatistele şi nici sfeştaniile pe care i le-am făcut nu i-au ostoit portofelului mâncărimile. Puricele, bietul, fugise de mult, fără să ştie că el va fi acela care mi-a schimbat definitiv destinul.

Deşi toată lumea a observat că am mâncărimi la portofel şi că mă întorc în fiecare zi de la mall cu tot felul de cumpărături inutile, de ruşine, n-am îndrăznit să-mi întreb rudele, prietenii şi cunoscuţii ce ar trebui să fac şi-atunci, tot scărpinându-mă în zadar, m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea gândul cel bun. Şi uite-aşa, într-o bună zi, aşteptând eu la casierie cu privirea pierdută-n televizorul din faţa casei de marcat, să plătesc cel de-al cincilea cuptor cu microunde şi cel de-al treilea aspirator pe care le mi le doream datorită unei reclame foarte izbutite, îmi pică ochii pe o discuţie a unui multimaestru în de toate, unul Muşceleanu, despre un anume drept divin la bani... Aha! Asta era! Acum de-abia am înţeles! De-aia mă mânca pe mine atât de rău portofelul, pentru că îmi scăzuse dreptul divin la bani ! Ei ca să vezi ! Situaţia, după spusele multimaestrului Muşceleanu însă, prin efort personal se putea remedia. M-am dus degrabă la un prieten ezoteristic, dar care nu era băiat rău, şi sfătuit de el, am sunat la uşa unui maestru spiritualistic în de toate, ca să-mi scarpine el portofelul şi să-l scap de mâncărimi.

Maestrul era clarvăzător şi numai ce-a aruncat o ocheadă spre portofelul meu şi au şi început şedinţele de curăţare. S-a ridicat de pe fotoliu, a tras perdeaua, a aprins două beţişoare parfumate şi a dat drumul la o muzică de relaxare. Mi-a explicat că trebuie să-mi facă mai întâi câteva şedinţe de curăţarea ceacrelor pentru ca prin ele să reuşească curăţarea prin scărpinare a portofelului. Apoi a deschis sertarul unei servante pe care ardea o candelă pusă sub icoana Maicii Domnului şi a scos din el două obiecte ciudate, despre care am aflat mai târziu că se numeau tiriplic şi fofârlică, cu care mi-a măsurat portofelul, apoi câmpul energetic al inimii, al capului şi al extrasului de cont.

De fiecare dată când utiliza tiriplicul, maestrul lucra foarte curat şi igienic, cu mănuşi şi fiind un spiritualistic nelacom şi onest, nu a acceptat plata în bani, ci doar ofrande sub formă de bani. Dar ca un făcut, după şapte şedinţe de curăţare energetică la ceacre a 200 de lei bucata, executate cu fofârlica, mâncărimile la palma dreapta au reapărut cu o intensitate şi mai mare iar portofelul a-nceput să se tăvălească în chinuri mai îngrozitoare. La sugestia maestrului m-am lăsat scărpinat la el cu alte câteva şedinţe tolleene, mercabahice, hopoponice, boşoiste şi şambalageşti, de data aceasta însă de iniţiere, şi parcă, parcă m-au mai lăsat mâncărimile. A mai trebuit să suport cu ofrande în bani încă vreo cinci-şase şedinţe spiritualistice dar-unice, împănate cu workshop-uri, conferinţe şi simpozioane de profil şi într-adevăr, portofelul subţiindu-se, mâncărimile, treptat-treptat şi-au mai pierdut din intensitate şi au devenit mai rare.

“Eu nu mai am ce să te învăţ. Acum, că portofelul şi mâncărimile pe care le-ai avut la el s-au redus la jumătate, consider că eşti pregătit să-ţi capeţi măiestria care ţi se cuvine aşa cum o am şi eu, în de toate” m-a anunţat într-o bună zi maestrul. “ Trebuie doar să primesc acceptul pentru tine.”, mi-a mai zis el. Am plecat acasă deîndată ce maestrul meu a primit acceptul de la cineva, nu se ştie exact de la cine, pentru a-mi acorda şi mie măiestria. Dar ca un făcut, din momentul în care am aflat şi până am ajuns acasă la el ca să mă inţieze ca nou maestru în de toate, mâncărimile au reapărut cu o violenţă fără seamăn, de data aceasta însă, între picioare. M-a mâncat atât de tare în cur să devin şi eu la rândul meu un mare maestru, încât i-am dat fără să crâcnesc cât mi-a cerut ca ofrandă pentru şedinţa finală de iniţiere şi pentru diplomă, ba încă am plusat cu o ofrandă substanţială şi iacătă-mă-s în sfârşit că am devenit şi eu un soi de vraci în de toate, la fel ca maestrul meu.

Mâncărimile din zona amintită, denumite medical şi pruritus ani, nu s-au mai domolit şi nu au scăzut în intensitate aşa de repede precum speram eu după cumpărarea cu ofrande în bani a diplomei, în schimb, ca prin farmec, a-nceput să mă mănânce în sfârşit şi palma stângă. Ah, şi de când aşteptam acest moment !

Considerându-l un semn de bun augur, m-am hotărât să mă scarpin în palma stângă cu constituirea unui grup de discipoli cu aichiuul la pământ, cărora am început să le iau banii, sub formă de ofrandă cu taxă fixă, pe cursuri, pe seminarii, pe nişte ciumecării orgonice în formă de oală de noapte şi pe nişte pietre norocoase, pe care le adunam noaptea cu lanterna, dintr-un maldăr de moloz din spatele blocului. Foarte norocoase s-au dovedit a fi pietrele acelea pentru că mi-au adus mulţi bani. Unele dintre ele, spre surprinderea mea, au prezentat chiar însuşiri miraculoase, ţinând de domeniul paranormalului, căci s-au întors înapoi la mine în cabinet levitând cu viteză şi trecând fără dificultate prin fereastra închisă, ele fiindu-mi înapoiate cu recunoştinţă, de jos, din faţa blocului, de către unii dintre discipolii mei mai neîncrezători în puterea lor de a atrage bunăstarea. Şi deoarece nici una nu m-a lovit în cap, dovedind încă o dată că sunt pietre norocoase, le-am vândut din nou altora, cu profit bineînţeles mai mare.

Dar iată că totuşi miracolul mult râvnit de mine s-a produs. De-abia după primii patru discipoli de-ai mei internaţi la psihiatrie am reuşit să scap o vreme de pruritus ani, căci mi-am dat seama că mă pot scărpina cu succes la cur cu diploma de maestru în de toate. Acest simplu gest, repetat mecanic şi cu ochii daţi peste cap de plăcere, deşi mi-a mototolit diploma şi mi-a făcut-o aproape de nerecunosct - noroc că încă se mai vedea ştampila şi semnătura maestrului - mi-a adus în schimb în mod neaşteptat şi fericit, revelaţia. Tot scărpinându-mă eu atuci cu diploma făcută sul în turul pantalonilor, mi-am dat deodată seama că, indiferent de ceea ce credem sau declarăm, noi de fapt nu facem altceva decât să alergăm toată viaţa după plăcere.

Şi uite de aceea, observând eu că principiul plăcerii este cel care ne guvernează viaţa, fie că stăm tot timpul cu ochii şi cu gândul la pândă după confort şi plăcere în realitatea iluzorie concretă, fie în realitatea iluzorie nevăzută, căci nu-i aşa, atât iluminarea cât şi mântuirea sufletului reprezintă în ultimă instanţă plăcerile spirituale supreme, am luat hotărârea să dau lucrurile în vileag. O fi bine, o fi rău, încă nu ştiu.

M-am gândit prin urmare să mă reprofilez şi să ţin nişte cursuri de scărpinat profesionist şi să acord Diploma de Maestru Scărpinător tuturor celor care vor dovedi că ştiu să scarpine cu metodă. Diplomele pe care le voi da eu absolvenţilor acestui curs, vor fi valabile în orice domeniu spiritual, deoarece prin ele se va recunoaşte pe faţă, faptul că, indiferent ce predică un maestru, popă, guru, vrăjitor, sensei, coach sau cum o vrea el să fie numit, de fapt el încearcă să oculteaze cât mai abil, activitatea sa de scărpinător, ca să poată obţine cât mai mult profit material, putere sau faimă... Cursul este în lucru şi nu e foarte complicat. El cuprinde câteva tehnici de gogonare a unor adevăruri banale şi un îndrumar ortoepic şi de scriere cu majuscule, a unor substantive comune confuzabile, de genul Absolut, Totul, Iluminare, Mântuire, Nirvana, Rai, Beatitudine, Plenitudine, Iubire, Adevăr, Coştientizare, astfel încât aceste cuvinte să devină generatoare de prurit mental, cardiac şi existenţial în scopul de a provoca o confuzie mentală şi mai mare şi o transă imediată. Acum lucrez la configurarea kit-ul scărpinătorului, în care am de introdus în mod obligatoriu o pereche de mănuşi, o fofârlică, un tiriplic, o oca mică, un sac pentru mâţă, o traistă de umblat cu capu-n ea, o cioară vopsită, praf de scărpinat, praf de ochi, câteva prafuri etnobotanice, beţişoare parfumate, un DVD cu muzică de relaxare, un jurâmânt oral de onestitate şi o raţă. Deocamdată este suficient.
Planul de marketing este deja făcut. După ce cursul va fi gata, urmează bineînţeles să iau legătura cu câţiva fabricanţi din China ca să-mi producă kit-ul scărpinătorului, cu plata după vânzare şi să scot pe bandă cât mai mulţi maeştri, cu ajutorul cărora să creez un network de business piramidal. Urmează apoi să născocesc o entitate scărpinătoare supraînălţată din dimensiunea minus 659 (7 – 666 = - 659), cu care să fac channeling şi s-o pun să profeţească câte-n lună şi-n stele, după care să scriu o carte despre ea, apoi mai multe, care or să spună acelaşi lucru, să vorbesc despre cărţile şi ideile mele la emisiunile de televiziune la care să fiu unicul invitat şi-apoi să râd în direct de toţi maeştri care nu vor să se recunoască scărpinători. Urmează după aceea să ţin conferinţe, simpozioane, workshopuri şi laboratoare şi să creez Asociaţie Lucrativă a Scărpinătorilor Profesionişti, pe ai căror membri să-i scarpin doar eu. După ce voi înfiinţa şi Universitatea Mondială de Scărpinat pentru jurnalişti, preoţi de orice confesiune, politicieni, bancheri, asigurători, psihologi şi alţi escroci mai mărunţi, aşa după cum mi-am întocmit eu strategia şi planul de marketing, în maxim cinci ani îl voi întrece în avere şi faimă pe venerabilul Boşo şi voi avea cu siguranţă o flotă de automobile de lux de cinci ori mai mare ca a lui şi un binemeritat loc în faţă ca VIP, în sânul lui Avram. Sau mai degrabă la al Evei. De-acolo voi schimba linia temporală a Pământului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu !