EXTRATEREŞTRII ? DE CE ?

           

          EXTRATEREŞTRII

          De ce nu înţelegem ?
        Rezultatul progresului tehnologic de astăzi este indubitabil un rezultat al cumulului de cunoaştere ştiinţifică adunat de omenire de-a lungul istoriei ei, de la prima piatră cioplită folosită ca unealtă şi până la staţiile orbitale şi la comunicarea prin sateliţi. Prin adăugare de noi cunoştinţe ştiinţa şi aplicarea ei în materialitate, respectiv tehnologia au evoluat în funcţie de nevoile oamenilor.    
         Sigur că, dacă privim în urmă la performanţele în materie de construcţii ale strămoşilor noştri, rămânem uneori nedumeriţi cum de a fost posibil ca, fără mijloacele tehnologice de astăzi, să ridice temple şi piramide uriaşe sau să fasoneze până la perfecţiune blocuri mari de piatră şi să le monteze fără mortar. Dacă este să împărţim opiniile rezultate din blocajul de care sunt cuprinşi atunci când trebuie să dăm un răspuns coerent, avem deodată câteva categorii mari de opinanţi:   
          1. Ignoranţii şi nepăsătorii, mai precis cei care nu ştiu şi nici nu doresc să-şi bată capul şi aici intră majoritatea oamenilor prinşi în lupta pentru supravieţuire, de la care mai mult decât un „o fi, dar cui îi pasă ?” nu poţi să scoţi.   
         2. Religioşii, adică cei care consideră că este un miracol de la Dumnezeu, el fiind acela care le-a transmis cunoştinţele tehnice prin Graţie Divină, tot aşa cum a făcut ca măgăriţa lui Balaam să vorbească cu el sau i-a transmis lui Moise planurile şi cotele tehnice pentru Chivot.           
           3. Entuziaştii sau visătorii, cei care ştiu „sigur” că oamenii antici au deţinut nişte presupuse secrete păstrate de la presupusele civilizaţii umane anterioare, conform unei teorii a unei presupuse ciclicităţi în istoria omenirii, teorie care spune că omenirea a apărut şi a dispărut de mai multe ori de pe Terra, datorită cataclismelor şi că a luat-o mereu, orbeşte, de la început, ultima variantă şi cea mai slab dotată tehnologic fiind varianta pe care o trăim noi azi. La baza primelor rase şi civilizaţii umane, astăzi dispărute, au stat extratereştrii. Şi-aici părerile li se despart, în funcţie de imaginaţia şi setea de taine şi mistere spiritualiceşti sau conspiraţioniste ale fiecăruia: ori noi cei de azi descindem direct din ei, ori suntem un produs al experimentelor lor genetice ori ei, extratereştrii au rămas printre noi şi ne conduc sub formă de reptilieni, etc.           
            Şi desiguri, cei mai mulţi entuziaşti sunt cei din categoria celor care afirmă că oamenii au fost ajutaţi de extratereştri la ridicarea construcţiilor megalitice, plecând de la vizionarul Daniken care toată viaţa s-a străduit să potrivească perfect un triunghi, într-un pătrat.
          4. Paranormalii sunt acei entuziaşti care presupun şi cred că anticii au deţinut capacităţi extrasenzoriale cu ajutorul cărora au învins gravitaţia şi au reuşit să transporte prin aer, prin levitaţie, blocuri mari de piatră, să le ridice şi să le aşeze perfect unele peste altele. Ba mai mult, dincolo de telekinezia colectivă, tot din categoria „puterea nemăsurată a gândului” ei au deţinut secrete psihice de „înmuiere” a pietrei care o făcea plastică şi i se putea da orice formă de bloc „monolit”.     
           5. Scepticii adică cei care îşi recunosc neputinţa de a da un răspuns argumentat ştiinţific pe bază de dovezi concrete, însă care socotesc că anticii au găsit şi au aplicat soluţii tehnice mai simple sau mai complexe decât suntem noi capabili să ne imaginăm astăzi. Iar aceştia nu au depus armele şi nu au aderat la răspunsuri confortabile şi fără riscuri izvorâte din imaginaţie, aruncând găina moartă ba în curtea extratereştrilor, ba în cea a lui Dumnezeu, ci ei caută în continuare răspunsuri tehnice satisfăcătoare. Scepticii sunt de regulă profesioniştii, respectiv arheologii, inginerii şi arhitecţii a căror meserie este legată în mod direct de tema construcţiilor. Şi chiar dacă nu sunt un specialist, la această ultimă opinie ader şi eu, şi despre aceasta am să încerc să argumentez aici.          
           
           Ciudăţenii     
           Totdeauna am fost intrigat de faptul că, deşi s-au investit zeci de milioane de dolari în antene parabolice uriaşe îndreptate către spaţiul cosmic şi staţii ultraperformante de emisie-recepţie pentru a reuşi o minimă comunicare cu extratereştrii şi dincolo de faptul că de atâta vreme, cu toate nenumăratele mesaje trimise de noi în eter nu am primit şi nu am surprins nici măcar un singur mesaj de la ei, ei bine, cu toate acestea, oamenii văd peste tot extratereştri şi farfurii zburătoare, ba mai mult, primesc mesaje particulare de la ei, prin channelinguri dubitabile. Aici pentru mine se rupe filmul raţionalităţii şi simt cum alunec într-un film SF.         
            Tot astfel este de mirare pentru mine faptul că, deşi hoaxerii care fac cercuri în lanuri de atâta vreme hrănind iluzia mesajelor ezoterice absconse provenind de la alte civilizaţii şi-au asumat farsele şi au şi demonstrat în ce constă tehnica producerii lor, totuşi aceste „crop circles” continuă să înflăcăreze minţile fanilor ahtiaţi de „dovezi” extraterestre. Iar şirul legendelor urbane, pentru cine este interesat, este foarte mare în domeniul acesta vast încărcat cu extratereştri, cu nave, cu răpiri, cu probe găsite în sedimente, cu imagini photoshopate şi cu mărturii ale unor persoane dornice de publicitate, minţile fabricanţilor de „dovezi” neîncetând să scornească una mai dihai decât alta.

            Revenind totuşi la construcţiile anticilor am observat că între supertehnologiile de construcţie presupuse a fi extraterestre şi rezultatul în plan arhitectural există o prăpastie. Nimeni nu se miră de ce arhitectura unor astfel de construcţii este extrem de simplă şi neelaborată, după cum nimănui nu-i pasă de faptul că ceea ce a rezultat nu este niciodată o minune de arhitectură, ci una doar de monumentalitate şi de tehnică de construcţie. Ori dacă s-au transferat secrete extraterestre de construcţie, apoi cele legate de materialele de construcţie şi de arhitectură se pare că nu erau deloc interesante iar oamenii au fost lăsaţi să facă după cum i-a tăiat capul, nişte construcţii relativ simple, din piatră.  
            Acest lucru se vede foarte limpede la construcţiile piramidelor în trepte care la civilizaţiile precolumbiene s-au mărit prin adăugare de blocuri de piatră peste vechile piramide ale celor cuceriţi, dar şi la primele încercări de piramide ale egiptenilor, cum este bunăoară cea de la Saqquara făcută de arhitectul Imhotep pentru faraonul Djosser din care se vede cum evoluează cunoştinţele de arhitectură de la mastabale la piramide în trepte, până la monumentalele piramide de la Gizeh culminând cu cea a lui Keops. Nimic nu a venit cu hîrzobul din cer, ci a apărut prin încercări şi acumulări succesive       
          Acelaşi lucru este de observat şi la temple. Chiar dacă egiptenii au fost primii mari urbanişti ai omenirii, până la romani nu s-a pomenit să se utilizeze în construcţii materiale ca betonul, cărămida arsă sau sticla, nici în arhitectură arcul de boltă, şi nici în hidrotehnica apeductele şi alimentarea cu apă a clădirilor cu mai multe nivele. Odată cu romanii a apărut şi tehnica modernă în construcţii.     
            Aşa că, dacă dorim să rămânem în domeniul observaţiilor atente şi să nu cădem în păcatul halucinaţiilor cu extratereştri, atunci va trebui să constatăm şi să aplaudăm pe de o parte ingeniozitatea transportului, fasonării, ridicării pe poziţie şi îmbinării blocurilor de piatră, acurateţea execuţiei construcţiilor şi orientarea lor astronomică făcută cu precizie matematică, versus rudimentaritatea materialelor de construcţie şi a arhitecturii sărace. Misterele, ca mai toate misterele, vor fi cândva, probabil, dezlegate.          

           Cum gândeau anticii ?        
            Iată o întrebare la  care ar trebui să reflectăm puţin. Desigur că în ceea ce priveşte satisfacerea cerinţelor şi necesităţilor primare nu există nicio diferenţă de gândire pragmatică între noi. Şi ei ca şi noi duceau o luptă pentru existenţă, pentru hrană, adăpost, apărare, etc. În schimb, dacă ar fi să procesăm realul aşa cum îl procesau ei, aici am avea cu toţii dificultăţi, deoarece credinţa lor despre realitatea văzută sau nevăzută diferea faţă de a omului modern, în funcţie de credinţele lor spirituale, religioase, filozofice, sociale şi a nivelului de cunoştinţe, paradigme care îi determinau să reacţioneze în mod diferit de noi la stimulii realităţii exterioare. Normalul existenţei lor era altul decât al nostru şi altele le erau motivaţiile multora dintre acţiunile care nouă ni se par azi bizare, barbare sau misterioase. Aztecii scoteau în fiecare zi inima unui ostatic din piept pentru ca să răsară soarele, dacii îşi trimiteau prin suliţi elita masculină cu mesaje la tenebrosul Zamolxis, viaţa spirituală a egiptenilor antici se învârtea în jurul vieţii de după moarte şi a importanţei decisive a zeului faraon pe Pământ, spartanii îşi aruncau în prăpastie copiii firavi şi infirmi, pe când romanii îi aruncau în Tibru, hinduiştii ardeau de vii soţiile defuncţilor şi câte şi mai câte...        
            Şi atunci, atâta vreme cât templele şi construcţiile funerare reprezentau o aplicare în materie a ideilor despre credinţele lor religioase, de foarte multe ori, ca să înţelegem de ce o anumită clădire sau monument au fost construite într-un anume fel iar nu în altul şi ca să înţelegem cum se serveau de tehnologie pentru a-şi atinge scopul, va trebui să ne aşezăm confortabil în mintea şi în credinţele lor şi să abordăm prin ochii lor realitatea. Şi chiar să abordăm în felul acesta etapele tehnologice care au condus la finalizarea acelei clădiri sau celui monument.        
            Dar putem ? Arheologii afirmă că este posibil. Există pentru genul acela de înţelegere lanţului tehnologic operaţional privit prin mintea şi mentalitatea oamenilor civilizaţiilor dispărute o altfel de arheologie. Arheologia experimentală.  

            Abstract vs. pragmatic        
             Mai este însă un element, deloc neglijabil, în ceea ce priveşte modul lor de gândire şi anume acela al gândirii tehnice, privită ca rezultat al gândirii abstracte. Deşi modul de gândire tehnic ar trebui să decurgă din nivelul şi profunzimea cunoştinţelor ştiinţifice şi să fie o consecinţă practică a unei gândiri abstracte şi creative, iată că nu la toate civilizaţiile antice s-a întâmplat acest lucru. Şi aici mă refer la civilizaţiile precolumbiene care trăiau un soi de paradox tehnologic. Să luăm bunăoară civilizaţia maya. Deşi cunoşteau cercul şi îl foloseau în matematică, vezi Observatorul astronomic mayaş de la Chichen Itza, totuşi nu utilizau nici roata olarului, nici roata de moară şi nici roata de car. Şi deşi nu utilizau roata de car, deoarece nu descoperiseră forţa şi utilitatea tracţiunii animale, ei construiau drumuri pietruite pe care mergeau pe jos. Pe de altă parte, aveau cunoştinţe de metalurgie, sau cel puţin despre extragerea şi prelucrarea aurului şi argintului, din care îşi confecţionau obiecte de podoabă, dar foloseau încă arme şi unelte de obsidian şi trăiau practic în epoca de piatră, ca toate civilizaţiile mezo şi sud-americane. În mod excepţional alte civilizaţii amerindiene foloseau bronzul pentru mici unele sau arme, însă niciuna dintre ele nu a cunoscut roata şi sticla.         
            O economie bazată pe agricultură şi înapoierea tehnologică în care trăiau amerindienii şi care presupunea un efort uman considerabil pentru dominarea naturii nu este totuşi relevantă dacă o contrapunem performanţelor matematice, medicale şi astronomice pe care le-au dovedit. Ca o civilizaţie să prospere fără să cunoască şi să utilizeze roata este de-acum un fapt senzaţional. Faptul că invazia spaniolă a curmat drumul lor ascendent, într-o direcţie tehnologică diferită de a altor popoare antice, distrugându-le civilizaţia şi schimbându-le traiectoria ridică o chestiune care ar putea deveni interesantă în contextul în care  America ar fi fost descoperită astăzi. Ce lucruri esenţiale au descoperit ei sau ar  fi putut descoperi dacă civilizaţia modernă (pentru vremea aceea) nu le-ar fi curmat atât de brutal existenţa. Ce anume ar fi putut ei cunoaşte de care noi să nu avem azi habar ?    
            Iar cum întrebarea trebuie pusă la două capete, întreb din nou: ce lucruri esenţiale ne-au scăpat nouă, sapienşilor după ce am descoperit roata ? Am descoperit noi oare toate lucrurile simple care ne-au uşurat existenţa pe formulele de civilizaţii pe care am mers până acum, sau am pierdut din vedere pe parcurs unele care ne-ar fi dus în cu totul altă direcţie, aşa cum necunoaşterea roţii a făcut totuşi ca societăţile amerindiene să progreseze, până la a face trepanaţii pe creier cu cuţite de obsidian.     
            Sau să pun şi altfel întrebarea: câte lucruri esenţiale care ne-au modificat viaţa şi despre a căror existenţă ştiau anticii a trebuit să le redescoperim noi pe parcursul istoriei noastre ?  De câte ori am strigat „Evrika !” redescoperind de fapt apa caldă ? Păi ia să enumerăm câteva: electricitatea descoperită de egipteni, chirurgia cerebrală descoperită de popoarele Anzilor, America descoperită de vikingi, hârtia igienică şi tiparul descoperite chinezi,  betonul descoperit de romani... şi câte altele. Iar dacă lucrurile stau aşa, atunci la capitolul redescoperiri ar trebui să mai adăugăm ca prioritate viitoare şi acele tehnologii de prelucrare şi ridicare a megaliţilor pe care le utilizau ei şi care pentru noi astăzi constituie un mister.  
            Aruncând cu nonşalanţă rezolvarea misterului în cârca extratereştrilor, d’apoi aceasta este cea mai uşoară şi confortabilă cale de a te descotorosi de problemă şi de a nu-ţi mai bate capul cu ea. Comoditatea mentală şi pofta de senzaţional şi de mister perpetuu va face ca acest mod facil de „rezolvare” a problemei să dăinuie. Şi-apoi intervine partea financiară. S-a dovedit că tainele, misterele şi secretele, parte reale, parte scornite, de pe urma cărora au curs valuri de cerneală, au adus cu ele şi profituri mari în încasări de la plătitorii ahtiaţi după asemenea „dezvăluiri”.
           
           Păi şi-atunci ?          
            De ce trebuie să îmbrăţişăm teoria extraterestră atâta vreme cât explicaţiile pot fi chiar lângă noi, dar încă nu le vedem ? Sunt aceste informaţii lipsă, toate numai taine ascunse de Vatican şi de guverne, aşa cum susţin fără nicio dovadă concretă anticonspiraţioniştii care argumentează doar cu presupuneri ? Nu-mi vine a crede, atâta vreme cât marile biblioteci ale lumii antice astăzi nu mai sunt. Civilizaţiile s-au distrus una pe cealaltă iar acolo unde conducătorii cotropitori au fost luminaţi, cunoştinţele cuceriţilor nu s-au pierdut, nu s-au risipit şi nu au fost distruse. Din păcate cunoştinţele s-au pierdut odată cu deţinătorii lor, căci nu luminaţii au stat în fruntea armatelor invadatoare.          
            Cum ar fi arătat astăzi civilizaţia modernă dacă creştinii în furia lor de a-l impune pe Dumnezeu nu ar fi ars Biblioteca din Alexandria ? Ce lucruri neştiute ne-ar fi dezlegat astăzi minţile dacă am putea recupera codicele pierdute sau distruse ? Cum ar fi să putem înţelege scrierile etruscă, protoelamită, rongo-rongo, olmecă, toltecă sau istmică sau cea de pe tăbliţele de la Tărtăria ?   
            Dar deoarece cu prea mulţi de „dacă” picăm în varianta imaginativă, care nu rezolvă problemele, ci dimpotrivă, le amplifică, variantă de altfel identică cu acei mulţi de „dacă” care au devenit de-acum certitudini pentru adepţii extraterestrialităţii geniului uman, e bine să ne oprim aici cu speculaţiile.  Geniul nu este o particularitate a minţii umane apărută în epoca modernă. Geniul uman este o calitate perenă a cărei dovadă o putem întâlni peste tot în istoria umanităţii şi mai cu seamă în astronomie, matematică, filosofie, arte, arhitectură şi ingineria construcţiilor şi faptele strămoşilor noştri. Geniului uman i se cuvin toate aplauzele iar nu presupuşilor extratereştri.
Părerea mea.

Sursă foto necunoscută (Facebook)