MIORITA CEA ABSURDA NU MAI BEA SI NU MAI ZBURDA

Textul este generat de o controversa mai veche si face parte dintr-o corespondenta anterioara cu mai multi oameni destepti, pentru care am toata stima si pe care ii invit cu placere sa participe pe acest blogg .Tema pentru ei este de bunaseama revoluta dar comentariile pe care le poate suscita in continuare din partea oricui este interesat sunt binevenite.

Absurdul si atitudinea ,,budista" a lui Cristos.

Am pus ghilimele pentru ca in plan practic ideile si chiar caile de aplicare atat ale budismului cat si ale crestinismului se despart. In aparenta ideile sunt generoase si exista similitudini intre acestea dar in esenta ele sunt disjuncte, caci acolo unde budistii au ales calea meditatiei, crestinii actioneaza. Mergand pe aceasta idee de echivalenta religioasa, mai in gluma, mai in serios putem inversa situatia, spunand la fel de corect atitudinea formal cristica a lui Buddha ca antecesor a lui Isus. Zic formal, pentru ca in plan universal, Buddha nu s-a gandit nici un moment la sacrificiul
suprem ca act demonstrativ, ca aplicatie practica a iubirii de oameni si nici morala budista nu are de-a face cu notiunea de mila crestina. Ea presupune doar o atitudine de compasiune usor abstracta, fara aplicabilitate si actiune in planul realitatii imediate. Budismul pare sa zica: ,,Mi-e milutza de tine, te iubesc dar ramai asa cum esti, sarac si prost, eu nu te ajut, nu-ti dau haina de pe mine, c-asa ai avut tu ghinionul de karma proasta, pe care  de altfel o meriti pentru ca intr-o viata anterioara ai fost rau!"
Concluzie:
In plan uman budismul ramane o "religie" rece, egoista si pasiva cu carente morale evidente, in care iubirea si compasiunea sunt directionate aproape excusiv catre univers daca ar fi sa il comparam cu crestinismul altruist, iubitor de oameni si de Dumnezeu in egala masura. Sau cel putin in teorie.

Si iata in consecinta o revelatie:

Absurdul si ,,Miorita"

Baciul moldovean adopta o atitudine budisto-cristica in acceptarea destinului karmic la auzul vestii mortii sale iminente. El nu se resemneaza cand aude ca va muri curand, asa cum am fost invatati la scoala sa intelegem, ci, ca si in budism, o ia ca pe un firesc al existentei, nicidecum ca pe o fatalitate sau ca pe un blestem. Nu se revolta, nu reproseaza, nu poarta nimanui pica, ci accepta moartea din intelegere si iubire pentru (univers ?) si pentru oameni, in speta fratii lui romani. Sigur ca pentru o gandire comuna si o interpretare imediata, logica lui pare absurda. Desi Isus ne invata ,,sa intoarcem si obrazul celalalt" in contradictie cu sintagama lui Iahve ,,ochi
pentru ochi si dinte pentru dinte", in practica imediata insa, crestinii reactioneaza de cele mai multe ori dupa cel de-al doilea dicton, cel revansard. Absurda pare si conversatia cu oaia. Animalele nu vorbesc, ar remarca orisicine. Dar chestiunea comunicarii om-animal, privita din alta perspectiva, este reala, chiar daca nu in planul constient, imediat. Stim ca aceasata inercomunicare, la nivel subliminal exista permanent in natura si evident nu se manifesta verbal.
Si iata cum, urmarind in paralel balada Miorita si Noul Testament, ciobanasul repeta actul sacru al sacrificiul de sine si se asimileaza in felul acesta ,,Mielului ". Doar din acest punct de vedere putem sa spunem ca sufletul romanului este un suflet eminamente crestin. Sau poate numai al moldoveanului? Sau nu tocmai prea crestin?

Si daca m-am indoit iata ce "am descoperit"!

Erau trei ciobanasi in transhumanta?
Erau!
Reprezentau cele trei tari romane?
Reprezentau!
Unul era bun iar ceilalti doi, ticalosi?
Asa este!

Concluzia nr.1
ar fi ca unul din trei romani este un om bun , caruia i se pot aplica toate calitatile cu care noi romanii ne laudam ca le posedam. Si daca gandim asa, nu facem altceva decat sa ridicam la rang de generalitate acele calitati care se manifesta in doar particular. Si gresim?
Gresim!
Si atunci:

Concuzia nr. 2
ar fi ca toti trei ciobanasii la un loc reflecta sufletul neamului. In atari conditii nu mai ramane in discutie un singur ciobanas care ne reprezinta si cu ale carui calitati sufletesti ar trebui sa ne mandrim,  el confundandu-se acum doar o treime din adevar pentru ca in proportie de 66,6666666 % ( inspaimantatoare proportie care ne impinge cu gandul catre numarul Fiarei) adica celelalte doua treimi, ne place sau nu, suntem tot noi. Cred ca de-abia acum Miorita isi merita numele de balada nationala. Si hai sa reevaluam! Bref, am putea sa ne socotim niste ticalosi cu scrupule, dar si acelea prea putine din pacate. Haideti sa ne uitam din nou in balada si sa ne recunoastem atat pe noi insine cat si pe noi ca popor. Ia sa vedem ce fac vranceanu' si
ungureanu'? Pai ce sa faca bietii romanasi...! Trec aproape prin toata gama de: declaratii mincinoase, inselaciune, complot (asociere in scop de talharie si crima) etc., adica, comit o buna parte din ceea ce incrimineaza Codul Penal. Si atunci de ce sa ne mai miram cand Bismark afirma ca ,,romanii nu sunt o natiune, sunt o meserie."! In atari circumstante eticheta de bun roman nu se mai poate aplica decat doar unora dintre noi si anume doar celor mai buni dintre cei mai buni. De-aceea nu avem decat cateva cazuri izolate de figuri remarcabile de mari romani, in cartile de istorie. Stim deja ca idoli ai neamului precum Stefan cel Mare si Sfant,  care cu toate bisericile construite din porunca sa, nu era catusi de putin  un sfant si socotesc ca  am gresit grav fata de curatenia morala pe care o presupune crestinismul, atunci cand am hotarat sa  canonizam un curvar si un sanguinar, ca Mihai Viteazul era un aventurier care din pofta de glorie si de marire a atacat ceea ce putea el invinge si (s)mulge cu usurinta si nici pomeneala sa fi fost animat de vreo urma de idee de unire de neam, ca Iancu de Hunedoara , roman de vita nobila, nu a pregetat sa faca o incursiune de represalii crancene in Oltenia si in Tara Romaneasca care refuzasera sa mai plateasca tributul ungurilor si cate si mai cate, pe care manualele scolare de istorie ni le ascund.Tot asa cum ne ascund si represaliile sangeroase facute de romani asupra
ungurilor dupa Marea Unire, pe la 1919, soldate cu ocuparea Budapestei (nu este mai putin adevarat ca revansa ulterioara a lui Horty in Ardeal in '40 a fost asupra cu masura), si-apoi iar, cand i-am eliberat de fascismul hortyst impreuna cu Armata Rosie si-apoi iar, in 1956..., sau
atrocitatile la care au fost supusi bulgarii, cand i-am invadat, la momentul in care devenisera un pericol in Balcani, dupa proclamarea Bulgariei Mari- vezi razboaiele balcanice. Ne mai miram ca vecinii nu ne iubesc? Nu ne inghit pentru ca evident partea aceasta de istorie toxica, pe care noi o ascundem de noi insine pentru ca nu ne face onoare, ei au simtit-o pe pielea lor. Desigur ca, retrospectiv vorbind si a sa ramanem intr-un bun simt istoric mai mult ni s-a facut decat am facut noi insine istorie. Si atunci firesc , ma intreb: pe cine mostenim noi in apucaturi? Pe care dintre stramosii nostri? Pe romanii care au dat un lumii un cod de legi? Sau pe talharii de pecenegi care s-au amestecat 200 de ani cu noi? Sau pe cumanii care ne-au  stapanit 150 de ani si ni l-au dat pe primul domnitor, Neagoe Basarab? Cu riscul ca deranjez, pentru deliciul vostru, Basarab se zice ca ar inseamna in cumana ,,tare'n s....." ,,Se zice" ramane totusi vag pana la verificare. Ma opresc pentru ca exemplele acestea din istorie nu fac decat sa slabeasca ideea constiintei unitatii de neam si de tara de care avem atat de mare nevoie in contextul unei globalizari accelerate si de acea nu sunt povestite, pentru ca nu ne fac onoare, dupa cum nu ne fac onoare nici multiplele tradari nationale si incalcari de tratate pe care le-am practicat permanent in istorie. In conditiile acestea, cine mai poate avea deplina incredere in noi!? ,,Fa-te frate cu dracu' pana treci puntea " este o zicala romaneasca. N-o s-o mai intalniti la alte popoare.

Ceea ce am descoperit astazi -sa fi fost apa calda?- desi pe de o parte are importanta si relevanta mai mult pentru mine personal, deoarece inca imi mai caut cu interes radacinile in istorie, incercand si eu, bietul, sa depasesc jumatatile de adevaruri si tiparele de gandire si apreciere
care mi-au fost inculcate si sa ies din aceast marasm paradigmatic in care am fost aruncat cu buna stiinta de fratii mei, romanii de ieri si chiar de azi, care au siluit adevarul istoric cu buna stiinta si l-au cosmetizat de dragul unor idei politice, valoroase de altfel, pentru justificarea unei coeziuni si unitati de constiinta de neam, pe de alta parte insa, prin extrapolare, descoperirea mea are relevanta si pentru noi toti, cei care avem propriile noastre cautari spirituale. Si imi

permit sa afirm acest lucru in numele vostru, pentru ca sedusi de tot felul de teorii si false argumentari, ajungem in situatia sa credem si sa luam drept adevar, fie bucatele de adevar, fie niste mari gogorite. Si ajungem in felul acesta sa traim, sa speram , sa visam si sa actionam intr-o eroare paradigmatica. Iar noi avem nevoie de adevar, nu de minciuni confortabile cat de atragatoare, duioase, melodramatice,  si convenabile ni se par.