Episodul al IV-lea - Mitu sau Ulise?
Dragi prieteni si vizitatori curiosi,
Sunteti invitati cu totii, ca prin comentariile voastre sa deveniti coautori la povestea "Mitu lu'Sisif ". Numai prin voi povestea se povesteste pe sine. Pentru cei care inca nu ati "rasfoit" postarile anterioare, e bine sa stiti ca povestea a plecat de la un banc, care zice:
"A fost odata un om Sisif care avea un copil pe care il chema Mitu".
Conform traditiei, povestea a fost inceputa de Ioana Dumitrascu si continuata de ceilalti. Cititi episoadele anterioare si apoi, intrati pe comentarii si continuati de unde s-a oprit povestea. Nu exista reguli, oprelisti si nici intelegeri prealabile intre autori. Fiecare contribuie cu harul, priceperea si interesul propriu pentru eroii nascuti de muzele bloggerilor. Sunteti bineveniti! Intrati si scrieti de cate ori va face placere! Curaj, mult succes si... aventura placuta!
MITU LU' SISIF
Episodul al IV-lea - Mitu sau Ulise?
- Şerban Tomşa spunea...
Sisif se opri o clipă să-şi tragă sufletul. "Să vezi că n-o să scap de nebună... E viguroasă, nu glumă !"
Ca şi când i-ar fi auzit gândurile, Meropica chicoti, râgâi, aruncându-i în nas un damf de alcool puturos, şi îl îmbrânci zdravăn, făcându-l să înainteze, împleticindu-se, câţiva metri.
"Nu e uzo, e basamac distilat la Pietroiul lui Diogene, crâşmarul, îşi spuse Sisif, după ce adulmecă aerul. Diogene ăsta avea o livadă prăpădită de portocali şi în mijlocul ei îşi amenajase o distilerie. Spunea că vinul este pentru oamenii cu răbdare. El, unul, nu avea asa ceva. Aşa că îşi distila portocalele şi smochinele răscoapte şi bea singur până adormea cu capul pe un pietroi şlefuit de vânturi sub formă de căpătâi. Când se trezea, îşi lua burduful cu rachiul acela acru şi usturător şi pleca, pe şapte cărări, către cârciumă. Era cea mai ieftină băutură. Meropicăi i-o servea direct de la ţeava cazanului... Dar nu pe degeaba. De fapt, dacă l-ar fi întrebat cineva ce a făcut cu ea, nici n-ar fi ştiut să povestească. Probabil că nimic, recunoştea el ruşinat."Nici neisprăvitul ăla de fiu-meu nu e prin preajmă", se gândi Sisif. E prin vreo tavernă, povestindu-şi aventurile. Mitu ăsta, sau Ulise, cum îi ziceau cei mai mulţi, avea o manie. Tot cioplea armăsari de lemn, pe care îi lăsa în faţa porţilor unde zărise niscai domniţe mai arătoase. Avea grijă să-i cioplească bidiviului toate podoabele, aşa că doamnele şi domniţele chirăiau de plăcere când zăreau statuia şi ţipau la stăpân, bătând din picioare şi poruncind ca opera de artă donată de vreun artist sărman , dar dornic să aducă bucurie altora, să fie adusă în curtea interioară. Noaptea , când toţi ai casei dormeau, Ulise ieşea din burta calului, iar femeia cea iubitoare de cabaline îi deschidea tânărului uşa iatacului. Gurile rele spuneau că lăudărosul ăsta nu avea de-a face decât cu sclave...
"Întrebarea este cum scap", se frământa Sisif, înaintând anevoie pe strada pavată cu pietre grosolane, de râu. Simţi o arsură pe burtă şi rămase trăsnit.
"Că doar nu...", rămase el uluit.
- Hai, mergi, mămăligă ce eşti ! se oţărî la el Meropica. De ce te-ai oprit ?
- Am simţit o pişcătură de purice, se smiorcăi Sisif.
- Zău ? Ia vezi să nu simţi o palmă pe bucile obrajilor ! Mergi mai iute, că-mi trece cheful !
Atunci îi veni ideea salvatoare. Să intre, adică, într-o tavernă ca să amâne deznodământul. Poate se va ivi un inconştient care îl va scăpa de ea. Şi mai ştia el că în preajma unor asemanea localuri se pripăşiseră mulţi paraziţi care tăbărau pe cetăţenii băuţi bine. Văzuse el un filosof care ieşise beat mort dintr-o bodegă, căzuse grămadă într-un şanţ, iar insectele săritoare şi iubitoare de sânge îl abordaseră imediat. Le plăcea sângele îmbibat cu uzo.
Îi văzu şi acum cum îi pândeau pe consumatori. Umpluseră prispa unei dărăpănături. Erau mari, cât sâmburii de măsline şi atât de graşi, încât Sisif se întrebă dacă mai sunt în stare să sară. Recunoscu printre ei câţiva săritori cu prăjina, campioni olimpici de mai multe ori.
- Bem ceva ? apucă să spună Sisif.
- La ăştia nu ne dăm, hărăi un purice răguşit. N-au băut uzo, sunt troşcăiţi cu basamac d-ăla acru, de la Diogene. Ultima dată când ne-am atins de purcica aia, ne-am intoxicat.
- Aşa e, întări altul, poate găsim ceva mai de soi.
Şi se adânciră în jocul de zaruri.
- Bem, cum să nu ! sări bucuroasă Meropica.
- Să m-ajute Zeus, gemu Sisif.
Dar ştia prea bine că şi acela era supărat foc pe el, fiindcă îşi lăsase de izbelişte bolovanul şi umbla creanga prin localuri şi pe la înmormântări.
Intrară şi comandară vin. Sisif voia să se mai trezească.
„Dar dacă aş încerca să-l mituiesc pe Zeus?” îi veni gândul cel bun.
Se uită la Meropica. O baie bună, nişte haine mai...
- Ştii dragă că nu este moral ce faci ? întrebă el, sorbind din vin şi mirându-se cât de repede îşi revine.
- Poftiiim ? făcu, incredulă, Meropica.
- Am spus că nu e moral ce faci. Să te tăvăleşti aşa, cu oricine îţi iese în cale...
- Tu nu eşti oricine, eşti viitorul soţ, scrâşni ea şi strânse pumnii."-
Dan Ioanitescu spunea..."Ia uite frate, ce idei mi-au rasarit!!!" isi dadu seama Sisif dupa al treilea pahar de vin, cand isi aduse aminte de istoria ciudata cu Mitu care se derulase in capul lui sub ghionturile Meropicai, cu putin timp inainte. "pesemne ca sunt clarvazator si io habar n-aveam! Carevasazica o sa am un baiat, o sa-l cheme Mitu... sau Ulise... si daca Meroapa asta neroada din fata mea zice ca o sa-mi fie nevasta... Nu, nu se poate, nu poate sa fie adevarat...!!! cred ca visez, ca nebun nu sunt!" isi mai zise Sisif si dadu de doua ori tare cu capul de masa ca sa se convinga. Sticla de vin se clatina dar pana la urma se hotari si vinul se varsa suvoi pe rochia Meropicai.
-Ce faci dobitocule?
Camelia spunea...- ce faci dobitocule?
se intreba Sisisf nedumerit de propria nepasare a tragediei pe care a creat-o.
Pentru o clipa, ramasese mut si chiar daca constiinta lui nu concepea, el era convins acum ca se cherchelise bine, ca chinul sau nesfarsit, si necredinta lui o sa il duca pe un drum fara sfarsit... al carui final nu exista...
devenise constient de propriul sau blestem si totusi continua sa se duca tot mai jos in prapastie...
zarurile au fost aruncate... se scarpina in cap si spuse... "tot inainteee..." razand el de el insusi... :))
- Dan Ioanitescu spunea...
-Ce faci dobitoooocule...? auzi clar de data aceasta Sisif. Era vocea dogita a Meropicai, nu cea din mintea lui asa cum i se paruse prima data. Urletul disperat al femeii ii atinse scaritele, ii smuci ciocanele care ricosara din nicovale... direct in timpane. Cam tare...
Ai ajuns unde vroiam si noi sa ajungem,sa 'inghitim' un pic de mare,in 2 mai.Dar din conditii de vreme si bani,am ajuns doar pina in Sinaia,si tot am ingurgitat ceva imagini si vibratii.Eu zic ca nu e important nici una nici alta,sau sunt importante contextual,insa nu real.Nici a gindi,nici a face,cit a fii.Cind realizezi simplul fapt al existentei,te separi,se delimiteaza clar ce inseamna spirit si ce inseamna manifestare a spiritului,care devine tot spirit,insa poti sesiza diferentele de vibratie.Si e atit de usor din liniste si zimbet sa te intorci in lumea manifestarilor de tot felul,chiar daca asta cere ginduri, emotii,actiune si efort,nu te mai poti confunda niciodata cu propriile manifestari,decit sa le accepti si sa le recunosti.
RăspundețiȘtergereCONSPIRATIA
RăspundețiȘtergereCam tare... Totul era prea tare pentru el. Şi braţul Meropicăi, şi scaunul care se văicărea ameninţător sub el, şi vinul care îl păcălise, dându-i impresia că îl va mai înviora... Într-un timp aţipi cu capul pe masă. Gândurile îi fugiră ca un stol de gâşte reduse la tăcere de un camion lung şi greu. Era o inconştienţă dulce din care îl trezi un ghiont zdravăn.
"E Meropica", se gândi.
Dar nu era. Femeia uitase parcă de el şi se aşezase la masa unui uriaş cu faţa învăluită într-o hălăciugă de păr roşu şi cu nişte fălci impresionante.
"Adică să fi scăpat... ?"
N-apucă să-şi rumege bine presupunerea că urechile îi fură zgâriate de o voce străină care se milogea lângă el
- Fie-ţi milă, stăpâne, de un biet amărât şi noroceşte-l cu o cină.
Mai mult din dorinţa de a nu atrage atenţia Meropicăi asupra lor, Sisif îi puse repede cerşetorului în palmă câteva monede.
- Să te ţină Zeus sănătos, îi ură înfometatul.
- Bine, bine, lasă ploconelile şi dispari !
- Fii atent, îşi schimbă zdrenţărosul dintr-o dată glasul, fii atent că eu am fost trimis să te previn că te paşte o mare nenorocire. Cu cerşetoria te-am pus la încercare...
- Cine zici că te-a trimis ?
- Tacă-ţi fleanca şi ascultă, că n-avem timp de colocvii ! se enervă străinul. Oameni tocmiţi te aşteaptă la două străzi de aici şi vor să te dea pierzaniei... Au pumnale lungi şi ascuţite şi dacă le pici în mână, nu vei scăpa.
- Aoleu, se trezi gemând Sisif, vai de capul şi de ciolanele mele !
- Nu te mai văicări ca o babă, că asta nu e tot. În plus, conspiratorii vor...
Fiesta continua. Minunat, minunat!
RăspundețiȘtergereDaneeeeeee!!!!!!!!!! Corectieee!!! ca ti-am zis de vreo 3 ori, si tot nu te nimeream!
RăspundețiȘtergereNu Bianca a zis faza cu balta, nu stiu de unde ai tras tu concluzia asta. Era vorba despre o revelatie de-a MEA! Stiu ca spusa de mine nu mai e geniala, dar copilul meu spune chestii suficient de grozave pentru cei 4 ani juamte ai ei cat sa nu ii "pun" eu in cuvinte tristeti de-ale mele :) Asa ca, spre a respecta adevarul, mai bine sterge revelatia mea de-acolo, ca nu merita sa stea asa de la vedere :)
S-a comis. :)))))
RăspundețiȘtergere