UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

vineri, 28 ianuarie 2011

NUMEROLOGIE DACICA, MISTICA SI KABALISTICA

 Am primit pe e-mail urmatoarea atentionare:

....FOARTE INTERESANT. STIATI ASTA? 
"Bizar! În acest an, avem 4 date neobişnuite: 1/1/11, 11/1/11, 1/11/11 şi 11/11/11 
Acum,luati ultimele 2 cifre ale anului naşterii dumneavoastră şi adăugaţi vârstă ce veţi avea în acest an; ar trebui ca totalul sa fie 111, la toată lumea!"

Chiar daca ne facem ca uitam sa scriem corect 01.01.2011 socoteala cu 111 este aritmetica elementara de clasa a doua, pentru ca la clasa intai invatam ca, daca adunam varsta noastra la anul nasterii, ne da 2011. "La toata lumea...!!!"  
Ei hai nu fiti dezamagiti, ca din cifre aflam trecutul, prezentul si viitorul. Numerologia este o stiinta sacra,  veche de cand lumea, care nu foloseste radicali, nici functii complexe, nici logaritmi, nici integrale si care nu da niciodata cu virgula. Este aritmetica pura de clasa a doua. Ia fiti putin atenti va rog! Sa vedeti ce demonstratie va fac!

1/ Daca inmultim 111 cu 6 (numarul de zile in care Dumnezeu a facut lumea),  purtam cu totii Numarul Fiarei! 666! Ptiu drace! Nu e de bun augur socoteala. Hai sa vedem altceva!

2/ Daca scadem din 111 cifra 7 (numarul lui Dumnezeu) ne da 104, adica exact numarul de ani cat avea secolul dacic, dupa parerea dacomaniacilor. Acesta este un numar sacru si-l lasam, pentru ca oricum dacii nu credeau in Dumnezeu. Hai mai departe!

3/ Apoi daca impartim pe 104 la 8 (dupa numarul de petale de forma geometrica pe care il aveau florile dacilor - tot parerea dacomaniacilor - http://reteaualiterara.ning.com/group/zamolxe/forum/topics/numerologie-dacica) ne da numarul 13. Si-aici, chiar daca dacomaniacii sustin ca avem de-a face tot cu un numar sacru, parerea mea este ca, dacomaniaci sau nu, am incurcat-o cu totii. Mai sa fie! Nici asta n-a fost buna! Hai inca o data!


4/ Uite ce zic eu! Cea mai buna varianta numerologico-kabalistica ar fi sa adunam toate numerele pe care le-am enuntat, in ordinea lor si sa adaugam si data la total, asa cum faceau pe vremuri ospatarii cu nota de plata. Ia sa vedem:
111 + 6 + 666 + 7 + 104 + 8 + 13 + 28(data de azi) = 943
Buuun!
Daca adunam acum cifrele intre ele: 9 + 4 + 3 = 16 si inca o data: 1 + 6 = 7 am obtinut Numarul lui Dumnezeu. Ah! V-am salvat! Sa dati un acatist pentru sufletul meu. Bine c-am scapat!

45 de comentarii:

  1. Iar trebuie sa te contrazic, Dane, nu stiu ce-i cu mine! “Data de astazi” nu este 28, ci 29. Este 29/1.

    Pai aveti idee cat este de decisiva ziua asta? Iaca-ta colea numerologie:

    Judecata: Daca nu eram in 29/1 astazi nu am fi fost in anul 2011, ci cine stie cand.

    Aflare:

    a) Il iei pe 29 si ii adaugi 1, ca doar e-al lui. 29 + 1 = 30.
    b) Dupa cum se poate sesiza de catre aritmeticienii perspicace 29 reprezinta 2/3 din 29/1. Ceea ce te indeamna sa iei 2/3 din 30 si sa-ti dea, nu-i asa?, 20. Il pui deoparte pe 20.
    c) A mai ramas 10. Nu-l putem lasa asa de capul lui. Folosim cealalta 1/3 din 29/1, adica 1 si i-l dam lui. Adica 10+1 = 11. Corect? Corect.
    d) Il punem si pe asta deoparte, dar numai pentru scurt timp, deoarece il luam pe 20-ul de dinainte si-l cuplam cu asta micu’. Ne da 2011, adica exact anul in care suntem. “Toata lumea”.

    Quod erat demonstrandum:

    Iata de ce ziua de 29/1/2011 este atat de importanta si de ce trebuie sa va feriti sa alunecati decisiv pe gheata.

    PS: Veti fi de acord cu mine ca rationamentul si calculul sunt fara cusur. Sper ca mi se cuvine si mie un loc modest pe lista. Lista aia de numerologi care o are in frunte pe Roberta Anastase.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimineata, preabunule Faustinus!

    Vai in ce eroare am trait ziua de ieri!!! Vai mie, vai mie! Parol ca mie asa-mi arata ceasul, la casuta cu data: 28.01.2011! Parol, sa-ncremenesc!
    :)))

    Dar nu-i bai ca bascalia de ieri ai indreptat-o tu maiastru, sa ramana bscalie si cu data de azi.

    Dar manine? E? Ce ne facem nobile numerolog Faustinus cu ziua de maine?

    RăspundețiȘtergere
  3. Auzi frate Faustinus! Ian asculta aici! Am stat eu oleaca si m-am chitit in capul meu:

    Ce-ar fi ca printr-un brainstorming sa gasim o constanta care sa ne tina mereu in poala lui Dumnezeu...

    O constanta! Dati-mi o constanta si voi rasturna Universul!
    :)))))

    Ia, poate ai norocul sa gasesti tu una! Constanta lui Faustinus Faustulus. Incerci?

    Dup-aia o bagam in Guiness. Si-o bem! Ma ocup!
    :))))))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine, incerc, dar da-mi 7 zile ca si Dumnezeu a avut 7 zile la dispozitie

    RăspundețiȘtergere
  5. Si unde mai pui ca primele patru numere adunate laolata fac exact cit primele cinci numere adunate tot laolata, si ca pe deasupra ambele sume sint in acelasi timpe egale cu zece:
    0+1+2+3+4=1+2+3+4=10
    NUmai asa se explica stravechea strigatura de razboi a dacilor, cu are au infricosat oastea Traiana: "trece, trece, regimentul ZECE, si prin balta trece regimentul ZECE"

    RăspundețiȘtergere
  6. cu alte cuvinte anul ăsta suntem toţi o apă şi un pământ:)))..

    RăspundețiȘtergere
  7. mă refer desigur la numerologia ce atestă faptul că orice vârstă adunată la anul naşterii dă ca rezultat anul în care suntem 2011:)..

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna seara,

    @ Faustinus,
    Mai ai sase zile... desigur, asta in cazul in care am numarat corect. Stii desigur ca romanii sunt iesiti demult din timpul istoric actual.... ei sunt traitori prin veacuri, care pe unde i-a apucat mai tare, mai slab sau chiar deloc, progresul.... Asa ca numaratoarea corecta a zilelor la mine nu se mai pune. Chiar tu ai sesizat obnubilarea.
    :)))

    @Celentano,
    Dracii cu numere sunt mai multe. Uite citisem pe undeva ca:
    111.111.111 x 111.111.111 =
    12.345.678.987.654.321

    Cat despre regimentul 10... Hmmm ce sa zic...!? Cu siguranta au trecut si prin balti, ca sa-si scape pielea...:)

    @Ryana,
    Categoric da. Si chiar daca nu ar fi iesit socoteala, noi cam tot acolo ne-ndreptam.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  9. AH, numerologie .....
    Ia sa vedem ...

    Daca adun anul nasterii mele cu numarul pe care il port la incaltari (vara!! ca iarna se masoara altfel si nu-i ca vara oricum), apoi impart la numarul de ore lucratoare dintr-o zi de ....sa zicem .... miercuri, apoi adun gradele de afara (sau le scad, dupa caz), cu cat trebuie s amultiplic rezultatul logaritmului in baza e din toata povestea de mai sus ca sa aflu cand mama naibii ajung si eu sa stau acasa dar sa am bani??

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Corect, Ioana Dumitraşcu! Trăim o eră a pragmatismului şi găsesc nobil să căutăm utilizări practice ale numerologiei. Adică să o “implementăm”.

    Vorba economului către suma economisită: stai în banca ta!

    A propos, în privinţa banilor, evident că avem două şcoli de gândire. Prima este reprezentată de iluştri, dar puţini, exponenţi ai teoriei numerelor mari. A doua este ilustrată şi mai convingător de practicanţii mai puţini iluştri, dar mulţi (vorba Lăpuşneanului) ai teoriei numerelor mici, cu viziune pe termen scurt, de azi pe mâine.

    Din această perspectivă, apariţia în arena publică a unor aritmeticieni reputaţi precum E. Boc, care instrumentează accelerarea tranziţiei de la numere medii la numere mici şi foarte mici este salutară pentru ştiinţă.

    RăspundețiȘtergere
  11. Apoi inmultirea intre "unspi" a foarte clara, Dane, nici nu trebuise sa ajungi la elongatii de genul 111.111.111:

    1X1 = 1
    11X11 = 121
    111X111 = 12321
    1111X1111= 1234321
    11111X11111= 123454321

    Vezi matale cum sta treaba? Partea dreapta a equatiei numara citi de unu sint in stinga,si apoi se duce frumusel inapoi la 1. Daca o pui pe un graf iti apare asa numita distributie normala. Chestia asta a fost descoperita, se pare, chiar de catre Zamolxes; insa formularea exacta matematica i se datoreste cu siguranta soldatului Svejk...

    RăspundețiȘtergere
  12. Mă dau bătut !

    Dane, mi-a venit sorocul, mi-a trecut termenul, mi-a sunat ceasul deşteptător dar nu m-a deşteptat suficient şi nici poveste să fi găsit numărul lui Dumnezeu. Mă dau bătut, va trebui să bei singur berea Guinness şi să rămâi doar tu în cartea recordurilor cu acelaşi nume.

    Nu-i vorbă că documentarea şi cercetarea nu au fost zadarnice, lumea cifrelor fiind atât de stimulativă pentru creierele noastre în deficit bugetar. Trebuie să recunosc că imaginaţia matematicienilor, care pornesc de la atât de puţin, este mai înaripată decât cea a scriitorilor, a căror materie primă sunt cuvintele, deja încărcate cu reprezentări originare şi pline de nuanţe şi sensuri, ascunse, dar disponibile totuşi.

    Oricum numerologia este o operaţie de manipulare care predispune la combinaţii şi la uimire. Numerele suportă şi ele orice până când, din joacă (formule memorabile sau misterioase) trecând prin reguli, repetări, modele se ajunge la teoreme şi axiome, intrându-se astfel pe teritoriul serios al matematicilor.

    Din amuzamentul unora se naşte coşmarul altora.

    RăspundețiȘtergere
  13. De la băşcălie la numerologie ?

    Se zice că numerologia se bazează pe ideea pitagoreică potrivit căreia toate lucrurile pot fi reduse la numere şi exprimate în termeni numerici. De aici aplecarea spre divinatoriu a numerologiei care s-a inspirat şi din alfabetul grec şi ebraic, în care fiecare literă este asociată unui număr. Speculatorii din această categorie ne pot atribui o reprezentare numerică numelui şi folosi datele de naştere care sunt deja numerice, conferindu-ne astfel o nouă identitate. Aşa că, din start, cumva, formulele pentru « toată lumea » nu sunt credibile. Prin urmare, dacă toţi avem numerele noastre, numărul lui Dumnezeu este fie Numărul Său individual, fie un număr magic care le include pe toate celelalte. Nici măcar la această întrebare nu pot răspunde !

    Dar fiindcă veni vorba de Pitagora, mărturisesc că pot rememora şi acum plăcerea supremă pe care o simţeam, pregătindu-mă pentru intrarea la liceu, de a reduce stabilimentele supraetajate de fracţii la câte un număr întreg, mic şi limpede, de preferinţă 1. Sau când geometria m-a dus spre teoria lui Pitagora, formulele de pătrate perfecte, de genul

    2 2 2
    3 + 4 = 5

    sau

    2 2 2
    5 + 12 = 13

    satisfacţia era atât de mare, încât, aş putea-o echivala altor plăceri cunoscute (mult) mai târziu (pe care nu le pot numi însă, în prezenţa distinselor doamne de pe acest blog).

    Revenind la vorba noastră (cam lungă, e drept, Dane, bună ziua ai dat, belea ţi-ai căpătat !) rezultă că joaca mea care te-a supărat niţel, respectiv « băşcălia » cu ziua de 29/1/2011 dobândeşte oarece legitimitate din moment ce am folosit în mod constant, pentru „manipulare”, o regulă (respectiv cea a « treimilor »).

    Pentru că, într-adevăr, toate chestiile astea care ne surprind pe noi, inclusiv formulele semnalate de tine şi de Celentano, au fost la început o joacă, cea a matematicii aşa-zis recreaţionale, bazată pe « manipulare ».

    Le-au descoperit alţii, înaintea noastră, după multă muncă, noi le regăsim de-a gata.

    RăspundețiȘtergere
  14. Iertare! 2 -urile acelea ciudate au vrut sa fie "la patrat", "puterea a doua". Nu merge

    RăspundețiȘtergere
  15. Numere narcisiace, stobogramatice şi automorfice

    Numerele « narcisiace » sunt produsul unei astfel de manipulări. Un număr întreg care este suma puterii « n » a cifrelor care îl compun este narcisiac. De pildă, numărul 55, un invariant perfect.

    55 → 5 la cub + 5 la cub = 250

    250 → 2 la cub + 5 la cub + 0 la cub = 133

    133 → 1 la cub + 3 la cub + 3 la cub = 55

    Păi nu pe drept cuvânt se îndrăgosteşte 55 de el însuşi, asemeni lui Narcis ? Iar dacă, din întâmplare, unul dintre voi, să zicem Dan, s-ar fi născut în `55, n-ar avea el just temei să fie mândru de sine?

    Numerele strobogramatice, deşi parcă s-ar uita la noi pieziş, nu sunt nici ele mai puţin narcisiace. Ele se înfăţişează la fel după ce sunt rotite cu 180 grade : 69, 96, 1001. Acum, simt eu că unii dintre domniile voastre, de pildă Ptrupcea, ar putea face alte trimiteri la numărul 69 decât cele strobogramatice, dar eu sunt serios de data asta. Nu mă gândesc la prostii. Honni soit qui mal y pense !

    Alte narcisiace sunt numerele care sunt egale cu puterea « n » a sume cifrelor care o compun :

    81 = (8+1)la pătrat = 9 la pătrat

    4913 = (4+9+1+3)la cub = 17 la cub

    Precis că la stadiul ăsta v-am pierdut pe toţi şi căscaţi de plictis, dar nu vă iert şi vă mai spun două vorbe despre numerele automorfice, adică numerele întregi al căror pătrat se încheie cu numărul respectiv:

    (25)la puterea a 2-a = 625

    (76)la puterea a 2-a = 5776

    De numerele lui Fibonacci, vă iert şi vă las să fierbeţi în suc propriu.

    Toată tevatura asta cu numerele mă duce cu gândul la convingerea răspândită prin şcoli, după care profesorii de matematică sunt cam beţivi.

    RăspundețiȘtergere
  16. Post-scriptum : numere faustinice

    N-o să mă credeţi, dar jur că după ce am făcut socotelile de mai sus, m-am dus să plătesc întreţinerea. Ţineţi-vă bine ! Eu stau la apartamentul 144. Suma de plată (foarte mare pe gustul meu) a fost polindromică : 441 lei. A se observa că 144 = 12 la pătrat, în vreme ce 441 = 21 la pătrat, adică aceeaşi formulă polindromică. Păstrez chitanţa ca s-o am dovadă la proces.

    Iată cum a pedepsit Dumnezeu păcatul trufiei de a-i căuta numărul ! Am plătit pătratul lui 21 în loc să-l plătesc pe cel al lui 12 !

    RăspundețiȘtergere
  17. Şi, totuşi, numărul lui Dumnezeu !

    Acum dacă am scăpat cum am scăpat de mânia Domnului adevărat, pot să scap o vorbă respectuoasă despre Allah. Şi literelor alfabetului arab li s-au atribuit numere. « Alif » adică « a » (valoarea numerică unu), prima literă a alfabetului, este un simbol al unicităţii lui Allah. « Ba » adică « b » (valoarea numerică doi), este prima literă a Coranului şi reprezintă puterea creaţiei, prin care toată lumea există. În fine, « h » (valoarea numerică cinci) este simbolul « huwa », formula transcendenţei absolute a lui Allah.

    Aşa că, un număr al lui Dumnezeu, s-ar mai găsi, Dane, dar este altul….

    RăspundețiȘtergere
  18. ce o fi neobisnuit in 1/1/11? sau alte repetitii, ma rog? ne place noua simetria si incarcatura asazis mistica? mde...

    RăspundețiȘtergere
  19. Nima: Iertată fie-mi ignoranţa!

    Ce înseamnă ":d" ?

    RăspundețiȘtergere
  20. ne place. dacă şi numerele care, nu-i aşa? înseamnă exactitate, au partea lor de neînţeles, atunci... ehe!

    RăspundețiȘtergere
  21. Nima, ma lasi sa-i raspund eu lui Faustinus? Ok, sar'na.

    Faustinus, :D este simbolul (de la yahoo messenger citire, si dealtfel de pe tot soiul de siteuri unde sunt activate asa zisele "smiles" ) unui omulet care ranjeste cu gura pana la urechi.
    Dupa caz poate fi interpretat ca un ranjet rautacios sau pus pe sotii, ca un zambet larg si hatru, ca un .... nu mai stiu, cam asta .

    Ca si numerologie....inseamna un ranjet rautacios sau pus pe sotii, sau un zambet larg si hatru, sau .....

    M-am descurcat? Hai ca m-am :D

    RăspundețiȘtergere
  22. Întrebarea lui Uhi este foarte bună: de ce ne plac cifrele aşezate după un dichis anume? Probabil sunt multe variante de răspuns.

    Una este aceea că numerele aşezate într-un anumit fel (simetrie, repetiţie periodică, succesiune logică, scară, piramidă) creează, în sine, o anumita estetică, una cu atât mai interesantă cu cât este realizată cu mijloace foarte puţine (10 semne).

    O altă explicaţie este că întotdeauna tindem să atribuim numerelor anumite semnificaţii sau înţelesuri suplimentare. Gândiţi-vă la codurile secrete care transformă cuvintele în cifre, de pildă, sau la extraordinara revoluţie pe care a permis-o sistemul binar. Dintr-o mulţime redusă şi finită, formată din două numere, 0 şi 1, s-a creat o lume aproape infinită. De exemplu noi, din acest blog, ne agităm în lumea virtuală, ne dăm pseudonime, ne atribuim imagini, dar existăm în virtutea expresiei numerice pe care o avem pe calculator.

    A treia variantă plauzibilă este cea oferită de Ion. Este foarte corect, ne place că nişte entităţi exacte, cu exprimare cantitativă, dau senzaţia de mister sau au înfăţişarea de simboluri. Numărul 666 ar fi probabil banal dacă nu i s-ar fi atribuit semnificaţia de număr al Satanei. Numărul 33 este un număr special, pentru că întâmplător (sau poate nu!) Isus a fost crucificat la 33 de ani.

    Un al patrulea argument, unul foarte serios, este că anumite numere au o contribuţie specială la vizualizarea unei anumite ordini a Universului. Ordine care, desigur, nu decurge din modul care am organizat percepţia noastră, ci din legi divine sau naturale, pe care le cunoaştem, ni se pare că le cunoaştem sau nu le cunoaştem. Să mă explic: mişcările de revoluţie sau de rotaţie ale Pământului, de exemplu, nu urmează ordinea numerică pe care le-am impus-o noi : 365 zile, 12 luni, 24 ore etc. Această sistematizare o facem pentru beneficiul propriu, pentru micro-ordinea noastră, nu pentru ordinea universală. Păi nu înseamnă asta o putere magică a numerelor? Nu este normal să ne fascineze?

    Despre aplicaţiile practice ale regulilor şi reiteraţiilor în materie de numere, nici nu mai vorbim. Fără numere şi fără cunoaşterea conexiunilor dintre ele am fi privaţi nu numai de plăcerea matematicii (sigur, mă refer la minoritatea respectivă) dar şi de aplicaţiile care permit construcţia, echilibrul şi armonia cu legile fizicii.

    Dar, dincolo de aceste posibile explicaţii, pentru noi rămâne fascinaţia jocului. După ce i-am vorbit soţiei (mele) de „descoperirea” cu pătratele lui 144 şi lui 441 nu s-a lăsat nici ea mai prejos.

    Mi-a demonstrat că ziua respectivă fost sub semnul lui 9. Astfel, pe lângă - poate - banalul aspect că suma cifrelor celor două numere dă 9, diferenţa dintre rădăcinile lor pătrate este tot 9 (21-12). Diferenţa dintre 441 şi 144 este 297, adică migrează tot sub zodia lui 9: aduni marginile 2+7 şi îţi dă mijlocul: 9. Iar reducerea la o singură cifră a cifrelor care o compun ne duce iar, în final, la fatidicul 9: 2+9+7 = 18; 1 + 8 = 9.

    Admit: nu are nici o importanţă sau consecinţă practică, este doar o coincidenţă, poate să fie o pistă falsă, dar nu-i aşa că-i frumos şi că astfel construit 9 ne place nouă?

    Morala: fără numere, nu am avea măsură!

    RăspundețiȘtergere
  23. Mulţumesc pentru explicaţii, Ioana Dumitraşcu. Cred că mai sunt şi alte semne pe care ar trebui să le ştiu! Deşi, dacă mă gândesc mai bine şi îmi suprim curiozitatea, nu voi şti de câte ori am fost înjurat discret.

    RăspundețiȘtergere
  24. Buna dimineata tuturor!

    Dragii mei, voi reveni foarte repede sa va raspund. Oarece daraveri cam neplacute ma imiedica sa fiu gazda buna pana la capat. Ma intorc repejor. Promit.
    Va multumesc tuturor.:)

    RăspundețiȘtergere
  25. Faustinus ...
    Formulele matematice confera cunoastere intuitiva...
    Am ranjit , dar nu citisem comentariile . Doar postarea .
    Eu imi cer iertare !

    Ioanadumitrascu ...
    Ma las pe mana ta !

    RăspundețiȘtergere
  26. Numeroscop

    Atenţie, fraţi şi surori întru numerologie! Am dat de belea. Astăzi, a căzut un număr narcisiac!

    11.02.2011 citit invers este 11.02.2011. Brrr, mă trec fiori reci pe şira spinării!

    Prima măsură de precauţie: Azi nu vă uitaţi în oglinda lacurilor!

    (Dacă aveaţi de gând).

    RăspundețiȘtergere
  27. :)
    Bun regasit, tuturor!

    Bunule, cu numerologia nu stau bine, asa ca nu comentez nimic... tac chitic!
    "maidanele" mele si-au schimbat adresa, datorita si pentru ca celelalte mi-au fost sterse de catre o tartacutza bolnavioara.
    http://www.trendulcodurilor2.blogspot.com/

    si
    http://taradincarevenim.blogspot.com/

    Va salut pe toti!

    Faustinus, de ce nu-ti faci si tu un blog?
    Ai atatea de spus, iar noi atatea de invatat.

    RăspundețiȘtergere
  28. 1. Andrei Radu, mă bucur că ţi-ai refăcut adresele Tot nu reuşeam eu să-ţi găsesc blogurile. Acum le am şi le voi vizita. Curiosity killed the cat !

    2. Mulţumesc pentru sugestie, care mă flatează, dar a ţine un blog este o chestiune de responsabilitate pe care nu mi-o pot asuma. Nici nu cred că, din proprie iniţiativă, aş avea ce spune. Cu alte cuvinte prefer să nu vorbesc neîntrebat. Aşa, e mai uşor, moţăi în fotoliul meu şi când mă inspiră ceva, hop şi eu ! E cam şi cum ai alege amorul liber în loc să-ţi pui pirostriile.

    Nota bene: Expresia asta din urmă nu trebuie luată ad-litteram eu fiind foarte, foarte însurat.

    RăspundețiȘtergere
  29. Corrigendum:

    A se citi "ca şi cum" în loc de "cam şi cum"

    RăspundețiȘtergere
  30. :)
    Bun regasit, frumosilor, chiparosilor!

    Faustinus, iti multumesc pentru raspuns. Pe aici cam bate vant de primavara ca-n "prerie".

    Daca am analiza la rece, am putea spune, ca NICIUNUL dintre noi nu are ceva "de spus", cam toate au fost spuse cu mult inainte de a ne fi nascut noi. Chiar daca folosim cuvinte noi, neologisme, chiar daca mai nascocim teorii si apoi ne chinuim sa le demonstram... sunt doar "variatiuni pe aceiasi tema".
    Insa ne ajuta sa comunicam, sa aflam cate ceva unii de la altii.

    :))
    Mi-a placut comparatia.

    RăspundețiȘtergere
  31. Promettre c'est noble, tenir c'est bourgeois.

    Va multumesc frumos pentru intelegere.Intru luni iarasi. Am niste chestiuni cam neplacute care asolicita si ies o vreme. Si-acolo unde voi fi nu am internet.

    Draga prietene Faustinus!

    Si mie mi-ar placea sa ma destrabalez in sufrageria ta.
    :)))
    Atentie, aceasta nu este o aluzie la comentariile tale care ne arata un om foarte bine educat si instruit. Poate prea bine. De fapt nici nu trebuie sa-ti bati capul. Iti dau un blog de-al meu.... ca si-asa am prea multe.
    :))

    Revin. Am gasit si niste piramide facute din cifre...

    Weekend mare tuturor!
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  32. Dane,mersi pentru comentariul la blogul meu, esti dragut ca de obicei.Tu sigur esti pamintean? cred ca nu...pt ca prin tot ce scrii, ce subiecte abordezi, cum ne faci bucurii tuturor prin comentariile tale ne dai niste fire, asa sa pricepem cum ca ai veni dintr-o stea foaaaarte indepartata....

    RăspundețiȘtergere
  33. Nima draga,

    Iacata:
    1x9+2=11
    12x9+3=111
    123x9+4=1111
    si uite-asa pana la
    123456789x9+10=11111111

    Si mai sunt cateva dar sunt convins ca orice incercare de a le aseza in forma de piramida va esaua din cauza softului de la "comentarii". Cu creionul pe hartie merge perfect.

    RăspundețiȘtergere
  34. data mea de nastere-13081982inmultit cu 9plus 10=117737848
    daca adun 1cu1cu7cu7cu3cu7cu8cu4cu8=46
    4cu 6=10
    1cu 0=1
    data de nastere a fiului meu-04072007
    la el da tot 1
    asta a fost finalul concluzionat dupa ce am tresarit la fiecare calcul al vostru.
    mai urmeaza sa-mi fac calculul in cifre la nume?sau sa stiu cum ma cheama in functie de cifrele datei mele de nastere...nu stiu,sunt deja aiurita pana acum.
    acum vreo cinci ani,citind intr-o revista,pt prima oara niste calcule numerologice despre nu stiu ce in viata omului,am inceput si eu sa calculez cu toate numerele importante si simbolice din viata mea.nu mai tin minte ce aflam atunci,dar stiu ca ma simteam ca atunci cand scriu poeme.stiu ca era ceva deosebit de important ce aflam din numere,si nu numai pt mine.era ca atunci cand,intr-o zi ma asezasem pe marginea patului,cu picioarele jos si cu capul aplecat pe genunchi.nu stiu de ce stateam asa,dar in cateva minute mi-am vazut viata pana la moarte...si stiu ca aveam senzatia aceea de foarte important fata de ceea ce aflasem.era un singur lucru care analizandu-l,l-am uitat si pe acela.

    RăspundețiȘtergere
  35. 13081982 inmultit 10 plus 11=130819831
    daca suprapun asta 117737848 cu asta 130819831,observ ca singurele cifre asemanatoare sunt 1 si 8.ele adunate dau 9
    la fiul meu singura cifra data in asemanare e 0,dar am gasit si la el calcule...
    numerologia provoaca dependenta,si e aproape dimineata.:)o zi frumoasa sa va fie.

    RăspundețiȘtergere
  36. Totmata:

    Interesantă descoperirea, ceea ce poate însemna mai multe lucruri:

    1. Numerele au într-adevăr o magie a lor;

    2. Numerele sunt o materie primă disponibilă şi generoasă pentru imaginaţia noastră combinatorie, fie că suntem aritmeticieni fie că nu;

    3. Se pot face paralelisme interesante între lumea numerelor şi lumea reală şi chiar dacă nu toate ajung la nivelul formulelor şi axiomelor, adică grad de generalizare maxim şi absolut;

    4. Faptul că ne putem juca cu numerele după bunul plan înseamnă că noi avem putere asupra lor şi nu ele putere asupra noastră. Personal, aş prefera să fie aşa decât să-mi fie viaţa predeterminată şi de numere, de parcă nu ar fi destule multele alte elemente aleatorii, precum ADN-ul, zodia, statutul cu care te naşti, preşedintele Băsescu şi altele, ejusdem farinae.

    RăspundețiȘtergere
  37. nu cred in chestiile astea... scrisesem un comment in care venisem cu argumente dar a dat eroare, nu s-a postat... in fine

    RăspundețiȘtergere
  38. bun... exista 3 categorii de oameni : 1. cei care au nevoie ca oamenii sa creada in ceva; 2. cei care au nevoie sa creada in ceva; 3. cei care refuza sa creada in ceva.

    de-a lungul timpului oamenii au inventat chestii in care sa creada si care sa le ofere raspunsuri ,,digerabile'' si care sa le ofere o oarecare securitate. cum putem sa spunem atat de multe lucruri despre cineva doar pt ca e nascut p o anume data? cum putem sa umplem cifrele cu chestii care nu au legatura cu cifrele? cifrele sunt inventate pt a numara, pt a calcula... strict chestii matematice (urasc matematica) cum putem spune ca 3 este cifra magica? cine a facut acel 3 sa fie MAGIC ? un om... sau ok, mai multi oameni. si... ce e magic in asta? nu vedeti ca noi, ca specie... ne putem dezvolta atat de mult... avem , psihic vorbind, puteri nemarginite, si nu suntem lasati sa ne dezvoltam... cine nu ne lasa? pai in primul rand tot noi, ca nu incetam sa credem in aberatii, in al doi-lea rand cei ce au nevoie de ,,unelte'' cu care sa manipuleze masele. Eu nu cred decat in puterea psihicului uman... si asta pt ca este ceva ce oricat de mult se va studia , tot va fi un mister si o putere maxima a omului. putere pe care unii si-o folosesc sa inventeze chestii cu care sa manipuleze, altii sa manipuleze, altii sa se lase manipulati dezvoltand prin autosugestie chestiile inventate de altii, unii isi inventeaza singuri chestii in care sa creada, altii (printre care si eu) folosesc aceasta putere pt a gandii rational, pt a vedea realitatea, pt a evolua... nu spiritual ci psihic ! conteaza maxim in ce cre crezi si cat de mult crezi... dar conteaza si mai mult sa reusesti sa gasesti explicatii logice si rationale pt cat mai multe lucruri si cand nu gasesti sa nu crezi in aberatii si sa continui sa cercetezi. datorita oamenilor care NU AU CREZUT stim astazi de ce ploua si ca pamantul se invarte, avem electicitate si etc... datorita oamenilor care au crezut in lucruri palpabile si logice, nu datorita bazaconiilor gen numerologie, religie, astrologie si alte chestii de genu.

    va pup.

    RăspundețiȘtergere
  39. Lady Mary: fireste ca aveti dreptate.

    Dar intreaga noastra existenta sociala este asezata pe conventii care au pornit de la niste repere. Numerele sunt si ele repere.

    Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca traim in pestera si existenta noastra este limitata la simplul exercitiu al supravietuirii: hrana si uciderea adversarului (nu sariti va rog pe mine cu gura, sa-mi adaugati placerile sexului; constientizarea si organizarea acestor placeri a venit mai tarziu; presupun ca ab initio, era un simplu exercitiu instinctiv de impreunare animalica; domnisoarele pisici din cartierul meu numai placere nu denota cand le abordeaza erotic motanii).

    La ivirea zorilor, dupa ce rodeau oasele de mamut si li se facea iarasi foame, ieseau din pestera sa caute hrana pentru pranz si cina. Reperele erau importante, iar printre ele cifrele erau foarte trebuincioase. De pilda, recunoasteau pe semenii lor in fiintele cu doua picioare, dar ezitau sa imbratiseze la prima vedere pe cele cu patru picioare. Conta de asemenea daca oponentii erau doi sau trei.

    Cand soarta le aducea primul copil celor doua fapturi de sex opus, aparea o noua legatura si intimitate in trei: iacă-tă, exista o magie a numarului trei dupa nasterea primului copil (sigur, lucrurile aveau sa evolueze la vremea tovarasului, cand cifra patru avea sa fie magica in politica demografica).

    De la numere se formau conventiile. Punctele cardinale, cele patru sunt, totusi, conventii. Puteau sa fie trei sau sase, dar trebuia gasita o maniera de orientare, cand omul primitiv, dar nu lipsit de inteligenta (cum ar fi, de pilda, ca sa intelegeti, Vanghelie sau Becali)incerca sa gaseasca repere in orizontul circular cand se urca pe movile in cercetarile sale cinegetice.

    Zilele se perindau intr-o anumita secventa monotona, care trebuia si ea cumva regulata (iertata fie-mi vorba proasta!). Aparea necesara o logica pentru ca natura era mult prea coplesitoare pentru intelegerea limitata a omului (cum este si acum, Doamne iarta-ma!, cand nu pricepem ca este criza si ca ei ne vor binele).

    Avea sa ajunga mai tarziu tot mai inteleptul om la formula celor sapte zile si inca si mai tarziu la cele sapte arte (nu-i asa, un pic de pictura rupestra, ca sa-si consulte consoarta cu privire la meniul de-a doua zi, un pic de cantec, dupa ce urla sa-si anunte vecinii din pestera de vis-a-vis ca vine lupul si descoperea cate inflexiuni putea avea vocea lui, un pic de dans, dupa ce batea stepul sa se incalzeasca in diminetile racoroase de iarna etc.)

    Da, cifra sapte are o magie, o frumusete aparte! Pai cum ar fi sa treaca toate zilele otova, fara distinctie, fara week-end? Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place, in sensul ca El insusi a ales sa faca lumea in sapte zile. De aici si pana la cele sapte pacate capitale si la cele sapte minuni ale lumii nu a mai fost decat un pas.

    Dar, desigur, sunt de acord sa nu credem ca cifrele ne predestineaza. Prefer sa ne jucam noi cu ele, sa le atribuim eu semnificatii conventionale si sa chiar sa ne amuzam, de vreme ce prin ele putem sa punem un pic de oranduiala in lumea care ne inconjoara.

    Si, asa cum oamenii nu sunt toti la fel, tot asa si cifrele pot avea personalitatea si carisma lor. Nu-i frumos ce-i frumos, ci-i frumos ce-mi place mie. Tot o conventie este si asta. Pai nu este mai frumos 7 decat 6? Haideti sa fim cinstiti. Este! A fost nevoie de asocierea strobomatica lui 6 cu 9 ca sa sugere ceva mai de doamne-ajuta, pentru ca nici 6 nici 9, in sine, nu prezentau o atractie anume.

    Numerele sunt sub controlul nostru si ne pot servi, daca vrem, intr-un fel sau altul. Nu ma credeti, Lady Mary? Bine, mergeti bunaoara la distinsul nostru compatriot, care a fost servit cu vreo 9 milioane de unitati monetare la loteria 6 din 49. Daca nici numerele acelea, harnice, productive, impregnate de poezia hedonistica a bunastarii - asezate demiurgic de castigatorul insusi in compania potrivita pentru a infrunta destinul - nu sunt magice, atunci eu imi dau demisia din aceasta functie.

    RăspundețiȘtergere
  40. Dane, detest greselile gramaticale si mai ales pe autorii lor, in cazul de fata eu. In goana soarecelui am comis doua greseli. Poti se le corectezi tu, te rog, ca sef al acestui stabiliment?

    Antepenultimul paragraf: "sa le atribuim NOI semnificatii conventionale".

    Penultimul: "ca sa sugereZE".

    Daca nu, nu! Rusine! Asa-mi trebuie daca ma iau de Vanghelie si Becali. Dumnezeu nu bate cu parul!

    RăspundețiȘtergere
  41. da... fiecare este liber sa creada ori sa nu creada in ceva

    RăspundețiȘtergere

parerea mea