Din cauza reducerilor bugetare recente si a cresterii pretului electricitatii, al gazului, al motorinei, al benzinei si al uleiului, luminita de la capatul tunelului a fost stinsa!
Ne cerem scuze pentru neplacerile cauzate!!!
Mai avem totusi o speranta in Licurici - "Luminita" noastra de rezerva, pe care o asteptam cu mare drag.
Sau nu era vorba de mine??? :)))))))))) Eh, eu am venit oricum, pentru că-mi place ideea postării şi licuricii şi mi-a plăcut şi Veronica, la vremea ei. Iar acum...ce pot să spun? Iată că-mi place şi Dan. :))))))))))
Da te-am chemat.... in felul meu, desi stiu, vad, ca oricum tii aproape. :)
Am vazut iesirea ta din scena si m-am speriat ca ceva s-a rupt... Si ca s-ar fi rupt n-ar fi fost nimic, ca se mai coase, se mai drege, se mai carpeste... dar mi-a fost teama de definitiv, si te rog sa ma crezi ca mi-e teama in continuare, nu atat pentru camaraderia noastra, a ta cu mine, ci mai ales in camaraderia noastra - relatia cu acel "minunat noi" (minunat pentru mine si indraznesc sa spun ca si pentru ceilalti - dar chinuitor pentru tine, dintr-un singur punct de vedere) acel sentiment minunat care ne-a tinut in gashca.
Am indraznit, fara stirea sau complicitatea cuiva, sa-ncerc ca, pe teren neutru, sa dreg eu busuiocul (taman eu, care mai apar pe metereze din an in Pasti).
Ca ma doare pe mine n-ar fi nimic, dar presupun, si este mai mult decat o presupunere, asa simt, fara sa-i intreb pe ceilalti, ca doare pe toata lumea.
Dan, te salut, prietene drag ! Epoca lui Caragiale era tot una de tranziție. El a avut pentru prima oară ideea iluminării orașelor cu ajutorul licuricilor. Ideea a redevenit actuală în timpul lui nea Nicu ( eram student, iar profesorul Al. Piru remarca și el ingeniozitatea dramaturgului ! ) și continuă să fie așa și acum. Unele lucruri nu se schimbă niciodată.
Am avut o divergenţă de opinii cu Andrei şi am ajuns la concluzia că părerile noastre sunt ireconciliabile. În plus, a încheiat "apoteotic" ultima noastră conversaţie, făcând o paralelă între mine şi camerista din povestea lui DSK. Moment în care s-au tăiat definitiv orice punţi între mine şi el.
Cum, de câte ori ne "întâlnim" încep şi contrele, am zis că e mai înţelept să stăm cât mai departe unul de celălalt. De aceea, eu am renunţat la comentarii pe blogurile unde comentează el. Citesc, dar tac.
Însă, între mine şi ceilalţi nu se schimbă nimic, precum vezi. Pe blogul Alessiei e mai dificil să scriu ceva fără să inoportunez. Dar eu n-am nici urmă de resentiment faţă de ea şi nici faţă de tine. Doar că frecventez acele locuri unde e mai puţin probabil să mă întâlnesc cu Andrei.
Draga Serban, Iaca nu stiam cat de bine a functionat geniul lui Caragiale... Uluitor... Poate ca nu mai este mult si va trebui sa facem importuri masive de licurici... Dar prima localitate care ar trebui sa fie iluminata public ar trebuie sa fie zic eu satul "Haimanale". Si tot acolo va trebui sa se mute Guvernul si Parlamentul Romaniei. :)))
Ne salutam in fraze, ne cunoastem/recunoastem in fraze. Ne masuram mintile cu obisnuite si neobisnuite fraze . Apoi cautam in ele ..senzatia ! Actionam sau reactionam in fraze . Ne iubim, ne uram , regretam ...pe-aici, tot in fraze . Trecem in tacere ... Impacarea cum o fi ? Zic si eu ...care nu fac parte din gashca :)
Aici n-am inteles eu prea bine...Te referi la impacarea cu vorbele, cu gandul, cu sine, cu ceilalti.... ? O, daca toate ar functiona deodata...
Sincer? Regret. Dar stim bine cu totii ca nimic nu ramane batut in cuie. Nici macar Cristos nu a ramas, decat o vreme...
Eu inteleg ca toate dialogurile sunt virtuale dar receptia cuvintelor si a frazelor este una directa, personala si din pacate uneori chiar foarte vie... Sunt unele cuvinte sau fraze care zidesc iar altele care destrama, stim asta si am simtit-o fiecare, in felul nostru... Aici, chiar daca imperfecte, comunicarea, dialogurile, mesqajele transmise prin virtual pot rani sau pot face bine, la fel ca si in real... iar uneori, din lipsa nuantarilor date de catre o privire, un gest, un rictus, un zambet, o nuanta, o tacere sau un timbru mai deosebit al vocii, care sa catalizeze intelegerea corecta a cuvintelor si a sensului ideilor, uneori lucrurile se pot duce de-a dura... :)
- Intai un pseudonim , apoi gandul ( normallll :D, ), apoi frazele , cosmetizarea lor...imaginatia , endorfilele cresc sau scad...in functie de dialog si ce rol iti joci !
- Iisus Hristos...cand I s-au scos cuiele, coborase in Moarte :D
- Da...un roman scris in direct de atatea singuratati !:D Intram in virtula si "sangeram" in fata ecranului. ( imi amintesc vag de poezia Anei Blandiana - " singuratatea este un oras ..."
p.s. Si eu ma mai supar pe Andrei . Dar in ceea ce ma priveste, are dreptate . Asa ca nu-l ocolesc .El este Cinicus-cel-bun.. Ma arata cu degetul , dar lasa cate o floare la portita :D
- Hai, chiparosilor , incepeti dialogul impacarii ..Sigur va fi interesant ! >:D<
Si eu astept asta de mai multa vreme si de aceea am incercat marea cu degetul dar orgoliile si personalitatile fiind prea puternice iar conflictul inca proaspat, tare mi-e teama ca nu o sa se-ntample... :(
Dar dacaaaaa.... Hai ca poate macar anul acesta sa reusesc sa va strang la o mica agapa...! Ce zici? S-o iau de la inceput dupa doua esecuri consecutive? Sa facem cumva sa ne-ntalnim aici pe Pamant sau sa asteptam minunea intalnirii noastre in astral? :)) Dar cum o sa ne recunoastem acolo? :)
Respect bunele intenţii şi înţelepciunea cu care încercaţi să rezolvaţi această situaţie însă nu prea văd ce-ar fi de rezolvat. După mai bine de 3 ani de conversaţii cu Andrei am ajuns la o concluzie şi am luat decizia să rămân departe de orice interacţiune cu el. Eu consider că aşa e cel mai bine pentru amândoi. Fiecare din noi discută pe aici şi, la urma urmei -trăieşte, aşa cum crede de cuviinţă, fără a leza pe celălalt. Ce-ar fi de "împăcat" aici? :)
1. Lăudat să-ţi fie numele, Dane, că încerci să alungi monotonia prozelor cu un subiect poetic, atât de mignon şi delicat cum este licuriciul.
2. Pentru că, da, da!, înainte ca licuriciul să devină metafora consacrată a geopoliticii aristocratului de la Cotro, el era subiect de poezie. Celălalt mare Blaga al istoriei românilor, Lucian, gândea că din “neamul mare” al licuricilor face parte omul, „un vierme ce se transformă în lumină când iubeşte”.
3. Frumos spus! După cum şi noi am putea spune, împreună cu şeful lui Blaga contemporanul nostru, nu mult mai puţin frumos şi folosind cam aceleaşi cuvinte, că licuriciul cel mare, prin lumina pe care o aruncă asupra neamurilor mici şi proaste, mâncate de viermele corupţiei, le transformă în cunoştinţe neiubite, dar frecventabile.*
4. Ba chiar, îndrăznesc a spune că înaintea reformei educaţiei şi a triumfului talentului la bacalaureatul de anul ăsta, licuricii s-au strecurat discret printre subiectele de literatură română puse la dispoziţia tinerilor studioşi. Dacă, în ciuda aparenţelor tinereşti, v-aţi luat bacul mai demult, vă informez că numiţii licurici au venit în 2009 pe foile de examen prin mijlocirea poemului „Înfrigurare” al lui Blaga (ho, ho, pedeliştilor, nu săriţi entuziaşti de pe scaune: nu e Blaga al vostru!).
5. Vi-l reproduc, că nu strică să mai citim şi noi o poezie din când în când.
„Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strîng lacrimi de văpaie: licurici. Pe coastă-n vrej de nouri creşte luna. Mîni tomnatice întinde noaptea mea spre tine şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui ţi-adun în inimă surîsul. Gura ta e strugure-ngheţat. Numai marginea subţire-a lunii ar mai fi aşa de rece - de-aş putea să i-o sărut - ca buza ta. Îmi eşti aproape. Prin noapte simt o pîlpîire de pleoape.”
6. Dan, zice, precum poetul, că nu striveşte corola de minuni a lumii! Un tânăr îndemânatec şi iute la mânie a făcut-o însă, şi, în lucrarea lui de bacalaureat, ne-a dezvăluit, în cuvinte simple, pe înţelesul tuturor, taina:
“Toamna este rece şi licuricii au făcut spume verzui de frig până când a surâs iubita poetului".
7. Ceea ce mă tulbură este acum o îndoială pe care vi-o împărtăşesc: oare nu ar fi mai bine să-i lăsăm pe ai noştri tineri să copieze, totuşi, la bac?
*pentru rachete, Bechtel şi marinari de bulevard cu imunitate diplomatică.
Draga Stanjenel, Si eu iti respect opinia de aceea am postat repede alt articol peste acesta... Daca te incomodeaza il retrag... fara resentimente. :) O, ba iata ca nu mai este nevoie sa-l retrag, caci a intrat bunul nostru prieten Faustinus, (bine ai venit Faustinus!) care, cu tactul si eleganta care il caracterizeaza, ne abate in mod salutar atentia spre alte zari.
Am spus şi îţi repet, Dan, că nu mă deranjează absolut deloc articolul tău. :) Chit că aseară "licuricii" cam miroseau a bere, totul e în regulă. :))))
Da, am remarcat şi eu apariţia lui Fausinus şi m-a bucurat.
M-ai chemat?
RăspundețiȘtergereIacă-mă-s!
:))
Sau nu era vorba de mine???
RăspundețiȘtergere:))))))))))
Eh, eu am venit oricum, pentru că-mi place ideea postării şi licuricii şi mi-a plăcut şi Veronica, la vremea ei. Iar acum...ce pot să spun? Iată că-mi place şi Dan.
:))))))))))
Stanjenelule drag,:)
RăspundețiȘtergereDa te-am chemat.... in felul meu, desi stiu, vad, ca oricum tii aproape. :)
Am vazut iesirea ta din scena si m-am speriat ca ceva s-a rupt... Si ca s-ar fi rupt n-ar fi fost nimic, ca se mai coase, se mai drege, se mai carpeste... dar mi-a fost teama de definitiv, si te rog sa ma crezi ca mi-e teama in continuare, nu atat pentru camaraderia noastra, a ta cu mine, ci mai ales in camaraderia noastra - relatia cu acel "minunat noi" (minunat pentru mine si indraznesc sa spun ca si pentru ceilalti - dar chinuitor pentru tine, dintr-un singur punct de vedere) acel sentiment minunat care ne-a tinut in gashca.
Am indraznit, fara stirea sau complicitatea cuiva, sa-ncerc ca, pe teren neutru, sa dreg eu busuiocul (taman eu, care mai apar pe metereze din an in Pasti).
Ca ma doare pe mine n-ar fi nimic, dar presupun, si este mai mult decat o presupunere, asa simt, fara sa-i intreb pe ceilalti, ca doare pe toata lumea.
Eu va iubesc deopotriva pe toti.
Dan,
RăspundețiȘtergerete salut, prietene drag !
Epoca lui Caragiale era tot una de tranziție. El a avut pentru prima oară ideea iluminării orașelor cu ajutorul licuricilor. Ideea a redevenit actuală în timpul lui nea Nicu ( eram student, iar profesorul Al. Piru remarca și el ingeniozitatea dramaturgului ! ) și continuă să fie așa și acum.
Unele lucruri nu se schimbă niciodată.
Păi, Danule, e simplu...
RăspundețiȘtergereAm avut o divergenţă de opinii cu Andrei şi am ajuns la concluzia că părerile noastre sunt ireconciliabile.
În plus, a încheiat "apoteotic" ultima noastră conversaţie, făcând o paralelă între mine şi camerista din povestea lui DSK. Moment în care s-au tăiat definitiv orice punţi între mine şi el.
Cum, de câte ori ne "întâlnim" încep şi contrele, am zis că e mai înţelept să stăm cât mai departe unul de celălalt. De aceea, eu am renunţat la comentarii pe blogurile unde comentează el. Citesc, dar tac.
Însă, între mine şi ceilalţi nu se schimbă nimic, precum vezi. Pe blogul Alessiei e mai dificil să scriu ceva fără să inoportunez. Dar eu n-am nici urmă de resentiment faţă de ea şi nici faţă de tine. Doar că frecventez acele locuri unde e mai puţin probabil să mă întâlnesc cu Andrei.
Cam asta e...
:)
Buna dimineata bunii mei prieteni!
RăspundețiȘtergere:)
Draga Serban,
Iaca nu stiam cat de bine a functionat geniul lui Caragiale... Uluitor... Poate ca nu mai este mult si va trebui sa facem importuri masive de licurici... Dar prima localitate care ar trebui sa fie iluminata public ar trebuie sa fie zic eu satul "Haimanale". Si tot acolo va trebui sa se mute Guvernul si Parlamentul Romaniei. :)))
Draga Stanjenelule,
RăspundețiȘtergereIti inteleg atitudinea si ma bucur nespus ca nu ai plecat totusi de langa noi.
:)
Am incercat si eu, na!
:)
Ne salutam in fraze, ne cunoastem/recunoastem in fraze. Ne masuram mintile cu obisnuite si neobisnuite fraze . Apoi cautam in ele ..senzatia ! Actionam sau reactionam in fraze . Ne iubim, ne uram , regretam ...pe-aici, tot in fraze .
RăspundețiȘtergereTrecem in tacere ...
Impacarea cum o fi ?
Zic si eu ...care nu fac parte din gashca :)
Da Nima, impacarea....
RăspundețiȘtergereAici n-am inteles eu prea bine...Te referi la impacarea cu vorbele, cu gandul, cu sine, cu ceilalti.... ?
O, daca toate ar functiona deodata...
Sincer? Regret. Dar stim bine cu totii ca nimic nu ramane batut in cuie. Nici macar Cristos nu a ramas, decat o vreme...
Eu inteleg ca toate dialogurile sunt virtuale dar receptia cuvintelor si a frazelor este una directa, personala si din pacate uneori chiar foarte vie... Sunt unele cuvinte sau fraze care zidesc iar altele care destrama, stim asta si am simtit-o fiecare, in felul nostru... Aici, chiar daca imperfecte, comunicarea, dialogurile, mesqajele transmise prin virtual pot rani sau pot face bine, la fel ca si in real... iar uneori, din lipsa nuantarilor date de catre o privire, un gest, un rictus, un zambet, o nuanta, o tacere sau un timbru mai deosebit al vocii, care sa catalizeze intelegerea corecta a cuvintelor si a sensului ideilor, uneori lucrurile se pot duce de-a dura...
:)
- Intai un pseudonim , apoi gandul ( normallll :D, ), apoi frazele , cosmetizarea lor...imaginatia , endorfilele cresc sau scad...in functie de dialog si ce rol iti joci !
RăspundețiȘtergere- Iisus Hristos...cand I s-au scos cuiele, coborase in Moarte :D
- Da...un roman scris in direct
de atatea singuratati !:D
Intram in virtula si "sangeram" in fata ecranului.
( imi amintesc vag de poezia Anei Blandiana - " singuratatea este un oras ..."
p.s. Si eu ma mai supar pe Andrei . Dar in ceea ce ma priveste, are dreptate . Asa ca nu-l ocolesc .El este Cinicus-cel-bun.. Ma arata cu degetul , dar lasa cate o floare la portita :D
- Hai, chiparosilor , incepeti dialogul impacarii ..Sigur va fi interesant !
>:D<
Si eu astept asta de mai multa vreme si de aceea am incercat marea cu degetul dar orgoliile si personalitatile fiind prea puternice iar conflictul inca proaspat, tare mi-e teama ca nu o sa se-ntample... :(
RăspundețiȘtergereDar dacaaaaa....
Hai ca poate macar anul acesta sa reusesc sa va strang la o mica agapa...! Ce zici? S-o iau de la inceput dupa doua esecuri consecutive? Sa facem cumva sa ne-ntalnim aici pe Pamant sau sa asteptam minunea intalnirii noastre in astral?
:))
Dar cum o sa ne recunoastem acolo? :)
Respect bunele intenţii şi înţelepciunea cu care încercaţi să rezolvaţi această situaţie însă nu prea văd ce-ar fi de rezolvat. După mai bine de 3 ani de conversaţii cu Andrei am ajuns la o concluzie şi am luat decizia să rămân departe de orice interacţiune cu el. Eu consider că aşa e cel mai bine pentru amândoi. Fiecare din noi discută pe aici şi, la urma urmei -trăieşte, aşa cum crede de cuviinţă, fără a leza pe celălalt.
RăspundețiȘtergereCe-ar fi de "împăcat" aici?
:)
1. Lăudat să-ţi fie numele, Dane, că încerci să alungi monotonia prozelor cu un subiect poetic, atât de mignon şi delicat cum este licuriciul.
RăspundețiȘtergere2. Pentru că, da, da!, înainte ca licuriciul să devină metafora consacrată a geopoliticii aristocratului de la Cotro, el era subiect de poezie. Celălalt mare Blaga al istoriei românilor, Lucian, gândea că din “neamul mare” al licuricilor face parte omul, „un vierme ce se transformă în lumină când iubeşte”.
3. Frumos spus! După cum şi noi am putea spune, împreună cu şeful lui Blaga contemporanul nostru, nu mult mai puţin frumos şi folosind cam aceleaşi cuvinte, că licuriciul cel mare, prin lumina pe care o aruncă asupra neamurilor mici şi proaste, mâncate de viermele corupţiei, le transformă în cunoştinţe neiubite, dar frecventabile.*
4. Ba chiar, îndrăznesc a spune că înaintea reformei educaţiei şi a triumfului talentului la bacalaureatul de anul ăsta, licuricii s-au strecurat discret printre subiectele de literatură română puse la dispoziţia tinerilor studioşi. Dacă, în ciuda aparenţelor tinereşti, v-aţi luat bacul mai demult, vă informez că numiţii licurici au venit în 2009 pe foile de examen prin mijlocirea poemului „Înfrigurare” al lui Blaga (ho, ho, pedeliştilor, nu săriţi entuziaşti de pe scaune: nu e Blaga al vostru!).
5. Vi-l reproduc, că nu strică să mai citim şi noi o poezie din când în când.
„Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri
strîng lacrimi de văpaie:
licurici.
Pe coastă-n vrej de nouri
creşte luna.
Mîni tomnatice întinde noaptea mea spre tine
şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui
ţi-adun în inimă surîsul.
Gura ta e strugure-ngheţat.
Numai marginea subţire-a lunii
ar mai fi aşa de rece
- de-aş putea să i-o sărut -
ca buza ta.
Îmi eşti aproape.
Prin noapte simt o pîlpîire de pleoape.”
6. Dan, zice, precum poetul, că nu striveşte corola de minuni a lumii! Un tânăr îndemânatec şi iute la mânie a făcut-o însă, şi, în lucrarea lui de bacalaureat, ne-a dezvăluit, în cuvinte simple, pe înţelesul tuturor, taina:
“Toamna este rece şi licuricii au făcut spume verzui de frig până când a surâs iubita poetului".
7. Ceea ce mă tulbură este acum o îndoială pe care vi-o împărtăşesc: oare nu ar fi mai bine să-i lăsăm pe ai noştri tineri să copieze, totuşi, la bac?
*pentru rachete, Bechtel şi marinari de bulevard cu imunitate diplomatică.
Draga Stanjenel,
RăspundețiȘtergereSi eu iti respect opinia de aceea am postat repede alt articol peste acesta... Daca te incomodeaza il retrag... fara resentimente.
:)
O, ba iata ca nu mai este nevoie sa-l retrag, caci a intrat bunul nostru prieten Faustinus, (bine ai venit Faustinus!) care, cu tactul si eleganta care il caracterizeaza, ne abate in mod salutar atentia spre alte zari.
Am spus şi îţi repet, Dan, că nu mă deranjează absolut deloc articolul tău.
RăspundețiȘtergere:)
Chit că aseară "licuricii" cam miroseau a bere, totul e în regulă.
:))))
Da, am remarcat şi eu apariţia lui Fausinus şi m-a bucurat.
Te salut şi eu, Faustinus!