UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

joi, 5 ianuarie 2012

VISUL DIN EGIPT


VISUL DE PE NIL 
un vis premonitoriu implinit

Visul l-am avut in anul 2007 pe Nil. Desertul si Marea Rosie m-au facut praf... mi-au placut peste masura. Straniu...! Desertul este fascinant... Ma gandesc cum or fi putut sa supravietuiasaca evreii ratacind prin desert, dincolo de povestea cu potarnichile si mana cereasca, intr-un peisaj atat de straniu!? Cum!? Cum poti rezista psihic la o asemenea incercare!? Si inca patruzeci de ani....
Nota:
Visul care urmeaza trebuie imaginat in culori sepia, batand mai mult spre gri-verzui, cu mici pete de culoare, ici-colo.


Se facea - toate visele incep cu "se facea" - ca era dupa-amiaza si ca eram la o petrecere cu multi oameni cunoscuti, prieteni, rude dar si persoane necunoscute, pe terasa unui apartament dintr-o casa in care tocmai ma mutasem, situata intr-un loc nedefinit, dintr-un oras vechi uitat de timp.
Terasa in forma de potcoava, situata oarecum la nivelul primului etaj, imbratisa coltul casei, lasand vederii o priveliste de oras de provincie, cu arbori bogati si blocuri vechi, inalte, masive si prafuite. Chiar in fata iesirii pe terasa era organizat barul iar dupa colt lumea dansa si petrecea in voie. Dar tot acolo, in dreapta, dupa coltul casei, se afla in visul meu un bloc foarte inalt cu multe nivele, construit in stilul arhitecturii germane dintre razboaie, iar undeva, cu cateva etaje mai sus decat locul unde ne aflam noi, de la balustrada unei terase lungi, vreo zece-doisprezece barbati se uitau curiosi si tacuti de la inaltime, la petrecerea noastra. De fapt nu li se vedeau decat capetele rase  insirate ca niste bostani, cu barbiile sprijinite de dosul palmelor, la o departare egala unul fata de celalalt. Nu am dat importanta acestui tablou si nu parea ca cineva ar fi fost contrariat sau ca s-ar fi sinchisit de privirile lor atente.
Tocmai ce ma asezasem la rand la bar ca sa-mi iau o bautura, ca am observat ca lui G., fratele  prietenei mele M., ii lipsea mana dreapta de la incheietura, lucru care evident, m-a frapat. "Ia uite domnule!" - ma socoteam eu in visul meu - "Il cunosc pe G. de atatia ani si n-am remarcat pana acum ca nu are palma dreapta...! Cum de a fost posibil sa nu observ!? Extraordinar! Ce bine a stiut el sa mascheze acest lucru...!" . 
Mi-am luat paharul cu bautura si am trecut de cealata parte a terasei. Si cand am dat coltul - Doamne fereste! - ce sa vezi!?

In fata noastra, a convivilor, terasa fusese ocupata de o multime de prelati, asezati cuminti pe mai multe randuri de scaune, cu un culoar de trecere pe mijloc, exact ca la biserica. Am remarcat sutanele negre, gulerasele albe, unii avand barbile negre sau sure, dar in orice caz extrem de solemni in atitudine, privind fix si intens catre noi, fara sa clinteasca.

Cat lipsisem, si inca eram la rand la bautura incepuse sa se auda asa ca un vuiet sacadat, ca un fel de mantra ale carei cuvinte nu se auzeau deslusit, o incantatie polifonica pe voci baritonale si de bas, crescand in intensitate aproape imperceptibil, melodie care ajunsese destul de puternica si aproape amenintatoare atunci cand am dat cu ochii de multimea de preoti asezati pe scaune.

Atunci de-abia, ridicand ochii catre blocul de vizavi, am observat ca terasa de unde eram urmariti, se continua la unul din capete cu o scara exterioara care cobora oblic, unind ca un Z intors cele doua terase ale cladirilor, si se termina direct in culoarul format de cele doua siruri de preoti de pe terasa noastra... Iar oamenii de pe terasa blocului de vizavi, in vuietul surd al muzicicii aceleia care devenea tot mai amenintatoare, s-au ridicat in picioare devenind deodata uriasi, si, cu bustul gol, atletici, ca intr-un fel de procesiune, au inceput sa coboare fara graba, in sir indian, scara care ducea catre terasa noastra. Iar pe masura ce coborau, trupurile lor colosale redeveneau de inaltimea unor oameni obisnuiti. Incantatia s-a oprit deindata ce cortegiul acelor barbati care coborasera scara au ocupat culoarul de trecere dintre preotii asezati.

Primii trei dintre barbatii din cortegiu purtau pe umeri pe J., prietena noastra bioenergeticiana, imbracata intr-o rochie rosie de voal si care, perfect intinsa si rigida ca o scandura, parea moarta. Unul ii tinea incheiturile mainilor, al doilea ii sprijinea capul pe umarul drept iar cel de-al treilea ii tinea picioarele.

Linistea devenise si mai amenintatoare decat incantatia de mai’nainte. Nimeni nu vorbea. Ne priveam fix unii pe ceilalti, tensiunea crestea iar musafirii mei facusera deja un pas inapoi. In primul moment si mie mi-a fost teama dar apoi m-am gandit: "Si ce-or sa-mi faca!? Ce-as putea sa patesc? Eu ma bag intre ei!"  Si asa am si facut.
Am inaintat si, fara o vorba, i-am impins cu blandete pe primii doi barbati la o parte si degajand-o pe J., le-am luat locul. Cu mana stanga intinsa in fata am apucat incheieturile bratelor lui J., iar capul i l-am asezat pe umarul meu drept. Desi J. parea cuprinsa de rigor mortis, atunci cand am atins-o si i-am simtit pielea incheieturilor am realizat ca nu era moarta, iar in momentul imediat urmator am primit parca o porunca nerostita de la ea, un gand al ei, in care-mi zicea clar: "Pune-mi mana pe inima!" .
Mi-am rasucit bratul drept mult in spate si mi-am pus palma desfacuta sub sanul ei stang, deasupra inimii, fara niciun fel de conotatie sexuala. Am facut ceea ce ma rugase. Inima ii batea.

Aici se termina visul!
A doua noapte am urcat pe Sinai.
Adevarata poveste cu talmacirea visului abia acum incepe.


SINAIUL
Pe seara am ajuns cu autocarul la cele cateva moteluri de langa Manastirea Sfanta Ecaterina de la poalele Muntelui Sinai. La miezul noptii ne-am strans la poalelele muntelui mult mai multi turisti decat cei cu care venisem in autocar, caci alturi de noi mai erau inca vreo doua grupuri de turisti. Urcarea, anuntata de ghizi ca initiatica - sincer sa fiu n-am vazut nimic initiatic in ea- a-nceput la 12 noaptea, ca sa prindem rasaritul sus pe varful muntelui. Camilarii ne asteptau deja cu camilele inseuate si odihnite, la poalele muntelui iar o parte din grup au plecat cu camilele... Ceilalti, multi, am luat-o pieptis cu lanternele aprinse. Bezna totala... dincolo de fascicolul de lumina al lanternei nu vedeai nimic. Si-apoi ne mai incurcam si in camile, caci in rand si in paralel cu noi, mergeau si ele, camilarii asteptand ca cineva sa oboseasca si sa-l urce mai departe. Din cand in cand, cate doi, trei turisti obositi se suiau pe camile si dispareau inaintea noastra.

La un moment dat, in imbulzeala creata de intuneric, o doamna, doctor dupa cum cum se recomandase, venita in calatorie cu sotul dumneaei, pensionari septuagenari amanadoi, este busculata de o camila, se dezechilibreaza si cade proptindu-se cu mana dreapta intre doua pietre. Doamna desigur, acuzand dureri foarte mari si suspectand ca si-a fracturat mana incepe sa geama, iar printre suspine ne spunea ca avusese o presimtire cu cateva ore inainte ca ceva rau i se va intampla, dar ca totusi se incapatanase si luase in ultima instanta hotararea sa urce pe Sinai. Chestiunea care a rezultat nu a fost simpla de loc, si in ciuda durerilor foarte mari, doamna a fost urcata pe o camila si a continuat urcarea. Intr-adevar a doua zi dimineata, dupa ce a coborat muntele, un doctor i-a pus mana in atele... Facuse fractura.

Si iata cum semnul care mi s-a aratat in vis, respectiv barbatul G. fara mana dreapta, isi gaseste in noaptea urmatoare, o corespondenta inversa, printr-un accident suferit de o femeie la mana dreapta.

Prietena mea M., impreuna cu fratele ei G. si cu bioenergica J. plecasera inca de la baza cu camilele. Eu am urcat in noaptea aceea muntele cu piciorul, mai mult de doi kilometri si jumatate in inaltime, timp de patru ore si jumatate, pe un drum serpuitor si destul de dificil, nefacand decat doar doua popasuri mai maricele. In timp ce urcam anevoie, pe cararea cat de cat "amenajata" chipurile, urmand niste trepte iluzorii si inegale, facute din bolovani de diverse dimensiuni, si cu un simulacru de bordura, ma gandeam ca pentru Moise, care nu a avut niciun fel de carare de urmat, drumul trebuie sa fi fost o incercare extrem de grea si de periculoasa.

Dupa un popas cu racoritoare si cateva tigari a urmat cea mai dificila panta pana in varful Sinaiului. Am ajuns cand se crapa de ziua. Peisajul era absolut senzational, privelistea colosala, primele raze de soare deja incepusera sa lumineze crestele stancoase a catorva munti dimprejur. Luna inca nu parasise cerul iar soarele arunca putin cate putin, raze tot mai indraznete.

Atunci s-a declansat tahicardia. Era frig, vantul sufla cu putere iar camasa transpirata de dupa urcus a devenit ca o a doua piele rece si inghetata. Inima facea in toate felurile... nu mai avea acel "lup-dup, lup-dup, lup-dup" normal ci un singur fel de bataie, care se intampla cand si cand. M-am asezat pe o piatra, inghetat, cu puloverul zbatandu-se dupa cum vrea inima mea, iar in pauzele lungi, de cateva secunde, cand nu mai batea deloc si in care ma consideram potential mort, caci vai, cine ar fi putut sa-mi garanteze ca inima isi va continua travaliul, tot uitandu-ma la prapastiile prin care urcasem noaptea ca orbetele, ma intrebam cine o sa ma dea pe mine jos, teapan si mort, de-acolo din varful muntelui. Prietena mea M. ma tinea de o mana si plangea, J, bioenergica, incerca sa-mi transfere bionergie cu palmele, ca sa-mi regleze ritmul cardiac. Eu nu mai eram atent la ele. Nu-mi era frica, pluteam doar.
"Trebuie sa intru in campul tau” mi-a zis J. si a venit in spatele meu, m-a imbratisat si si-a pus palma dreapta peste inima mea... N-a durat foarte mult. Mi-am revenit, inima si-a intrat in ritmul ei firesc si am putut sa ma bucur alaturi de ceilalti turisti de rasaritul de soare.

Si iata cum, cel de-al doilea semn din vis, cel cu pusul mainii pe inima, s-a adeverit. Si-acolo unde am visat o femeie, respectiv pe J., in locul ei a fost un barbat, adica eu, si-acolo unde ea mi se parea inghetata si unde eu am pus mana pe inima ei, a fost sa fie invers. Si-acolo unde cei doi barbati din visul meu, dintre care unul eram eu, o tineam pe J., iata cum in viata reala, doua femei m-au tinut pe mine, M. si J., iar grupul acela de oameni din vis care a coborat cu J., a fost sa fie grupul cu care am urcat pe Sinai. Ce cautau prelatii aceia in visul meu? Ei bine, chiar in varful muntelui se afla o bisericuta, mai mult o capela inchisa, unde nu se mai tineau slujbe, iar vuietul sacadat pe care il auzeam ca pe o incantatie in visul meu a fost vuietul inimii mele pe care il auzeam in timpane sus pe Sinai.

Si-am incalecat pe-o sha de camila si v-am spus povestea mea asha, umila.

PS. Coboratul de pe Sinai, cu camila de data aceasta a fost un supliciu. Shaua era ingusta si avea doua protuberante, una in fata si alta in spate, iar camila era de fapt un camiloi in calduri care zbiera, scuipa si se-agita tot timpul, asa incat, la coborare, dincolo de chacra inimii Anahata, cu care avusesem probleme in varful muntelui, am mai primit si nenumarate lovituri dureroase in inca doua chacre: in Muladhara si in Swadhistana. Mai clar, la fiecare pas al camilei care cobora abrupt, primeam o lovitura intre picioare, dupa care urma una in shale, de la pintenul sheii si imediat una in burta de la celalalt pinten. Un-doi-trei... Ah..! Un-doi-trei... Ah..! Un-doi-trei... Ah...! ..si uite-asa am dus-o pana jos! La un moment dat ajunsesem sa calaresc ca in filmele cu cazaci, atarnand intr-o parte pe langa sha, cu picioarele ptrecute in foarfeca pe dupa gatul camiloiului, aproape sa ma rastorn de durere.

- Bine ati venit domnu'..! - imi urau turistii din grupul meu care deja ajunsesera.
- Puteti sa-mi spuneti doamna! - le replicam, dupa cate lovituri nepermise primisem pana atunci.

21 de comentarii:

  1. Bine ai revenit!
    >:D<
    Ai avut un vis premonitoriu, în oglindă.
    Interesant[ chestie!

    Fireşte că încheierea postării m-a scos din starea cu care abordasem iniţial, subiectul. Adică, m-am umflat râsul.
    (Poftim acum de discută despre visele premonitorii, dacă-ţi mai dă mâna, Iris!)
    :))

    RăspundețiȘtergere
  2. PS-ul m-a facut praf :)))) Domnu'
    Vai de Vishuddha mea !
    Fascinant vis..."imaginat in culori sepia, batand mai mult spre gri-verzui, cu mici pete de culoare, ici-colo."

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna dimineata doamnelor,
    La multi ani!

    Asa ca intre noi femeile, tre'sa va marturisesc ca acea cavalcada de coborare cu camilele de pe muntele Sinai s-a petrecut in hohotele nestapanite de ras ale prietenilor mei, M,G si J, la fiecare pas al camiloiului meu, cand odata ci izbiturile pe care le sufeream imi tasneau din gura blesteme si observatii nu tocmai placute.
    :))
    Dar ca experienta parapupu... zau ca a fost interesanta...

    RăspundețiȘtergere
  4. Tare de tot , povestea ta ,Dan ! Visul tau si similitudinile cu ceea ce s-a intamplat apoi , te pot duce cu gandul ca premonitia-ti functioneaza la fix . Stilul tau placut m-a tinut incordat pana la sfarsit - am si uitat sa mai sorb o gura de cafea ...Cand am luat o gura si...am citit faza cu coborarea in hopuri-damburi pe saua camiloiului incalzit , m-am abtinut cu greu sa n-o dau pe tastatura ci s-o inghit grabnic . Faina inspiratie ai , acum la inceput de an ! La multi ani si sa nu mai ai experiente tahicardice de felul celei de pe Sinai !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Radule,
      :)
      Premonitia nu a functionat decat de cateva ori in viata mea... O fi functionat ea biata de mai multe ori, dar nu am fost eu atent la mesaje...
      :)
      La multi ani si tie!

      Ștergere
  5. Bunule, la multi ani!
    Frumosilor, chiparosilor, la multi ani.
    Sa aveti un an mai bun, mai frumos, mai inspirat.

    ...
    Multam pentru lectura. Faci ce faci si devii un narator desavarsit. Hai... aproape desavarsit.
    :)
    Interesanta experienta.
    "Modul de a vedea, prin credinta, este de a inchide ochiul ratiunii" spunea un nene.
    :)
    Cat din ceea ce crezi ca ai visat nu a fost influentat de ceea ce ti s-a intamplat?
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreiule,
      "Narator desavarsit?"
      :)))
      Basmesc ca orice bunic care se respecta... Trebuie sa-mi iau rolul in serios.... Mintea nepoatei/nepotilor, va trebui umpluta cu ceva, nu? :)

      Daca visul nu m-ar fi impresionat si nu l-as fi retinut, lucrurile puteau sa fie accidentale si sa ramana la stadiul acesta - desigur, dupa tocita sitagma ca "nimic nu este intamplator". Din ele ar fi ramas doar nieste intamplari oarecare, biete aventuri turistice. Dar iata ca tot dupa sintagma aceasta s-a intamplat ca, fiind inca sub influenta visului, sa se intample ceea ce s-a intamplat... Putin probabil ca visul sa fi influentat realitatea si nu invers...

      Si nu, nu socotesc ca este vorba de credinta, ci, asa cum s-au prezentat lucrurile in insiruirea lor atat din vis cat si din realitate, mai degraba putem vorbi de o prea mare potriveala, in oglinda e adevarat, atat de mare, incat devine dificil sa o mai poti numi o banala coincidenta..
      :)

      Ștergere
    2. Aha...
      adica prin vis, agatandu-te de campul morfogenetic, ai reusit sa traversezi timpul si sa vezi dincolo de ziua de azi!
      Ai retinut plimbarea temporala, dupa ce te-ai trezit, pentru ca te-a marcat profund si cand ai "implinit" visul ti-ai dat seama de realitatea lui. Precum in filmul "ziarul de maine"!
      Interesant.
      Si cred ca este si posibil.
      Viata poate fi precum un film (deja regizat, deja jucat), aici, pe planeta supravietuirii, doar derulam "banda"!
      :))

      Ștergere
    3. :)
      Timpul nu este liniar, asa cum mintea noastra a fost dresata sa-l inteleaga.. Daca acceptam acest lucru ca adevar, desi fizica ne poate convinge cu usurinta ca asa este, atunci putem accepta si alte chestiuni care nu convin rectiliniaritatii temporale. Si asta desigur doar daca vrem.... Putem sa n-o facem si ramanem in paradigma liniaritatii unde totul se-ntampla doar intr-o anume logica.

      Uite iti trimit un link, care mie mi s-a parut extrem de revelatoriu, in ceea ce putem face cu timpul:

      http://buriculuniversului.blogspot.com/2012/01/gaura-in-timp.html

      Ștergere
    4. Multam de link. Voi citi negresit, desi sunt sceptic la ce "creeaza" sau "descopera" Pentagonul.
      Am si io o rugaminte:
      cum ai facut tiparul asta de comentarii?
      Vreau si eu!
      Cum fac asta, rogu-te!
      :)

      Ștergere
    5. Nu stiu.... Astazi m-am trezit cu el.... Mi l-a bagat probabil blogger-ul...

      Ștergere
  6. Domnule... (eu sunt mai încăpăţânată şi prefer să continui să mă adresez aşa),
    :))
    sunt convinsă că, dincolo de toată compasiunea pe care aş fi simţit-o pentru situaţia domniei tale, aş fi râs în hohote. Şi asta cu cât aş fi încercat mai tare să mă abţin.
    Să mă ierţi, dar n-aş fi putut cu niciun chip să stau serioasă la aşa spectacol!
    :)))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stanjenel,
      :)
      Viata cu intamplarile care o compun si o definesc sunt in esenta tragicomice. Asta numai daca nu devin dramatice, ceea ce iaca, in cazul acesta, din fericire, nu s-a intamplat.
      :)

      Ștergere
  7. Revenind la ceea ce povesteşti, am tot mai clar în minte un aspect legat de funcţionarea binară a organului cu pricina.
    Pe baza acestui principiu, noi avem toate informaţiile posibile, iar cele care nu sunt în conştient, sunt - cu siguranţă!, în inconştient. De aici a reieşit,probabil şi această reflexie în oglindă a visului premonitoriu pe care l-ai avut.

    Ah, uitam!
    Voiam să-ţi spun, referitor la ceea ce scriai cândva, cum că mintea formează creierul şi nu invers, eu cred că mintea altora şi informaţia aflată în gene modelează creierul. Abia ulterior şi doar cei "aleşi" reuşesc performanţa de a-şi automodela creierul şi, implicit, realitatea.

    Şi...MULŢUMESC!!!
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord ca stim tot, am retinut tot din tot ceea ce ne-a fost dat sa experimentam si sa ne intre in minte, atat in stare de constienta, cat si in stare de inconstienta. Si da, sunt de acord ca purtam in capul nostru o halca intreaga din Akasha. Si inca sunt constient de faptul ca "instrumentele" cu care putem opera asupra informatiilor pe care le detine neconstientul nostru sunt rudimentare, dar ca exista totusi metode de "pacalire" a neconstientului si de control partial al lui, din partea mintii constiente.
      Teoria cu mintea care ne formeaza creierul nu-mi apartine, este desigur preluata si asa cum este argumentata este logica si posibila.
      Si eu ca si tine "cred că mintea altora şi informaţia aflată în gene modelează creierul. Abia ulterior şi doar cei "aleşi" reuşesc performanţa de a-şi automodela creierul şi, implicit, realitatea."
      Si uite si un exemplu concret in sprijinul celor pe care le afirmam:

      http://www.metacafe.com/watch/2174763/qigong_master_boils_water_with_his_hands_pyrokinesis/

      exemplul acesta, din care reiese ca mintea nu este ca o masina de cusut , previzibila in functiile ei, am sa incerc sa-l dezvolt intr-un articol separat...
      NORMAL-ANORMAL-PARANORMAL
      :)

      Ștergere
  8. La multi ani si numai bine locuitorilor acestui blog si, cu osebire, calaretului in desert si stapanului camiloiului.

    Sa nu-ti fie rusine, Dane, animalul cu pricina nu era om de rand, ci camila aceea care peste ani avea sa faca partie, dupa mai multi ani de pregatire si colaborare cu alte organe decat ale tale, prin multimea galagioasa din Piata Tahrir din Cairo cu ocazia revolutiei televizate de la ei.

    Eu am ezitat sa ma alatur hazului de la inceput, pentru ca am patit-o la randul meu cu un cal prin Kirghistan si nu se cade sa rada harb de oala sparta. Dar, in fine, va vad bine dispusi….

    Ca sa ma dau mare in fata unor cocoane internationale, vadit fricoase, acolo prezente, m-am lasat urcat pe spinarea patrupedului de catre un reprezentant al amabilei comunitati locale care purta un fel de palarie traditionala asemanatoare clopului si, prin urmare, inspira deplina incredere.

    Calul s-a aratat indatoritor si cooperant doar pana ce s-a vazut cu fundul meu moale, prin natura sa, pe spatele lui, cam anorexic pe gustul meu, dupa care a trecut pe pilot automat.

    M-a dus in allegro vivace si fara o directie prestabilita, printre niste pietroaie cu totul lipsite de interes turistic, de gandeam ca nu mai apuc apusul soarelui.

    Nu s-a lasat nicidecum induplecat sa opreasca la prima statie, in ciuda rugamintilor mele initial extrem de politicoase. Al dracu’ ignorant, nu intelegea nici limba romana, nici limba engleza, pe asta din urma, ce-i drept, din cauza accentului.

    Cat despre usoarele ghionturi pe care am indraznit sa i le aplic in zona burtii, prin natura sa erotogena,le-a luat probabil drept avansuri amoroase, ca mai mult se indemna la trap decat se inhiba. Probabil ca a avut si o erectie dar, date fiind imprejurarile, nu am bagat bine de seama ca sa confirm.

    Noroc de niste bastinasi mirositori a balega bio, care s-au prins ca pielea fetei mele era neobisnuit de galbena pentru un european si l-au oprit pe zburdalnic. A fost cam magar calul, trebuie sa recunoasteti!

    Mi s-a parut ca un metru este o inaltime ametitoare si periculoasa si mi-am jurat atunci in barba ca, chiar daca se va mai prezenta ocazia, nu voi mai calari niciodata o fiinta cu mai mult de doua picioare.

    Nu-i vorba, ma rog, ca ocaziile se prezinta din ce in ce mai rar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))))))))
      Faustinus,
      :)
      Intamplarea ta este de tot hazul.... si cu siguranta ca ar fi meritat un filmulet documentar sau macar unul de desene animate, din care sa vedem cu totii atat grimasele tuturor: ale tale, ale doamnelor spectatoare si desigur, nu in ultimul rand ale calului.... hai, cu putina indulgenta si ale bastinasilor....
      :)))
      Zici caaaaa...doar "fiinte cu doua picioare...." ai mai putea calari!?
      :))
      Te-ai gandit desigur la un strutz... caci el poate fi calarit ca si un cal.... nu la o ratza, nu?
      :)))))))))))
      :)

      Ștergere
  9. Buna dimineata dragi prieteni,
    Bine v-am gasit!
    La multi ani tuturor!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  10. :)
    'netza. Bunule!
    Nu'sh ce se intampla cu mailul tau yahoo, incerc de cateva ore sa-ti trimit un gand si nu reusesc. Cutiuta ta postala imi refuza gandul!
    :)
    Mai ai alta adresa postala virtuala in afara celei Yahoo hu hooo?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))
      Buna Andrei,
      Se mai intampla... imi cer iertare.
      :)
      celcesunt@gmail.com
      goagalmeil@gmail.com

      Ștergere
  11. Fireste ca la un strutz m-am referit, cum altfel, Doamne iarta-ma!

    Honni soit qui mal y pense!

    RăspundețiȘtergere

parerea mea