UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

marți, 22 ianuarie 2013

ASHTAR - CONFEDERAŢIA GALACTICĂ



       CONFEDERAŢIA GALACTICĂ  
          Confederaţia Galactică este compusă din trei Federaţii Galactice distincte: a Luminii, a Întunericului şi a Clarobscurului.           
            Ishtar este zeiţa asiriusiană harismatică şi nurlie a fertilităţii, războiului, iubirii, şi sexului şi Comandanta Supremă a Confederaţiei Galactice. Din vremuri imemoriale zeiţa s-a înfăţişat imaginarului umanităţii în diverse chipuri, ea fiind cunoscută şi adorată de către akkadieni, asirieni şi babilonieni şi pomenită în epopeea lui Ghilgameş, iar din ordinul regelui Nebuchadnezzar al II-lea i s-a construit în Babilon în anul 575 Î.H., un portal intergalactic cunoscut şi ca Poarta lui Ishtar. Zeiţa însă a mai fost adorată şi de către sumerieni ca Inanna, de indieni ca zeiţa Kali, de greci ca Afrodita, de romani ca Venus, de egipteni ca Isis, de fenicieni ca Astarte, de canaaniţi ca Ashteroth, de ugariţi ca Athtart, de cartaginezi ca Tanit, de etrusci ca Uni-Astre, de sirieni ca Atargatis, fiecare popor zicându-i cum i-a venit lui mai bine la gură.
           Deşi legenda spune că un oarecare Tammuz a fost iubitul ei din tinereţe, adevărul este totuşi că nu el a fost primul, ci Tartar, care a iubit-o ca un nebun încă de pe vremea când era fecioară neprihănită şi-i strălucea muladhara ca o novă de se vedea cale de patru galaxii. Şi fugea bietul Tartar îndrăgostit de la şcoala lui din Tarascon, ca să vină hăt, până la Poarta ei din Babilon şi să-i aducă bifteck-uri de minotaur, de centaur sau de bou Apis tocmai din constelaţia Taurului şi câini fierbinţi din constelaţia Câinelui Mare şi să-i cânte serenade. Nu ştiu să zic dacă Ishtar putea să desluşească serenada lui Tartar de miile de serenade, oftături, fluierături, icnete, sudalme, miorlăieli, interjecţii, yodlere şi ţipurituri ce se auzeau pe sub balcoanele ei zi şi noapte, cert este însă că Poarta lui Ishtar, deşi puţin fisurată, fiind stelară şi neutilizată încă, era fireşte mereu închisă. Dar asta până într-o zi când, Tartar pipăind-o mai bine i-a găsit crăpătura. Prihănirea şi amorul nebun care au urmat apoi au fost de numa-numa.   
            Pe linie paternă este foarte greu de spus ai cui urmaşi sunt de fapt cei patru strănepoţi care conduc Federaţiile Galactice, respectiv Ashtar, Mushtar, Bishtar şi Shishtar, deoarece dincolo de cei doi străbunici cerţi ai lor, Ishtar şi Tartar, şirul lor personal de bunici şi taţi proveniţi din toate speciile extraterestre a fost colosal. Iar asta s-a întâmplat deoarece atât bunicile cât şi mamele lor au moştenit de la Ishtar o poftă insaţiabilă de sex, ceea ce a făcut ca cei patru veri să nu semene defel între ei, nici la numărul de vertebre, nici la lungimea coarnelor, a copitelor sau a cozilor şi nici măcar la culoare. Străbunica Ishtar însă nu este însă părtinitoare şi îi iubeşte pe toţi strănepoţii ei în egală măsură, iar faptul că este nemuritoare la origine şi arată aproape ca nouă, i-a permis să şi-i facă pe toţi amanţi.          
            Ba mai mult, Ishtar nu este deloc deranjată de faptul că toţi strănepoţii ei au corpul acoperiţi cu solzi, iar al ei doar cu păr, ba din contră, afirmă ea cui e dispus s-o asculte, căci în momentele când îi onorează nurii, ei sunt pentru ea excelenţi scărpinători şi epilatori...
Este o realitate... Toţi extratereştrii ştiu aceste lucruri... iar filozofii cocalarieni, din “coţohârla stelară”, “preaprihănita” sau “bătrâna sugativă” n-o scot pe Ishtar niciodată, dar desigur, noi ca iubitori de extratereştri ce ne aflăm nu trebuie să aplecăm urechea la răutăţile lor, chiar dacă şi strănepoţii o alintă "Coţo". Iubirea lor orgiastică şi pasională care prin părţile acelea de Univers nu este considerată incestuoasă, ci pură, a dat roade. Multe roade. Ishtar a născut, dar ce spun eu născut, a expulzat în serii de jerbe, o droaie de aştari, o grămadă de biştari, câteva şiştare şi doar un singur muştar iute din fire, care din nefericire însă, după ce că este defectiv de plural, s-a mai stabilit şi în Dijon...           
         Mai există un amănunt deloc neglijabil. Singura fiinţă normală, că entitate nu o pot numi, că prea e deşteaptă, frumoasă şi cumsecade este o anume Isis, verişoară mult mai îndepărtată a celor patru veri care conduc Galaxia, care a moştenit de la Ishtar veşnicia, harisma şi harurile dar mai puţin năravurile ei, şi pe care ea o pregăteşte în taină să-i devină succesoare, în caz că se va plictisi. Până una alta însă Coţo nu dă semne că s-a săturat să facă pe zeiţa, iar Isis duce o viaţă anodină, făcând pe contabilul şef la Morga din Astral şi avându-l ca director pe Anubis.         

       FEDERAŢIILE GALACTICE
    

               FEDERAŢIA GALACTICĂ A LUMINII
           Ashtar -
Legiuitorul luminator şi păzitorul păcii şi al nestricăciunii luminii şi  iubirii. În mitologia mitomaniacă niueigistă, Ashtar sau Ashtar Sheran cum mai este el cunoscut de către canalagiii spiritualistici extraterestrologi care îi aud vocea sub formă de tonuri de apel, de cod Morse în cap sau urechi, sau ca propriile lor gânduri este comandantul administrativ al Comandamentului Ashtar, care reprezintă de fapt divizia de zbor a Marii Frăţii a Surorilor de Lumină. Comandantul Suprem şi Consilier al Comandamentului Ashtar este însă Fiul lui Dumnezeu, mai precis Lord Sananda, care de fapt este o stare de conştiinţă divină sau Christică, adică Iisus, dar nu numai El, pentru că în acelaşi timp Lordul Sananda este şi Maitreya, Krishna şi altele. Iar ei toţi dimpreună cu alţii ca ei formează Biroul - sau mai pe americăneşte Office-ul - lui Iisus care este deţinut de Isus, Moise şi Ilie şi al cărui Manager este escrocontele de Saint-Germain.        
            De fapt însă, ca să respectăm adevărul istoric, despre care observ că în ultima vreme nu se prea mai interesează niciun extraterestrofan, numele de Ashtar i se trage pe de o parte, de la inventatorul lui, farfurologul George Van Tassel care l-a întâlnit în capul său pe data de
18 iulie 1952, dar şi de la porecla de Moaştăr cu care s-a ales de la verii lui. De ce tocmai Moaştăr?  Deoarece este notoriu faptul că Ashtar obişnuieşte să sugă măduva din moaştele sfinţilor din orice religie ar proveni ei, după care le umple cu Lumină şi le dă la pupat... Şi cui credeţi ? Păi cui altcuiva decât tuturor moaştărilor tereştri care se reped, se-nghesuie şi se-mping ca să bălească asupra lor cu puhoaie de pupici, pupirici, pupoaie şi pupoi evlavioşi şi înfocaţi sau să-şi frece de ele chiloţii, batistele, cruciuliţele, iconiţele sau portofelele, în funcţie de aşteptările de minuni pe care le au ei de la sfintele moaşte.      
           
Nu insist asupra importanţei şi a rolului benefic pe care Confederaţia Galactică a Luminii le are în viaţa de apoi promisă tereştrilor, cea de după asaltul cuantic în Noua Energie din dimensiunea a cincea. Lucrurile acestea sunt explicate pe larg şi cu lucşi de amănunte prin canalizările efectuate cu osârdie de către Ashtar în calitatea lui de comandant “en titre” a 25 de milioane de nave galactice aflate împrejurul Terrei, cu câţiva aleşi. Mai nou se poate constata că s-au tras mai la căldură, împrejurul Soarelui. Şi chiar dacă Ashtar şi acoliţii lui îşi spun cu emfază "Oştile Îngereşti" şi pretind că lucrează în echipă cu administratorii Planului Divin, mai precis cu legiunile lui de-alde Mihail, Uriel, Jofiel, Gabriel şi alţi fo 70 de Fraţi ai Luminii, şi chiar dacă fulminantul Colectiv Mesia format din 144.000 de maeştrii înălţaţi supranumiţi şi Vulturi sau servitori ai Luminii este gata să trezească toată umanitatea şi să-i ridice vibrăţiile, din nefericire însă, iată că Apocalipsa luminoasă cu inundaţiile şi tsunami-urile cu Lumină pregătite să potopească Terra nu s-a putut încă manifesta în toată măreţia şi splendoarea ei promisă. Şi ca un făcut, trezirea, saltul cuantic, alinierea planetelor, inversarea polilor, creşterea a 10 spire noi la ADN şi sfârşitul lumii nu au mai putut să aibe loc la data de 21.12.2012 şi s-au amânat ca de fiecare dată. La calendre. 
            De noua paradigmă nu mai poate beneficia nimeni deocamdată
şi asta numai din pricina lui Mushtar, comandantul Flotei galactice a Federaţiei Galactice a Întunericului. Din cauza lui şi a propriului şliţ defect, lui Ashtar nu îi iese bine socoteala cu Lumina şi îi dă mereu cu virgulă, chiar dacă Mushtar îi vine lui Ashtar ca un fel de văr de-al treilea şi ca un os în gât.   
            Un lucru însă trebuie reţinut. Toţi extratereştrii lui Ashtar împreună cu tovarăşii lor de natură mai mult sau mai puţin divină formează gaşca extraterestră a fiinţelor calde, bune şi blânde, ei fiind cei luminoşi, armonici şi iubitori,  cu alte cuvinte "băieţi buni da’ fără noroc". Concluzia ? Nişte nesăraţi.  
  FEDERAŢIA GALACTICĂ A ÎNTUNERICULUI          
         Mushtar
este o entitate de Întuneric pe cât de meticuloasă, prietenoasă şi tenace, tot pe-atât de irascibilă şi feroce, semănând în jurul său discordie, dezordine şi haos atunci când îi sare muştarul.
Dacă ar fi să ne luăm după spusele filozofilor kabalarieni, ar fi chiar un comandant de flotă mai bun decât văru-său Ashtar, deoarece însuşi numele lui în limba farsi denotă o persoană perseverentă, care nu-şi face treaba de mântuială şi nu lasă lucrurile neterminate. În plus, fiind un spirit liber, neîncorsetat de reguli şi legi, mai are şi un rafinat şi dezvoltat simţ al umorului. Nu de puţine ori el îşi găseşte plăcerea făcând glume proaste, bine condimentate şi de o excepţională calitate, ba stingându-i Lumina lui Ashtar, ori de câte ori i se iveşte ocazia şi oripeunde o găseşte aprinsă, ba dându-i să sugă măduva din schelete de pitecantropi sau de cotarle vagaboande provenind din constelaţia Canis Major, ba substituindu-se lui şi profeţind şi dând sfaturi aberante canalagiilor şi canalagioaicelor de pe Terra...  
            De fapt, ca să fim corecţi, nici acum nu se ştie prea sigur în mediul spiritualistic americănesc câte dintre canalizările profetice puse pe socoteala lui Ashtar îi aparţin lui şi câte sunt de fapt dezinformările lui Mushtar, dar lucrul acesta este prea puţin important acolo unde există o adâncă nevoie de iluzie. Şi nu trebuie să ne mirăm de acest dezinteres atâta vreme cât se ştie că marea majoritate a canalizărilor cu Ashtar sunt scornite chiar de canalagiii înşişi, pentru că s-au prins că sunt extrem de profitabile.          
            Câteodată navele spaţiale ale lui Mushtar mai sparg sau mai păcălesc blocada de Lumină protectoare dimprejurul Pământului instituită de Ashtar. Sunt arhicunoscute isprăvile lui şi ale extratereştrilor lui cu răpiri pe nave şi experimente genetice efectuate pe persoane a căror probitate morală şi sănătate mintală nu poate fi pusă la îndoială, precum şi cele cu babe fugărite şi violate noaptea prin porumb sau cu cercuri în lanuri făcute evident tot noaptea, la lumina lanternelor, de către hoaxerii  din Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă. Şi-apoi să nu uităm că el este acela care umple pampers-ii pruncilor şi pe ai bătrânilor cu
"Muştar de la Străbunica". Iată de ce, extratereştrii lui Mushtar sunt percepuţi de către pământeni ca "băieţii răi" care reuşesc întotdeauna.         
            Şi deoarece amândoi, atât Ashtar cât şi Mushtar sunt înrudiţi cu văru Bishtar, comandantul Federaţiei Galactice a Clarobscurului, dar
în acelaşi timp şi cu văru Shishtar-cu şiştarul de cleştar, ei toţi câteşipatru dimpreună cu străbunica lor Ishtar sunt răspunzători de bunul mers al daraverilor galactice.         


  FEDERAŢIA GALACTICĂ A CLAROBSCURUULUI       

       Bishtar
- este chivernisitorul cel bun al celor de trebuinţă vieţii, Comandantul Flotei Federaţiei Galactice a Clarobscurului dar şi trezorierul Confederaţiei Galactice. Deşi gurile rele extraterestre spun că ar fi bişniţar şi cămătar, realitatea este că nicio navă galactică federală nu ar putea fi construită fără un credit confederal, dar nimeni nu l-a controlat vreodată pe Bishtar să vadă ce comisioane practică pentru împrumuturi... Desigur faptul că el este cel care bate Galactul, moneda cubică pentru toată Confederaţia Galactică, cea pe ale cărei feţe apar profilurile verilor, al străbunicii şi al lui a făcut ca toată lumea să le zică banilor confederali în loc de galacţi, biştari. O fi vreun semn ? Şi ce dacă el are flota cea mai numeroasă şi mai bine echipată ? Asta nu denotă faptul că ar sta toată ziua-bună ziua cu mâna în caraiman, ci doar câteva clipe. Dar şi mai important este faptul că flota lui are rolul de tampon în caz de conflict între celelalte două Federaţii Galactice. Da, da ! Bine bine ! Dar cum nu există niciun conflict deschis, ci toată lupta între luminoşi şi întunericiţi se duce pe înfundate, totuşi uite că răsfăţul, klingoniencele îmbrăcate în blănuri baphometice şi cu şaluri din puf de îngeriţe, arhangheişele în rochii de seară somptuoase şi cu aripile poleite, midinetele de iubirici drogate care nu mai ştiu nici măcar ce înseamnă cuvântul sutien, darămite să poarte vreunul, precum şi toate orgiile dionisiace cu energii superfluidice de contrabandă sau de import care au loc frecvent pe navele lui galactice de lux, te îndeamnă să te gândeşti de unde are Bishtar atâţia biştari. Au nu cumvaaa.... !?    
            Extratereştrii clarobscurului sunt fiinţe normale, nici  prea bune, dar nici prea rele şi nu le place nici bezna, dar nici excesul de Lumină.  Ei sunt acei "băieţi deştepţi" care sunt întotdeauna plini de bani şi care fac lucrurile să funcţioneze la limita care desparte ordinea de haos, la limita legilor.      

            Shishtar  - nu are flotă galactică, în schimb are nişte informaţii care, dacă ar fi aflate de conducătorii altor federaţii galactice ar putea face ca laptele Galaxiei noastre să se acrească şi-apoi să explodeze. Shishtar ca păstrător al tainelor, misterelor şi secretelor originilor şi faptelor lor extraterestre strânge într-un şiştar galactic de cleştar toate beneficiile informaţionale ale celor trei genuri de acţiuni, de lumină, de clarobscur şi de întuneric, pentru că toate acţiunile luminoase şi întunecoase, dar mai ales cele clarobscure produc lapte şi miere ezoterice de diverse grade de puritate, că nu degeaba îi spune galaxiei noastre Calea Lactee, ei toţi aceşti comandanţi de federaţii precum şi ofiţerii lor superiori fiind galactotrofi. Ce este şiştarul galactic, o să mă-ntrebaţi ? Ei bine, el este o gaură roz, având proprietăţile unei găuri negre, şi despre care se ştie că are un ţuţuroi la partea opusă, un uger galactic la ale cărui sfărcuri sug cu toţii lapte, miere şi informaţii calificate. Iar informaţia după cum se ştie reprezintă cea mai pură, mai curată, mai subtilă şi mai perversă formă de energie şi ea este cea care dă viaţă şi consistenţă semantică Conştiinţei Universale, dar tot ea este cea care ar putea spulbera şi aneantiza orice structură. Iar singurul care ştie că Mintea Universală are aceeaşi structură şi esenţă cu mintea umană şi că ea, în forma de Conştiinţă Universală  prezintă o mică parte conştientă iar restul covârşitor al ei este neconştient este Shishtar. După ce pleacă de la ţuţuroiul şiştarului de cleştar al lui Shishtar, toată lumea e mulţumită: Ishtar pentru câteva momente scapă de al ei pruritus vulvae divin, Ashtar devine mai luminos aproape incandescent, Mushtar se întunericeşte şi se face şi mai întunecos, aproape de culoarea muştarului negru, iar Bishtar rămâne ca de obicei cu biştarii.

Sursă foto: necunoscută - Facebook

14 comentarii:

  1. Mare ti-e labirintu' tau Dane ! :))
    Sper ca la intrare lasi ghemul de ata pentru a găsit calea de întoarcere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nima dragă,
      Şi la întoarcere ce crezi că o să mă aştepte?

      Ștergere
    2. Eu ma in/cred in CEI CE te asteapta :)

      Ștergere
  2. Astar , Mustar , Bistar ,Sistar ... Dar Tartar lipseste cu desavarsire ...De Marfar nici nu mai vorbesc ...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ei,
    Tartar este străbunicul lor... Toţi au sufixul "tar"... dar uite că de sertar nu am pomenit nimic.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Dumnezăule mare :)) Lipsa de ocupatie cat fofoloanca lu' Inanna mai ai !

    RăspundețiȘtergere
  5. :D
    Fofoloanca-ţi umple mintea şi, dacă te fute grija
    Ia din gros cu polonicul, uită de ce-a zis Dabija !
    Fii bărbat, dă-ţi importanţă, mâncă mult Energael !
    Poţi mânca oricât îţi place! Dar vezi să nu calci în el!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulţumesc la fel!
    Vin, vin! Cu plăcere!

    RăspundețiȘtergere
  7. 1. Interesante galaxiile astea. Doar că locuitorii lor par a avea obiceiuri apropiate de ale locuitorilor noștri. Federații schimbă galaxiile, dar năravurile ba!

    2. Să înțeleg că Gigi Becali are cetățenie în FGL? Că nu rezultă prea clar din text!

    3. Doamne, păcatele mele, nu aș vrea să fiu în pielea, fie ea și virtuală, a vizitatorului căruia îi este adresată epigrama din coadă. Spune-mi, Doamne, că nu ai scris-o maTa (1), că a scris-o vreun sfânt colaborator, vreun speech-writer, vreun delegat temporar în schimb de experiență, glorios venit din iad (că prea-i zisă cu foc!). MaTa trebuie să ierți greșiților maTale, nu să-i faci de ... în fine, cu ou și cu oțet, că să mă exprim așa, mai de Doamne-ajută!

    (1) formulă de politețe pe care o folosesc eu în raport cu Cel-de-sus. Dumneavoastră Doamne, nu merge, sună ca ... , vorba lui Petre Roman. Să-l Tutuiesc nu pot, eu n-o tutuiesc nici pe soacră-mea.

    http://petrudumitriu.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  8. A, era să uit, nebunaticul de „Nebuchadnezzar”, despre care articolul 1, paragraful 2 ne spune că are portal, nu este Nabucodonosor, regele care ocupa aceeasi funcție în aceeași perioadă în cărțile noastre de istorie?

    Si una și aceeași persoană cu Nabucodonosor, pentru prieteni Nabucco, cunoscut pentru excesele lui antisemite, dar care cântă așa frumos pe notele lui Verdi împărat, când corul robilor tace?

    Dacă da, de ce? Dacă nu,de ce?



    http://petrudumitriu.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D
      Bunule Faustinus,
      Trebuie să recunosc că nu-mi place foarte tare apelativul Nabuco! Îmi aminteşte de fetele de pe centură...
      :D
      Nabucodonosor este mai bine... Mult mai bine şi decât Nebucadhnezzarul cu care m-a servit Wikipedia când mă uitam la poarta lui Ashtar ca viţelu'.
      :)
      Vezi, vezi! Fiecare animal se uită la câte un obiect specific cu foarte mare interes: viţelul la poarta nouă, curca în lemne, mâţa în calendar iar girafa la bordură.

      Ștergere
    2. Corect, nici Nabuco, nici Nebuca, nu sună bine. Era cam babilonie pe vremea aia. Nu avea nimeni buletin, așa că nu e de mirare că le zicem și noi cum ne vine la gură. De pildă, dacă Wiki îi spune omului Nebucadnezzar, Encyclopaedia Britannica îi, spune tot pe limba lor, Nebuchadrezzar.Incurcă-i dr..., pardon, Doamne!

      Ștergere
  9. Am ras cu lacrimi - baiatul asta care-si zice "Dumnezeu" e dus tare cu caputul...
    oricum esti ateu convins se vede din povestea ta asta cu "ASHTAR - CONFEDERAŢIA GALACTICĂ"
    ai visat urat toata noaptea sigur :))
    cred ca am nimerit gresit aici asta este blogu' lui Mushtar Command :))

    RăspundețiȘtergere

parerea mea