AVE CAESAR, IMPERATOR!
Atunci
s-au dus bandiţii de farisei şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.
-
Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?
Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns:
- Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Show Me the money! Arătaţi-Mi banul de dajdie.
Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis:
- Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?
Răspuns-au ei:
- Ale Cezarului.
Atunci a zis lor:
- Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
Auzind aceasta, fariseii s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus. Ucenicii au început să se agite iar Toma a îndrăznit şi i-a zis Lui:
Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns:
- Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Show Me the money! Arătaţi-Mi banul de dajdie.
Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis:
- Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?
Răspuns-au ei:
- Ale Cezarului.
Atunci a zis lor:
- Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
Auzind aceasta, fariseii s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus. Ucenicii au început să se agite iar Toma a îndrăznit şi i-a zis Lui:
- Nu e corect, Învăţătorule! Cezarul
ne ia tot, toooot...! C-am făcut o turtă-n vatră şi-am făcut-o fără sare. Ce
rămâne ar trebui să îi dăm lui Dumnezeu, dar nu ne mai rămâne nimic. De unde să mai dăm? Eu nu cred că ar trebui
să-i mai dăm Cezarului niciun sfanţ! Una din două, să fie clar: ori la unu’,
ori la altu’, ori la niciunu’!
- N-aţi înţeles nimic, puţin credincioşilor! Îmi răcesc gura de pomană cu voi. Mai reflectaţi, mai reflectaţi, a zis El cu lehamite şi s-a retras la umbra unui smochin să se odihnească.
- Mă Tomo, tu n-auzi ce zice Învăţătorul!? Păi nu ne-a zis El că cine are va mai avea, iar cine nu are o să i se ia şi ceea ce nu are!? Eşti bolund, vrei să rămâi fără ceea ce n-ai? Aşa că ai, n-ai, dai!
-
Da, da, cel mai bine e să dai ceea ce n-ai, fiindcă Dumnezeu vede cât de
neghiob eşti şi îţi dă înapoi înmiit să n-ai, tocmai ca să te poţi mântui. Şi
atunci cu cât nu ai, cu atât mai abitir n-o să mai ai. De-aia n-o să dispară
sărăcia niciodată din lume, căci dacă ar dispărea, ar rămâne Împărăţia
Cerurilor nepopulată. Logic. - N-aţi înţeles nimic, puţin credincioşilor! Îmi răcesc gura de pomană cu voi. Mai reflectaţi, mai reflectaţi, a zis El cu lehamite şi s-a retras la umbra unui smochin să se odihnească.
- Mă Tomo, tu n-auzi ce zice Învăţătorul!? Păi nu ne-a zis El că cine are va mai avea, iar cine nu are o să i se ia şi ceea ce nu are!? Eşti bolund, vrei să rămâi fără ceea ce n-ai? Aşa că ai, n-ai, dai!
- Logic, înălţător şi prost, a remarcat Iuda. Cel mai corect, după cum tot Învăţătorul ne-a pilduit zilele-astea, este să înmulţeşti arginţii. Eu bunăoară fac talanţi şi denari şi din piatră seacă. He, he, dacă n-aş fi eu aţi muri de foame.
- Ia uite-l bă frate şi pe ciudatu’ ăsta obsesivo-compulsiv, a sărit imediat Petru. Tu vorbeşti mă de făcut bani, tu care aduni toate mizeriile şi gunoaiele de pe jos!? Păi nu te-am văzut noi cum strângi unghiile tăiate ale Învăţătorului şi cum pui în flacoane apa murdară care rămâne în lighean după ce-l spală Maria Magdalena pe picioare!? Şi-apoi firele de păr din pletele şi barba Lui, ca să nu mai zic de alea care pică de prin alte părţi ale corpului atunci când Îl piaptănă ea, nu tot tu le aduni de la groapa cu gunoi!?
- Aşa, şi? Ce-i cu asta?
- Fie vorba-ntre noi, eu i-am zis Învăţătorului că nu e bine să-ţi laşi barba să ţi-o pieptene altu’ dar se pare că Lui nu-i pasă.
- Taci măi Iosife, te trezişi tu să-i dai Lui poveţe, când ţie de-abia ţi-au mijit tuleiele!
- Nu mă mai întrerupeţi cu tâmpenii, a continuat Petru. Cum mă Iudo, aşa şi? Mă uit la tine şi clarvăd cum te muncesc dracii drept în faţa mea. Păi nu eşti tu ăla care-i adună cotoarele de mere, oasele de peşte, mucii şi zdrenţele murdare pe care le abandonează? Ă? Până şi mărăcinii pe care îi atinge şi pietrele pe care a stat El le culegi pe şest şi le bagi în traistă. Bine cel puţin că nu te-a văzut cât de smintit şi de dispofob eşti!
- Băi, voi nu ştiţi ce-nseamnă puterea credinţei! Păi băi idioţilor, toate alea pe care le-aţi pomenit, precum şi multe altele pe care le-am adunat şi de care habar n-aveţi, pleznesc de dumnezeire. Toate, dar absolut toate sunt îmbibate cu Duh Sfânt şi cu energii cristice premium cu asupra de măsură.
- Ete fleoşc! Du-te bă de-aici cu blasfemiile şi cu neroziile tale! Vorbeşti ca namastienii. În primul rând, cuvântul energie este defectiv de plural. Şi-apoi, ce treabă are Duhul Sfânt cu cotoarele de mere şi cu chiloţii Învăţătorului? s-a scandalizat Simon. - Are Simoane, are... Ohohooo... dar şi cât are...! Toate sunt relicve divine de gradul întâi. Le pun în punguţe de pânză şi le dau ieftin, nu cu cât ar valora ele de fapt, că peste ani, preţul lor va creşte ameţitor. Îi pun să le strângă la piept şi să le pupe, că nu mai pupă ei asemenea pleaşcă de gheşeft de bun.
- Cui le dai? l-a întrebat Petru.
- Norodului, mai precis tuturor celor care îl venerează sau care pricep imediat că relicvele sunt o investiţie colosală. Acuma na, c-or să le păstreze sau c-or să le joace la barbut, nu mai e treaba mea. Şi ca să ştiţi, din banii ăia luaţi de la amărâţi vă cumpăr vouă de-ale gurii, că nu poţi să trăieşti doar cu rădăcini, lăcuste şi smochine şterpelite de prin livezile oamenilor şi nici cu corcoduşe culese de pe marginea drumului. Am pus şi ceva deoparte pentru zile negre, aşa că ar trebui să-mi pupaţi mâinile! Apropo, am burduf de Carmel, cumpărat de pe urma unei sandale rupte, cine se bagă?
- Băi, mi-e rău! Mi se face scârbă! Cum poţi măi Iuda să ne faci una ca asta!
- Uite că pot. Gheşeftu-i gheşeft şi toată lumea e mulţumită. Aşa că ciocu’ mic şi ziceţi mersi!
- Budurească n-ai?
- N-am. Dacă aş fi avut măcar o sandală jumate, sau o pereche de opinci, sau măcar o căciulă de-aia frigiană cu moţ luam Budurească din piaţă, de la daci. Din păcate Învăţătorul nu poartă aşa ceva, că e prea cald. Apropo, ştiaţi că Învăţătorul este dac, după regele David?
- Bine, bine, lasă prostiile astea dacomaniace! Hai, scoate burdufu’!
- Scoateţi cănile!
- N-avem căni ! Dă-ne tu!
Iuda a scos la repezeală din traistă burduful şi douăsprezece căni şi, după ce le-a împărţit ucenicilor a tras dopul.
- Toarnă, Iudo!
- Oricând cu plăcere, a zâmbit Iuda şi mai întăi şi-a turnat lui.
- Îl trezim şi pe Învăţător? a întrebat Iosif cu jumătate de gură.
- Nu, nu, nu se cade. Lasă-l să se odihnească, că l-au enervat fariseii!
- Băăăă.... îţi baţi joc de noi? Ne curge vinul pe picioare! Băi tâmpitule, cănile noastre sunt sparte-n fund!
- Asta pentru că adevărul care se află în vin, nu este tocmai pe placul vostru. Voi vreţi altfel de adevăruri, mai cilibii, nu de-astea sparte-n fund, care te aduc la realitate.
- Lasă-ne bă cu adevărurile tale acum, cui îi pasă, tu dă-ne de-alea cu fundu’ normal! Şi dă-i şi Magdalenei de data aceasta o cană, că şi ea e om.
- Bine, bine, a zis Iuda şi le-a dat lor douăsprezece căni noi. Apoi iar a turnat.
- Slavă Ţie Yahwe, Namaste Ţie, au închinat ucenicii.
- Şi Ave Caesar, a adăugat Iuda, vărsând un strop de vin în cinstea Imperatorului.