VISUL

Caut o interpretare la acest vis si astept opiniile voastre.

Noaptea cu VISUL a fost un regal oniric compus din trei vise in care mi s-a intamplat sa zbor. Nu ca as fi incercat o senzatie noua, pentru ca visele mele de zbor nu sunt un lucru neobisnuit. Mai frecvente si mai inalte in tinerete, mai rare si mai joase, mai degraba tematoare as spune, in ultima vreme. VISUL special pe care l-am trait insa in acea noapte pare ca ar fi fost pregatit de celelalte doua, ca si cum ar fi fost vise de incercare. Primele doua vise de zbor s-au petrecut pe intuneric, in noaptea viselor. In primul vis zburam peste strazile pustii ale unui oras strain, iar in cel de-al doilea pluteam usor anxios si rapid peste o apa intunecata, intinsa si linistita.Dar tot in noaptea aceea s-a intamplat si cel de-al treilea, cand...

Se facea ca (toate visele incep cu se facea ca) era o dupa-amiaza insorita de primavara, cu umbre lungi asternute la mana mea dreapta iar eu planam inalt, spre nord peste un sir de dealuri de un verde crud, cu pomi infloriti alb-liliachiu. Vedeam de sus oameni mititei mergand dedesubtul meu. Stiam in sinea mea ca scopul calatoriei mele era sa intalnesc o fata necunoscuta, plecata din viata, dar care pentru locuitorii locului spre care ma indreptam, reprezenta o persoana foarte insemnata. M-am oprit din zbor la poalele unui munte. Amurgea. Aveam in fata o scara cu treptele sapate in munte, cu dale neregulate de piatra tocite. Am inceput sa urc anevoie, treapta cu treapta. Lumina se mai imputinase dar iata-ma ajuns aproape de-a busilea la capatul scarii, avand in fata mea o poteca sapata in piatra, un fel de platforma neteda, in potcoava rasucita spre dreapta, nu mai lata de un metru, in josul careia se deschidea prapastia. Deasupra ei se ridica un perete inalt de stinca. Vedeam locul unde trebuia sa ajung : mormantul din stanca inchis cu o usita boltita din scanduri de lemn scorojit, acolo unde se termina cararea, la capatul celalalt al potcoavei. Dincolo de carare... cerul liber! Desi cu inima stransa de ingustimea drumului ma ridic si pornesc precaut. Dupa numai cativa pasi zaresc pe carare un clopotel de bronz, de o forma alungita, putin obisnuita. Ridic clopotelul cu atentie, fara sa-l clatin si observ ca limba lui de bronz, arata ca o piatra pretioasa de inel, fatetata, octogonala. Il asez cu atentie in locul din care il luasem. Imi continui drumul cu grija, pe langa stanca. Ajung in dreptul usii, apuc manerul cu mana dreapta, ma rasucesc si ma aplec ca sa deschid usa. In momentul in care pun genunchiul drept jos aud o falfaire si simt o atingere pe umarul stang. Cand intorc capul. zaresc varful unei aripi uriase care se ridica de pe umarul meu. Sa fi fost pasare, sa fi fost inger... greu de spus! Ma aplec aproape cat pentru o temenea si, aplecat intr-un genunchi, deschid cu bagare de seama usita de lemn si ma uit in interiorul mormantului. Nu-mi amintesc sa-i fi vazut capatul. Era boltit, spatios, nu foarte inalt si aducea mai degraba cu o grota. Iar inauntru.....

Inauntru era iarna...! In grota am vazut troiene mici de zapada viscolita, fulgi de zapada plutind intr-o lumina alba, laptoasa, intensa care difuza peste tot iar in fata mea la o oarecare departare am vazut capatul unui cosciug din care se arata o gluga. Gluga era si nu lintoliu. Nu am simtit vreun un imbold ca sa intru, stiam ca fata era acolo, intinsa in cosciug. Nu am simtit frica si nici nu am fost curios sa o vad. A fost ca si cand as fi constatat ca toate lucrurile sunt in buna randuiala. Nu stiu nici acum cine era. Am inchis usa la loc, m-am ridicat, m-am intors si fara teama am reluat cararea pe buza prapastiei. Am coborat treptele pana la poalele muntelui, mi-am intins mainile in laturi si mi-am luat zborul inapoi....Am planat.....
Se facuse noapte de-acum....

Si daca ma uit putin inapoi peste acest VIS si-l reconsider, constat ca incepe primavara dar ca imi pregateste o iarna inauntrul grotei. Plec cu soarele trec prin amurg, vad lumina alba, dar ma intorc pe intuneric. Plec hotarat si curios dar ma intorc linistit si impacat. Gasesc un clopotel interesant, dar nu il iau cu mine. Sunt surprins de o atingere pe umar dar care totusi ma conforteaza. Singurul sunet din tot visul meu mut ramane un falfait de aripa.

CAUTATI-MA LA GENE!

Ma batea gandul mai demult sa umblu pe la radacinile neamului meu. De fapt am si umblat dar bine ca nu am tras concluzii scrise.
Nu trageti fratilor!!!
Concluzii.

Noi aici de doua mii de ani.

Care noi? Care doua mii de ani?
Noi dacii, adica din marele neam al tracilor, adica veri cu carpii, macedonenii, hititii si frigienii.
Sau noi romanii, adica latinii (dupa unii tot un trib trac, vorba franceziului: tric-trac), adica tot un fel de veri cu noi insine. Norocul nostru a fost ca latinii, ca latinii..., ca daca erau numai ei ar fi fost incrucisari sangvine contraindicate si am fi ajuns acum niste degenerati, daca in istoria noastra genetica tumultuoasa nu ar fi ntervenit si alti factori. De pilda legiunile si cohortele romane adunate de pe intreg cuprinsul imperiului roman precum si colonii adusi de ele cu toptanul. Buni meseriasi, colonii astia! Si iata-ne pricopsiti cu verisori din podisul Iranului, Asia Minor, Africa, Albion, Iberia, Grecia, Iliria, etc,.Si atunci ar fi cazul sa ne mai cautam putin la sange de persi, greci, evrei, cartaginezi, celti, sarzi, egipteni, numizi, armeni, alani, etrusci si care or mai fi fost ca precis erau de doua ori mai multi, cu care a trebuit sa uitam timp de 270 de ani limba daca si s-o invatam pe-aia latina. Nu gasiti ca e placut sa incerci sentimentul de mandrie al  dacului fost liber, acum cetatean al Imperiului Roman , cu drepturi egale cu ale tuturor celor de mai sus? Dar a venit o vreme, ne spune istoria, cand unii dintre ai nostri stramosi, in special cei care aveau ceva de pierdut, si-au luat turmele, au incarcat averile, femeile, poverile si copiii in care si cu armata romana in frunte au plecat pe alte meleaguri ca sa infiinteze si alte popoare si i-au lasat pe fratii lor, aceeasi stramosi ai nostri, rudele lor sarace de la tara, care in afara de viata nu aveau ce pierde, sa faca fata popoarelor migratoare. Si pentru ca mestesugul armelor il cam  pierdusera odata cu trecerea lui Decebal la Zalmoxes, au facut si ei bietii fata, care cum au putut si s-au priceput. Si iata-ne peste veacuri ameliorati genetic de goti, huni, gepizi, avari, slavi, bulgari, unguri, pecenegi, cumani, uzi, tatari si turci, carora le-am oferit atat ospitalitate cat si un dulce grai romanesc vechi, neaos in schimbul unor obiceiuri proaste noi. Unii dintre cei enumerati mai sus, putini la numar, au lasat doar niste dare genetice si s-au dus mai departe sa mai amelioreze si alte rase, altora insa le-o cam placut incuscrirea si au ramas la noi, in fiinta noastra nationala.

Pai si-atunci CINE MI-S?
Gata, stiu!
Eu sunt roman aici de doua mii de ani, adica getodacul si romanul, persanul si ilirul, grecul si bulgarul, britanul si iberul, celtul si turcul, gotul si tatarul, pecenegul si alanul, fenicianul si galul, macedoneanul si frigianul, avarul si  costobocul, gepidul si bastarnul, uzul si carpul, ungurul si evreul, machedonul si hunul, meglenoromanul si cumanul, istroromanul si varegul si ca sa conchidem cat de cat si putin atinganoi de pe la gurile Indului- si chiar soldat al Armatei Rosii eliberatoare. Mi-a scapat ceva?
Iar voi, cei care ati citit toate cate le-am scris, sunteti fratii si surorile  mele din acest Turn Babel intors pe dos, unde toate neamurile au venit sa vorbeasca limba romana.
Sau voi toti va trageti doar din daci si din romani si numai eu bietul, sunt o consecinta nefericita a istoriei chinuitului meu neam, cum ar zice frantzuzul: ,,romanesque"?
Trasesem cateva concluzii, dar mi-a trecut si le-am sters. M-am gandit indelung la consecinte...
Am ridicat putin coltul de la covor dar l-am lasat imediat la loc. Poate alta data...In alta generatie.



 

XENOFILIE

Am primit mai multe e-mailuri despre tratamentul pe care ni-l aplica presa straina, noua romanilor ca emigranti si in special faptul ca ne asimileaza pe toti romanii cu etnia rroma si sunt foarte contrariat de mesajul indus de ele. Adica de ce pentru pacatele rromilor comise pe teritoriul altor state sa sufere toti romanii? Mai multe opinii, toate convergente si o adresa de referinta, intr-unul dintre aceste e-mailuri calatoare:

http://www.urbaniulian.ro/2009/01/07/presa-elvetiana-s-a-dezlantuit-in-atacuri-furibunde-la-adresa-ciorilor-de-romani-mae-somata-de-intervina-oficial,

Inteleg xenofobia strainilor pe fondul crizei. Nu este prima oara cand iata, strainul din tara altuia poarta vina pentru cele rele! Au patit-o si evreii in decursul istoriei de mai multe ori, si chiar din partea noastra, a romanilor.
Ceea ce nu inteleg insa, este de ce, noi romanii ar trebui sa practicam din nou xenofobia si sovinismul. Adica de ce sa ne delimitam de etnia rroma atata timp cat pe pasaportul lor scrie ca sunt romani. Scrie pe pasaportul vreunui spaniol sau ceh ca posesorul lui este tzigan? Nu, nu scrie. Au reusit alte popoare sa ii asimileze mai bine decat noi? Felicitari acelor popoare! Este vina noastra sau a lor ca nu i-am asimilat, macar cultural?
Nu ne convine ca strainii se manifesta ca xenofobi si ca ne discrimineaza dar pe de alta parte, la noi acasa am dori sa facem acelasi lucru cu etnia rroma. Si iata-ne deodata sovini.
V-ati intalnit de multe ori cu opinii de genul: ,,lasa sa vada si italienii, francezii, e.t.c., pe pielea lor ce patimim noi aici cu ei si sa nu ne mai dea ei noua lectii de democratie si integrare..." Cu alte cuvinte , vesnica poveste cu capra vecinului. Nu ne mai invatam minte...
Nu mi se pare fair. Si nu mi se pare fair nici faptul ca nu dorim sa ne asumam consecintele politicii romanesti care i-au legat pe rromi de romani. Au intrat ca popor migrator in tarile romane si in scurta vreme, o buna parte din ei au fost inrobiti. De fapt a fost singurul neam care a patit lucrul acesta din partea romanilor. In istoria noastra convulsiva, nu am indraznit sa facem la fel cu nici unul dintre celelalte popoare migratoare, ai caror urmasi suntem. Munca gratis la boieri? Vezi bine! Am fost ultima tara din Europa care a abolit sclavia. Am uitat? Vezi bine! Am uitat ca regimul comunist a inchis granitele si statul comunist a facut toate eforturile pentru a-i sedentariza? Am uitat si aceasta. Daca nu ne convine manelizarea presei nu avem decat sa o sanctionam, sa schimbam ziarul sau canalul sau postul de radio. Adio audienta!!! De ce n-o facem? Simplu: pentru ca ne place ce vedem si ce auzim. Presa nu face altceva , in goana dupa profit, decat sa ne dea ce place celor mai multi dintre noi adica bube, mucigaiuri si noroi. Nu presa este de vina, ci noi, marii consumatori de emisiuni manelizate. Unde ne sunt elitele pe care sa le urmam? Le mai avem? Le vom mai avea? De douazeci de ani, o buna parte a sperantelor de eminente cenusii au emigrat.
Ce ne lipseste de fapt noua romanilor, ca sa fim consecventi cu noi insine? Daca ceva ne iese cum am vrut si e de bine acest lucru s-a intamplat pentru ca asa a vrut Dumnezeu. Daca ceva iese rau este pentru ca si-a bagat dracu' coada. Daca apar varfuri, oameni talentati in muzica, fotbal, arta,e.t.c. si daca ei sunt fie unguri, fie rromi, fie ce etnie or mai fi fiind, atunci toata lumea se mandreste cu ei, ca deh...sunt romani de-ai nostri...Dar daca se intampla cumva sa fie dintre cei care incalca legea, ei...pai atunci se schimba socoteala.

Cel putin ar trebui sa fim bucurosi ca globalizarea se produce pe mai multe planuri si ca incet-incet,daca cu elitele e mai dificil, macar contribuim si noi romanii cu ceva, cu ce putem.....Cu niscai manele si rromi. :-).
A! Si sa nu uit: ii mai globalizam si cu escrocii, talharii, shutzii si violatorii romani. Neaosi.
Partea proasta este ca daca ii expulzeaza pe toti, ne vom bucura din nou, acasa, de atentia si serviciile lor. Iar de data acesata vin de la specializare.
Si inca ceva: ne place sau nu ne place ei vor ramane in continuare romanii de ieri, de azi, de maine si mai ales de poimaine.

'TU-I CRIZA !!!

Mi-a placut exclamatia Ioanei si am parafrazat-o dand-o titlu poeziei de mai jos.
O fi pohem?......Ca sa le parafrazez si pe fetele mele.
Luati-o ca pe-o gluma!

'TU-I CRIZA!!!

Motto:
Se topeste iar banchiza,
'Tu-i criza!!!

Vrei sa-ti fac o analiza
Cand e criza si e briza?

Mona Lisa ca baliza
Si de Pompadour marchiza
Se cam osteneau cu liza
Pe care carau valiza.
'Tu-i criza!!!

Iar Eliza zisa Liza
Si Luiza din Ibiza
Asteptand sa iasa viza
Dau cu nara si trag priza.
'Tu-i criza!!!

Toate-au cumparat franciza
Sa porneasca antrepriza,
Finca este mare miza
Ca nu se mai pune-acciza.
'Tu-i criza!!!

Stau cu degetele'n priza
Peste care vine friza
Desenata pe marchiza
Un' se face analiza.
'Tu-i criza!!!

Vai ce lunga-i expertiza!
'Tu-i criza!!!

Tregeti usa la marchiza
Ca e criza si e briza
Si in loc de antrepriza
Se-ajunge la dializa!

Tineti minte doar deviza:
'Tu-i criza!!!

ALIENATI, v-ALINIATI!

Nu e bine ce se intampla in ultima vreme. Posteaza zice Irina , altfel blogul va muri. Simina ma ajuta sa dau fata blogului si imi intretine preocuparea. Ovidiu ar vrea sa ma salveze si-mi trage un picior in .... Din pacate spitzul s-a dus drept in mental. Ioana vrea sa ma ajute si ii replica lui Ovidiu pe care nu-l cunoaste pentru ca se simte solidara. Amandoi imi sunt dragi si intr-un fel m-as cam justifica, dar cui foloseste? Situatia a degenerat intr-un soi de criza. Criza mea.

Ma entuziasma la inceput ideea ca a avea un blog ar fi ca un fel de intoarcere la adolescenta, cand dadeai drumul cu toata bucuria unui oracol pe care sa-l citeasca toti de-a valma, cunoscuti, prieteni si necunoscuti, fiecare incercand sa vina cu ceva cat mai original de ajungea bietul oracol inapoi harcea-parcea, plin de idei contradictorii.

Nu-i tocmai asa. Acum, parcurgand frugal cateva bloguri constat ca unii incearca sa scape de ei insisi si tin un fel de jurnal de stari si se lasa sfartecati de comentarii, altii se lasa animati de idei umanitariste, altii isi alunga sau dimpotriva isi intretin obsesiile, unora le prinde bine o tzara de brainstorming care sa se lase cu foloase, altora li se hraneste amorul propriu, ma rog, iesirea la rampa pentru fiecare are diverse motivatii. De ce mi-am dorit un blog? Sa fi fost nevoia de a impartartasi cu cineva, oricine va fi fost sa fie el, angoasa unei metamorfoze pe care o simt de cativa ani incoace? Sa fi fost pur si simplu nevoia de a-mi indestula orgoliul? Foarte dificil este de decelat acum. Concluzia faptului implinit nu e tocmai cea mai placuta: ai un blog, ai o responsabiltate. E ca si cum ti-ai fi cumparat o planta sau ai fi adoptat un animal de companie. Moral ii esti obligat acelei fiinte chiar daca nu o mai iubesti ca la inceput. Ea traieste prin si datorita tie. Aproape ca te te simti intrebat cand te uiti la el: ,,da' cu mine cum ramane?"

Si ar mai fi ceva! Cred ca nevoia de bloguiala reprezinta o criza tot mai generalizata de comunicare. ALIENATI, v-ALINIATI!

Comentati, comentati... sa avem o literatura!

Am dat liber la vorba. Puteti comenta si fara ajutorul meu.

IUBIREA NECONDITIONATA

Nota: daca ai mai putin de 16 ani te rog sa bloguieste pe la altii.

Cuvant inainte:
Textul de mai jos, in forma lui bruta a constituit continutul unui e-mail transmis in urma cu vreo trei luni unui grup de amici. Un inginer mi-a scris plin de sinceritate si fara pic de admiratie: ,,esti nesimtit!".
Acela a fost momentul in care am constientizat ca acest exercitiu de imaginatie este bun.



Iubirea neconditionata vs. morala.
Morala crestina.


Iubirea neconditionata se face din compasiune pentru ca daca ai darui iubire din mila, fie ea si crestina, praful si pulberea s-ar alege de ea.

Acum, pe de alta parte... ce sa zic...!?
Ar trebui totusi, cu oleaca de precautie dar si din onestitate si rigurozitate stiintifica sa incercam sa definim mult mai clar ce ar putea sa insemne iubirea neconditionata. Chiar cu riscul fortarii limitei bunului simt.

Pai daca este neconditionata, socotesc eu, inseamna ca ar trebui sa pastreze si componenta sexuala in intelegerea ei, nu? Altminteri vom fi obligati sa-i reducem intelesul si s-o inghesuim pe toata intr-o forma de iubire nesanatoasa, platonica, adica sa o conditionam. Pai si atunci cand afirmam ca acordam iubire neconditionata tuturor fiintelor din univers, apoi nu ne trezim noi in ipostaza nefericita de a pacatui cu gandul, fie el si neexprimat explicit? Nu am trece noi atunci prin toate formele de perversiuni sexuale posibile imaginabile si ce ar putea fi si mai grav, inimaginabile, pentru ca dintr-o data si pe buna dreptate am putea fi acuzati de complexul lui Oedip, necrofilie, pedofilie, homosexualitate, gerontofilie, zoofilie, mineralofilie, extraterestrofilie?
Sau chiar si cuantofilie-putin mai complicat de realizat la prima vedere dar totusi posibila pentru ca stim deja cu totii ca realitatea este creata de gand...In aceasta ordine de idei ar putea urma multiple si diverse alte forme chiar si dintre cele care ar putea deveni absolut neplacute si de nedorit in practica, cum ar fi heliofilia, jaraticofilia sau acidclorhidrofilia... Sau si mai grav, am
putea ajunge sa ne autodamnam daca ne-ar impinge gandul si la cele sfinte.

Va rog sa ma scuzati de deranj, Sfinte Petre, am inteles, nu e cazul sa racniti, o poarta mai
incolo!

Romanii versus mama.
Mama lui Oedip

Ma rog, cele exprimate mai inainte poate ca n-ar fi chiar atat de grave atata timp cat iubirea neconditionata apare frecvent in injuraturile cotidiene, cel putin in realitatea ortodoxismul romanesc. Nu sunt prea convins ca taica Freud n-ar fi avut ceva de spus si prin religiile altor popoare. La noi, la romani insa, se declara intentia explicit si fara echivoc, in ceea ce priveste cristelnita, precista, arhanghelii, grijania, pastele, cristosii (sa fi fost doi?), dumnezeii (huideoooo...!!!-blasfemie!!!), anafura si toate, dar absolut toate amestecate cu mama celui vizat. Lucru rau pe de o parte, caci iei numele Domnului in desert, laolalta cu fiintele, fenomenele si obiectele de care se slujeste preotimea ca sa te impinga in bratele Lui dar si bun pe de alta, pentru ca privita prin prisma complexului lui Oedip, injuratura pe care o adresezi neplacutului nu face trimitere directa la mama dumisale, ci interpune cu delicatete sufleteasca intre tine, cel care iti manifesti intentia si mama preopinentului, diverse obiecte de cult, evenimente sacre sau fiinte divine, astfel incat sa nu ii provoace traume psihice ireparabile. Aici pot interveni de bunaseama tot felul de nuantari, in functie de cat de educat te pretinzi ca esti, cat de tare vrei sa te racoresti sau cat de apasat doresti sa-i expui problema, toate aceste nuantari fiind determinate desigur, de
gravitatea situatiei, atunci cand te-mpinge ucigaltoaca (na, ca sa vedeti si un raspuns ferm, o riposta ortodoxa asezonata cu obiecte de cult!)  sa pacatuiesti cu gandul sau cu cuvantul.

Dar va rog sa nu ma intelegeti gresit! Nu doresc sa devin dogmatic!

Nu intotdeauna se face apel la cele sfinte cand injuri pe cineva ci, de cele mai multe ori, ii spui omului pe sleau, verde-n fata, ce ai tu de gand sa faci cu mama lui. Desfizi sau mai plastic spus, faci ceva pe complexul lui Oedip care se manifesta in sufletul aproapelui tau dusman si calci direct una dintre alea zece porunci faimoase care spune sa nu ravnesti la femeia lui, in speta insasi mama dumisale. Iar daca nu esti dispus sa treci si la fapte, ai cel putin msansa sa capeti circumstante atenuante la Infricosata Judecata de Apoi.

Asta ar mai lipsi!

APATIA

,,Mama a murit ieri. Sau poate alaltaieri..."
Cam asa isi incepe Camus romanul ,,Strainul".
De la crizele de existenta la ,,spatiul taramurilor inalte". Iata un foarte bun titlu de articol.
Existentialismul nu gaseste ca solutie pentru problemele sale decat o simpla intrebare: ,,solitaire ou solidaire?" Spiritualistii se pare ca au gasit solutia in spatiul taramurilor inalte. Cauzele apatiei pot fi diferite de la individ la individ. Nu neg ca si eu am trecut duminica printr-o astfel de stare dar nu am reusit sa o interpretez astfel. De fapt nu am interpretat-o de loc. Tocmai asta-i norocul, caci daca as fi interpretat-o in lumina renuntarii la atasamente as fi ajuns foarte repede la concluzia ca m-am atasat de ideea ca doresc sa evoluez spiritual. Si chiar mi-am pus aceasta intrebare dupa filmul maraton despre telescopul Hubble si minunile universului de pe National Geographic. Probabil ca unii dintre voi ati vazut filmul. Si iata cum vin de se leaga lucrurile. Urmariti-ma putin, va rog!





Vineri
Trec prin piata si imi fac aprovizionarea de viitor vegetarian. La greu! Ma entuziasmez in fata unui morcov urias -nu exagerez- lung de 25 de cm, gros ca pe mana, cantarind el singur 600 de grame. Il cumpar. I-am si vazut locul imediat: il voi aseza pe masa de protocol, la birou, ca atunci cand vin clientii care vor sa renunte la apartamentele contractate sa recunoasca emblema crizei si sa-si mute gandul. Zis si facut! Astazi l-am depus acolo. Seara, ma abat pe la libraria Sophia, nu inainte de a lua o pizduiala zdravana de la un marlan de sofer caruia i se parea ca trec alene strada.,,Ba p-a ma-tii!" imi scapa in mod reflex, dupa care imi aduc aminte de treaba spirituala pe care o aveam cu libraria si-l rog pe Dumnezeu sa ne dea minte amandurora. Ies victorios cu vreo patru-cinci carti...mamaaa....., ce festin spiritual ma asteapta in wekend!

Sambata
Dupa indelungi codeli, timp in care am citit din vreo trei carti, care mai de care mai ochioasa, imi infig castile in urechi si-o ascult pe Alexiada. Pret de doua ceasuri imi lustruiesc si imi purific chacrele, le ung cu energie de la Spiritul meu ca sa mearga mai bine, atipesc de cateva ori dar imi spun ca sa ma linistesc, ca informatia ma ajunge si in somn, ma identific cu Tatal Divin si apoi,
pana la primul pahar cu vin, bujbecai prin casa si prin curte in starea alfa. Dupa al doilea pahar trec in beta , gama ...cine le mai stie! Adorm pe canapea, la televizor multumit ca mi-am aranjat chacrele .

Duminica
Apatie....Durere de cap si de ochi.... paracetamol...o ureche usor inflamata de la casti si asa aflu de la Irina, ca purtatul castilor timp indelungat duce la inmultirea florei bacteriene in urechi, de zece ori mai mult decat normalul. Adio CD-player! Laptopul! Uraaaaa!!!! E reparat! Si dai cu Gregg Braden, Eckhart Tolle, Karmapa. Si dai si dai...vreo patru ceasuri. Ce de mai lucruri aflu! Ma simt tot mai obosit dar mai spiritualizat de bunaseama. Devin apatic. Probabil ca tocmai imi crescusera vibratiile iar spiritul meu umbla prin taramuri inalte, timp in care eu cautam prin frigider. Apoi am jucat scrabble cu gandul ca chacra mentala pe care tocmai am purificat-o
sambata o sa-si faca datoria. N-am purificat-o bine. M-a batut Irina. Apatie, apatie, ce-o sa-ti fac acum eu tie...!

I-am facut-o!
M-am aruncat cu toata fiinta mea in National Geographic. Numai ochi si urechi, cu exceptia dulcilor momente de atipeala, bineinteles. Rezultatul? Ca de fapt aici am vrut sa ajung. Care credeti voi ca a fost rezultatul!? Pai mai fratilor intru spiritualitate, dupa ce mi-am umplut mintea si sufletul de planete, sateliti, sori, nebuloase, quarci, nove, praf si gaze cosmice, supernove, pitice albe, pulsari, galaxii, spatii intergalactice, comete, materie neagra, gauri negre si dupa ce am constatat ca in univers este ori un frig de te aia pe tine ori niste calduri de jdemii de grade, ca totul este ostil, arid si extrem de periculos si dupa ce am savurat pana la saturatie toptanul de imagini frumos colorate, care luate de telescopul Hubble, care iesite din photoshop sau 3D cu animatie (ocazie cu care constat ca imaginea aceea zisa ,,ochiul lui Dumnezeu" care circula pe net cu indicatia ,,da-o mai departe ca ramai prost!" este o bataie de joc, o gluma proasta adresata spiritualistilor, este de fapt un biet fenomen astronomic), deci dupa ce vad toate acestea imi trece brusc sa ma mai inalt. Mi se taie. Unde Doamne iarta-ma sa ma inalt? Acolo? Pai acolo in univers se dau niste lupte de nici macar nu vrei sa-ti inchipui! Pai sa vezi iubirea cum vine de se manifesta cand incep sa explodeze sorii si materia sa se pulverizeze si sa dispara in gaurile negre. E Iadul!!! N-ai vrea sa fii prin preajma, nici macar ca spectator sau ca suma a cuantelor tale. Sau macar a catorva dintre ele. Nu-ti trebuie. Nu-ti mai trebuie nimic. Te lipsesti si de meditatie si de iluminare. Apatie ? Nici macar. Lehamite, sa ne-ntelegem! Si spaima. Recunosc. Oare pe a cata dimensiune trebuie sa te cocotzi ca sa scapi de toate acestea? Stiu, stiu, esti parte a lui Dumnezeu iar planurile Lui nu le cunoaste nimeni. Socoteala e simpla. Toti atomii care te compun cu toate categoriile de particule descoperite sau inca nedescoperite din tine provin din aceasta uriasa zbatere din univers inca de la nasterea lui, alaturi de celelalte particule care compun galaxiile , universurile paralele (am dat drumul la vreun porumbel?).Toata istoria universului se afla intiparita in tine, in celulele tale, in atomii de mancare si de apa in gazele care compun aerul. Sau in mine. Sau in tastele acestui laptop de la care ma opresc din batut. Dar ce istorie crancena, ce iubire exploziva si mistuitoare. Ce vibratii uriase. URIASEEEEEE!!!! Unde este iubirea universala?

NU CUMVA NOI NE INCHIPUIM ACEASTA IUBIRE CA UN DULCE APUS DE SOARE?
Voi la ce va asteptati cand va ganditi la evolutie spirituala?
Mi s-a facut frig.......!


,,Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc..."
Poate ca ar fi un inceput mai bun pentru virtualele apatii provocate de toboganul crizei economice in care ne afundam , de insecuritatea materiala si chiar fizica, care ne paste, de depresiile care ne pandesc dupa colt.....

Noapte buna, copii!

Dan