LUMINA SI INTUNERIC

Motto: Ia seama ca Lumina care este in tine sa nu fie Intuneric ! ( Luca  11,35)

Mottoul acesta este un Post Scriptum cu rol de Ante Scriptum : Nima a salvat acest articol . Multumesc Nima!

Nu mai e mult pana in 2012. Numai maine nu-i poimaimaine! Pareri pro si contra intalnesti la tot pasul cate vrei. Ceva pare ca se misca totusi foarte  repede si acel ceva este convingerea a tot mai  multor oameni ca omenirea se pregateste pentru un salt in spiritualitate. Dialectica ne invata ca acumularile cantitative  duc la salturi calitative, dar tot ea ne invata ca intotdeauna contrariile se resping si se atrag in egala masura. La ce ar trebui sa ne asteptam de aici incolo? Drumul catre lumina al omenirii dureaza  de milenii si inca nu s-a terminat. Au fost , sunt si vor fi mereu oameni de lumina. Ei  inflenteaza in bine gandirea si comportamentul oamenilor, cunoasterea, ei sunt generatorii artelor, filozofiei si ai stiintelor, dar in acelasi timp lor li s-au opus intotdeauna  oamenii tenebrelor, aceia care au aruncat permanent omenirea in haos si disperare. Intre aceste doua tipuri de oameni diametral opusi, omenirea s-a aflat mereu la mijloc, ca o mare masa de manevra, osciland intr-o parte sau alta  in functie de constrangerile si hachitele istoriei.

Echilibrul natural este un factor care incearca sa calmeze intotdeauna orice exces. Lumina si intunericul vazute in sens figurativ au tendinta sa stea in echilibru. Orice ravna care ar amplifica una dintre cele doua laturi in detrimentul celeilalte, va genera spontan si legic o ravna similara, pentru mentinerea echilibrului natural. Valul mare de fluturi atrasi catre lumina-si vorbesc aici de demersul spiritualistilor din ultimele decenii, va face ca din partea cealalta, a intunecatilor, tenebrosilor, conspirationistilor de orice fel (reiterez - sunt adeptul teoriei conspiratiilor partiale),  generatorii de razboaie, sa ne asteptam la un sir de riposte foarte dure. Din nefericire, masa de manevra suntem noi, oamenii din clarobscur, spectatori si victime ale acestui razboi in nevazut care se va pravali cu suferinta si moarte in vietile si realitatea noastra concreta. Saltul in spiritualitate se va petrece cu riscul (asumat?) al unui salt care se va produce in sens invers, pentru ca acumularile cantitative de lumina si intuneric sunt obiectiv vorbind, asemanatoare. Am mai ridicat si in alte dati problema moralitatii saltului "cuantic" in a enshpea dimensiune doar a unor "alesi". Cel mai bun raspuns cu care m-am ales a fost acela ca nimeni nu poate interveni in liberul arbitru al nimanui si ca cine are urechi de auzit sa auda si cine are ochi de vazut sa vada. Adica cu alte cuvinte fiecare e pe cont propriu, ca sa nu spun pe sleau sintagma consacrata. Bine, bine, dar nenumaratele victime colaterale, lasate prada intunericului, chiar nu sunt importante din punct de vedere umanitar, pentru cei ce vor salta in alte dimensiuni?. Chiar atat de insensibili sa fie la durerea ce va veni peste umanitatea ramasa fara salt la cheremul intunericului si deznadejdii? Umanitatea sa ramana doar o biata masa de manevra in lupta dintre lumina si intuneric? Daca tot omul pierde si doar unii castiga, cu ce sunt mai buni si mai morali "iluminatii" fata de intunecati . Saltul catre lumina va ramane indubitabil un cutit cu doua taisuri. Daca cineva castiga, altcineva pierde, iar acei "cineva" si "altcineva" suntem noi, tu care citesti, eu care am scris, rudele si prietenii nostri, oamenii de pe planeta. Cu cat oamenii de lumina vor imprastia mai multa lumina, cu atat intunericul va fi mai mare si groaza si suferinta mai adanci.

Atentie mare! Lumina prea puternica orbeste! 

sursa foto 1: academianae.wordpress.com

SUNT LA LEAPSHA!

Preluata de la anonimul pamantean
http://anonimulpamantean.blogspot.com/

Dacă eram o lună,

as fi fost un Iunie vesnic ca sa-i pastrez pe oameni in vacanta

Dacă eram o zi a săptămânii,

as fi fost Vineri seara plina de promisiuni

Dacă eram o parte a zilei,

as fi fost Amurgul atunci cand Dumnezeu pogoara in suflet

Dacă eram un animal marin,

as fi fost Meduza ca sa ma bucur de osmoza

Dacă eram o direcţie,

as fi fost cu Directia corecta

Dacă eram o virtute,

as fi fost Onestitate

Dacă eram o personalitate istorică,

as fi fost Adam ca sa o iau de la-nceput

Dacă eram o planetă,
as fi fost Terra

Dacă eram un lichid,
as fi fost Apa ca sa ma patrund de fiecare fiinta

Dacă eram o piatră,

as fi fost Piatra Craiului

Dacă eram o pasăre,
as fi fost Albatros ca sa pot plana

Dacă eram o plantă,

as fi fost Pomul Cunoasterii ca sa dau tuturor intelepciune

Dacă eram un tip de vreme,

as fi fost Vreme insorita dupa ploaie ca sa pot bucura tot locul

Dacă eram un instrument muzical,

as fi fost Orga sa ma pot armoniza cu sufletele tuturor

Dacă eram o emoţie,
as fi fost Iubire Universala

Dacă eram un sunet,
as fi fost Clipocitul apei

Dacă eram un cântec,

as fi fost Cantecul de lebada

Dacă eram un film,
as fi fost Calauza pentru cautatori

Dacă eram un serial,
as fi fost Daramatorii de mituri

Dacă eram o carte,
as fi fost Fratii Grimm

Dacă eram un personaj de ficţiune,
as fi fost Mos Craciun

Dacă eram un fel de mâncare,
as fi fost Painea cea de toate zilele

Dacă eram un oraş,
as fi fost Oraselul copiilor

Dacă eram un gust,
as fi fost Desavarsit

Dacă eram o aromă,
as fi fost de Fan cosit

Dacă eram o culoare,
as fi fost Verde crud

Dacă eram un material,
as fi fost Apa

Dacă eram un cuvânt,
as fi fost Bucurie

Dacă eram o parte a corpului,
as fi fost Constiinta

Dacă eram o expresie a feţei,
as fi fost Lumina

Dacă eram o materie de şcoală,
as fi fost Cunoastere interioara

Dacă eram un personaj de desene animate,

as fi fost Cenusareasa

Dacă eram o formă,
as fi fost Ou

Dacă eram un număr,
as fi fost PI

Dacă eram o maşină,
as fi fost Masina Timpului

Dacă eram o haină,
as fi fost Piele de Magar

Desi toata aceasta leapsha poate ca seamana mai curand a test psihologic si a oracol de liceu, mi-ar placea sa regasesc printre eventualitatile care pune la incercare sinceritatea celor care completeaza, cel putin a celor care ostenesc intru spiritualitate, urmatoarele:

Daca eram un mit, as fi fost....
Daca eram un intelept, as fi fost....
Daca eram o credinta, as fi fost....
Daca eram un profet, as fi fost...
Daca eram un filozof, as fi fost....
Daca eram un iluminat, as fi fost....
Daca eram o teorie, as fi fost....
Daca eram un link, as fi fost.....
Daca eram un blog, as fi fost.....

Sa convenim ca se va numi LEAPSHA 2, ca va avea parte de imbunatatiri si adaugiri, ca ne va ajuta si ca o vom da pe circuit inainte si inapoi. Dau LEAPSHA Cristianei si LEAPSHA 2 anonimului pamantean, inapoi pe circuit. Daca se vor lasa prinsi, fireste. :-)

VISUL

Caut o interpretare la acest vis si astept opiniile voastre.

Noaptea cu VISUL a fost un regal oniric compus din trei vise in care mi s-a intamplat sa zbor. Nu ca as fi incercat o senzatie noua, pentru ca visele mele de zbor nu sunt un lucru neobisnuit. Mai frecvente si mai inalte in tinerete, mai rare si mai joase, mai degraba tematoare as spune, in ultima vreme. VISUL special pe care l-am trait insa in acea noapte pare ca ar fi fost pregatit de celelalte doua, ca si cum ar fi fost vise de incercare. Primele doua vise de zbor s-au petrecut pe intuneric, in noaptea viselor. In primul vis zburam peste strazile pustii ale unui oras strain, iar in cel de-al doilea pluteam usor anxios si rapid peste o apa intunecata, intinsa si linistita.Dar tot in noaptea aceea s-a intamplat si cel de-al treilea, cand...

Se facea ca (toate visele incep cu se facea ca) era o dupa-amiaza insorita de primavara, cu umbre lungi asternute la mana mea dreapta iar eu planam inalt, spre nord peste un sir de dealuri de un verde crud, cu pomi infloriti alb-liliachiu. Vedeam de sus oameni mititei mergand dedesubtul meu. Stiam in sinea mea ca scopul calatoriei mele era sa intalnesc o fata necunoscuta, plecata din viata, dar care pentru locuitorii locului spre care ma indreptam, reprezenta o persoana foarte insemnata. M-am oprit din zbor la poalele unui munte. Amurgea. Aveam in fata o scara cu treptele sapate in munte, cu dale neregulate de piatra tocite. Am inceput sa urc anevoie, treapta cu treapta. Lumina se mai imputinase dar iata-ma ajuns aproape de-a busilea la capatul scarii, avand in fata mea o poteca sapata in piatra, un fel de platforma neteda, in potcoava rasucita spre dreapta, nu mai lata de un metru, in josul careia se deschidea prapastia. Deasupra ei se ridica un perete inalt de stinca. Vedeam locul unde trebuia sa ajung : mormantul din stanca inchis cu o usita boltita din scanduri de lemn scorojit, acolo unde se termina cararea, la capatul celalalt al potcoavei. Dincolo de carare... cerul liber! Desi cu inima stransa de ingustimea drumului ma ridic si pornesc precaut. Dupa numai cativa pasi zaresc pe carare un clopotel de bronz, de o forma alungita, putin obisnuita. Ridic clopotelul cu atentie, fara sa-l clatin si observ ca limba lui de bronz, arata ca o piatra pretioasa de inel, fatetata, octogonala. Il asez cu atentie in locul din care il luasem. Imi continui drumul cu grija, pe langa stanca. Ajung in dreptul usii, apuc manerul cu mana dreapta, ma rasucesc si ma aplec ca sa deschid usa. In momentul in care pun genunchiul drept jos aud o falfaire si simt o atingere pe umarul stang. Cand intorc capul. zaresc varful unei aripi uriase care se ridica de pe umarul meu. Sa fi fost pasare, sa fi fost inger... greu de spus! Ma aplec aproape cat pentru o temenea si, aplecat intr-un genunchi, deschid cu bagare de seama usita de lemn si ma uit in interiorul mormantului. Nu-mi amintesc sa-i fi vazut capatul. Era boltit, spatios, nu foarte inalt si aducea mai degraba cu o grota. Iar inauntru.....

Inauntru era iarna...! In grota am vazut troiene mici de zapada viscolita, fulgi de zapada plutind intr-o lumina alba, laptoasa, intensa care difuza peste tot iar in fata mea la o oarecare departare am vazut capatul unui cosciug din care se arata o gluga. Gluga era si nu lintoliu. Nu am simtit vreun un imbold ca sa intru, stiam ca fata era acolo, intinsa in cosciug. Nu am simtit frica si nici nu am fost curios sa o vad. A fost ca si cand as fi constatat ca toate lucrurile sunt in buna randuiala. Nu stiu nici acum cine era. Am inchis usa la loc, m-am ridicat, m-am intors si fara teama am reluat cararea pe buza prapastiei. Am coborat treptele pana la poalele muntelui, mi-am intins mainile in laturi si mi-am luat zborul inapoi....Am planat.....
Se facuse noapte de-acum....

Si daca ma uit putin inapoi peste acest VIS si-l reconsider, constat ca incepe primavara dar ca imi pregateste o iarna inauntrul grotei. Plec cu soarele trec prin amurg, vad lumina alba, dar ma intorc pe intuneric. Plec hotarat si curios dar ma intorc linistit si impacat. Gasesc un clopotel interesant, dar nu il iau cu mine. Sunt surprins de o atingere pe umar dar care totusi ma conforteaza. Singurul sunet din tot visul meu mut ramane un falfait de aripa.