UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

vineri, 5 februarie 2010

SAH LA DUMNEZEU

Motto: "Chaque soldat a dans son sac le baton de Marechale " - ( Napoleon Bonaparte)
SAHUL - UN JOC AL COMPROMISULUI ?
Alergatul prin viata dupa Adevar cu sclipiri de Fata Morgana, desi pare haotic si  brownian, seamana foarte bine cu ravna catre victorie in  jocul de sah. Dincolo de interpretarea imediata a sahului ca joc al excelentei in arta strategiei, el imi pare un concept mult mai complex, un arhetip, o replica si in acelasi timp o simulare a luptei entitatilor din lumile vazute si nevazute, al campurilor suprapuse, un  mic joc de-a  Dumnezeu si Universul. Sahul este un joc ezoteric, un joc al dialecticii, al deciziilor taioase, al sacrificiilor, al pierderilor colaterale, al atacului si al asteptarilor, al conspiratiei si al fair play-ului, al compromisurilor permanente si al legii, al apararii si al eschivei, un joc in care sentimentele nu isi gasesc locul, dar in aceeasi masura sahul este marele joc al sperantei si al iluminarii. Nu avem decat sa scoatem toate nuantele de gri ale compromisurilor mici, sa lasam la vedere numai esentele deciziilor noastre majore din viata, in pete de alb si negru, si, deodata tabla de sah a existentei este gata. In joc raman valabile ca necesare si firesti doar marile compromisuri. Creatorul jocului a vazut viata si devenirea ca pe o lupta dintre lumina si tenebre, fara sovaieli, fara morala, doar cu decizii ferme si reguli clare. In acest joc magnific, categorii antagonice ca binele si raul, frumosul si uratul, albul si negrul, viata si moartea se presupun, se lupta, se intrepatrund, isi schimba locurile intre ele, dar in ultima instanta se dovedesc a avea valoare egala, unele fata de celelalte. Pentru ele nu exista cale separata, ci doar o singura cale: impreuna.
PLANUL DIVIN
Jocul de sah inchipuit ca un plan divin se desfasoara dupa principii si legi universale. Exista undeva, pierduta intr-un trecut nedeterminat Sursa, Marele Creator Necunoscut al Marelui Joc de Sah, cel care generat Regulile si Spatiul configurat pe mai multe Dimensiuni de actiune respectiv campurile pe care se desfasoara jocul, cel care a imaginat cei doi mari Jucatori - de Lumina si de Intuneric, Piesele si Ierarhia lor, care a suflat suflare de viata peste marele joc, animand piesele prin intermediul mintii Jucatorilor, facandu-i astfel loc Destinului sa se manifeste. El, Creatorul, Marele Maestrul Ezoterist, este cel care a eliminat hazardul din Marele Joc, caci Soarta partidei este hotarata intotdeauna de abilitatile si inspiratia divina a Jucatorilor, care pe timpul  jocului stau conectati, de data aceasta la Sursa reala... Si la fel ca in realitate, desi aparent jocul se desfasoara in plan fizic, prin miscarea concreta a unor piese materiale intr-un spatiu material delimitat de tabla de sah, in realitate insa, jocul se petrece  intr-un plan diferit, mai inalt, subtil si nevazut, respectiv in planul mental reprezentat de mintile jucatorilor.
D-ALE DOMNULUI
La baza jocului de sah sta principiul unitatii si luptei contrariilor, caci tabla de sah este gandita dialectic, ea continand in egala masura, atat zone luminoase, cat si zone intunecate, proportional si armonios ingemanate, iar piesele, echivalentul lucratorilor cu lumina si intunericul, desi sunt inzestrate cu forte si abilitati diferite, sunt potential egale in sanse.
Morala nu reprezinta un atribut al sahului. Trist, nu? Ca regula generala morala nu a intrat in calculul Creatorului, ea este prezenta in joc doar ca exceptie. Ceea ce este spectaculos de relevant in privinta absentei  moralei din filozofia jocului, este faptul ca indiferent de culoarea lor, piesele actioneaza atat pe spatiile albe, cat si pe cele negre. Putem da mai multe interpretari acestui fapt, dar una dintre ele mi se pare mai ochioasa. Astfel, daca asimilam piesele albe cu lucratorii cu lumina, vom ramane stupefiati sa constatam ca ei actioneaza cand de pe pozitia omului de lumina, atunci cand se pozitioneaza pe spatiile albe, cand de pe cea a omului de intuneric, cand sunt situati pe spatiile negre. Tot la fel se intampla si cu piesele negre. Si-atunci concluzia este ca indiferent de orientarea morala a unei entitati, catre lumina sau catre intuneric, daca ea actioneaza conform scopului pe care si-l propune, aceasta actiune produce si efecte contrare orientarii sale, si in consecinta  lumina si intunericul in planul existentei au aceeasi valoare. Fiind interschimbabile si producand efecte asemanatoare, morala se goleste de sens. Desi este posibil ca in plan universal morala sa nu functioneze, in plan uman, noi ne straduim ca morala sa produca efecte benefice exclusiv noua, oamenilor, uitand ca ceea ce este bine si moral pentru noi, poate fi catastrofal pentru alte fiinte din preajma noastra... Ia seama ca Lumina care este in tine sa nu fie Intuneric ! (Luca  11,35)
Concluzia lipsei de morala in Univers nu este insa una definitiva. Citind mai departe, veti vedea ca prin actiunile nebunului, se confirma faptul ca totusi Universul, desi pare amoral, contine in sine sensuri ale unor actiuni exclusiv morale sau exclusiv imorale.
Vin la rand in discutie diversele campuri de joc in care evolueaza fiecare fel de piesa, campuri paralele sau care se intrepatrund si se intersecteaza si care, prin extrapolare, pot fi intelese ca fiind dimensiuni specifice ale Universului. Replica acestor campuri din planul fizic se afla  in planul mental al jucatorilor iar daca le observam in acest plan, ele pot fi intelese ca dimensiuni superioare.
Nu te opri din citit, hai ca mai ai putin!
Destinul este prezent si el in aceasta batalie a lumilor, caci iata ca piesele (lucratorii), desi in aparenta actioneaza fizic pe tabla de sah, in realitate ele nu au nici autonomie si nici initiativa, si in consecinta nici Liber arbitru.  Miscarile predefinite ale pieselor sunt limitate si supuse vointei si inteligentei jucatorilor reali, care le manipuleaza, conform unor planuri si scopuri numai de ei stiute. Liberul arbitru se manifesta totusi, si acest lucru il face prin deciziile jucatorilor reali, insa aria lui de manifestare este limitata si ingradita de regulile jocului. Exista asadar Libertate, dar ea ramane la stadiul de necesitate inteleasa.
Entropia si antientropia respecta legea necesitatii mentinerii echilibrului iar lucrul acesta devine tot mai evident pe parcursul desfasurarii jocului, ca efecte ale atacului si apararii. Orice entropie cauzata de un atac este rapid echilibrata de un raspuns antientropic al apararii. La fel ca in viata, echilibrul este fragil in permanenta si tot mai greu de mentinut pe masura ce numarul de piese de pe tabla scade.
Principiul Yin si Yang este cel mai bine reprezentat de cuplul regal, el rigid si solemn si ea mobila si flexibila.
INGERI SI DEMONI
Daca ramanem in continuare ancorati in realitatea celor vazute si nevazute  si daca aducem jocul de sah inapoi, in plan uman, putem observa ca, dintre toate elementele care compun jocul, noi oamenii ne asemanam cu piesele de sah.
Deindata ce-si pot pune in valoare calitatile si abilitatile, piesele incep sa se miste inteligent si pe traiectorii clare. Desi este evident faptul ca noi oamenii, biete piese imprastiate pe tabla de sah a existentei umane, nu suntem si nu actionam cu totii la fel, caci destinul hotaraste ca forta, cunoasterea, inteligenta si abilitatile sa ne fie date in mod diferit, scopul ramane pentru toti doar unul singur: lupta comuna pentru supravietuire si mai ales pentru cunoastere. Si insist in mod deosebit asupra cunoasterii, caci odata cu aplicarea "mat"-ului la rege, cea mai de pret  prada de razboi  pe care o putem smulge destinului, dincolo de orice satisfactie pe care o confera laurii victoriei, o reprezinta pana la urma cunoasterea puterii si gloriei regelui inamic. La fel ca in viata, fiecare piesa de pe tabla de sah isi are rolul si importanta ei bine determinate in marele joc. Si  tot la fel ca in viata, desi jocul de sah are reguli stricte si bine definite, nici una dintre regulile modului de actiune si interactiune a pieselor nu este rigida, toate presupunand cate o exceptie, o abatere de la regula, o tocmeala, pentru ca nu-i asa, unde-i lege e tocmeala? Caci desi regulile generale par sa fie aceleasi pentru toate felurile de piese, ei bine nu, nu este deloc asa, deoarece fiecare fel de piesa in momentul actiunii ei pe tabla de sah, dispune de cate o prerogativa speciala, care ii confera un statut special in fata celorlalte piese. Hai sa le vedem impreuna!
UNDE-I LEGE E TOCMEALA
Toate piesele, indiferent de culoarea lor se misca inteligent si se pot pozitiona pe tabla de sah pe alb sau pe negru, cu exceptia uneia singure, a nebunului, care se poate deplasa numai pe o singura culoare. Intr-o lume a compromisului, el reprezinta exceptia verticalitatii celui care actioneaza principial, numai in lumina sau numai in intuneric si poate ca de aceea si a fost numit nebun. Doar el, Nebunul, care deseori este asimilat Inteleptului, este acela care intareste regula compromisului. Si iata pana la urma ca, chiar si printr-o singura exceptie, morala totusi functioneaza in Univers, caci nebunul, este singurul care nu se abate de la principiul sau moral. Dintre toate celelalte piese, doar regina mai poate utiliza acest comportament al nebunului insa o face doar la nevoie, in anumite momente. In plus, regina poate opta intre un comportament de lumina sau unul de intuneric, depinzand de scop si de culoarea de deplasare ceea ce face sa nu poata depasi lumea compromisurilor.
Toate piesele se misca  in linie dreapta, numai calul se roteste in salturi curbe.
Toate piesele reprezinta fiinte cu exceptia turnului.
 Toate piesele care reprezinta fiinte sunt de genul masculin numai regina reprezinta principiul feminin.
Toate piesele sunt pereche, doar cuplul regal este unul singur.  Desi si cuplul reprezinta o dualitate, ramane diferentiat oe sexe.
Toate piesele pot fi castigate in lupta si scoase de pe tabla, cu exceptia regelui. El ramane intangibil si inamovibil, pentru ca el este, nu-i asa, de esenta divina!?
Dintre toate piesele de pe tabla, cea mai daruita cu inteligenta, har, putere si abilitati este, sau mai degraba pare sa fie, una singura, regina. Ea poate face orice fel de manevra, a oricareia dintre piese, mai putin pe cea a calului.  Din punctul acesta de vedere niciuna  dintre piese nu poate fi socotita piesa totala, abilitatile speciale ale fiecareia dintre ele, obligandu-le sa conlucreze.
Toate piesele se pot misca in toate directiile, pot avansa si se pot intoarce la baza, mai putin pionul care avanseaza doar pe directia inainte.
Toate piesele sunt monocrome mai puti nebunul care este bicromatic.
Nicio piesa nu poate fi transformata in alta piesa, mai putin pionul. Pionul odata ajuns la celalalt capat al tablei se poate transforma in orice piesa, mai putin in rege. Si iata ca, desi alchimia este la ea acasa si pare sa functioneze prin metamorfoza pionului, are totusi o limita. Numarul Unu este plamadit din alta esenta.
Observatii :
La inceputul fiecarei partide nebunii stau de-a dreapta si de-a stanga cuplului regal si le apara campurile. Ei sunt ingerii lor pazitori.si primii care sunt gata sa se sacrifice pentru ei.
Inca putin si gata! :)
PIONUL
Bietul pion! In spaniola el este un amarat de taran, un paesano, un peon. El este carnea de tun, piesa cea mai sacrificata, el se misca incet, precaut si cu pasi  mici, el are cel mai ingust orizont pe tabla, caci vede perimetral doar inainte. Pe cat de reduse ii sunt posibilitatile si miscarile si desi pare cea mai nesemnificativa si mai oropsita piesa de pe tabla de sah, paradoxal este piesa inzestrata cu potentialul cel mai mare. Pionul este singura piesa de sah capabila sa transforme in extremis o infrangere intr-o victorie si singura care are parte de iluminare. Prin alchimizare, prin posibilitatea transformarii sale in orice alta piesa, pionul isi modifica esenta iar puterile si capacitatile sale se multiplica si devin egale cu ale piesei in care se substituie. Faptul ca de cele mai multe ori prin transformare, el devine avatarul reginei, il face sa fie cea mai spectaculoasa piesa a jocului. Aplauze la scena deschisa pentru el, nea Ion, bietul Peon, ca si el e OM!
JUCATORII
Jucatorii domnilor, se joaca de-a Dumnezeu.
Si ce credeti ca face Dumnezeu in timpul acesta? Va spun eu: Dumnezeu joaca.... table. Si cu cine credeti ca joaca El table si pe ce miza?  Ei?



MORALA JOCULUI
Planul divin nu include si religia.
Dumnezeu si Universul exclud democratia. 
Regele este alesul Domnului.
Regalitatea este o conditie naturala. 
Conducatorii, iar nu popoarele fac istoria. 
Intre taran si regina nu e nici o diferenta. 
Numai un nebun poate iubi o regina. 
Moralitatea este apanajul nebunilor.
Smintitul nu se dezminte niciodata. 
De copita calului si de principialitatea nebunului sa te feresti! 
Daca ai ajuns cu cititul pana aici inseamna ca ai nervii tari. 
Felicitari! 

32 de comentarii:

  1. Faina imagine:)Cam prea structurata pentru gustul meu,dar faina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Adi,
    Au fost doar cateva fraze ieri. Am tot rasucit la ele pana a iesit ce a iesit. Imi pare rau ca e prea lunga povestea.
    Iti multumesc ca ai avut rabdare.

    RăspundețiȘtergere
  3. E lunga dar frumoasa. Interesanta comparatie. Cred ca dintre toate rolurile pieselor tale, am sa ma opresc la cea de chibitz. :) Sa speram ca "Batranul" da sase-sase! :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Magistrala poveste-adevarata:). Felicitari!
    Mi-ai amintit de copilaria in care "invatam" sah jucand cu bunicul meu. Toata treaba se desfasura mereu dupa acelasi "rit": el castiga iar eu eram incantata ca am reusit sa imi salvez piesele retinandu-le pe tabla-viata, cocolosindu-le atent si uitand scopul spre care porneam la fiecare aliniere de inceput. Timpul a trecut si, jucand cu diversi oameni am remarcat ca fiecare are un comportament-strategie ca in viata: unii castiga din cateva miscari, sacrificand fara mila bietii actori bi-colori, altii castiga in urma unor strategii elaborate, pastrandu-si cat mai multe piese, intr-o lupta regizata la milimetru, pe mai multe campuri, alene si apropae tacticos... Unii sufera si cand castiga pentru ca nu si-au demostrat pe deplin masura maiestriei, altii se bucura si cand pierd, pentru ca au reusit totusi sa isi salveze ostenii de la macel, chiar daca pretul platit a fost insasi sclavia. Scop sau mijloc, viata si lupta si jocul difera de la om la om, desi tabla pare aceeasi, iar personajele raman identice... Tot crescand:) si privind figurinele a caror cromatica s-a uniformaizat de vreme, parca tot spre remiza as inclina... regii sa bea un vin povestind de pace, reginele sa croseteze alaturi de pionii care fac placinte si afinata, caii sa pasca pe pereti, nebunii sa se creada turnuri, iar acestia din urma sa plece in vacanta la Pisa:).

    Anna - multumindu-ti...

    RăspundețiȘtergere
  5. Dane!
    daca n-am invatat sa joc sah, pina acuma, dupa lecturarea postarii tale nu ma mai apuc sa invat acest joc de sah, nici atit.:(
    Nu de alta, da cred ca as juca numa in intuneric si cu omul negru:))

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga sorine,
    Am vrut sa tratez si chestiunea chibitzilor ca participanti pasivi, ca observatori, un fel de oglinda a Jocului. Nu stiu mare lucru despre ezoterism dar cercetarea-eseu pe care am facut-o, pe mine personal m-a fascinat, a fost ca o revelatie. :))
    Poate ca trebuia sa o postez in calupuri

    RăspundețiȘtergere
  7. Anna,
    Ia uite-te unde se ascundea jucatoarea de sah! :)
    sunt convins ca articolul va spune cate ceva doar jucatorilor.
    Remiza... de obicei are loc atunci cand raman numai Regii sau vreo piesa impotenta. Sarbatoarea pe care o descrii va fi doar a regilor, pe cand celelalte piese, trase pe marginea tablei vor sarbatori pe Campiile Elizee! :)

    Tabloul de final este vrednic de Dali! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Mariana, :))))
    Din alt unghi privita optiunea ta seamana a Razboiul Stelelor. :)
    Vei fi un Jedi, o eroina intergalactica! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai mare dreptate in ce priveste conditiile remizei in sah...eu ma refeream doar la remiza in sensul ca cei 2 combatanti (presedinti, jucatori, regi, comandanti, maestri...) consimt reciproc faptul ca sunt iscusiti in egala masura. Scena arata cam asa: desfasurare de forte, calcule si infrigurari, indoieli si sperante... si peste toate si toti se asterne ca o ceata dulce o filarmonica ingereasca - dezvaluind un vals lent daruit de un Dumnezeu zambitor dupa un mart spectaculos:). Si vraja va sterge definitiv din istoria lumilor setea neostoita de putere, crescand aripi si uni-coarne cailor...si alte cele participantilor la joc...dupa nevoie:).
    Cat despre tabloul de final, doar mustele mai lipsesc:)).

    Anna - gandindu-se la mustati optimiste si la deschiderea Catalana

    RăspundețiȘtergere
  10. eu ma gandesc cum in majoritatea jocului de sah indiferent de ce parteneri aveam,mai redutabili sau mai slabi,cam dupa ce pierdeam parte de armata in frunte cu regina,hazardul ma ajuta astfel incat imi ramanea un pion ce ma ajuta sa-mi scot regina..nu pot sa spun cu ce frenezie si palpitatii de inima urmaream sa nu mi se"fure"pionul,caz in care trebuia sa ma recunosc invinsa ,inainte de a mai primi mat:)..in ce ma priveste eu dintotdeauna am asociat sahul cu destinul,insa nu prea m-am identificat cu nici o piesa anume..sau mai bine zis mai cu toate pe rand..in final insa cred ca cea mai intilnita situatie mi-am asociat-o mai mult cu jocul de table dar nu eu jucator ci doar ca miza a zeilor..uneori am avut si senzatia ca am fost castigata la loto...in momente mai intunecate chiar am un tic verbal imi a-mi exprima revolta asupra sortii punand intrebarea evident retorica"dar ce am fost castigata la loto?"...bine ca-mi trece:)....frumoasa postare o imbinare excelenta intre text si imagine...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ryana,
    Frumos!:) Alta jucatoare de sah!
    Bunica-mea zicea:
    "Da' ce m-ai castigat la belciuge?"
    N-am luat urma cestei expresii dar o fi fost o forma primitiva de loto, ma gandesc!?

    RăspundețiȘtergere
  12. :))..bietele bunici intelepte!..posibil; prin zona sau la vremea ei o fi fost vreun joc de"belciuge"..in mintea mea il asociz cu acele inele ce le arunci intr-un punct fix,ma gandesc si eu..insa desi nu sunt fana a jocurilor de noroc,vremea mea a inceput cu..loto si loz in plic:)..si evident cum ca orice casig usor il si imprastii la fel:)

    RăspundețiȘtergere
  13. Comentariul prietenului Catalin C., excelelent jucator de sah, sosit pe e-mail, pentru care ii multumesc.

    Frumos studiu iar concluziile sint adevaruri aproape "dogmatice " pe care le agreez .....

    Un lucru poate ar trebui subliniat.

    Sahul este singurul joc care iti ofera o infinitate de posibiltati si strategii de a juca in conditiile in care, paradoxal, regulile jocului sint cele mai rigide si restrictive ( miscarile pieselor spatiul limitat al tablei in alb si negru, neatentia se plateste de fiecare data prin pierderea unei piese si mai rau, pierderea partidei .

    Tabla in alb si negru si piesele sint doar reprezentareaa unei dimensiuni fizce a corespondentului uman = creierul. Toti avem cam aceleasi dimensini ( si greutate ) ale creierului dar nu toti folosim la o capacitate superioara ceea ce ne poate oferi el...

    Asa cum multi stiu sa mute piesele corect pe tabla, nu toti stiu sah pentru ca in acest caz cuvintul joc ( in conotatia lui strict lingvistica si/sau explicativa ) nu se poate asocia sau paraleliza cu jocul de table sau tzintar ... iar cei mai ingaduitori au denumit, sahul ca sportul mintii sau poate ... oglinda mintii

    O seara buna

    CC

    RăspundețiȘtergere
  14. Tot e bine ca lumea nu e un joc de barbut. Sau o ruleta (ruseasca, eventual, ca sa nu ne abatem de la nevoia unora de senzatii tari).
    Auzi colo, Dumnezeu joaca table...
    Vorba lui SOmeONE, sa speram ca-castiga. Nu de alta, dar ma gandesc ce-ar urma daca se ridica furios de la masa.

    RăspundețiȘtergere
  15. Lectura în metru liric a jocului de şah – licenţele poetice


    Dane, sunt un cititor tăcut al blogului tău şi al distinşilor tăi tovarăşi de drum. Ca să rămân filozof am tăcut. Am fost ireproşabil în treaba asta până acum: am tăcut exemplar. Poemul pe care l-ai scris însă despre jocul de şah m-a dat gata. Conştient de forţa de seducţie a textelor tale, mă gândesc că prietenii tăi ar putea să se apuce acum să înveţe şah, avântându-se în speranţa ca într-adevăr şahul este “marele joc al iluziei şi al iluminării”. Cum alte elogii meritate nu mai pot aduce nobilului joc – le-ai epuizat tu pe toate – trebuie să amendez puţin unele dintre licenţele poetice pe care cu mare dibăcie le-ai folosit. Sunt convins că, departe de a te supăra, vei zâmbi îngăduitor… Nu o fac numai pentru că sunt un personaj eminamente terre-à-terre iar tu ai ridicat jocul de şah în sfere înalte, dar cu gândul neascuns că un alt joc strategic, merită mai mult să fie spiritualizat de o manieră atât de flatantă.

    RăspundețiȘtergere
  16. Chestiunea iluminării divine


    Strategia utilizată de şah, este prea puţin iluminată de Dumnezeu. Este o strategie de tip militar, a cărei finalitate este cucerirea prin asalt de teritorii, distrugerea infrastructurii şi resurselor umane ale adversarului, ca mijloace, şi eliminarea definitiva din joc a acestuia, ca scop. Sacrificiile nu sunt nobile pentru că nu sunt sacrificii de sine, ci manevre tactice de amânare a câştigului imediat, scopul fiind de a lovi mai puternic şi a provoca o pierdere mai mare. Personajele eliminate sunt victime, aruncate la groapa comună de la periferia arenei.

    RăspundețiȘtergere
  17. Chestiunea imaginaţiei şi creativităţii


    Şahul este un joc cu resurse finite - practic - din perspectiva inteligenţei umane. Vei fi constatat că amurgul imaginaţiei şi creativităţii ca arme decisive în jocul de şah a fost marcat de ieşirea din scena a lui Bobby Fisher. După el geniul a ieşit din scenă. Şahul este acum un joc al experienţei, previzibilităţii, rutinei. Dovadă stau deschiderile clasice practicate odinioară, de marii campioni ai trecutului, ca inovaţii, dar ulterior imobilizate, catalogate şi transformate din expresii ale creativităţii în sertare ale memoriei. Această mecanică a eliminării hazardului a bătut bornele de hotar ale inventivităţii personale în acest sport. Computerele au devenit mai puternice, au preluat puterea, iar ceea ce ne-a rămas nu mai are mult haz. “Arta strategiei” pe care o invoci tu este acum un algoritm rece. Orice abatere imprudentă de la calea bătătorită a deschiderii devine fatală. Cu cât mai devreme greşeala, cu atât mai sigur eşecul. În aceste condiţii, soarta partidei nu mai ţine de inspiraţia divină a jucătorilor, ci mai curând de greşelile acestora.

    RăspundețiȘtergere
  18. Declinul caracterelor


    Faptul că Divinitatea intervine puţin în acest joc este sugerat poate şi de declinul rolului celui mai original dintre protagoniştii de pe eşichier. Nebunul nu a fost întotdeauna nebun. În versiunea sa occidentală, medievală, ansamblul pieselor de şah descria o curte regală, cu turnuri de apărare (castele), cavalerie şi bineînţeles, numeroşii soldaţi, carnea de tun, cei care acoperă, la începutul partidei, imobilismul şi inactivitatea monarhului. În această configuraţie, piesa cu mobilitate diagonală, era episcopul ("bishop"). Episcopul a devenit nebun în limbajul libertin al curţii franţuzeşti. Scăderea prestigiului mi se pare evidentă. La mine la ţară, nebunul era numit, mai respectuos, "ofiţer". Pe urmă, observă că vechiul cavaler ("knight"), cu ansamblul de virtuţi militare şi civice pe care le reprezenta, este redus acum la un cal, nobil, dar doar animal.

    RăspundețiȘtergere
  19. Ca să nu mai vorbim de regina, versatilă şi duplicitară, care îşi părăseşte consortul în spatele frontului încă de la primele mişcări de trupe şi gestionează pe cont propriu, fără investitură divină şi legitimitate, treburile monarhului titular. Şi nu uita că regina şi-a pierdut de o bună bucată de vreme respectul, poporul jucător reducând-o la condiţia reală, de … damă.

    Mă miră că regele scăpa spiritului tău critic! Este cel mai inept şi mai lipsit de merite personaj. Nu are iniţiativă, nu are mobilitate, nu are forţă, nu are merite, nu contribuie cu nimic la victorie, se ascunde cu laşitate în spatele soldaţilor şi mai târziu, în spatele ultimilor supravieţuitori ai luptei… Rareori renunţă la tron, de cele mai multe ori preferând să amâne abdicarea până când pierderile poporului său sunt complete şi ireversibile. Este doar simbolul în numele căruia trebuie să se sacrifice toţi ceilalţi şi purtătorul certificatului de deces al propriului regat.

    RăspundețiȘtergere
  20. Chestiunea egalităţii de şanse


    Elogiul adus aparentei egalităţi de şanse este nefondat şi, prin urmare, amendabil. În primul rând, cele două tabere nu sunt egale. Prima mutare conţine în sine un drept de preemţiune asupra victoriei. Şi albul mută întotdeauna primul. Negrul este discriminat pe considerente de culoare şi are întotdeauna şansa a doua. În al doilea rând, ce fel de şanse egale au personajele care duc bătălia? Aduc un gând pios şi respectuos bieţilor soldaţi, pionilor, ţăranilor prost înarmaţi care au şanse minime de scăpare în faţa pericolului, incomparabil mai mici decât posibilităţile nelimitate ale omnipotentei dame, salturile imprevizibile ale cavalerilor (cailor), forţa de impact a turnurilor sau agilitatea vicleană a nebunilor descendenţi din episcopi. Aceste calităţi provenite prin zestrea genetică sau socială, nu pot fi îmbunătăţite, oricât de mare ar fi efortul. Piesele sunt condamnate să fie ceea ce sunt, indiferent cât de mult vor (supra)vieţui. Seamănă acest determinism mecanic cu ce vrea Dumnezeu de la noi?

    RăspundețiȘtergere
  21. Miracolul sacrificiului suprem: pionul erou şi leneşul rege


    Poate ai însă dreptate când te minunezi în fata metamorfozei pionului viteaz care a rezistat cu bastonul în raniţa din dotare până pe ultima redută a inamicului. Numai că această metamorfoză nu poartă cu ea nici un mesaj superior. Pionul transformat nu determină schimbarea propriei condiţiei sau a semenilor săi căzuţi pe câmpul de luptă, ci reîntrupează aceeaşi regină. In ciuda triumfului taberei sale, el însuşi dispare, rămâne o victimă, chiar dacă mai productivă. Învingător în anale nu rămâne pionul, eroul necunoscut, ci tot leneşul rege.

    RăspundețiȘtergere
  22. Go GO!


    Ceea ce ai crezut tu că vezi, Dane, la nivelul tablei de şah, există aievea, dar în altă parte. Arta strategiei pure în locul strategiei militare, orgoliul victoriei prin construcţie în locul victoriei prin distrugere, egalitatea de şanse în locul predestinării mecanice, libertatea ca însemn de forţă şi de identitate şi ca germen natural al creaţiei, demnitatea supravieţuirii învinsului, toate astea şi multe altele există în formă ludică şi poartă numele de GO.

    RăspundețiȘtergere
  23. Draga pionule necunoscut(desi vreo doua banuieli am, :)

    Magistral comentariu! Voi reveni maine pentru revansa pentru ca acum voi pleca. Ma mananca sa postez replica ta sub forma unui articol, dar nu o voi face decat cu acordul tau. :)
    I must ca tre' sa GO! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Pionule de rand, care e blogul domniei tale?
    Daca n-ai, e o mare pierdere pentru noi!

    RăspundețiȘtergere
  25. Păcatele mele, stimată Blue Iris, mă stânjeniţi!

    Nu am blog, iertare, sper că nu e o condiţie obligatorie pentru chibiţii care trag cu urechea. Vin din când în când la voi în blog, mă şterg pe picioare la intrare şi tac. Vă citesc şi până la un punct chiar înţeleg ce spuneţi, exceptând momentele voastre de mare inspiraţie când urcaţi prea sus, în subtilul analizelor, sau prea jos, în profunzimea lor ţi mă lăsaţi în urmă. Atunci mă las păgubaş şi aştept concluziile inteligibile pentru mine pe care ştiu că negreşit le veţi trage după ce mai obosiţi.

    Oricum, vă admir şi datorită vouă noţiunea de blog este reabilitată în percepţia mea. Aveam senzaţia că blogul este doar tribune de propagandă pentru dizgraţioşii dar inevitabilii noştri politicieni, momeli de prins audienţă facilă şi nervoasă pentru jurnalişti, sau dependinţe de moravuri uşoare pe lângă marile case de ştergere a creierelor care sunt televiziunile.

    Am fost conştient că sunt oleacă intrus, dar am tăcut frumos şi nu am făcut nimic rău. Virajul neaşteptat al lui Dan către şah m-a surprins, m-a aţâţat şi mi-a produs mâncărimi pe limbă şi pe cele doua degete cu care bat claviatura. Nici nu o să-mi fac vreodată blog pentru că sunt cam ruşinos şi nu ies în public decât dacă este musai, în interes de serviciu.

    Altfel, sunt de acord cu voi toţi că Dan este un amfitrion plin de şarm şi de talent, prin rafinamentul şi diversitatea textelor lui, dar mai presus de toate prin harul de a aduna în jur şi alte persoane cu har.

    RăspundețiȘtergere
  26. Corrigendum

    Iertaţi-mi dezacordul supărător din paragraful doi, rândul trei, dar am intors-o din condei, pe parcurs şi gândindu-mă la politicieni m-am enervat puţin, fără voie..

    Citiţi, vă rog, "blogul înseamnă doar".

    Hmm, acum îmi dau seama, probabil de aia sunt politicienii agramaţi! Sunt nervoşi că treburile ţării nu merg tocmai bine...

    RăspundețiȘtergere
  27. Sa ne destindem un pic...

    http://comentariilink.blogspot.com/2010/02/numele-filmului-este.html

    ;)

    Apropo, superb articolul!

    RăspundețiȘtergere
  28. Maria si Bogdan,
    Va multumesc frumos pentru aprecieri mai ales ca vin de la voi. :)

    RăspundețiȘtergere
  29. Hmmm, Pionule de Rand...
    Fină ironia domniei tale, dar te întreb, chiar merită s-o exprimi?

    Nu, nu e o condiţie obligatorie să ai blog.

    Păcat!

    RăspundețiȘtergere
  30. Pentru BlueIris,

    Eu nu sunt capabil să ironizez pe cineva, dar o fac cu mine însumi ori de căte ori am ocazia, şi ăsta a fost şi sensul reacţiei mele la interpelarea, de altfel, măgulitoare.

    Eu nu mi-am însuşit clasicul "mai bine pierzi un prieten decât o vorbă de spirit", doar am făcut un nevinovat joc de cuvinte (iris = stânjenel, în limba engleză, şi verbul "a stânjeni" în limba română). Sper că nu v-am supărat. Cer iertare!

    Iar întrebarea era a unui începător în ale "participării" la un blog, nu avea gânduri ascunse.

    RăspundețiȘtergere

parerea mea