Multumesc. Prin 1986, la man. Ctin Brancoveanu - Sambata de Sus, stateam de vorba cu calugarii dupa amiaza, cand de mai relaxau si ei de munca, inainte de a o incepe pe alta: de la trup la suflet, si iar la trup, si apoi la spirit.. Si tot asa.. Mie imi era jena la inceput, caci toata lumea in jurul meu ii judeca pe calugari, deh! ca tot bucuresteanu', ca de puturosenie stateau in calugarie.. ce stiau ei ce e munca??!!.. Si am invatat acolo, cu ei, ce inseamna adevarata munca, complexa si solida, pentru oameni, animale, flori si copaci.. Pentru Dumnezeu si pentru oameni.. Si calugarul imi spusese intr-o seara asa: Voi, la oras, va izbaviti mai repede si mai bine decat noi in calugarie. Dar daca pe noi ne-au dat parintii de copii la calugarie - calugarie facem.. Da' noi stim asta... I-am intrebat daca exista sihastrii.. Daaa.. sigur ca exista, sunt in munti, tare departe, si numai daca vor ei ne ies doara unora in cale.. Nu au nevoie de nimic si nu stim niciodata ce nevoi au, ei au pe Dumnezeu.. ..Ei au pe Dumnezeu..... Nu eram de loc lamurita.. poate doar daca as fi crezut ca Dumnezeu exista la extreme, ca ne izbavim doar la extreme.. Ca si cum ei, acolo, ar fi fost cei caldicei, asa cum scrie la Biblie.. Mi-am dat seama insa atunci ce inseamna modestia... La ei.. tot altul era mai bun, mai "pe drum"... Smerenia, adevarata smerenie, care iti arata ca tot altul e mai bun, iti arata ce are altul mai bun, desi si tu esti bun, de aceea nu renunti la drum, mergi, dar in drumul tau, cu lumea ta, avand orientare prin ce sa faci ca altul si ce sa nu faci ca altul.. Multumesc.
Cristiana, poate că fiecare ar trebui să petreacă o vreme în sihastrie, apoi ar trebui să lase hainele călugăreşti şi să meargă în lume. Din doua pricini: 1. e mare nevoie de ei, acum, printre oameni şi 2. doar în tumultul vieţii şi între semenii de tot felul dai măsura adevăratei credinţe. În sihăstrie, te defineşti pe tine în relatia cu Dumnezeu şi natura. Înţelegi cine eşti, de unde vii şi încotro mergi. E verticala crucii. În lume, te defineşti pe tine în relaţia cu ceilalţi şi e braţul orizontal al crucii. Ajungi să vezi dumnezeirea din fiecare...sau nu, depinde!
Nu orice om suporta lumea, Iris.. Iar lumea nu suporta orice om!! E frumos sa vezi tema aceasta din perspectiva omului satul de oras, dar si perspectiva celui care nu se gandeste sa se reintoarca in oras, ma rog, in lume.. Cred ca fiecare simte acest lucru, simte ca s-a obisnuit asa, si merge mai departe. Noi - la oras, ei - la sihastrie. Vorbind despre sihastri, astfel de oameni nu mai au obisnuinta lumii. Sa observi ca, In loc ca ei sa vina la oras, in lume, multa lume se retrage, chiar daca nu chiar in sihastrie completa. De aceea exista ashramuri, locuri separate de lume, in care cei ce cauta inaltarea spirituala cred ca gasesc tot ceea ce le trebuie. Turismul de cautarea retrasilor este o expandare a lumii catre ei si aceasta se petrece cam de prin 1965, cand un anume fel de energii s-au generalizat in lume, in locatia generala a Pamantului. Oricat ar cauta turistii astfel de locuri, ei tot separati insa raman. Le este frica, intr/un fel, de ispita, chiar daca nu o constientizeaza clar, concret, sa isi spuna in mintea lor. Nu stii daca sa ii accepti sau nu, in sensul de a le urma calea. Si nu ii intelegem bine, din cauza ca nu intelegem ce este in sufletul lor, constientizare in felul in care stim noi acum, ci este o constientizare ca nu stiu ce sa faca in situatiile lumii, si lumea va rade de ei. Spre exemplu, un sihastru veritabil nu a vut nici un contact sexual cu o femeie. Daca ar intra in lume (caci nu sunt numai batrani de 90 de ani..) lumea ar rade de lipsa lor de experienta, de mirarile lor, de fugile lor.. Nu degeaba fuge calugarul veritabil de lume. Este o obisnuinta, altceva nu stiu sa faca. De aceea calugarii spuneau ca noi ne mantuim mai degraba la oras, stiind multe lucruri si avand puterea de a le trece pe toate. Nu degeaba am dat exemplul cu sexualitatea. Nu degeaba biserica ortodoxa accepta casatoria, accepta si 3 desfaceri si refaceri una peste alta. Se creeaza conjuncturi de intelegeri. Bine, nu orice preot intelege asta. Si nu orice intelegere este mantuire.. Omul poate intelege ca facand un rau a trecut puntea unor suspine. Devine un rau motivat , chiar si inalt motivat.. Homosexualitaea catolicilor - acceptata - este o/un ceva motivat, nu stiu daca un rau neaparat, dar este o solutie. O alta solutie ar fi conditia ortodoxa de casatorie, dar numai daca omul doreste, desi si aici se poate spune ca i-ar fi rusine sa admita ca simte nevoi sexuale la un anumit moment dat. Vezi Pasarea Spin, foarte ..spinoasa problema.. Toate sunt atat de complexe, iar noi nu gandim decat un segment redus. De aceea comentariile inteligente si tolerante aduc idei, intelegeri, dezbat profunzimi..
Eu nu am acum timpul sa dezbat aceasta tematica, probabil ca este de dezbatut candva... Dar mai am , eu personal, inca ceva in cap, de mult timp, vad ca s-a inceput intelegerea acestor lucruri in ultimul timp (colegi de-ai mei dezbateau asta acum 15 - 16 ani!!): viitorul este al sihastrilor, asa cum a fost si o mare parte a trecutului. Nu a unei planete suprapopulate si de aceea saracita de vitalitate, cautandu-si surse de viata prin alte ceruri. Dar asta ar fi o alta discutie!!!
Cristiana, e drept că "Nu orice om suporta lumea, Iris.. Iar lumea nu suporta orice om!!". La fel de drept cu faptul că fiecare din noi are menirea lui şi nu-i musai ca toţi să trăim după acelaşi model. Eu altceva voiam să spun. Pentru un om care a ales să-L slujească pe Dumnezeu, atunci e ok. Pentru un Om care a ales sa-L onoreze pe Dumnezeu slujind oamenii, marea incercare o reprezintă confruntarea cu Lumea. E mai uşor să fii sfânt în sihastrie, decât OM între oameni. Iar un OM COMPLET, petrece o vreme în sihăstrie, cât să-L inţeleagă pe Dumnezeu, dar işi încearcă puterea credinţei în relaţia pe orizontală. Daca ai văzut, Marii Invaţaţi şi Înţelepţi ai lumii au avut o vreme în care s-au orientat spre ei şi au petrecut-o in singurătate, în post şi meditaţie, apoi au ieşit în lume ca să-i inveţe pe oameni şi au dat piept cu toate neajunsurile ei. Spui că ceilalţi ar râde de nepriceperea lor? Păi, întâi că Dumnezeu ii înzestrează cu Har, aşa că ei ar sti tot ce e necesar să ştie. N-ar fi nepricepuţi decît la relele lumii, nu la altele! Iar dacă râsul celorlalţi le-ar face rău, atunci înseamnă că nu sunt încă ceea ce şi-au dorit să fie. Fireşte, ca nu e corect să generalizezi, iar eu nu judec pe nimeni, insă la ce bun să ai cunoaşterea de Dumnezeu şi puterea s-o împărtăşeşti şi să le ţii numai pentru tine? Crezi că mai e timp suficient să facem asta?
Alegerea caii crucii este o optiune dor pentru cei care nu sunt extrem de saraci, iar calugaria este compromisul pe care il fac parintii inchinand (sacrificand) viata copilului lor. Rasa calugariei ca si cea a preotiei ar trebui imbracata doar de catre cei care au chemare. Din pacate calugaria si preotia devin un fel de meserii. Draciile despre care auziti ca se intampla in lumea ecleziastica provin tocmai de la cei care au ajuns acolo si nu au avut chemare.
Cele doua lumi, a mirenilor cu a calugarilor interactioneaza in curtea manastirii, adica pe terenul calugarilor, acolo unde mirenii se poarta usor nefiresc, nefiiind tocmai lumea lor.
Sihastria nu mi se pare o treaba deloc usoara, pentru ca este lipsita cu desavarsire de confortul civilizatiei. Totul devine anevoie si munca si lupta pentru supravietuire mai ales ca alegi sa fii sihastru pe viata... Este o cazna perpetua, fara iesire. Ti-l inapoiaza pe Dumnezeu dar te intoarce cu sute de ani inapoi, caci te tine legat in nevoi. Nu-mi imaginez sihastria alaturi de frigider, masina de spalat, cuptor electric, aragaz, apa curenta si canalizare. Si-apoi cat de tare trebuie sa ai mentalul pentru a suporta recluziunea si rugaciunea permanenta? Din lipsa comunicarii cu oamenii, cine iti mai poate garanta ca parte din mintea ta nu ti s-a dus pe pustii?
Ştiu şi eu, Dane? Tu ai dreptate in ceea ce spui, dar eu când am vorbit, am făcut-o despre cei care au vocaţie şi se dedică din proprie voinţă, nu din alte pricini. Departe de mine să minimalizez dificultatea unei vieţi în sihăstrie! O astfel de existenţă e dificilă şi ar trebui să te transforme radical. Ori te regăseşti ca parte a marii creaţii, ori rămâi prizonierul fantasmelor pe care mintea, în lipsă de o anume stimulare, ajunge să le creeze. Însă, dacă ajungi pe această cale la o seamă de adevăruri importante, la ce bun dacă nu ieşi în lume să le verifici şi, dacă se verifică, să le dai mai departe? Degeaba o scoică are în ea o perlă deosebit de valoroasă, dacă rămâne pe fundul mării. Nu mă contrazic cu nimeni, fiindcă e posibil să mă înşel, neştiind eu foarte multe despre asta, dar după cît mă duce mintea, vremea sihastriei, doar de dragul ei, s-a cam dus.
Niciodata nu socotesc ca este tarziu, daca exista credinta si determinare. Cu niste limite de sanatate evident, caci daca esti spre exemplu batran, sub tratament pentru bloi grave sau degenerative si te hotarasti sa te duci in munti si sa suporti privatiunile se cheama sinucidere.
E adevarat ca exista in principiu un timp pentru toate. Cand esti tanar si nemuritor si ai toata viata inainte, sihastria se asociaza foarte bine cu boema. Ca sa cobori apoi si sa daruiesti oamenilor, mai mult decat a spus Buda sau Cristos sau marii sfinti sihastri, nu ai ce sa le mai spui. Iar ceea ce ei au spus se afla scris. Sihastria eu o consider o cale personala de comuniune cu divinitatea si inca una grea, o Golgota.
Desigur ca este importanta componenta actiunii sociale versus pasivitatea rugaciunii sau a meditatiei, ca in exemplul tau cu perla, insa aici eu vad mai degraba impartasirea celorlalte haruri pe care eventual le ai si pe care le daruiesti caci harul duhovniciei, a consilierii sufletesti intelepte indreptate catre oameni, nu-l poate exercita oricine. El presupune chemarea si stiinta de a o face, capacitatea psihologica si parapsihologica de a baleia abisurile celuilalt, in asa fel incat sa-i poti induce exact leacul sufletesc de care are nevoie. Un astfel de om a fost Arsenie Boca. El nu a ramas un schivnic, ci a reintrat in lumea soldatilor lui Christos si si-a ajutat atat fratii intru misiune cat si pe mireni.
Din filmuletul cu sihastrul eu inteleg ca mosuletul poate fi un excelent duhovnic pentru sufletele simple, caci toata intelepciunea lui, cu nimic mai prejos decat intelepciunea capatata de o minte agregata si evoluata a altui om care a luat calea sihastriei si s-a iluminat, nu poate fi turnata din pacate in mintile oamenilor simpli, decat in cuvinte simple, usor de asimilat. Cum ar reusi el bunaoara sa priceapa durerile unui intelectual, suferintele unui poet, metafizica unui spiritualist, scrantelile unui filozof, astfel incat sa-i dea si cea mai potrivita povata, care sa-l scoata din depresie si disperare, dincolo de rugaciunea inimii ca panaceu universal.
Desigur ca vorbele simple si putine, bine combinate devin adanci. Dar ca duhovnic, ca sa dai drumul exact la ceea ce trebuie sa priceapa omul din fata ta, trebuie sa-i intelegi mintea si mai ales ceea ce-l chinuie. E usor sa pui eticheta pe el, cum ca-l muncesc dracii si apoi sa-i dai canon. Poti niimeri cu nuca fix in perete, iar omul are toate sansele sa se ridice dupa executarea canonului cu problema nerezolvata. De-aia cred eu ca duhovnicii universali sunt foarte rari iar oamenii isi cauta duhovnicii care li pare lor ca li se potrivesc, cei pe care ei ii "simt" ca benefici.
Fratilor, ma frige sufletul ca nu pot participa la discutiile voastre,mai ales ca s-au ponderat comentariile in ultima vreme - sper sa nu vorbesc intr-un ceas rau!!Sunt convinsa ca macar voi doi ma intelegeti complet. Dar imi vin mesajele pe mail si voi scrie imediat ce termin cu treburile. Sunt alaturi de voi cu tot sufletul meu, este minunat ce dezbateti aici!!! Va doresc toate cele bune!!
Mi s-a parut foarte interesanta si incitanta predictia ta cu viitorul. M-ai facut curios. Ceea ce as putea sa inteleg fara sa cunosc dinainte unde bate ideea ta, ar putea sa fie faptul ca in viitor vom ramane mult mai putini, pentru ca altfel izolarea a catorva miliarde de oameni ar deveni practic imposibila. Desi, daca ma gandesc mai bine, oameini sunt quasiizolati inca de pe de-acum.
Nu stiu daca ti-a picat vreodata in mana si ai citit cartea lui Lesage, "Diavolul schiop". Acolo diavolul Asmodeu, ii arata unui tanar viata din diverse familii din Madrid, ridicand acoperisul caselor si lasand sa vada in "camp deschis" ce se intampla inauntru. Astazi, cu putina imaginatie poti "vedea" acelasi lucru intr-un bloc bunaoara, unde, fiecare sta retras apartamentul lui, in insula lui, cei mai multi dintre locatari taindu-si aproape toate puntile cu vecinii si cu exteriorul. Un fel de naufragiu in colectivitate, in care fiecare se izoleaza si traieste in lumea sa proprie. Conectarea la lume, din nefericire, ramane televizorul, care le arata un fel de "realitate" sinistra si manelizata.
Noah, pai cam asa ziceam si eu, doar ca am facut-o cu altfel de cuvinte. ...Care va sa zica, nu sa spuna sau sa scria ce au spus deja Iisus sau Buda, ci sa umble printre oameni si sa aiba cuvant pentru fiecare din ei. Si ma bucur nespus ca ai amintit de Arsenie Boca pe care il consider unul din parintii mei spirituali. Fiindca eu am fost norocoasa sa am o familie extinsa de parinti spirituali, fie ei binecuvantati cu totii! Si cei vazuti, si cei nevazuti! :D
Bun gasit, tuturor! :) sihastria asumata pe intreaga durata a vietii imi pare o lasitate, un fel de autism autoimpus. Este parerea mea. De altfel, Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a trai in pustie, ci pentru a trai in comunitate, a se inmultit si a avea grija de toate comorile pamantului (incluzand si sufletele celorlalte vietuitoare)!
Toate cuvintele au fost rostite cu multa vreme inainte, acum sunt doar rastalmacite, caligrafiate lingvistic si adaptate timpurilor noastre. Inclin spre opinia similara opiniei fetei frumos colorate.
Despre calugari, la modul general, parerea mea este si mai "acida". Dat fiind faptul ca am in familie un membru care a recurs la calugarie dupa ce a consumat studiile a doua facultati,a consumat si experienta conjugala (fara urmasi) a decis sa experimenteze si acest "fel" de a trai. Cate mi-a povestit din viata "monahala" m-a dezgustat la modul cel mai profund. De la betii si curvasareala inalta pana la homosexualitate care implica si pedofilia. Nu mai vorbesc despre batalia in urcarea scarii ierarhice.
La suprafata toate lucrurile sunt frumoase, mai ca am spune ca puritatea e la ea acasa. Cand deschizi usile inchise omului de rand, de fapt, deschizi cutia pandorei. Sunt si exceptii, in sensul ca sunt si oameni de o puritate aproape nefireasca, dar sunt EXCEPTII. Normal ar fi ca exceptiile sa insumeze lucrurile acelea oribile si nu invers. Dar... suntem oameni, nu?!
Da, calugaria si preotia au devenit MESERII, exact cum spune Bunul. Sunt foarte putini cei care au chemare si, de obicei, cei care au chemare sunt marginalizati pentru ca se lovesc de impediumentul "ori joci ca noi, ori pleci". Interesele meschine, mercantile sunt si ele prezente in acest domeniu ca in oricare altul...
Subscriu, fata frumos colorata la cele scrise atat de bine de catre tine: "Din doua pricini: 1. e mare nevoie de ei, acum, printre oameni şi
2. doar în tumultul vieţii şi între semenii de tot felul dai măsura adevăratei credinţe. În sihăstrie, te defineşti pe tine în relatia cu Dumnezeu şi natura. Înţelegi cine eşti, de unde vii şi încotro mergi. E verticala crucii. În lume, te defineşti pe tine în relaţia cu ceilalţi şi e braţul orizontal al crucii. Ajungi să vezi dumnezeirea din fiecare...sau nu, depinde!"
Cristiana spune: "Nu orice om suporta lumea, Iris.. Iar lumea nu suporta orice om!! " Cristiana, daca un om nu suporta lumea inseamna ca nu este nici credincios dar nici OM. Hilar nu? Desi face parte din "lume", se suporta doar pe sine (egocentricul)! :)
Ca lumea nu suporta orice om, este firesc sa fie asa. De ce? Pentru ca educatia indruma "suportarea" unui anume fel de om si "nesuportarea" altui fel de om. O colectivitate laica isi declina "competentele", "apetentele", "apartenentele" etc functie de educatia pe care a primit-o in timp de la parinti, scoala, societate etc. ___ Biserica ortodoxa nu mai vrea sa accepte desfacerea casatoriilor. Le pune sabia lui Damocles deasupra capului preotilor. Cica astfel vor da exemplu bun mirenilor. O alta mentalitate prost construita.
Comentariile tolerante/intolerante nu aduc nici beneficii, nici prejudicii acestui domeniu de activitate, pentru ca toate se fac si se desfac la nivel inalt (un altfel de guvern, un "guvern Deus").
___ "Viitorul va fi al sihastrilor" - interesant. Exista un curent de opinie foare vehiculat ce are legatura cu teoriile conspirationiste -la acesta faci referire? Cei ce se vor retrage in munti, vor supravietui, iar specia va fi salvata? La acest lucru faci referire?
Iata doua abordari ale acestei chestiuni, ambele de neprobat cu argumente definitive:
1/ NE-FIINTAREA Daca te-ndoesti ca exista si altceva dincolo de moarte, atunci opinia ta este validata de acest mod de abordare al vietii. Si-atunci, daca sufletul (sau mintea?) in timpul vietii este sau nu atins, incercat, de trairea divinului este putin important cat de intense sunt aceste trairi. Dupa aceea, indiferent cat de mistic sau realist privesti viata, rezultatul va fi o moarte definitiva. In cazul acesta, balanta in privinta alegerii intre vietuire si fiintare se va inclina categoric catre vietuire si responsabilitatea pe are o incumba ea. Cel putin pentru. Sihastria, nonactiunea, privita ca un refuz de a perpetua specia, ca o iesire din tipar si din regula vietii, devine in acest caz, intr-adevar, o abstragere de la datoria de a trai si de a vietui intre oameni, o lasitate, asa cum ai denumit-o.
2/RE-FIINTAREA Daca insa presupui sau ai convingerea ca acel "dincolo" exista si dupa moarte, ce te impiedica sa gusti din el in avanpremiera, prin sihastrie, inainte de a (re)fiinta definitiv (sau nu) in el? Tot sihastrii sunt si yoghinii, chiar daca ei, spre deosebire e calugari, intra in comuniune cu universul iar nu cu Dumnezeu. Probabil ca starile sunt asemanatoare, doar interpetarile sunt diferite.
Am sa incerc sa scriu un articol pe tema acesta a vietuirii, fiintarii nefiintarii sau refiintarii. "PASO DOBLE". :) Daca nu va iesi nimic va ramane doar acest comentariu ca schelet al articolului. :))
Spiritualitatea ar fi posibila ca un inlocuitor general? Sau ce fel de altfel de credinta ar trebui sa adune la un loc si sa inlocuiasca pe cele existente? Cum sa conciliezi ireconciliabilul?
Desigur ca acest lucru se incearca, chestiunea este ca o abordare unitara a fenomenului presupune unele compromisuri (care nu sunt deloc mici), de la credintele de tot felul.
Sa institui spiritualismul, aceasta salata de idei ciugulite de peste tot, ca noua forma de credinta este destul de greu. Spiritualismul, desi contine multe nestemate maiastru fasonate, nu are identitate, inca nu a devenit doctrina unitara, el este un talmes-balmes de intelepciune si prostie crasa, de-ti vine sa te iei cu mainile de cap.
Indiferent de ce este dupa, ACUM conteaza AICI! Actiunile omului nu ar trebui sa fie determinate de acest "dincolo" ci de "aici". Cu divinul poti lua contact in fiecare secunda a fiintei tale daca "stai treaz" cum ii place sa spuna nenea acela numit Tolea. :) Experimente deosebite le poti trai instant privind o floare, sau hranind un porumbel, sau inspirand aer pana simti ca pleznesc plamanii pe un varf de munte. Sau bucurandu-te alaturi de cineva necunoscut de o bucurie uriasa pe care o traieste (privind indeosebi aspectul uman). De "dincolo" ne vom ocupa la timpul potrivit, adica atunci cand vom fi "dincolo". Doamne-Doamne ne-a dat sansa imensa de a ne preocupa de AICI,ACUM. Si noi ce facem? Tot fugim spre dincolo, nepasandu-ne ce facem aici decat in masura in care facem o conexiune cu acel "dincolo". Marea greseala a omenirii.
:) Bunule, cu mare drag. Cred ca in acesta vara, daca Domane-Doamne ne va tine sanatosi vom face pasul cel mare: cunoasterea in real. Mi-ar placea chiar sa ne adunam toti cei care am coabitat in lumea virtuala, undeva intr-un spatiu verde, mai aproape de cer cu mintea, si mai aproape de oameni cu sufletul. E o idee care ma tot "munceste" de ceva vreme. Poate o realizam anul acesta. :)
Pina la un moment dat am citit numai comentariile voastre, Dane si de-abia azi am ascultat interviul cu sihastrul...fara suparare dezamagitor pentru mine. Am alta percetie pentru ce inseamna un sihastru veritabil - adica nu un simplu pustnic care se retrage ca nu i-a placut lumea, dar considera totusi ca dragostea de aproapele e esenta fiintarii noastre. Poate pentru ca am in minte modelul livresc al parintelui Serghei(Tolstoi) si real al unui confesor al meu din tinerete,unul din oamenii aceia rari pe care nu-i intilnesti decit o data in viata.Sihastru, dar in mijlocul lumii, sfint fara sa aiba barba si sa se stie ca e preot, normal si smerit fara sa spuna mereu celorlalti sa fie smeriti sau sa dea sfaturi de iubire celorlalti,discret si senin, cunoscator de citeva limbi straine si de o cultura impresionanta dar neostentativa. Crede-ma ca e un portret sarac.N-am mai intilnit pe nimeni cu harurile lui de 30 de ani , desi am intilnit si am stat de vorba cu multi preoti, calugari sau maicute. Desi simt nevoia, ca probabil fiecare din noi,a unui indrumator spiritual,nu ma regasesc in niciun sfat sau fraza a sihastrului tau....
Dane, e aproape o minune pentru mine stii ce? ca mai stie cineva de Diavolul schiop al lui Lesage! Esti un adevarat fenomen, te descopar cam tirziu cher ami.
“Sihastru” este un termen poetic, ca rezonanţă şi prin ceea ce sugerează. Se pare că ar proveni dintr-un cuvânt grecesc. Cel mai grăitor sinonim în româneşte este, cred eu, cel de pustnic, adică trăitor în pustie, în deşert. De altfel echivalentul livresc al termenului este acela de “eremit”, prezent şi în alte limbi, care ad-litteram înseamnă tot “cel care trăieşte în desert”. Condiţia de asceză este primordială pentru că în desert trăiesc şi beduinii, de exemplu, dar în grup. Pentru a interpreta cum se cuvine reflecţiile sihastrului invitat de Dan să ne vorbească de la tribuna acestui blog, trebuie să avem în vedere motivele retragerii (în cazul nostru nu în deşert, ci la munte, într-un loc cu verdeaţă şi binecuvântat cu apă de izvor şi produse bio).
Primii sihaştri creştini “documentaţi”, ca să zic aşa, trăiau la sfârşitul secolului III şi au apărut în Egipt. Ei au plecat în deşert ca reacţie la persecutarea creştinilor de către imperiul roman, cam pe ducă şi el. Părăsirea societăţii era mijlocul de păstrare a credinţei. Viaţa căreia i se dedicau sihaştrii exemplari era una de rugăciuni şi privaţiuni. Sihastrul dintr-o poezie a lui Vasile Voiculescu şi-a ales un loc al singurătăţii adaptat condiţiilor dintr-o ţară care nu s-a deşertificat încă (“sălaşul lui pe râpele surpate/ este demult un orb cotlon de mină”).
Sihastrul din clipul nostru, aşa cum aţi remarcat domniile voastre, este articulat şi convingător în simplitatea mesajului său. Mie mi se pare că el transmite limpede coordonatele esenţiale ale stării lui. Sihăstria presupune două tipuri de relaţionare: una cu lumea („nu mi-a plăcut lumea”) şi una cu Dumnezeu („rugăciunea”, „smerenia”, „rânduiala deosebita”). De lume sihastrul se desparte, de Dumnezeu se leagă mai bine. Motivele nu mai sunt aceleaşi precum ale sihaştrilor din Egipt, dar sunt comparabile.
Deosebirea esenţială pe care o văd eu faţă de menirea originară a sihăstriei este utilitatea gestului. Pustnicul din secolul III ajuta la consolidarea şi expansiunea creştinismului. O dată era aspectul cantităţii. Salvându-se de moarte sau de abandonarea silită a credinţei, pustnicii sfidau opresorii şi zădărniceau atingerea obiectivelor lor. Numerele contau atunci, cum contează şi acum. Pe urmă, era calitatea. Eremitul care renunţa la confortul şi plăcerile lumeşti pentru a se hrăni cu rădăcini şi insecte în numele credinţei, dădea o pildă foarte convingătoare atât pentru creştinii rămaşi în comunitate cât şi pentru cei încă neconvertiţi, ca să nu mai vorbim de descurajarea celor care doreau să oprească, prin reprimare şi persecuţie, răspândirea creştinismului.
Întrebarea pe care ne-am putea-o pune este dacă sihăstria actuală serveşte celui care o practică, societăţii sau credinţei în general. Mi-e teamă că este doar un mod de viaţă, o opţiune individuală (de pildă, ascetului nostru nu-i place lumea) şi nu îi văd posibil un viitor (nici nouă nu prea ne place lumea, dar dacă am umple toate cotloanele de mină, am re-crea reaua societate). Izolându-se, credinciosul singuratic nu mai aduce vreo contribuţie proprie la sănătatea spirituală a comunităţii din care provine şi nici la răspândirea credinţei (vezi expresia „a predica în deşert”). Iar dacă l-am extrage din recluziune şi l-am aduce la televizor să ne îndemne la curăţenie sufletească, la simplitate şi la rugăciune, nu ar mai fi sihastru.
Nota bene: se pare că doar în ortodoxie mai există eremiţi, nu şi la catolici. Are acest lucru vreo semnificaţie?
Multumesc.
RăspundețiȘtergerePrin 1986, la man. Ctin Brancoveanu - Sambata de Sus, stateam de vorba cu calugarii dupa amiaza, cand de mai relaxau si ei de munca, inainte de a o incepe pe alta: de la trup la suflet, si iar la trup, si apoi la spirit.. Si tot asa.. Mie imi era jena la inceput, caci toata lumea in jurul meu ii judeca pe calugari, deh! ca tot bucuresteanu', ca de puturosenie stateau in calugarie.. ce stiau ei ce e munca??!!.. Si am invatat acolo, cu ei, ce inseamna adevarata munca, complexa si solida, pentru oameni, animale, flori si copaci.. Pentru Dumnezeu si pentru oameni..
Si calugarul imi spusese intr-o seara asa: Voi, la oras, va izbaviti mai repede si mai bine decat noi in calugarie. Dar daca pe noi ne-au dat parintii de copii la calugarie - calugarie facem.. Da' noi stim asta...
I-am intrebat daca exista sihastrii.. Daaa.. sigur ca exista, sunt in munti, tare departe, si numai daca vor ei ne ies doara unora in cale.. Nu au nevoie de nimic si nu stim niciodata ce nevoi au, ei au pe Dumnezeu..
..Ei au pe Dumnezeu.....
Nu eram de loc lamurita.. poate doar daca as fi crezut ca Dumnezeu exista la extreme, ca ne izbavim doar la extreme.. Ca si cum ei, acolo, ar fi fost cei caldicei, asa cum scrie la Biblie..
Mi-am dat seama insa atunci ce inseamna modestia... La ei.. tot altul era mai bun, mai "pe drum"... Smerenia, adevarata smerenie, care iti arata ca tot altul e mai bun, iti arata ce are altul mai bun, desi si tu esti bun, de aceea nu renunti la drum, mergi, dar in drumul tau, cu lumea ta, avand orientare prin ce sa faci ca altul si ce sa nu faci ca altul..
Multumesc.
"Dumnezeu vrea pace între om şi om."
RăspundețiȘtergereDar ce vrea Dumnezeu, oare, între om şi dihanie?
Cristiana, poate că fiecare ar trebui să petreacă o vreme în sihastrie, apoi ar trebui să lase hainele călugăreşti şi să meargă în lume.
RăspundețiȘtergereDin doua pricini:
1. e mare nevoie de ei, acum, printre oameni şi
2. doar în tumultul vieţii şi între semenii de tot felul dai măsura adevăratei credinţe.
În sihăstrie, te defineşti pe tine în relatia cu Dumnezeu şi natura. Înţelegi cine eşti, de unde vii şi încotro mergi. E verticala crucii. În lume, te defineşti pe tine în relaţia cu ceilalţi şi e braţul orizontal al crucii. Ajungi să vezi dumnezeirea din fiecare...sau nu, depinde!
Nu orice om suporta lumea, Iris.. Iar lumea nu suporta orice om!!
RăspundețiȘtergereE frumos sa vezi tema aceasta din perspectiva omului satul de oras, dar si perspectiva celui care nu se gandeste sa se reintoarca in oras, ma rog, in lume..
Cred ca fiecare simte acest lucru, simte ca s-a obisnuit asa, si merge mai departe. Noi - la oras, ei - la sihastrie. Vorbind despre sihastri, astfel de oameni nu mai au obisnuinta lumii. Sa observi ca, In loc ca ei sa vina la oras, in lume, multa lume se retrage, chiar daca nu chiar in sihastrie completa. De aceea exista ashramuri, locuri separate de lume, in care cei ce cauta inaltarea spirituala cred ca gasesc tot ceea ce le trebuie. Turismul de cautarea retrasilor este o expandare a lumii catre ei si aceasta se petrece cam de prin 1965, cand un anume fel de energii s-au generalizat in lume, in locatia generala a Pamantului.
Oricat ar cauta turistii astfel de locuri, ei tot separati insa raman. Le este frica, intr/un fel, de ispita, chiar daca nu o constientizeaza clar, concret, sa isi spuna in mintea lor. Nu stii daca sa ii accepti sau nu, in sensul de a le urma calea. Si nu ii intelegem bine, din cauza ca nu intelegem ce este in sufletul lor, constientizare in felul in care stim noi acum, ci este o constientizare ca nu stiu ce sa faca in situatiile lumii, si lumea va rade de ei. Spre exemplu, un sihastru veritabil nu a vut nici un contact sexual cu o femeie. Daca ar intra in lume (caci nu sunt numai batrani de 90 de ani..) lumea ar rade de lipsa lor de experienta, de mirarile lor, de fugile lor.. Nu degeaba fuge calugarul veritabil de lume. Este o obisnuinta, altceva nu stiu sa faca.
De aceea calugarii spuneau ca noi ne mantuim mai degraba la oras, stiind multe lucruri si avand puterea de a le trece pe toate.
Nu degeaba am dat exemplul cu sexualitatea. Nu degeaba biserica ortodoxa accepta casatoria, accepta si 3 desfaceri si refaceri una peste alta. Se creeaza conjuncturi de intelegeri. Bine, nu orice preot intelege asta. Si nu orice intelegere este mantuire.. Omul poate intelege ca facand un rau a trecut puntea unor suspine. Devine un rau motivat , chiar si inalt motivat.. Homosexualitaea catolicilor - acceptata - este o/un ceva motivat, nu stiu daca un rau neaparat, dar este o solutie. O alta solutie ar fi conditia ortodoxa de casatorie, dar numai daca omul doreste, desi si aici se poate spune ca i-ar fi rusine sa admita ca simte nevoi sexuale la un anumit moment dat. Vezi Pasarea Spin, foarte ..spinoasa problema..
Toate sunt atat de complexe, iar noi nu gandim decat un segment redus. De aceea comentariile inteligente si tolerante aduc idei, intelegeri, dezbat profunzimi..
Eu nu am acum timpul sa dezbat aceasta tematica, probabil ca este de dezbatut candva...
RăspundețiȘtergereDar mai am , eu personal, inca ceva in cap, de mult timp, vad ca s-a inceput intelegerea acestor lucruri in ultimul timp (colegi de-ai mei dezbateau asta acum 15 - 16 ani!!): viitorul este al sihastrilor, asa cum a fost si o mare parte a trecutului. Nu a unei planete suprapopulate si de aceea saracita de vitalitate, cautandu-si surse de viata prin alte ceruri. Dar asta ar fi o alta discutie!!!
Cristiana, e drept că "Nu orice om suporta lumea, Iris.. Iar lumea nu suporta orice om!!". La fel de drept cu faptul că fiecare din noi are menirea lui şi nu-i musai ca toţi să trăim după acelaşi model. Eu altceva voiam să spun. Pentru un om care a ales să-L slujească pe Dumnezeu, atunci e ok. Pentru un Om care a ales sa-L onoreze pe Dumnezeu slujind oamenii, marea incercare o reprezintă confruntarea cu Lumea.
RăspundețiȘtergereE mai uşor să fii sfânt în sihastrie, decât OM între oameni. Iar un OM COMPLET, petrece o vreme în sihăstrie, cât să-L inţeleagă pe Dumnezeu, dar işi încearcă puterea credinţei în relaţia pe orizontală. Daca ai văzut, Marii Invaţaţi şi Înţelepţi ai lumii au avut o vreme în care s-au orientat spre ei şi au petrecut-o in singurătate, în post şi meditaţie, apoi au ieşit în lume ca să-i inveţe pe oameni şi au dat piept cu toate neajunsurile ei.
Spui că ceilalţi ar râde de nepriceperea lor? Păi, întâi că Dumnezeu ii înzestrează cu Har, aşa că ei ar sti tot ce e necesar să ştie. N-ar fi nepricepuţi decît la relele lumii, nu la altele!
Iar dacă râsul celorlalţi le-ar face rău, atunci înseamnă că nu sunt încă ceea ce şi-au dorit să fie.
Fireşte, ca nu e corect să generalizezi, iar eu nu judec pe nimeni, insă la ce bun să ai cunoaşterea de Dumnezeu şi puterea s-o împărtăşeşti şi să le ţii numai pentru tine? Crezi că mai e timp suficient să facem asta?
Buna seara doamnelor,
RăspundețiȘtergereAm urmarit discutia voastra. Cu interes.
Alegerea caii crucii este o optiune dor pentru cei care nu sunt extrem de saraci, iar calugaria este compromisul pe care il fac parintii inchinand (sacrificand) viata copilului lor. Rasa calugariei ca si cea a preotiei ar trebui imbracata doar de catre cei care au chemare. Din pacate calugaria si preotia devin un fel de meserii. Draciile despre care auziti ca se intampla in lumea ecleziastica provin tocmai de la cei care au ajuns acolo si nu au avut chemare.
Cele doua lumi, a mirenilor cu a calugarilor interactioneaza in curtea manastirii, adica pe terenul calugarilor, acolo unde mirenii se poarta usor nefiresc, nefiiind tocmai lumea lor.
Sihastria nu mi se pare o treaba deloc usoara, pentru ca este lipsita cu desavarsire de confortul civilizatiei. Totul devine anevoie si munca si lupta pentru supravietuire mai ales ca alegi sa fii sihastru pe viata... Este o cazna perpetua, fara iesire. Ti-l inapoiaza pe Dumnezeu dar te intoarce cu sute de ani inapoi, caci te tine legat in nevoi. Nu-mi imaginez sihastria alaturi de frigider, masina de spalat, cuptor electric, aragaz, apa curenta si canalizare. Si-apoi cat de tare trebuie sa ai mentalul pentru a suporta recluziunea si rugaciunea permanenta? Din lipsa comunicarii cu oamenii, cine iti mai poate garanta ca parte din mintea ta nu ti s-a dus pe pustii?
Ştiu şi eu, Dane? Tu ai dreptate in ceea ce spui, dar eu când am vorbit, am făcut-o despre cei care au vocaţie şi se dedică din proprie voinţă, nu din alte pricini.
RăspundețiȘtergereDeparte de mine să minimalizez dificultatea unei vieţi în sihăstrie! O astfel de existenţă e dificilă şi ar trebui să te transforme radical. Ori te regăseşti ca parte a marii creaţii, ori rămâi prizonierul fantasmelor pe care mintea, în lipsă de o anume stimulare, ajunge să le creeze.
Însă, dacă ajungi pe această cale la o seamă de adevăruri importante, la ce bun dacă nu ieşi în lume să le verifici şi, dacă se verifică, să le dai mai departe?
Degeaba o scoică are în ea o perlă deosebit de valoroasă, dacă rămâne pe fundul mării.
Nu mă contrazic cu nimeni, fiindcă e posibil să mă înşel, neştiind eu foarte multe despre asta, dar după cît mă duce mintea, vremea sihastriei, doar de dragul ei, s-a cam dus.
Stanjenelule, :)
RăspundețiȘtergereNiciodata nu socotesc ca este tarziu, daca exista credinta si determinare. Cu niste limite de sanatate evident, caci daca esti spre exemplu batran, sub tratament pentru bloi grave sau degenerative si te hotarasti sa te duci in munti si sa suporti privatiunile se cheama sinucidere.
E adevarat ca exista in principiu un timp pentru toate. Cand esti tanar si nemuritor si ai toata viata inainte, sihastria se asociaza foarte bine cu boema. Ca sa cobori apoi si sa daruiesti oamenilor, mai mult decat a spus Buda sau Cristos sau marii sfinti sihastri, nu ai ce sa le mai spui. Iar ceea ce ei au spus se afla scris. Sihastria eu o consider o cale personala de comuniune cu divinitatea si inca una grea, o Golgota.
Desigur ca este importanta componenta actiunii sociale versus pasivitatea rugaciunii sau a meditatiei, ca in exemplul tau cu perla, insa aici eu vad mai degraba impartasirea celorlalte haruri pe care eventual le ai si pe care le daruiesti caci harul duhovniciei, a consilierii sufletesti intelepte indreptate catre oameni, nu-l poate exercita oricine. El presupune chemarea si stiinta de a o face, capacitatea psihologica si parapsihologica de a baleia abisurile celuilalt, in asa fel incat sa-i poti induce exact leacul sufletesc de care are nevoie. Un astfel de om a fost Arsenie Boca. El nu a ramas un schivnic, ci a reintrat in lumea soldatilor lui Christos si si-a ajutat atat fratii intru misiune cat si pe mireni.
Din filmuletul cu sihastrul eu inteleg ca mosuletul poate fi un excelent duhovnic pentru sufletele simple, caci toata intelepciunea lui, cu nimic mai prejos decat intelepciunea capatata de o minte agregata si evoluata a altui om care a luat calea sihastriei si s-a iluminat, nu poate fi turnata din pacate in mintile oamenilor simpli, decat in cuvinte simple, usor de asimilat. Cum ar reusi el bunaoara sa priceapa durerile unui intelectual, suferintele unui poet, metafizica unui spiritualist, scrantelile unui filozof, astfel incat sa-i dea si cea mai potrivita povata, care sa-l scoata din depresie si disperare, dincolo de rugaciunea inimii ca panaceu universal.
Desigur ca vorbele simple si putine, bine combinate devin adanci. Dar ca duhovnic, ca sa dai drumul exact la ceea ce trebuie sa priceapa omul din fata ta, trebuie sa-i intelegi mintea si mai ales ceea ce-l chinuie. E usor sa pui eticheta pe el, cum ca-l muncesc dracii si apoi sa-i dai canon. Poti niimeri cu nuca fix in perete, iar omul are toate sansele sa se ridice dupa executarea canonului cu problema nerezolvata. De-aia cred eu ca duhovnicii universali sunt foarte rari iar oamenii isi cauta duhovnicii care li pare lor ca li se potrivesc, cei pe care ei ii "simt" ca benefici.
Fratilor, ma frige sufletul ca nu pot participa la discutiile voastre,mai ales ca s-au ponderat comentariile in ultima vreme - sper sa nu vorbesc intr-un ceas rau!!Sunt convinsa ca macar voi doi ma intelegeti complet.
RăspundețiȘtergereDar imi vin mesajele pe mail si voi scrie imediat ce termin cu treburile. Sunt alaturi de voi cu tot sufletul meu, este minunat ce dezbateti aici!!!
Va doresc toate cele bune!!
Cristiana draga,
RăspundețiȘtergereMi s-a parut foarte interesanta si incitanta predictia ta cu viitorul. M-ai facut curios. Ceea ce as putea sa inteleg fara sa cunosc dinainte unde bate ideea ta, ar putea sa fie faptul ca in viitor vom ramane mult mai putini, pentru ca altfel izolarea a catorva miliarde de oameni ar deveni practic imposibila.
Desi, daca ma gandesc mai bine, oameini sunt quasiizolati inca de pe de-acum.
Nu stiu daca ti-a picat vreodata in mana si ai citit cartea lui Lesage, "Diavolul schiop". Acolo diavolul Asmodeu, ii arata unui tanar viata din diverse familii din Madrid, ridicand acoperisul caselor si lasand sa vada in "camp deschis" ce se intampla inauntru. Astazi, cu putina imaginatie poti "vedea" acelasi lucru intr-un bloc bunaoara, unde, fiecare sta retras apartamentul lui, in insula lui, cei mai multi dintre locatari taindu-si aproape toate puntile cu vecinii si cu exteriorul. Un fel de naufragiu in colectivitate, in care fiecare se izoleaza si traieste in lumea sa proprie. Conectarea la lume, din nefericire, ramane televizorul, care le arata un fel de "realitate" sinistra si manelizata.
Ce mai, aproape sihastrie! :))
Noah, pai cam asa ziceam si eu, doar ca am facut-o cu altfel de cuvinte.
RăspundețiȘtergere...Care va sa zica, nu sa spuna sau sa scria ce au spus deja Iisus sau Buda, ci sa umble printre oameni si sa aiba cuvant pentru fiecare din ei.
Si ma bucur nespus ca ai amintit de Arsenie Boca pe care il consider unul din parintii mei spirituali. Fiindca eu am fost norocoasa sa am o familie extinsa de parinti spirituali, fie ei binecuvantati cu totii! Si cei vazuti, si cei nevazuti!
:D
Bun gasit, tuturor!
RăspundețiȘtergere:)
sihastria asumata pe intreaga durata a vietii imi pare o lasitate, un fel de autism autoimpus.
Este parerea mea.
De altfel, Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a trai in pustie, ci pentru a trai in comunitate, a se inmultit si a avea grija de toate comorile pamantului (incluzand si sufletele celorlalte vietuitoare)!
Toate cuvintele au fost rostite cu multa vreme inainte, acum sunt doar rastalmacite, caligrafiate lingvistic si adaptate timpurilor noastre.
Inclin spre opinia similara opiniei fetei frumos colorate.
Despre calugari, la modul general, parerea mea este si mai "acida". Dat fiind faptul ca am in familie un membru care a recurs la calugarie dupa ce a consumat studiile a doua facultati,a consumat si experienta conjugala (fara urmasi) a decis sa experimenteze si acest "fel" de a trai.
Cate mi-a povestit din viata "monahala" m-a dezgustat la modul cel mai profund.
De la betii si curvasareala inalta pana la homosexualitate care implica si pedofilia. Nu mai vorbesc despre batalia in urcarea scarii ierarhice.
La suprafata toate lucrurile sunt frumoase, mai ca am spune ca puritatea e la ea acasa. Cand deschizi usile inchise omului de rand, de fapt, deschizi cutia pandorei.
Sunt si exceptii, in sensul ca sunt si oameni de o puritate aproape nefireasca, dar sunt EXCEPTII.
Normal ar fi ca exceptiile sa insumeze lucrurile acelea oribile si nu invers.
Dar... suntem oameni, nu?!
Da, calugaria si preotia au devenit MESERII, exact cum spune Bunul. Sunt foarte putini cei care au chemare si, de obicei, cei care au chemare sunt marginalizati pentru ca se lovesc de impediumentul "ori joci ca noi, ori pleci".
RăspundețiȘtergereInteresele meschine, mercantile sunt si ele prezente in acest domeniu ca in oricare altul...
Subscriu, fata frumos colorata la cele scrise atat de bine de catre tine:
RăspundețiȘtergere"Din doua pricini:
1. e mare nevoie de ei, acum, printre oameni şi
2. doar în tumultul vieţii şi între semenii de tot felul dai măsura adevăratei credinţe.
În sihăstrie, te defineşti pe tine în relatia cu Dumnezeu şi natura. Înţelegi cine eşti, de unde vii şi încotro mergi. E verticala crucii. În lume, te defineşti pe tine în relaţia cu ceilalţi şi e braţul orizontal al crucii. Ajungi să vezi dumnezeirea din fiecare...sau nu, depinde!"
Cristiana spune:
RăspundețiȘtergere"Nu orice om suporta lumea, Iris.. Iar lumea nu suporta orice om!! "
Cristiana, daca un om nu suporta lumea inseamna ca nu este nici credincios dar nici OM.
Hilar nu?
Desi face parte din "lume", se suporta doar pe sine (egocentricul)!
:)
Ca lumea nu suporta orice om, este firesc sa fie asa. De ce?
Pentru ca educatia indruma "suportarea" unui anume fel de om si "nesuportarea" altui fel de om.
O colectivitate laica isi declina "competentele", "apetentele", "apartenentele" etc functie de educatia pe care a primit-o in timp de la parinti, scoala, societate etc.
___
Biserica ortodoxa nu mai vrea sa accepte desfacerea casatoriilor. Le pune sabia lui Damocles deasupra capului preotilor. Cica astfel vor da exemplu bun mirenilor.
O alta mentalitate prost construita.
Comentariile tolerante/intolerante nu aduc nici beneficii, nici prejudicii acestui domeniu de activitate, pentru ca toate se fac si se desfac la nivel inalt (un altfel de guvern, un "guvern Deus").
___
"Viitorul va fi al sihastrilor" - interesant.
Exista un curent de opinie foare vehiculat ce are legatura cu teoriile conspirationiste -la acesta faci referire?
Cei ce se vor retrage in munti, vor supravietui, iar specia va fi salvata?
La acest lucru faci referire?
Se tinde catre crearea unei singure religii universale, din dorinte de monetizare, vom vedea ce se va intampla, de fapt copiii nostri vor vedea!
RăspundețiȘtergereAndreiule,
RăspundețiȘtergereMoartea este sau nu capat de linie?
Iata doua abordari ale acestei chestiuni, ambele de neprobat cu argumente definitive:
1/ NE-FIINTAREA
Daca te-ndoesti ca exista si altceva dincolo de moarte, atunci opinia ta este validata de acest mod de abordare al vietii. Si-atunci, daca sufletul (sau mintea?) in timpul vietii este sau nu atins, incercat, de trairea divinului este putin important cat de intense sunt aceste trairi. Dupa aceea, indiferent cat de mistic sau realist privesti viata, rezultatul va fi o moarte definitiva. In cazul acesta, balanta in privinta alegerii intre vietuire si fiintare se va inclina categoric catre vietuire si responsabilitatea pe are o incumba ea. Cel putin pentru. Sihastria, nonactiunea, privita ca un refuz de a perpetua specia, ca o iesire din tipar si din regula vietii, devine in acest caz, intr-adevar, o abstragere de la datoria de a trai si de a vietui intre oameni, o lasitate, asa cum ai denumit-o.
2/RE-FIINTAREA
Daca insa presupui sau ai convingerea ca acel "dincolo" exista si dupa moarte, ce te impiedica sa gusti din el in avanpremiera, prin sihastrie, inainte de a (re)fiinta definitiv (sau nu) in el? Tot sihastrii sunt si yoghinii, chiar daca ei, spre deosebire e calugari, intra in comuniune cu universul iar nu cu Dumnezeu. Probabil ca starile sunt asemanatoare, doar interpetarile sunt diferite.
Am sa incerc sa scriu un articol pe tema acesta a vietuirii, fiintarii nefiintarii sau refiintarii. "PASO DOBLE". :)
Daca nu va iesi nimic va ramane doar acest comentariu ca schelet al articolului. :))
Ana Maria,
RăspundețiȘtergereBine ai venit!
Spiritualitatea ar fi posibila ca un inlocuitor general?
Sau ce fel de altfel de credinta ar trebui sa adune la un loc si sa inlocuiasca pe cele existente? Cum sa conciliezi ireconciliabilul?
Ana Maria,
RăspundețiȘtergereDesigur ca acest lucru se incearca, chestiunea este ca o abordare unitara a fenomenului presupune unele compromisuri (care nu sunt deloc mici), de la credintele de tot felul.
Sa institui spiritualismul, aceasta salata de idei ciugulite de peste tot, ca noua forma de credinta este destul de greu. Spiritualismul, desi contine multe nestemate maiastru fasonate, nu are identitate, inca nu a devenit doctrina unitara, el este un talmes-balmes de intelepciune si prostie crasa, de-ti vine sa te iei cu mainile de cap.
Bunule, bun regasit!
RăspundețiȘtergereIndiferent de ce este dupa, ACUM conteaza AICI!
Actiunile omului nu ar trebui sa fie determinate de acest "dincolo" ci de "aici".
Cu divinul poti lua contact in fiecare secunda a fiintei tale daca "stai treaz" cum ii place sa spuna nenea acela numit Tolea.
:)
Experimente deosebite le poti trai instant privind o floare, sau hranind un porumbel, sau inspirand aer pana simti ca pleznesc plamanii pe un varf de munte. Sau
bucurandu-te alaturi de cineva necunoscut de o bucurie uriasa pe care o traieste (privind indeosebi aspectul uman).
De "dincolo" ne vom ocupa la timpul potrivit, adica atunci cand vom fi "dincolo".
Doamne-Doamne ne-a dat sansa imensa de a ne preocupa de AICI,ACUM.
Si noi ce facem?
Tot fugim spre dincolo, nepasandu-ne ce facem aici decat in masura in care facem o conexiune cu acel "dincolo".
Marea greseala a omenirii.
Andreiule,
RăspundețiȘtergereHai si-om bea intr-o zi o bere! :))
Poate mai multe... :))
:)
RăspundețiȘtergereBunule, cu mare drag.
Cred ca in acesta vara, daca Domane-Doamne ne va tine sanatosi vom face pasul cel mare: cunoasterea in real.
Mi-ar placea chiar sa ne adunam toti cei care am coabitat in lumea virtuala, undeva intr-un spatiu verde, mai aproape de cer cu mintea, si mai aproape de oameni cu sufletul.
E o idee care ma tot "munceste" de ceva vreme.
Poate o realizam anul acesta.
:)
Pina la un moment dat am citit numai comentariile voastre, Dane si de-abia azi am ascultat interviul cu sihastrul...fara suparare dezamagitor pentru mine. Am alta percetie pentru ce inseamna un sihastru veritabil - adica nu un simplu pustnic care se retrage ca nu i-a placut lumea, dar considera totusi ca dragostea de aproapele e esenta fiintarii noastre. Poate pentru ca am in minte modelul livresc al parintelui Serghei(Tolstoi) si real al unui confesor al meu din tinerete,unul din oamenii aceia rari pe care nu-i intilnesti decit o data in viata.Sihastru, dar in mijlocul lumii, sfint fara sa aiba barba si sa se stie ca e preot, normal si smerit fara sa spuna mereu celorlalti sa fie smeriti sau sa dea sfaturi de iubire celorlalti,discret si senin, cunoscator de citeva limbi straine si de o cultura impresionanta dar neostentativa. Crede-ma ca e un portret sarac.N-am mai intilnit pe nimeni cu harurile lui de 30 de ani , desi am intilnit si am stat de vorba cu multi preoti, calugari sau maicute. Desi simt nevoia, ca probabil fiecare din noi,a unui indrumator spiritual,nu ma regasesc in niciun sfat sau fraza a sihastrului tau....
RăspundețiȘtergereDane, e aproape o minune pentru mine stii ce? ca mai stie cineva de Diavolul schiop al lui Lesage! Esti un adevarat fenomen, te descopar cam tirziu cher ami.
RăspundețiȘtergereSihăstria veche
RăspundețiȘtergere“Sihastru” este un termen poetic, ca rezonanţă şi prin ceea ce sugerează. Se pare că ar proveni dintr-un cuvânt grecesc. Cel mai grăitor sinonim în româneşte este, cred eu, cel de pustnic, adică trăitor în pustie, în deşert. De altfel echivalentul livresc al termenului este acela de “eremit”, prezent şi în alte limbi, care ad-litteram înseamnă tot “cel care trăieşte în desert”. Condiţia de asceză este primordială pentru că în desert trăiesc şi beduinii, de exemplu, dar în grup. Pentru a interpreta cum se cuvine reflecţiile sihastrului invitat de Dan să ne vorbească de la tribuna acestui blog, trebuie să avem în vedere motivele retragerii (în cazul nostru nu în deşert, ci la munte, într-un loc cu verdeaţă şi binecuvântat cu apă de izvor şi produse bio).
Primii sihaştri creştini “documentaţi”, ca să zic aşa, trăiau la sfârşitul secolului III şi au apărut în Egipt. Ei au plecat în deşert ca reacţie la persecutarea creştinilor de către imperiul roman, cam pe ducă şi el. Părăsirea societăţii era mijlocul de păstrare a credinţei. Viaţa căreia i se dedicau sihaştrii exemplari era una de rugăciuni şi privaţiuni. Sihastrul dintr-o poezie a lui Vasile Voiculescu şi-a ales un loc al singurătăţii adaptat condiţiilor dintr-o ţară care nu s-a deşertificat încă (“sălaşul lui pe râpele surpate/ este demult un orb cotlon de mină”).
Sihastrul nou
RăspundețiȘtergereSihastrul din clipul nostru, aşa cum aţi remarcat domniile voastre, este articulat şi convingător în simplitatea mesajului său. Mie mi se pare că el transmite limpede coordonatele esenţiale ale stării lui. Sihăstria presupune două tipuri de relaţionare: una cu lumea („nu mi-a plăcut lumea”) şi una cu Dumnezeu („rugăciunea”, „smerenia”, „rânduiala deosebita”). De lume sihastrul se desparte, de Dumnezeu se leagă mai bine. Motivele nu mai sunt aceleaşi precum ale sihaştrilor din Egipt, dar sunt comparabile.
Deosebirea esenţială pe care o văd eu faţă de menirea originară a sihăstriei este utilitatea gestului. Pustnicul din secolul III ajuta la consolidarea şi expansiunea creştinismului. O dată era aspectul cantităţii. Salvându-se de moarte sau de abandonarea silită a credinţei, pustnicii sfidau opresorii şi zădărniceau atingerea obiectivelor lor. Numerele contau atunci, cum contează şi acum. Pe urmă, era calitatea. Eremitul care renunţa la confortul şi plăcerile lumeşti pentru a se hrăni cu rădăcini şi insecte în numele credinţei, dădea o pildă foarte convingătoare atât pentru creştinii rămaşi în comunitate cât şi pentru cei încă neconvertiţi, ca să nu mai vorbim de descurajarea celor care doreau să oprească, prin reprimare şi persecuţie, răspândirea creştinismului.
Întrebări
RăspundețiȘtergereÎntrebarea pe care ne-am putea-o pune este dacă sihăstria actuală serveşte celui care o practică, societăţii sau credinţei în general. Mi-e teamă că este doar un mod de viaţă, o opţiune individuală (de pildă, ascetului nostru nu-i place lumea) şi nu îi văd posibil un viitor (nici nouă nu prea ne place lumea, dar dacă am umple toate cotloanele de mină, am re-crea reaua societate). Izolându-se, credinciosul singuratic nu mai aduce vreo contribuţie proprie la sănătatea spirituală a comunităţii din care provine şi nici la răspândirea credinţei (vezi expresia „a predica în deşert”). Iar dacă l-am extrage din recluziune şi l-am aduce la televizor să ne îndemne la curăţenie sufletească, la simplitate şi la rugăciune, nu ar mai fi sihastru.
Nota bene: se pare că doar în ortodoxie mai există eremiţi, nu şi la catolici. Are acest lucru vreo semnificaţie?