UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

marți, 6 aprilie 2010

SLUGA LA DARLOAGA

Va propun un articol de exceptie din 2005 dar perfect actual si care defineste foarte bine atitudinea fata de munca si fata de succes din societatea romaneasca. Desi este un pic prea lung, va garantez ca il veti citi dintr-o suflare. Personal il apreciez foarte tare, caci, fara sa am catusi de putin cunostinta de existenta fenomenului de downshifting, de circa patru ani, cu buna stiinta, mi-am reevaluat  scara de valori si de-atunci actionez diferit. Ii raman recunoscator dragei de Cristianei pentru articol. M-am uitat de curiozitate pe internet si am observat ca a fost foarte bine primit de toata lumea si ca a ramas in continuare in atentie.

Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management 
Autor: Eugen Dumbrava din 23.05.2005 

INTERVIU ACORDAT DE DOAMNA  
AURORA LIICEANU 



Despre noi se spune ca sintem o societate de supravietuire, o societate premoderna, ca avem comportamente de ev mediu, ca la noi violenta este mare, dar are expresii nemoderne sau premoderne. Nu ma refer la cruzime, ci la modul in care operezi sau treci la act. In ceea ce priveste fenomenul de downshifting, nu cred ca a aparut inca la noi. De ce nu cred? Downshifting-ul se refera la etica muncii, la valorile individului si felul in care el isi bugeteaza ca timp viata si la sensul pe care il da vietii in raport cu motivatiile lui, cu aspiratiile lui.
Downshifting-ul s-a nascut din acest refuz al societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu te inregimenta, a deveni sclavul valorilor materiale si de ati consuma toata existenta alergind dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Din punct de vedere psihologic inteleg ca downshifting-ul inseamna renuntarea la motivatia extrinseca si axarea pe motivatia intrinseca, acel refuz de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material -nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fi fericit, multumit in viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incit sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii.

Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi sintem dupa parerea mea, o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, sintem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei.
Eugen Dumbrava: Ce factori credeti ca favorizeaza tranzitia aceasta la ei, de la acele valori centrate pe forma si nu pe continut, la cele de fond? 
 
Aurora Liiceanu: Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca sintem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism.
Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sint mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbarea a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea conteaz? si pretul.
In general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc. Aceasta incarcare, acest burnout (combustie interna), sau saritul sigurantelor impinge individul catre o limita psihologica a disponibilitatii individului, a mobilizarii lui.

Societatea noastra este mult mai inegala decit a lor, la noi avem un amestec intre traditionalism si conformism. Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dup? bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania: "am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sint niste scovergi iradiate de computer si nu m-ar mira sa aflu ca uterul li s-a uscat si ca nu vor mai fi niciodata in stare sa fie mame. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla tot la birou (in vreme ce ei isi trag in cap cu sortimente de tarie combinate cu beri) bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna "multumesc". Pentru simplul motiv ca "doar te platesc, nu?" (prefata la cartea lui Beigbeder, 2004).
In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate". Am citat acest lucru pentru prima parte, pentru ca sint segmente ale populatiei, care sint extraordinar de incompatibile cu alte segmente. Discrepantele in societatea romaneasca, nu numai materiale, ci si de mentalitate sint extraordinare si din aceasta perspectiva noi nu mai vorbim acum de oameni tineri, de oameni in virsta, ci de culturi organizationale. Sint lumi si lumi: fetele de la banci, baietii de la banci, vinzatoarele din mall, fetele din publicitate sau cele din media.
E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip - cind ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare - intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci, majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent iti dai seama ca de fapt sint foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen.
Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding-uri, (aflate la noi in plina moda). Toate duc la confiscarea individului pentru profit.
Tineti minte ca in '90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveaz? individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului. Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuildinguri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi.
ED: Totusi acesti oameni, managerii de top, iau niste decizii, de a se intoarce putin la ceva anterior, la un stadiu pe care ei l-au depasit prin formare, prin socializare, prin performanta. 
 
AL: Decizia de intoarcere tine foarte mult de individ, aceste decizii nu sint luate de oamenii medii care sint la baza ierarhiei, le iau persoanele care sint in top, care sint cel mai mult consumati de munca lor si care adopta fara s? constientizeze suficient un comportament similar cu cel al hotului: mai fur o data si dupa aceea ma opresc, dar pina la urma te prinde pentru ca trebuie sa stii cind sa te opresti.
Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om "simplificat", un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala.
Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sint parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, sintem inca morti dupa vitrine.
ED: Da, sintem inca in adolescenta vietii daca ar fi sa ne raportam la ceea ce este in vest. Voiam sa va mai intreb ceva legat de alternativele conceptului de downshifting. Ce altceva mai ofera downshifting-ul, in afara de aceasta orientare catre sine, catre relatii, ce alte variante iti mai ofera, pentru ca o data cu restructurarea valorilor nu vei mai avea aceleasi perceptii vis-a-vis de sentimentul de proprietate? Practic se schimba totul. 
 
AL: Cred ca downshifting-ul aduce o mai buna convietuire intre "a fi" si "a face", pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe "a face", fara simt critic, iar ceilalti sint pe "a fi", fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu sintem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme.
Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre.
Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Ei uita ca obiectul nu are numai functia de obiect, ci ca el reprezinta un capital de memorie identitara. De aceea isi iau oamenii amintiri cind fac turism, nu isi cumpara obiectul ci isi cumpara semnificantul.
Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca intr-un film sintem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, sintem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sint frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma.
Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare - modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sint preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea - a aparea pe sticla - este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti "marketa" etc.
Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda - e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru - cum este si firesc - posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca "toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel". Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteaz?. Imaginea este totul.

La aceasta idee a valorilor, ca problema epocii noastre se ajunge prin identitate, sintem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte, ori nici postmodernitatea nu trebuie luata cum este, lucru valabil si pentru modernitate. Revenind la aceasta chestiune vreau sa spun ca avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa? Daca inainte opozitia �ntre bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase - asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.
ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?
AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sint de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentiei bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.
ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume. 
 
AL: Haideti sa luam fenomenul "hippies", care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Cred ca ne trebuie elemente dintr-un sistem de valori sau dintr-o postura si altele din alta postura pentru ca impreuna sa nu se contrazica si sa nu sfisie individul in profunzimea lui, pentru ca pina la urma sintem convinsi si de beneficiile socialului. Aveam un prieten pe vremuri care avea o casa la tara - ca sa vedeti un downshifting avangardist - si vroia sa se mute complet la tara. Era pictor. Dar era prea tirziu, era deja schimbat de oras, nu avea capacitatea de a recunoaste, sa spuna "nu mai sint in stare"sa-mi schimb stilul de viata... E groaznic sa recunosti ca ai pierdut ceva. Revenea in oras dar din cu totul alte motive, cum ar fi ca il cauta lumea, in orice caz cauza nu era plasata in el, ci in afara lui.
Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar - monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul, se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.
ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici. 
 
AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa pre-iei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.
ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting-ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

AL:
Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sint foarte saraci nu isi pun probleme de ce sint in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sint multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta.
Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac?
Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa. Pentru mine este clar ca este un "shift", o schimbare, de la motivatiile extrinseci la cele intrinseci.
ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting-ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens? 
 
AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sint foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc.
Dar la noi exista acest curent, daca nu ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume.
Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sint alba - neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sint relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sint oameni care care ar putea sa face ceva, dar care prefera sa stea pasivi.
Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sint oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sint definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista.

In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sint importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.

11 comentarii:

  1. ERA O VORBA:Sluga la darloaga ...si darloaga la cine gaseste!

    RăspundețiȘtergere
  2. Darloaga socotesc eu ca este in mintea omului. Adicatelea cum ar veni, ca fiecare isi slugareste propria minte, nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit şi eu articolul, tot de la Cristiana. Mi se pare firesc ce spune dna. Liiceanu. Până la urmă, autoarea nu face decât să observe un fenomen psihosocial în desfăşurare şi să-l explice de la nivelul de cunoştinţe şi înţelegere de care dispune. E un fel de conştientizare a ceea ce suntem şi o reaşezare a preocupărilor noastre din perspectiva scop-mijloc.
    Stii expresia: trăim ca să mâncăm, sau mâncăm ca să trăim? Tot cam aşa e şi cu downshifting-ul.Până nu de mult, munca în sine devenise un scop. Acum redevine ceea ce şi este de fapt: doar un mijloc. Şi, de ce să nu recunoaştem, majoritatea modelelor antreprenoriale cunoscute sunt asemănătoare cu o formă de sclavie. Era firesc ca oamenii să încerce să se elibereze la un moment dat de ea. Şi să trăiască. SĂ FIE VII ŞI CONŞTIENŢI, cu adevărat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Va pup! Si LA MULTI ANI!!
    Trebuie sa multumesc colegilor mei de serviciu, ei mi-au trimis mesajul!! Era prea bun ca sa-l trec cu vederea, imi cer scuze ca trimit atat de putin in ultima vreme. Ma bazez pe faptul ca oricum ajung si pe alte cai lucrurile frumoase la voi!!
    Cu bine!! raman cu drag alaturi de voi, in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cele bune tuturor!
    Treceti la pupat! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma mira ca ati abandonat relativ repede subiectul propriu-zis si ati trecut la pupaturi.

    Eu nu zic sa nu va pupati, mai ales ca, pe blog, se pare, de la pupaturi nu se iau virusi si nici vaccinuri creatoare de profit.

    Dar nici sa lasati in coada de sirena slugile si darloagele, daca ne gandim ca vocatia de sluga a fost cultivata la poporul român, de-a lungul timpului, cu multa grija si considerabil succes, indiferent de culoarea locala a puterii si de pretextele ideologice utilizate.

    RăspundețiȘtergere
  7. Farmecul discret al (im)posturii dnei Liiceanu

    Sunt multe de spus pe fondul celor povestite de Aurora Liiceanu, inclusiv cateva adevaruri generale, valabile si pentru ascendenta culturii consumului pe plaiurile mioritice. Insa primul lucru care se verifica este insasi delicata (im)postura a intervievatei, care demonstreaza personal vocatia românilor de a fi sluga la darloaga. In cazul de fata, gaseste musai ca limba româna sa o serveasca pe cea engleza, pentru ca asa-i la moda.

    Abuzul expresiilor englezesti vorbeste de la sine. Distinsa intelectuala opereaza cu trei optiuni, tustrele usor iritante.

    Prima: nu se mai oboseste sa traduca, desi chipurile se adreseaza celor multi, dar prosti, nici atunci cand exista echivalente rezonabile in limba lui Eminescu (de exemplu, pentru workshop, teambuilding). Ba le mai adauga si terminatii romanesti de genul – “ul”, “uri” - care fac “pretiosul ridicul” inca si mai caraghios.

    A doua: ne loveste cu dispret, direct sub centura, cu barbarisme impardonabile pentru un personaj care a primit - de la “o anumita parte a presei” - certificat de intelectual. Dragi blogeri ai lui Dan Ioanitescu, spuneti-mi ca nici domniilor voastre nu le place verbul “a marketa”! Nu va dor, subit, dintii, chiar si cei plombati?

    A treia: cand, in sfarsit, catadicseste sa traduca un cuvant din engleza, o face gresit. Daca o vedeti pe doamna, spuneti-i din partea mea, pe un ton, se intelege, cuviincios, asa cum este si al meu, ca “burnout” nu inseamna “combustie interna”, ci “epuizare”, “oboseala accentuata”, cu alte cuvinte, aproape contrariul a ceea ce crede dansa ca a inteles din lecturi grabite.

    Altfel, sa stiti ca, in ghiveciul pregatit pentru interviu, exista multe idei comestibile importate pentru noi de doamna Aurora - spre combustie interna - care meritau discutate. Este ghinionul meu ca, in loc sa ma destind, m-am enervat …

    RăspundețiȘtergere
  8. Faustinus ,
    Ma onoreaza trecerea si comentariul tau. Mie sa fiu cinstit mi-a placut tare mult continutul. Este adevarat ca foseste cateva barbarisme... darlimbajul este deja consacrat, termenii fiind de specialitate iar nu cuvinte din vorbirea curenta.

    Si pe mine ma deranjeaza siluirea limbii romane prin exces de barbarisme dar... e greu de gestionat fenomenul daca nu imposibil... Nimeni nu se mai scandalizeaza de la moartea lui Pruteanu.
    Merge si-asa! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Cum spuneam, conţinutul este în ordine, dar dacă intelectualii nu au grijă de limba română, atunci de la cine să ne aşteptăm? Am ajuns la concluzia că lucrul cel mai frumos pe care îl (mai) avem este limba.

    O iert pe intervievată pentru ca ai pus o vorbă bună pentru ea. Poate că nu este aşa de grav. Vorba lui Iorga: “greşelile celui curat se cunosc mai lesne decât ale celui pângărit”. Asta dacă doamna Liiceanu chiar este curată şi nu o oportunistă, cu “tendinţele” la zi! Dar, crede-mă, îmi spune instinctul, este multă făţărnicie la faţa (sau în spatele) locului.

    Post-loviluţia din România ne arată asa cum suntem. In trecut, ne ascundeam în spatele paravanului oferit de communism, cu argumentele legate de ideologia impusă, de înăbuşirea vocatiei creatoare etc. Impăratul este gol! Mi s-a cam acrit! Cititi mărturia dureroasă a lui Adrian Marino din “Viaţa unui om singur” sau măcar capitolul “O altă Românie!”. Sau poate vă dau eu săptămâna viitoare câteva extrase. Eu nu sunt credibil, bat câmpii pe blog, dar Adrian Marino a făcut închisoare şi a fost deportat şi apoi încă a găsit resursele să redevină un intelectual de marcă, unul care sa aibă relevanţă nu doar prin discursul facil anti-comunist, ci şi prin propria operă.

    Oricum, mă bucur că ai adus în discuţie şi acest subiect, mai terre-à-terre, deşi nu mai puţin „spiritual”. Eu caut în blogul tău un eşantion de speranţă. Că mai este posibil să ne emancipăm ca popor, în vreme ce voi vizaţi cu precădere, mi se pare, individul!

    RăspundețiȘtergere
  10. Faustinus,
    Am sa-ncerc sa-ti raspund printr-o postare, despre cum vad eu lucrurile. Dar nu imediat.

    Da, ma ingrijoreaza ce se va intampla cu poporul si mai ales cu natiunea romana. Pentru mine fazele istorico- etnice arat ca am fost populatie pana la descalecat, apoi popor, odata cu primele organizari statale si apoi natiune de la Scoala Ardeleana, pashopt si evident si definitiv de la 1918 incoace.

    Am o nepotica si prin ea si datorita ei, incerc sa vad ce va fi mai departe. Si mi-e cam groaza sa dau drumul la concluzii, dupa cum arata trendurile de "evolutie" spirituala ale societatii romanesti astazi. Singura salvare vor ramane elementele de la baza, traditiile si limba romana, daca vor scapa cu bine din ghearele globalizarii. Daca nu, nu. Prea multe elemente aglutinante, culturale, radacini viguroase, exceptandu-l pe Eminescu, Enescu si eventual cativa oameni de cultura si ganditori de marca infipti in romanism, nu vad. Exacerbarea si "salvarea" nationalismului prin protocronism mi se pare extrem de periculoasa. E mai mult de povestit... :)

    Cuvantul popor naste diferite acceptiuni si conotatii in capetele oamenilor. Iar ramane de comentat.

    Mi s-a parut extrem de interesant comentariul tau despre Adrian Marino, proaspat pomenit si de Andrei Radu in penultimul sau articol, in cazul in care nu esti chiar tu Andrei Radu, in Trendul Culorilor. :) Nu stiu mai nimic spre rusinea mea, despre Adrian Marino, as fi putut sa trag cu ochiul hoteste pe Google si sa ma dau cunoscator dar promit sa ma informez ca sa imi permit o parere. In general nu ma ghidez dupa opinii gata mestecate, ci incerc sa vad chestiunile din mai multe unghiuri, caci daca intr-un rationament construiesti cu caramizi friabile, ai toate sansele ca rationamentul sa ajunga o gramada de moloz. :)

    RăspundețiȘtergere

parerea mea