Este atat de cald.... Ideile si timpul se dilata... devin tot mai greoaie, mai neimportante.... se lasa usor la pamant...
Am stat....... si m-am socotit...... si iar am mai stat putin.... si iar m-am mai socotit....
Desi in principiu noi postam sau comentam in eter, suntem totusi constienti de faptul ca exista aproape intotdeauna cineva, fie propria minte, fie mintea altcuiva care ne observa si ne analizeaza ideile expuse. Si atunci cat de corecti putem considera ca am putea fi cu noi insine, cat de putin cabotini si cat de sinceri sau ipocriti, atata timp cat stim ca mai este cineva care ne urmareste discursul? Incep sa ma indoiesc de sinceritatea deplina a postarilor si comentariilor mele, acum cand inteleg ca niciodata nu am ramas singur cu mine insumi, desi de fiecare data asa parea sa fie. Orice prezenta poate fi stimulativa dar si daunatoare, chiar si propria prezenta a mintii care se urmareste pe sine.
Atunci cand comentez stiu de la bun inceput ca cineva se va arata interesat de ceea ce am scris. Imediat apare o modificare de atitudine la nivel subconstient si nu mai stiu si nici nu imi mai pun intrebarea cat de sincere sau de complezente imi sunt felicitarile si ce joc , si mai ales al cui joc, il joc pe internet ? Sa fie al satisfacerii amorului propriu, atat al meu cat si a celuilalt? Sa fie jocul de-a captatio benevolentiae, doar de teama de a nu ramane pentru totdeauna singur in fata unui monitor? Cat de corecta si sincera este atitudinea noastra de blogeri comentatori binevoitori?
Nu, nu este o referire la adresa niciunei persoane care ar aproba sau nu demersurile mele, este doar o interogare, un atac la propria-mi constiinta. Ce Doamne iarta-ma facem noi aici? Traim pe internet o realitate festivista si daunatoare in acelasi timp, gen "felicita-ma ca sa te felicit!"... doar din nevoia de a socializa?
Si voi ceilalalti comentatori, spectatori, actori, ce credeti? Care este parerea voastra sincera? Cate dintre demersurile noastre, stimabile de altfel, vor prinde roade? Cat de utopici, de increzatori putem fi ca am dibuit adevarul? Canalul internetului este o cale de comunicare corecta sau nu? Tare ma tem ca am adus in virtual toate tarele comunicarii imperfecte din spatiul real si ca eforturile noastre ar putea duce catre nicaieri...
As vrea sa ma credeti ca nu incerc sa ridic probleme imaginare, ci doar ca vreau sa stiu ca nu merg alaturea cu drumul. Dupa cateva luni de blogareala am inceput sa ma intreb daca internetul reprezinta o cale corecta si eficienta pentru devenire sau este o fundatura. Iar daca totusi este o fundatura..... atunci poate ca ar fi mai bine sa abandonez..... Cel mai simplu ar fi sa las blogurile sa moara.... Tacerea face bine.... Mi se pare tot mai des ca alerg dupa himere.... Si apoi este atat de cald!... atat de cald...
