100% PANTOCRATOR - mintea si sorcova 4

Hai sa vedem ce se intampla cu depozitul psihic! Functioneaza ideea? In modelul Jung se pare ca functioneaza. Cine insa ne poate contrazice daca afirmam ca in "laboratorul" inconstientului individual si/sau colectiv se intampla transferul, si ma hazardez, chiar procesarea unor informatii fara legatura cu psihicul omului? Sa luam bunaoara informatile pe care le preluam de la mediul mineral si cel mai la'ndemana imi apare schimbul de informatii cu apa, sau presentimentele legate de iminenta unei catastrofe naturale, gen cutremur sau eruptie vulcanica, sau informatile transmise de plante sau animale. Marele Mut nu are prin urmare acces doar la o magazie psihica, ci acceseaza direct banca universala de informatii, cu care indeobste face schimburi de informatii. De unde stiu de aceste schimburi? De la modelul Jung, din existenta depozitului de informatii pe care l-am acceptat. Marele Mut sta in permanenta "de vorba" cu Pantocratorul. Acum eu fac referinta la aceste notiuni prezentandu-le ca pe niste entitati distincte. Cred insa, asa cum zice evreul, ca exista o legaturica in toate si ca, operand numai cu parti am toate sansele sa scap din vedere intregul, deoarece este limpede ca Marele Mut individual este parte a Marelui Mut colectiv, care si el, la randul lui este parte a Marelui Mut universal. Iata ce ma indreptateste sa afirm ca Marele Mut este insusi Pantocratorul. Aceasta afirmatie poate da la randul ei, perfecta dreptate budistilor sa considere mintea parte a trupului dar in acelasi timp si separata de el.
Vechea paradigma care zice ca utilizam doar 10% din capacitatea creierului poate fi infirmata de activitatea psihica desfasurata dupa legi proprii si ocultata de catre Marele Mut, in zona celor 90% disponibili. Acum desigur, ar fi hilar sa ma pronunt cum ca am functiona 100% cu motoarele turate la maximum, pentru ca nici un organ nu este capabil sa functioneze tot timpul in acest regim, dar oricum, nici cu 10 %, nu poate fi plauzibil, nu? Si atunci omul devine ceea el insusi ajunge sa creada despre sine si despre rolul sau in societate ca este dar, in acelasi timp insa, fara stirea sa, el reprezinta un element al unui joc de o intindere pe care nu si-o poate imagina, joc care este jucat independent de vointa sa, pe ai caror jucatori si reguli nu ii poate cunoaste si pe a carui realitate nu o poate cuprinde si investiga cu instrumentarul oferit de constientul sau. In jocul acesta omul nu poate decide nimic. Exista totusi oameni care au facut saltul dincolo. Sa luam de pilda iluminatii prin revelatii-( iar nu Iluminatii, n.a.), imi veti putea spune. Da, este adevarat dar nu ma pot pronunta nici macar asupra iluminatilor sau a maestrilor inaltati care au reusit sa-si depaseasca in mod constient conditionarea de capcanele mentalului si sa faca saltul, sa transceanda "realitatea" cotidiana. Ce am putea astepta de la ei? O descriere in cuvinte a unei realitati care am vazut ca opereaza diferit fata de cea pe care o traim constient si care nu se lasa descrisa in cuvinte? Iluminarea asa cum s-a produs pana acum este o cale grea, un proces personal al fiecaruia dintre ei. Ar putea exista si o cale usoara? Sigur ca da, ne-ar raspunde spiritualistii. Avem o speranta confortabila care nu ar presupune un efort prea mare.... Noua paradigma referitoare la anul 2012 ne promite o iluminare colectiva, la data fixa, in grupuri si grupuscule autoselectate!

IN LOC DE CONCLUZII
Si-atunci cine sunt eu in contextul mintii mele?
Imi place sau nu, eu sunt intr-o apreciere arbitrara, doar un biet procent din mintea mea. Privita in acest context, persoana mea are doar cu rol de detinatoare sau de purtatoare a pretioasei materii cenusii, data mie in pastrare pe timp determinat -timpul vietii mele, de catre El, Marele Mut Universal care are grija de noi si ne "vorbeste" si cand suntem treji, dar mai cu seama cand visam, in tot timpul vietii noastre. Caci "cine are urechi de auzit, sa auda!" Si-atunci cine sunt eu? Sunt un simplu neuron, cel autobotezat cu numele de Marele Mut Individual, unul din cele sase miliarde de neuroni umani ai creierului Marelui Mut Colectiv de pe Terra, el insusi la randul lui, un biet neuron din creierul Marelui Mut Universal.
Si-atunci cine sunt Eu? Daca este sa tin seama de cele argumentate aici, pot sa afirm fara sa-mi fie teama ca gresesc, ca atat la scara terestra cat si universala, raspunsul este doar unul singur:
Eu sunt Nimeni.

Axiomatic, suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu exista in noi, de ce trebuie doar sa ne amintim mereu ca El este acolo? De ce nu putem sa-L traim mental secunda de secunda, fara sa mai fim nevoiti sa ne amintim ca El ne locuieste? Nu gresesc daca afirm ca Dumnezeu locuieste fiecare celula a corpului pe care mi l-a dat in grija. De ce ma doare cand ma imbolnavesc sau cand ma lovesc? Pai odata cu durerea, El lasa sa se manifeste legea universala a antientropiei si pare ca imi spune: "fii atent, omule, ai grija de corpul tau, purtator al Meu!", atragandu-mi in acest fel atentia ca sunt pe cale sa-I distrug lucrarea. Caci tocmai din motivul ca sa nu-I distrug lucrarea, mi-a dat un Ego si odata cu el posibilitatea ca mintea "mea" sa se agate de ceva, sa configureze un sens al vietii, o justificare personala a ramanerii in viata in parametrii optimi de functionare, lasandu-mi liberul arbitru si posibilitatea sa ma bat dupa cum ma taie capul cu legea universala a entropiei -pe care unii o numesc Satan, entropie la care ma supune permanent realitatea mea, interioara sau exterioara. Si-atunci ma intreb iarasi: are egoul un scop in sine sau este mult mai putin important decat pare sa fie? Intr-o lume a iluziilor in care activeaza egoul meu, ca produs al mentalului meu constient, raspunsul ar putea fi :
"da, desi eu sunt nimeni, se pare ca am un rol". Toate bune si frumoase, insa din nefericire egoului meu i se pare ca are un alt rol. Si tocmai de aceea exista! Ca sa i se para. Si de aceea este mai tot timpul exacerbat. Pentru ca i se pare.

Iata-ma ajuns aproape de capatul paradigmei mele personale. Teorie, sau prezumtie sau ipoteza, cum va place sa o numiti, ea va ramane in continuare o paradigma. Fireste, am incercat sa dau un raspuns intrebarilor cu care am pornit la inceput. Si asa cum am anuntat, am folosit un model simplificat. Chiar foarte simplificat. Am evitat sa detaliez anumite aspecte care, ele insele ar fi necesitat explicatii suplimentare. Nu am facut nici un moment referire la teoria cuantelor care ar fi explicat mai lesne unele chestiuni, ar fi nuantat expunerea dar ar fi putut destructura orice incercare de esafodaj. Nu am prezentat lucrurile prin prisma pulsiunilor sexuale, caci m-ar fi admonestat credinciosii, dar nici prin prisma religioasa pentru ca m-ar fi blamat ateii si atunci nu am ezitat sa-i dau Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, pe motiv ca si Cezarul, biata fiinta omeneasca, tot al lui Dumnezeu este. Nu am atacat problema prin prisma inconsistentei materiale a universului, caci mama Doamne ce ar fi iesit! Dar nu este exclus sa incerc o noua abordare.

Ce cred eu deocamdata despre aceste lucruri?
Cred ca mintea si trupul sunt una dar si ca mintea se poate dezlega de trup, ca mintea si universul nu sunt despartite, ca universul are sens si ca adevaratul scop pentru care ne aflam aici sunt cele nouazeci de procente ale zestrei noastre mentale "nefolosite" dar mai ales ca nemasurabilul, impalpabilul si nevazutul nu sunt intotdeauana produse ale imaginatiei. Nu stiu daca ficatul meu relationeaza cu alt ficat dar stiu ca fiinta mea este practic legata mai indeaproape de cei care imi sunt dragi si parca mai mult in plan teoretic, de toate celelalte fiinte sau entitati din univers.