MINTEA SI SORCOVA

Imi propun sa dau raspunsuri la doua intrebari:
Cine as putea fi eu, in contextul mintii mele?
Are ,,eul" un scop sau nu este atat de important pe cat ne inchipuim?

Mintea este un concept foarte complex care comporta abordari multiple, de aceea nu intentionez sa intru in detalii. Am sa incerc un model reductionist pentru a putea opera mai lesne. Hai sa-ncercam sa ne organizam putin cate putin caramizile, ca sa putem construi cu ele.
Dintr-u'nceput stim ca exista o activitate diurna - de veghe- si o activitate nocturna- de somn. Mai stim ca in activitatea treaza, de veghe, mintea se comporta dual. Pe de o parte ne tine ancorati in viata si in realitatea cotidiana pe care o proceseaza in permanenta, raspunzand la stimulii interni si mai ales externi, dar pe de alta parte are si o alta proprietate, mai speciala, aceea de a se urmari pe sine si de a tine controlul asupra sie insasi (mintea care se gandeste pe sine). In ceea ce priveste activitatea nocturna, in timpul somnului mintea se lasa scapata de sub propriul ei control si nu mai proceseaza decat o realitate interioara, de cele mai multe ori ilogica dar si incarcata de simboluri, ceva care pare ca vine din alta parte. Ea devine astfel regizorul ascuns, actorul mascat si totodata spectatorul emotionat la propriul spectacol pe care si-l (ni-l) ofera prin vise. Nu activitatea mintii in stare de constienta ma preocupa, m-am obisnuit cu mecanismele ei, ci cealalta parte a ei, cea nevazuta, necontrolabila si surprinzatoare care nu lasa loc la certitudini. Acea parte pe care o banuiesc a fi izvorul muzicii, al poeziei, al artei, al oniricului, al fenomenelor psihotronice, locul in care s-a cuibarit Dumnezeu. Stiu ca nu este la fel pentru toata lumea. Budismul tibetan a dezvoltat stiinta mintii care ne spune ca mintea noastra poate exista independent de corpul nostru si ca este conectata la o minte universala, spiritualistii si-au dezvoltat propriile teorii ciugulind de la budisti sau de aiurea, teorii care de care mai intortocheate si mai subtile care te aduc in pragul confuziei, medicina occidentala ii contrazice pe budisti dar casca ochii mari la ei, in timp ce pe spiritualisti ii ignora, samanii iti vara si-ti extrag spirite de unde nu te-astepti... Dintre toti acestia, cei care si-au dedicat vietile studiului mintii raman doar budistii si parca lor in special imi vine sa le dau crezare. Dar sa revenim, caci nu despre stiinta tibetana a mintii intentionez sa scriu, pentru ca despre aceasta exista carti. Imi propun doar ca prin niste simple exercitii de imaginatie sa incerc sa aflu cum m-as putea reprezenta si cine as putea fi eu, in contextul mintii mele.

ICEBERGUL
Daca ai incerca sa privesti intreaga minte ca pe un iceberg, atunci, in aer, la suprafata oceanului,  poti observa doar varful icebergului adica doar o mica parte a mintii, respectiv mintea diurna, constienta reprezentata de ego. Afirm acest lucru pentru ca, dupa cum si cat se stie, folosim in cadrul proceselor de gandire constienta, doar cateva procente, cca. 10-11%, dupa unii autori iar dupa altii, doar 5% din capacitatea de gandire si procesare. Dar mintea nu este doar partea care se vede. Ea este un tot unitar. Si-atunci daca ai curiozitatea sa te uiti sub apa, constati ca mintea, desi un tot unitar este practic scindata in doua, pe de o parte mintea care reprezinta eul nostru (10%) - varful ghetarului - si pe de alta parte altceva, incomensurabil mai mare si mai larg, care nu apartine mediului in care evolueza egoul, ci unui cu totul alt mediu.  Egoul nu este singur ci are un frate siamez mai mare de care nu se poate separa. 

 Pornind de-aici, de la imaginea ghetarului plutitor, va propun sa facem o mica miscare de imaginatie. Simpla. Intoarcem ghetarul cu susu-n jos si obtinem astfel imaginea mintii noastre cea de toate zilele, care priveste fascinata intr-o realitate spectaculoasa dar din pacate finita, realitatea cea de toate zilele, recte oceanul, caruia se straduieste sa-i patrunda abisurile si intelesurile, in timp ce cealalta parte, cea mare, se deschide catre cu totul alt mediu, incomparabil mai vast, catre Univers. Intelegem de aici ca fiecare parte a mintii este conectata si functioneaza in medii diferite si in cosecinta opereaza cu mijloace de intelegere diferite. Amandoua felurile de minte convietuiesc in cutia craniana, in aparenta ca doua mecanisme intrepatrunse dar de fapt aproape independente.

ARBORELE
Si putem intelege si mai bine daca schimbam exercitiul de imaginatie si ne inchipuim de data aceasta un copac. Eul, care este radacina, cu deschidere mare dar indreptata spre pamant este nevoit sa intrebe tulpina cum arata lumea de deasupra lui. Teama mi-e ca nici tulpina nu stie bine raspunsul si este nevoita sa intrebe ramurile, frunzele, florile si fructele, pentru ca fiecare dintre ele are alta intelegere a spatiului de deasupra si nu m-ar mira ca si acestea la randul lor sa intrebe pasarile si tot asa.....
In tot acest timp, dupa perdeaua de "constienta" se afla cealalta realitate mai complexa, mai spectaculoasa cu scopuri pe care noi nu le putem decela cu mintea diurna, cea cu care controlam realitatea cotidiana.

COPILUL
Foarte plastic mi-a venit in minte cea de-a treia imagine, de data aceasta activa si anume a parintilor care isi trimit copilul (eul) la joaca prin curte, tinandu-l totusi sub observatie, ca sa poata sa-si vada in liniste de treburile lor de adulti. In curte copilul interactioneaza cu realitatea dupa propriile sale nevoi, urmarind doar anumite raspunsuri cele care il ajuta la regulile pe care si le stabileste pentru joaca lui, timp in care parintii sai proceseaza o realitate cu totul diferita care o inglobeaza natural si pe cea a copilului, dar care lor nu le este de trebuinta.
Materia este inteligenta in toate ipostazele ei. Mintea insa, cel putin la nivel pamantean reprezinta un atribut exclusiv uman, din ceea ce cunoastem cel putin. Si-acum hai sa aruncam o privire retrospectiva! In toate cele trei exercitii, mineral, vegetal si om exista un inceput, o simulare a genezei mintii. In stadiul mineral, dintr-un ghetar sau din banchiza de gheata, luate ca un tot omogen, se desprinde o bucata care capata independenta si proprietati noi. In cel de-al doilea exercitiu, dintr-o samanta, fara functii vitale definite, avand insa incorporata in sine informatia, matricea viitorului copac, se dezvolta o planta adulta cu proprietati noi. In cel de-al treilea exemplu si cel mai concludent, prin om, mintea cu toate proprietatile ei specifice, se reproduce pe sine. Dar nu geneza intra in discutie acum desi ar fi foarte interesant daca nu de aflat macar de presupus, ci, ca sa nu pierdem scopul, ne intereseaza eul in contextul mintii umane. Are ,,eul" un scop sau nu este atat de important pe cat ne imaginam? Sa vedem!
Va continua.