UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

vineri, 21 august 2009

FERICIREA si MITUL LUI SISIF

MITU LUI SISIF

Mitul lui Sisif imi aminteste de examenul de la filozofie din anul intai de facultate. Avusesem norocul ca studenti, sa il avem profesor pe domnul Grunberg, e drept ca doar pentru o scurta perioada, tocmai la cursul de existentialism. Examenul de an insa l-am dat cu titulara cursului, doamna profesoara Voiculescu, mignona, vag sobra si cu domnul Stativa, tanar asistent, mititel, sclipitor de altfel, totdeauna foarte corect imbracat, caruia profesoara ii cam tragea clopotele sau cel putin asa ni se parea noua, studentilor. Imi placuse filozofia, invatasem cu aplicatie si citisem de placere chiar mai mult decat ni se indicase ca bibliografie. La soroc, m-am dus la examen cu morcovul si cu sentimentul de rigoare ca "stiu ca nu stiu nimic" dar ca parca ceva-ceva totusi mai stiu.

Trag subiectele..... Ghinion pe toate fronturile!
Primul dintre subiecte era absolut idiot: "cultura si civilizatie socialista" evident tema asupra careia nu prea catadixisem sa ma aplec in sesiune si la care ma bazam pe improvizatie si bun simt, ma rog, atat cat iti permiti sa ai despre un astfel de subiect. Cat despre cel de-al doilea, eeei, aici parca se schimba putin socoteala, acesta promitea. Da, dar doar atat, promitea. Nu-mi mai amintesc acum subiectul, cum nu mi-am amintit nici atunci. Cu toate sfortarile mele de a-mi aduce aminte ce continea cursul cu pricina, aveam in fata ochilor doar imaginea lui, pagina de pagina, vedeam forma si dispunerea paragrafelor, vedeam culorile cu care-l subliniasem, dar continutul!?.... aaah, continuuuutul!... se incapatana sa se arate. Hotarat lucru! Memoria si soarta radeau de mine!
Mamaaaa... iau PATRU! Ptiu!
Solutie, solutie! So...luuuu...tieeeeee...!!!
A, gata! Stiu! O sa-i fac sa zambeasca!

Imi vine randul, ma asez in prima banca si-mi iau avant:
-Fiind vorba despre cultura si civilizatie am sa incep cu un banc filosofic. Stiti bancu' cu mitu' lui Sisif?
Amandoi examinatorii ridicara usor sprancenele... Norocul meu, a mirare!
-Nu, imi raspunse Stativa usor contrariat. Spuneti!

-A fost odata un om Sisif care avea un copil pe care il chema Mitu.

Liniste.... Se facu deodata liniste... Colegii din spatele meu nu se mai foiau... Sprancenele celor doi ramasera arcuite mai departe a mirare, in timp ce ale mele se ridicau incet... incet... a ingrijorare. Ne uitam curiosi unii la altii asteptand continuarea. Ma facusem mic.... mic de tot... dar cu clarvedere.
"PATRU!"
-Stiti, ma gandeam ca fiind filosofic... o sa-l gustati!
-Va rog sa tratati subiectul!
M-am supus. Si-n timp ce ei susoteau intre ei chestii de profesori, eu am inceput repede cu improvizatiile turuind tampenii pe care le-am terminat tot asa de repede.
-Asta-i tot? ma intreba madam Voiculescu.
-Mmmda... ! raspunsei neconvins sub reprosul privirii lui Stativa care ma stia de "student bun".
-Treceti la subiectul doi!
Si dai si lupta si lupta si dai... si l-am terminat si pe acesta si mai repede, dar si mai lamentabil decat pe primul. Liniste...
-Bun, si mai departe?

Eeeei... na-ti-o! Pai mai departeeee.....? Care "mai departe"?
Ce-o fi, o fi!

Mai departe mi-am luat inima-n dinti si am jucat si ultima carte. Nu mai aveam nimic de pierdut si in fond ce, considerat la rece, examenul putea fi o discutie intre intelectuali, nu? De data aceasta am inceput sa-i intreb eu pe ei.

-Stiti, am o problema cu paranormalul si nu stiu cum sa-l incadrez filosofic in ceea ce am invatat.
Iata o tema neasteptata pentru ei. Si chiar interesanta. Maiculitza, ce de discutii au urmat...! Am trecut prin multe teme, am ajuns chiar si la iubire (stiu, pentru unii poate fi o tema paranormala :)), "dar nu la orice fel de iubire, nu asa ca aceea in care ei se tin de mana pe strada si se saruta la cinematograf, ci una pura, esentializata, nu-i asa Stativa?" il intreba Voiculeasca. Stativa se uita jenat in alta parte. Colegii in timpul acesta ma blestemau ca stateam de-o ora la palavre si-i tineam in tensiune cu examenul nesustinut. Eu jubilam. Eram chiar curios sa stiu ce nota o sa-mi dea Voiculeasca dupa toata tevatura aceasta.
ZECE!
Normal, ca doar dupa ce participasem activ si afectiv la o astfel de conversatie palpitanta ar fi fost si rusinos sa ma trozneasca.

Intamplarea pe care v-am povestit-o a fost mentionata succint de buna mea prietena, scriitoarea si poeta Augusta Emilia Moldovan si fosta colega de facultate, unde mai pui!, in prima ei carte "Ca vantul si ca gandul". Iti multumesc Emilia! :) Si pentru palinca. :)))) Macar asa.

Eeeei...da... Si-acum sa trecem la subiect!

FERICIREA si MITUL LUI SISIF

Iata! Cornelia Enache, fara sa banuiasca, a generat aceasta postare prin tema pe care a propus-o in comentariile ei la articolul "cunoasterea spirituala". Redau:

S. Kierkegaard: "Fericirea este una dintre fetzele ascunse si...nespalate:) ale suferintei"...
Mi-ar placea tare mult sa aflu cum intelegi tu, Dan ( dar, desigur, si toti cei care te "viziteaza" pe aici), ce o fi vrut sa ne transmita cu vorbele astea NU tocmai un oarecine, ci chiar cel care l-a facut harcea-parcea pe Hegel, care a teoretizat ca nimeni altul despre credinta, optiuni, deznadejde, cutremurare etc, si care i-a influentat profund pe Heidegger, Jaspers, Marcel ori Buber...

De pilda, eu ii iubesc pe existentialisti pentru ca, pe drumul gandirii/cunoasterii, EI au fost aceia care au reusit sa deplaseze interesul filosofic spre zona trairilor umane, pentru ca nimeni pana la ei nu a mai venit cu un apel atat de grav la asumarea RESPONSABILA a conditiei umane, la autenticitate. Si pentru aceasta, iaca eu pot sa le trec cu vederea faptul ca si-au colorat atat de..."EMO" :)) expresia lingvistica! :) Chiar si ca Camus :)) se confrunta asa de dramatic cu absurdul....fiindca eu vad ca lipsa de sens este insotita, totusi, de o etica extrem de lucida in ceea ce priveste infruntarea raului existentei!...

...mie mi se pare ca, totusi, viziunea lui Camus despre fericire este chiar... mareata: "fie doar si batalia catre inaltimi e de ajuns pentru a umple o inima de om... pe Sisif trebuie sa ni-l imaginam ferict..."

Recunoaste ca sa-ti descoperi puterea in chiar povara purtata, sa-ti afirmi demnitatea luptand fara speranta intr-o lume absurda este de-a dreptul... maret!... poate putintel cam prea maret pentru un amarastean de om obisnuit, dar... macar ca ideal (ori ca anestezic poetico-filosofic) ar putea functiona la o adica... :)

Si-acum, pentru ca intr-un anume fel, m-am cam lecuit de filosofie de ceva vreme, va invit si eu, la randul meu, cu tot dragul, alaturi de Cornelia (multumesc Cornelia! Macar asa!:) sa descalcim lucrurile. Iata, avem doua teme despre fericire, plecate din mintea a doi mari filosofi existentialisti, cu doua pareri care par contradictorii. Chiar sunt? Voi ce credeti?

35 de comentarii:

  1. Poate ca fericira este "absenta suferintei din corp si a tulburarii din suflet" (Epicur).
    Poate ca fericirea inseamna scop ori doar mijloc...
    Poate ca fericirea este "maine" sau doar "ieri".
    Poate ca a fi fericit inseamna a fi intelept...sau doar resemnat, impacat cu sinele si cu ceilalti...
    Putem inrudi ideea de fericire cu multe alte concepte, insa in mare cred ca este perceputa ca o suma de placeri si impliniri.
    Am intrebat multi oameni ce voiesc de la viata. Raspunsul a fost rareori altul decat "Vreau sa fiu fericit/a". Insistand pentru lamuriri, am aflat ca este vorba despre sanatate, casa, masina, familie, bunastare, calatorii...si alte dorinte, placeri particulare conforme varstelor, statutului, orientarilor socio-profesionale sau religioase.
    Mai "distractive" au fost momentele in care unii oameni au atins scopuri pe care le mai numeau fericire si au descoperit ca nu traiesc sentimente cu mult deosebite fata de sa zicem primul sarut, primul examen luat, momentul casatoriei sau devenirii tata/mama.
    Oricum sau orice ar fi, Ecleziastul ne sugereaza o lectie importanta: s-ar putea sa traim singura viata posibila...nu stim ce va sa vie si oricat am crede ori spera, pana una alta atat stim: hic et nunc!
    Asa ca orice ar reprezenta acest concept, cred ca ideea este sa ne gasim centrul, echilibrul si apoi sa incercam sa exploram tot farmecul clipei, sa nu lasam viata sa treaca pe un drum paralel, sa ne ferim de ape tulburi, traind o viata in tihna si senin...

    Anna - bucuroasa de re-gasire:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Dan draga,

    of, of, of, nu stiu ce sa zic..."o fi bine, o fi rau?" sa afle tanara generatie cum rasoleam noi bunatate de examene?!:)) cu ce seriozitate ne abordam "viata si munca si lumea"?!:)...of, of, of...Nu cred deloc ca este educativ!:))

    Scena este de-un comic irezistibil si intr-adevar demna de imortalizat, si nu doar intr-o carte, ci poate mai degraba intr-un film ori o piesa de teatru...:) Un soi de "Student, adjectiv":))

    Intr-adevar, nu ma asteptam sa faci din comentariile noastre de zilele trecute un subiect de sine statator! Insa daca ai...comis-o deja, iti sunt datoare cu o marturisire:

    Nu INTAMPLATOR i-am adus (oarecum "pe dupa visin")in discutie pe existentialisti...ci manata de o chestiune care ma "irita" de cativa ani buni incoace si care a devenit in ultima vreme de-a dreptul agasanta...

    Pe scurt, toti marii si adulatii (si bogatii!) "invatatori spirituali ai vremurilor noastre", toti "profetii" si "iluminatii" propovaduitori ai "puterii prezentului", care isi astern la picioare mari multimi de ferventi sustinatori & generosi platitori, nu fac decat sa "brodeze", cu alte imagini si culori, chiar pe "canavaua" existentialistilor...Asta a facut si "divinul" Osho, asta face si "profetul" Eckhart Tolle!...

    Clipa, valoarea absoluta a prezentului, a fiecarei clipe traite a fost conceptul central al filosofiei existentiale, al carui parinte este considerat Kierkegaard...

    ACEST curent filosofic (de la inceputul secolului trecut!) a fost cel care a scos puternic in evidenta tragicul vietii omenesti cu iluziile si himerele ei, una dintre acestea fiind considerata chiar FERICIREA...Si tot ei au fost cei care au venit si cu solutia salvatoare: "sa gusti din plin nectarul clipei", "sa fii cu totul prezent in ACEASTA clipa, fara sa fii deloc preocupat nici de clipa urmatoare, nici de cea de mai inainte" etc etc N-a spus-o nici Osho, nici Tolle si nici macar "genialul" Coelho:), ci cu totul altii si cu muuuulta vreme inaintea lor!...

    RăspundețiȘtergere
  3. Grea poveste,fericirea. Eu cred in fericirea lui Sisif in 'batalia pentru inaltimi' doar daca luam in considerare o cadere prealabila in prapastie. In economia fiecarei fiinte exista tot felul de intelegeri,pariuri,cedari si cuceriri,avansari si retrageri,caderi si urcusuri.Mie asa mi s-a intamplat de-a lungul timpului: oboseala enorma si sudoare si pina la urma nefericire am investit in efortul de a opri bolovanul sa se rostogoleasca in prapastie.Cind nu mai avea unde sa cada si eu incepeam sa-mi trag sufletul, iata ca domnia sa FERICIREA sau cum s-o fi numind incepea cand imi luam bolovanul in spinare si incepeam sa ma catar din nou 'spre inaltimi' care inaltimi nu erau decat marginile prapastiei. Cine se catara si ajunge la adevaratele inaltimi si nu e nevoit sa cada prima data,probabil ca atinge starea de nirvana. Deci opunind-o pina la urma suferintei, n-am facut decat sa-i dau dreptate si lui Kierkegaard.
    In momentul acesta parca as inclina sa definesc fericirea dupa Epicur(vezi comentariul Anei)In mod sigur lipsa sanatatii corpului si tulburarea sufletului te fac sa te simti ca dracu, iar opusul s-ar putea sa fie acea fericire dupa care tinjim cu totii.

    Dane,esti un dragut ca m-ai citat cu mai multe cuvinte decat am facut-o eu in carte despre tine. Stii ce mi se pare ciudat acum? Ca cele 13 proze scurte din carte erau de fapt 14 si proza lipsa se numea Fericire(sa-mi aduci aminte sa ti-o trimit cu promisiunea ca n-o mai arati nimanui).Si cum despre fericire nu poti vorbi fara sa fii patetic, m-am autocenzurat si nici macar editorului n-am dat-o, deci n-a mai aparut in carte.
    Sa fii iubit!

    RăspundețiȘtergere
  4. Revenind insa la tema aflata in discutie, este clar ca Kierkegaard era barbatul placerii nesatioase (simbolizata mai tarziu de Don Juan), viata lui fiind (la data emiterii definitiei fericirii citate mai sus, cand avea 27 de ani si era indragostit nebuneste de Regine Olsen, o codana focoasa de 18 ani) un pustiu intins presarat cu oaze, extrem de rare, de fericire...Si de aici (in amestec turbulent cu diverse trairi mistice si tare ale copilariei traumatizante) depresia, angoasa, deznadejdea, "constiinta tragica"...

    A. Camus, insa, cu al sau "Sisif", mi se pare, cum spuneam, cu adevarat maret!...Cati dintre noi nu am simtit, la un moment dat, ca viata nu pare a avea un sens, dar ca, n-ai ce face, trebuie traita...Si cati dintre noi n-am decis sa ne bucuram, totusi, de destinul nostru asa cum este el...sa ne bucuram ca, fie si asa, intr-o lume absurda, scapata de sub control, exista macar frumusetea de a fi stapan pe tine si pe zilele tale...

    "Sunt liber pentru ca stiu ca sunt muritor...absurdul mi-a deschis ochii: nu exista maine...Iata sensul libertatii mele profunde", mai scrie Camus. Asa a descoperit el CLIPA...asa a inceput sa vada, sa guste, sa pipaie frumusetea lumii...sa faca din viata o succesiune de prezenturi...

    De aceea mie mi se pare "maret" Sisif: fiindca el STIE ca lumea e absurda, ca soarta lui este tragica, dar acest lucru nu il face patetic, nu il impinge in afara vietii, ci chiar in centrul ei...fiindca are curajul sa-si asume rolul, sa intre in propria-i piele si sa POATA spune (precum nefericitul Oedip): "Socot ca totul e bine..."

    RăspundețiȘtergere
  5. Viata "absurda" a unui "Sisif" modern vazuta de acelasi Albert Camus:

    "Trezire, tramvai, patru ore la birou sau la fabrica, pauza tramvai, patru ore de munca, pauza, somn. Si luni, si marti, miercuri, joi, vineri, sambata, in acelasi ritm, acest drum este usor de urmat in cea mai mare parte a timpului. Ritmului exterior al vietii i se conformeaza automatismul nostru interior...OAMENII SECRETA INUMANUL...Doar rareori, numai in anumite clipe de luciditate, aspectul mecanic al gesturilor noastre, pantomima noastra lipsita de sens ne aduc sentimentul absurdului...Si doar asa, rareori, ne intrebam: Eu, eu pentru ce traiesc?..."

    Oare se recunoaste vreunul dintre noi in cuvintele acestea?...Nuuuuu, nu cred!...Viata noastra, a fiecaruia in parte si-a tuturor laolalta, e plina-ochi de luciditate si de sens!...Pai cum sa fie altfel cu atatia detinatori ai "retetei fericirii" pe metrul patrat, toti dispusi nevoie mare sa o impartaseaca (contra cost, desigur!) cu noi...

    RăspundețiȘtergere
  6. dragut post :)

    p.s. vai imaginea cu ochiul e extrem de comica si interesanta :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ca si cum nu mi-or fi fost de ajuns cate injuraturi mi-oi fi luat deja manjind aureolele unor "prooroci ai adevarului" precum Osho sau Tolle, iata si o relatare despre un mare "guru" autohton: "brandul cultural", "fenomenul", "paranormalul" Pavel Corut...

    [Bineinteles ca n-am ales sa narez cate ceva despre acest personaj deoarece el se tot strofoaca sa ne "codeze" mintile, atatea cate mai avem, (si) pe la "Codul lui Oreste":)), ci doar pentru faptul ca el este cel care nu s-a jenat deloc sa se considere nu doar creatorul "artei succesului", ci chiar a insesi "formulei fericirii" - formula cautata zadarnic de mii si mii de ani de catre atatia si-atatia pamanteni ganditori, dar care, iaca na!, s-a itzit in toata splendoarea taman in neuronul 'mnealui...]

    Era pe la mijlocul anilor '90 cand Pavel Corut se gandi el ce se gandi:)) si, in perfecta logica a "artei succesului" pe care numai ce-o edificase, avu o...revelatie: pentru mantuirea neamului e musai nevoie de "Partidul Vietii Romanesti"!...Asa ca, nici una nici doua, isi sufleca goapodareste manecile si porni glont prin scumpa tarisoara ca sa "racoleze" (?!:) niscaiva adepti...

    Moldovean de vita veche, radacinile il trasera irezistibil catre aste plaiuri...Asa ca intr-o buna zi numai ce primesc o grabnica invitatie la o conferinta de presa pe care 'mnealui o organizase spre a-si face cunoscute nobilele-i intentii...

    Cum deja de cativa ani nu-mi puteam reveni din stupefactia creata de bataliile purtate pe la tarabe intru achizitionarea "operelor" cu "bubuli" scoase pe banda rulanta de catre proaspatul aspirant la politichie, abia asteptam sa-l vad "in carne si oase"! [Aveam sa constat sa era mai mult "in carne" decat "in oase", dar...ca sa creezi ca 'mnealui, tre' sa te hranesti, nu gluma, nu?!:)]

    Inutil sa va mai spun ca sala in care fusesem convocati gemea de multimea "presarilor", in majoritate adusi acolo de aceeasi curiozitate ca si a mea...Fistecare fitzuica postdecembrista ori post de radio sau televiziune, chiar si acelea de cartier, isi aveau acolo vajnicii sai reprezentanti...Numai ca la chiolhanul ce ar fi trebuit sa incununeze apoteotic prezentarea "doctrinei politice care avea sa ne lumineze si sa ne salveze intreaga natie" nu fusesera invitati chiar toti "pitzifelnicii":)) Ca nu tocmai acestia ar fi putut sa-i serveasca interele...

    Geaba i-am zis eu ca nu are nici un rost sa ma invite si pe mine...ca eu is a Radiodifuziunii, si ca n-am voie sa fac nici un fel de campanie electorala, daca nu vreau sa-mi stea si capul unde-mi stau picioarele..."Lasati, lasati, ca mai vedem noi...", a zis el cu maaaare subinteles si a zambit ca un veritabil atoatecunoscator...(al informarii/dezinformarii/manipularii, desigur)...

    Evident, ca orisice dama super/supra-ofertata, n-am pregetat sa pun conditii, ca sa..."mai vedem noi":)) : "Uitati cum facem, am zis eu, daca-mi dezvaluiti si mie secretul succesului de piata al cartilor dumneavoastra, vin!...Ca tot incerc si eu sa ma joc de-a Ana Blandiana ori de-a I.L.Caragiale, dar nici ca-mi iese..."

    "Doamna, secretul e simplu, grai el..."Informatia este putere", nu?...Trebuie sa va orientati dupa ce cere piata: de exemplu, vor romanii bubuli malefici si eroi bastinasi, de astea le dam!; vor, bietii, succes in afaceri, despre asta-i invatam!...Uitati, eu cred ca acum ei isi doresc chiar mai mult decat bani...cred ca deja vor...Hi! Hi!...fericire! Pai daca asta vor, de asta le dam, nu? Hi!Hi! Ha! ha!...Ca si daca ar vrea...patrunjel, n-ar fi nici asa o problema! le-as da patrunjel!...Ha!Ha!"

    L-am tot urmarit pe la televiziuni...De ce nu spune, oare, niciodata chestia asta?!...O fi prea "spirituala" pentru nivelul nostru?!?...

    RăspundețiȘtergere
  8. Na! Ia de raspunde Ioanitescule!
    7 comentarii grele!
    S-o luam cu ghinishorul....

    Anna,
    Absenta din pricina concediului m-a determinat de-abia astazi sa te "vad" pe blogul tau... te voi urmari indeaproape. Promit!
    Iti multumesc de vizita si de consecventa si mai ales pentru comentariu!
    Ma gandeam astazi cine ar fi putut sa fie vreun stramos de departe al al existentialismului... Epicur, iata! cateodata imi vine sa ma agat de rima lui evidenta dar ma abtin de fiecare data!
    Trebuie sa ne gandim serios cum despartim "fericirea" de "multumire". Reteta ta ar putea sa functioneze... ma gandesc. Oamenii insa ar trebui sa-si cunoasca plapuma. Cum o depasesc, cum i-apuca nervii si disperarea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Poetessa,
    :)
    Scara de valori, si iata scara prioritatilor, cazul tau, ne rearanjeaza fericirea.
    FERICIREA ne-a fost refuzata de Dumnezeu atunci cand ne-a izgonit din rai. Atunci avea valente simple: lipsa de griji, armonia, pacea, sanatatea, comunicarea directa cu EL...
    Astazi lucrurile s-au mai complicat... Dorintele sunt mai multe si foarte diverse. Scara de valori in care altadata intrau pacea si armonia, nu mai arata asa.
    Pacat!

    RăspundețiȘtergere
  10. Elza,
    Bine ai venit!

    Multumesc pentru aprecieri.
    Intra te rog in joc...

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Cornelia,

    Se anunta o dezbatere frumoasa dar cam grea...! :)
    Cel putin pentru mine, care trebuie sa raspund comentariilor. N-ai vrea, rogu-te sa o si faci tu, din cand in cand, in locul meu? :) In fond, este ideea ta, poti fi amfitrioana! :)))

    Am mai gasit inca un stramos al existentialismului. Buda. Calmarea mintii, intrarea in Nirvana... din pacate odata cu deznadejdea si suferinta iti ia si fericirea. Sau nu? Pana la urma iluminarea duce la fericire sau te tine intr-o pace perpetua? Ramura Zen a budismului este totusi solutia cea mai apropiata.
    Si-apoi a aparut Horatiu cu "Carpe diem!"!

    Descoperirea ta cu reiterarea ideilor existentialismului de catre spiritualistii la moda ar trebui diseminata printre spiritualisti. Grabnic. Poate intoarcerea la "origini" ar fi mai profitabila.
    Daaaa, dar filosofia este greaaa... Mai lesne si mai fun este cu Coelho.:)

    Pavel Corut are valoare poate doar pentru cine il citeste. Trebuie sa recunosc ca l-am citit cu placere pe Celine cu "calatorie la capatul noptii", desi francezii scuipa-n san cand aud de el, dar nici macar o carte de-a lui Corut, tocmai pentru ca nici un roman nu zice nimic... cum n-ar fi zis nimic nici inainte. Scoala mare!

    Cat priveste tragismul existentei... eu asta am banuit la adeptii religiei, si a tuturor celor care cred in ceva "dupa", si cu riscul ca iar o sa mi-o "fur" de la toata lumea, poate chiar si a metempsihozei... agatarea cu orice pret de idee, ca de o solutie impotriva crizelor existentiale. Altfel... lama de ras. S-ar putea sa nu fie asa...

    Filosofia strica capul oamenilor cu aspiratii. Si pe-al meu. De-aia o evit.

    Iar Preda cu "daca iubire nu e, nimic nu e" confirma nevoia disperata de a fi iubiti, eventual in reciprocitate. :)
    Iata iubirea ar reprezenta inca o solutie de tratare a crizelor existentiale. Din pacate in ziua de azi auzi atat de des acest cuvant, incat mie imi pare ca se goleste pe zi ce trece de continut.
    In acceptiunea iubirii aproapelui propovaduite de Isus, extinsa la toate fiintele din univers, evident, toate fiind creatii ale lui Dumnezeu, eu as zice: "iubeste-ti giardia ca pe tine insuti!" Asa mi s-ar parea corect, fata de enunt. Merge? Nu prea! :))))

    Daaaa'... apropos! Tu ce solutie personala ai impotriva tragismului existentei? Toti primim cate o minge in brate si trebuie sa fugim cu ea pana la capatul terenului, cum zicea sora-mea Monica, si daca la asta se mai adauga si niscai crize de existenta, atunci ori mingea devine prea grea, ori terenul prea lung, ori amandoua. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Cateva spicuiri deocamdata, ca restul...maine!

    OK! Am s-o fac si pe amfitrioana, ca nu pot rezista daca ma rogi asa frumos!:)) Desi...ai vazut ca n-am reusit asta nici pe la casuta mea!:))

    "Filosofia strica capul oamenilor cu aspiratii"?!?...Dar cand aspiratia cea mare e...filosofia? E? :))

    Eu cred ca "Daca iubire DE DARUIT nu e, nimic nu e"...ca a darui iubire este cu mult mai firesc si mai important decat a fi iubit...ca aceasta capacitate de a darui fara sa astepti nimic in schimb este principala sursa a fericirii autentice...
    A, ca s-ar putea intampla sa ti se si raspunda cu daruri similare, asta deja tine de...miraculos!...Si cati dintre noi mai cred azi cu adevarat in miracole?...
    Mai mult decat atat, o "nebunie" si mai mare decat iubirea in "sens unic" este cea daruita unei persoane despre care STII sigur ca iti va zdrobi inima mai devreme sau mai tarziu, si totusi...nu poti sa NU o iubesti...pentru ca fiinta respectiva chiar merita a fi iubita...pentru ea insasi...

    "Iubeste-ti giardia ca pe tine insuti"???:))))))))))))))))))))))
    Doar tie iti putea trece asa ceva prin cap!!!:))))))))))))))))))
    Ca si despre nenea Sisif care-l avea pe...Mitu!!!:))))))))))))))))))

    Impotriva tragismului existentei eu am doua arme IMBATABILE:
    1. Cand sunt "pe culmile disperarii", dar SI cand bucuria cea mai inefabila ma trimite printre stele, nu uit NICIODATA sa-mi spun, precum sufitii:"VA TRECE SI ASTA!"...
    2. Cand sunt doar necajita sau cand sunt de-a dreptul sfartecata de vreo durere (indiferent ca e fizica ori sufleteasca), imi fac repede-repejor ochii roata si SIGUR gasesc pe cineva MAI necajit sau mai indurerat decat mine...ori cu motive mult mai serioase decat ale mele... Si ajutantu-l cumva, cat pot mai mult si mai concret, pe acela, uit aproape complet de "maruntisurile" cu care ma confrunt eu...

    RăspundețiȘtergere
  13. Cand fericirea este o stare, atunci este ceea ce spunea odihitul intru vesnice, S. Kierkegaard!

    Cand fericirea este un fel de a fi, atunci este ceea ce spunea Epicur!

    Mie imi este foarte clar.

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu pot sa ma abtin:

    TRAIASCA 23 AUGUST!
    Stiti de ce au murit asa de multi romani la insurectia armata din 23 August?
    Va spun eu! Pentru ca au intors armele.

    andreiradu, :)
    Bine ai venit!

    RăspundețiȘtergere
  15. Cornelia, draga Cornelia,

    M-am linistit... functionam fix dupa aceleasi scheme. Dar identice. :)))

    RăspundețiȘtergere
  16. andreiradu,

    Te parafrazez putin!

    "Cand fericirea este un fel de a fi, atunci"..... ESTI UN ILUMINAT.

    Asa cred. Ma gandesc ca Buda asa trebuie sa fi fost.

    Nu stiu Isus daca a fost fericit, considerandu-l un iluminat si nu Dumnezeu personificat, pentru ca si-a ales ceva ce nu prea semana a fericire personala.

    RăspundețiȘtergere
  17. Vrei ca blogul tau sa apara in acest director de bloguri? http://directordebloguri.blogspot.com/
    Daca da, trimite un mesaj cu titlul, descrierea si linkul blogului/blogurilor tale pe directordebloguri@gmail.com Mersi Hannah

    RăspundețiȘtergere
  18. Si eu m-am mai gandit printre picaturi la conceptul adus in discutie...
    Am realizat ca spun despre mine ca sunt fericita atunci cand nu concep ca drumul ar mai putea continua ascendent, nu e vorba de limita, de satietate, ci mai mult de plenitudine, orice forma ar lua aceasta.
    Un profesor mi-a urat odata ca drumul dintre speranta si implinire sa-mi fie cat mai scurt, caci altfel apare abisul deziluziei.
    Pentru unii fericirea e primul pas, pentru altii fericirea constituie doar drumul catre telul visat, iar pentru altii fericirea este scopul atins...si de aici, unii continua cu un nou tarm de atins, altii se multumesc in a contempla toata viata o unica victorie... Nu stiu daca exista retete universal-valabile, dar sper ca fiecare sa isi afle propriul raspuns la intrebarea "ce este fericirea?" si apoi sa il retina toata viata:).

    Anna - multumind frumos pentru raspuns si pentru vizite...

    RăspundețiȘtergere
  19. ma bag si eu ca musca-n lapte si imi dau cu parerea: nu cred ca exista vreun om care sa poata defini fericirea si sa o analizeze, suntem legati de prea multe pe pamantul asta si in viata/vietile astea ale noastre...zic si eu acum is fericita daca am linsite, am bani am toate conditiile sa imi fie bine, dar e numai corpul fericit in cea mai mare masura si un pic spiritul care imi e legat de corp, dupa as fi fericita daca le-as sti pe toate poate si nu ar mai exista dualitatea asta bolnavicioasa in mine, sa nu mai fiu legata de nimic de ce e terestru si dc as incerca asa ceva corpul clar mi-ar urla, iar stomacul ar canta...deci cum pot gasi fericirea cand in mine exista in cel mai bun caz doar o dualitate ( ca e corp-spirit/ suflet bun-rau etc) si cum sa ne gasim fericirea cand nevoile noastre sunt atat de diferite, cum imi poate da cineva reteta fericirii...a poate sa ma imbete un pic in cazul in care as face parte dintr-o turma si ce e bine pentru restul e bine si pentru mine , eu pierzandu-mi individualitatea si nici macar atunci...zic eu...

    RăspundețiȘtergere
  20. Offf...atata vorba, dar tot n-am aflat ce era cu Mitu, fiul lui Sisif.

    RăspundețiȘtergere
  21. Coneliaaa...! Amfitrioana!?

    Buna Anna!

    Eu cred ca fericirea tine de gradul de incarcare cu sens, al unui anumit gand sau stare sau nevoie.
    Cum nu toti avem aceeasi scara de valori...

    Buna Cristina!

    Tocmai, nu exista o reteta fericirii.
    Cate bordeie atatea.. fericiri:)
    La modul general pare sa fie mai mult un deziderat decat o stare clara. Si cand e sa fie, este atat de putina.... :)
    Dar stiu eu un loc...
    Cu verdeata!:)

    RăspundețiȘtergere
  22. Buna Crisa,

    Promisiune indeplinita!:)
    Nimeni nu stie ce este cu Mitu. Dar uite, o tema literara foarte ofertanta. Viata romantata a lui Mitu lu' Sisif :)))))Am putea scrie fiecare o poveste, sau asa cum am facut cu Ioana si cu alti prieteni -unde esti Ioana?- sa scriem o telenovela. La simultan. Te prinzi?

    RăspundețiȘtergere
  23. ai un premiu again la mine pe blog,meriti!
    felicitari!!

    RăspundețiȘtergere
  24. Ce frumos din partea ta Sasha!
    Acusica ma uit!

    Maaaaiiii... sa fie!
    Da' ce-am ce-am facut eu sa merit un coscogeamitea premiu? :)))))
    In orice caz sunt bucuros ca l-am primit, mai ales ca vine de la tine. :)
    Si-ti multumesc frumos, Sasha!

    RăspundețiȘtergere
  25. Ioana e aici!

    Am pus la mine pe blog un palid inceput. E palid, dar il putem colora.

    A vous!

    RăspundețiȘtergere
  26. Bun regasit tuturor!

    Dan, draga Dan!

    Intai si-ntai, trebuie sa-mi marturisesc deschis uimirea de a ma fi pomenit nitam-nisam cu un premiu!...:)) Sunt incantata si recunoscatoare, Dan, pentru gandul tau bun si frumos, dar...chiar nu-mi pot da seama ce am facut sa il merit...si nici ce ma fac eu acus cu indeplinirea regulamentului?!?..:)) Trebuie sa gasesc o solutie, ca stii ca eu renuntasem la blog...Sa-l reactivez?!?...habar n-am cum sa ies din "incurcatura"...:) Oricum, multumesc inca si inca o data!...:))


    "Suspect" de multe si de uluitoare premii am avut parte in ultimele zile!..:)) Si TOATE de la oameni unul si unul, adica doar de la oameni realmente FRUMOSI!...

    Sunt inca ravasita si tulburata de vizita-fulger a prietenei noastre comune Cristiana...A sosit la Iasi ieri de dimineata...ca o ploaie calda de vara...luminoasa, inmiresmata, purificatoare si vindecatoare...A fost pentru mine un veritabil Premiu de...Sus!...Am vorbit muuuuulte si am inteles (cred:) tot atatea...Asta noapte pe la ora 1, langa teiul lui Eminescu, abia dadusem de straturi si substraturi nebanuite (pentru mine) ale unor probleme ce se voiau neaparat si de muuuuulta vreme lamurite...Evident, dupa ce toata ziua am batut in lung si in lat "dulcele targ" si ne-am minunat si ne-am bucurat impreuna de tot si de toate...Am reusit sa dormim doar vreo patru ceasuri, dar azi de dimineata nici una nu era deloc, dar deloc obosita...Ea e acum pe drum spre Bucuresti, eu iarasi cu voi, asadar ACASA, si..."Socot ca totul e bine..." :)))

    Habar nu am daca asta se numeste FERICIRE...:)) Dar, cu siguranta, nici voi, dragii mei dragi, habar nu aveti cate bucurii mi-ati daruit si nici cat si cum va iubesc!!!...:))

    RăspundețiȘtergere
  27. Ioana,

    Bolovanul a plecat la vale... Uraaa!!!
    Maine ma duc sa-l prind... Sa-l lasam putin sa se rostogoleasca.:)))

    RăspundețiȘtergere
  28. Cornelia!

    Bine ai revenit... :))))
    Exact la fel am exclamat si eu cand m-am trezit cu el. E o dovada de simpatie si chiar mai mult, de prietenie -cazul tau si al tuturor celor carora l-am oferit. Mie personal mi-ar fi trebuit o lista de 20 de persoane, pentru ca este foarte greu sa alegi. Iata un motiv sa-ti dezgheti blogul. Te rog sa lasi acest cui al lui Pepelea sa-si faca datoria....

    Ma bucur foarte tare de intalnirea ta cu Cristiana. Doua femei briliante, doua caractere si personalitati puternice care ajung sa se cunoasca, pentru ca s-au intuit si inteles virtual, nu-i de colea! Probabil ca ajutatorii ei cu ajutatorii tai s-au inteles in taina. Sau or fi primit ordin!?:)
    Cred ca voi doua, umar la umar cu Sisif il veti putea ajuta sa arunce bolovanul de partea cealalta a versantului...

    RăspundețiȘtergere
  29. Dan,

    Prietenia de care aproape miraculos am ajuns sa ma bucur cunoscandu-te si cunoscandu-va, fie si doar virtual, ma onoreaza si, in egala masura, ma indatoreaza...Multumiri tuturor iar si iarasi!...Inseamna foarte mult pentru mine...:)

    Ca sa vezi cum au ajuns sa functioneze lucrurile, trebuie sa-ti spun ca astazi, chiar inainte de urcarea Cristianei in autocarul de Bucuresti, ea a tinut sa-mi spuna ca-i pare rau ca am dezactivat blogul, ca sperase sa gaseasca acolo lucruri interesante despre sacrificiu, ca s-ar bucura daca as continua totusi ce am inceput etc. Ea a plecat, eu am revenit acasa si ce gasesc?!...Mesajul tau despre premiu, care ma "obliga" cumva sa reconsider, din alte considerente, aceeasi deja veche decizie...Hotarat lucru, cu un "cui al lui Pepelea" am de-a face!:)) Si...am sa-l las "sa-si faca datoria"! :)) Deja imi fermenteaza ceva in neuron, insa vom vedea ce-o iesi...:))

    Si ca veni vorba de "datorie", iti promit ca de maine imi voi lua in serios si rolul de "amfitrioana"...Sper ca mi-ai acordat necesarele circumstante atenuante pentru absenta inregistrata! :))

    "Doua femei briliante"???:(((( DOAR "briliante"? :((( Si noi care ne asteptam CEL PUTIN la ..."galactice"!...:))))))))

    Daca ni te alaturi si tu, ca sa nu mai zic si de alti prieteni dragi, tare mi-e ca l-om arunca si pe bietul Sisif dimpreuna cu bolovanul pe cealalta parte a versantului:))) Ca poate asa nu o sa mai streseze, fir-ar el sa fie, si alti studenti nacajiti si nu o sa mai puna in situatii delicate alti profi...delicati :))))

    Noapte frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  30. Anna, Dan, Emilia, andreiradu

    Intr-adevar, Epicur ar putea fi considerat, intr-un fel, un precursor al existentialismului, fiindca nu l-a interesat mai deloc "binele" abstract, ci mai ales cel real, concret, personal, posibil de atins de catre orisice muritor.

    Ca oricare intelept veritabil, si grecul nostru s-a cocotat pe un teanc zdravan de carti citite, a facut ochii roata peste bucata de lume pe care o putea scruta de la "fereastra" lui si, dupa o vreme, cred ca s-a scarpinat agale in crestet si a slobozit chiar concluzia pentru care si noi, cei de azi, il iubim asa de tare: "Scopul vietii este placerea!!!"

    Recunoaste-ti, rogu-va, ca fiecare dintre noi cand am auzit pentru prima data intelepciunea asta am aderat la epicureism chiar mai spontan si mai entuziast chiar si decat la PSD...sau PNL...sau...:)) Si ca adepti ferventi, am descoperit iute in jurul nostru toate dovezile de care aveam nevoie ca, prin insasi natura noastra, iata, tindem fatalmente...deh! ce putem face noi? asta e, nu?...doar catre placere...Asa stand lucrurile, "placere" a devenit sinonimul perfect pentru "fericire"...

    Numai ca, de-a lungul timpului, foarte putini dintre vajnicii epicurei au mai avut rabdarea (sau interesul:)) sa cunoasca pana la capat doctrina maestrului...Ca daca ar fi facut-o, ar fi aflat ceva indeobste putin placut cunoasterii noastre: ca intru atingerea "fericirii", a "absentei suferintei din corp si a tulburarii din suflet", a seninatatii in viata deci, tooot ratiunea, fir-ar ea de ratiune!, ne ajuta in primul si-n primul rand, si nicidecum simturile!...

    In "Scrisoarea catre Menoiceus", Epicur expliciteaza fara nici un dubiu: FERICIRE = VIRTUTE (adica intelepciune, cumpatare, echilibru, morala, curaj etc) Asta inseamna, crede el, ca musai "omul trebuie sa stapaneasca placerea, iara NU sa se lase stapanit de ea!", ca este cu siguranta de preferat o suferinta momentana daca astfel putem obtine in viitor o "satisfactie superioara"...

    Sincer, eu una, cand am dat si peste aste explicitari, parca nici nu mi s-a mai parut asa de mare Epicur asta!...:)))

    RăspundețiȘtergere
  31. DAN,PRIETEN DRAG,

    DE ZIUA TA, TOT CE ITI POT URA

    ESTE

    SA METAMORFOZEZI IN LUMINA

    TOT CEEA CE ESTI

    SI

    TOT CEEA CE INTALNESTI

    MULTI, MULTI ANI DE ACUM INAINTE!!!:)

    RăspundețiȘtergere
  32. Draga Cornelia!

    Atat de mult suflet si atata caldura primesc de la tine incat nu stiu cum sa-ti multumesc mai frumos.

    Iti doresc si eu sanatate si sa fii iubita!

    RăspundețiȘtergere
  33. Acelasi lucru ti-l doresc si in ziua dea zi! :)

    RăspundețiȘtergere

parerea mea