UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

marți, 11 mai 2010

CANIBALISMUL DACIC

motto: 
"-Mai sunt canibali in lume? 
  -Nu, pe ultimii patru i-am mancat ieri! " 

Cum se mananca romanii
Nu as fi pornit in aceasta aventura gastronomica fara intrebarea maiastra a lui Faustinus:  
"Stii cum se mananca romanii?".
"Ca cainii", ar fi venit raspunsul firesc, prompt si cacofonic in mintea orisicui. Nu, nu.... nu-i tocmai asa... nu pot sa cred ca ar putea sa fie asa... Ca sa fie asa ar trebui sa ne uitam in farfuriile coreenilor si ale chinezilor si nu-i frumos. Si nici americani nu suntem ca sa-i preferam fierbinti, caci nefast food-ul lor nu intra in obiceiurile funest food-ului intentional romanesc. O sa va povestesc pe indelete cat de  ancestrale ne sunt pornirile canibale inhibate, dar care totusi razbat zi de zi prin cuvintele noastre. 
Sa ridicam asadar cortina ! 
Ah ce copil frumos!
Ati auzit de multe ori aceasta exclamatie si bineinteles cele doua variante cu care se continua implacabil, una masculina in care exclamatorul isi exprima intentia de a-i face un pustiu de bine mamei copilului si una feminina, antropofaga, absolut abominabila care incepe cu invariabilul "manaca-i-as..." dupa care sunt amintite diferite parti ale trupusorului bietului micut. Chiar si unii barbati se exprima astfel... Sunt evitate de obicei organele genitale, pe care insa le-ar manca, in situatii similare, cu mai multa placere conlocuitorii, si ei, ca si noi, tot cetateni romani. Ba inca ei, care nu sunt oameni rai la suflet pentru ca ne indoapa cu manele si ne mai scapa de grijile administrarii averii personale, in anumite contexte in care ne aratam nemultumirea in legatura cu  comportamentul lor, adaptat desigur oricarei situatii, ne ofera imediat cu generozitate, ca despagubire morala, bijuteriile lor de familie sau parti din ele. Reparatia din partea lor incepe intotdeauna cu imbietorul: "manca-mi-ai...." Daca totusi insista dupa primul vostru refuz politicos, pentru acuratetea si reusita operatiei, trimiteti-i rogu-va la Ciomu. Doctorul Ciomu. Ce rezulta dati  la ratze!
Ce concluzie putem trage de-aici? Evident una singura: canibalismul este un instinct ancestral care rabufneste in plina epoca de devenire spirituala doar in vorbele cetatenilor romani. Numai romani. Care sunt de fapt daci. Ceea ce ma determina cu semimandrie nationalista sa afirm ca dacii erau canibali. La un moment dat chiar i-am suspectat pe vechii greci ca ni l-au luat si pe Prometeu in vrac cu Dyonisos si Orfeu, pentru ca expresia "mi-ai mancat ficatii" cam de pe-acolo a provenit dar, mi-am luat gandul atunci cand am aflat ca una din minunatele teorii evolutioniste prin care se explica marimea monstruoasa a creierului omului modern - versus tampenia-i evidenta -( n.a. ) pe parcursul evolutiei, se datoreaza consumului de creier si de ficat uman inamic. Hipotalamusul pe vremea aceea era la mare pret! Ah, ce vremuri! Si-atunci, din punct de vedere filozofic, alaturi de sentimentul romanesc al fiintei, pe care cu atata maiestrie ni l-a descris Noica, eu mi-as permite sa asez cu smerenie si sentimentul romanesc al nefiintei. El este validat atat de argumentele antropofage de mai sus cu adaugarea necesara a binecunoscutei sintagme "ah! sufletu' mi l-ai mancat!", cat si de pozitia cretina de martir pe care i-a conferit-o Alecsandri ciobanasului moldovean in mentalul daco-romanesc. 
Pai te pui cu romanii, manca-ti-as!
Brasovencele, dobrogenele, alivencile, betzivancele, japonezele, negresele, bascutele si polonezii 

Canibalismul indigen
Brasovencele si dobrogenele sunt atat de calde, de apetisante si de rumene incat nu te poti abtine sa nu le mananci. Macar din ochi.  Din pacate se vand ieftin. Diferenta intre dobrogene si brasovence este ca brasovencele sunt clatite bine inainte, si in consecinta mult mai recomandabile, in situatia in care suferi de idiosincrazie.
Dar stiti voi de ce sunt moldovencele femei aprige, iuti si destepte? Pentru ca prin partile lor, Moldova, Basarabia si Bucovina, femeile  frumoase dar mototoale si incete sunt repede mancate. Frumusetea nu este o scuza. Ba dimpotriva! Asta de la carpi, bastarni si costoboci li se trage. Ei preferau intotdeauna alivencile frumoase, moi si rumene pe la ospete. Ce ma chinuie este faptul ca n-am aflat inca daca romanii de prin  acelea  prefera banatence, muntence sau oltence fierbinti. Ceea ce stiu insa sigur este ca tot romanul mananca cu pofta betzivance. Si stiti de ce? Pentru ca sunt gata fezandate iar alcoolul din ele trece imediat in sangele canibalului. Betzivanii nu sunt agreati, pentru ca au prostul obicei sa adoarma prin santuri. Ah! Acum imi dau eu seama de ce a fost asasinat Burebista, pentru ca din cauza taierii vitei de vie pe teritoriul intregii Dacii a disparut si felul de mancare preferat al dacilor, betzivancele.

Canibalismul xenofil
 Inca nu m-am lamurit daca mancatul japonezelor este un obicei imprumutat de la occidentali sau este pur romanesc, pentru ca romanii mananca japonezele fara paine. Si fara orez. Si fara aparat de fotografiat. Ei ca sa vezi, tocmai ei care ar manca si mamaliga cu paine daca s-ar putea! In foarte rare ocazii, pe la mesele festive, ei mananca totusi japonezele cu paine si nu considera acest lucru un sacrilegiu, caci daca pe vremea lui Pingelica un sandvis de paine neagra cu paine alba era o delicatesa, acum o felie de paine neagra intre doua japoneze reprezinta cel mai mare lux culinar.
Negresele...ah negresele! Se pare ca au un statut special caci daca japonezele sunt infulecate de foame pana si pe strada, cu muscaturi hulpave, negresele se manca delicat, cu lingurita si cu degetul mic ridicat elegant spre tavan. Obiceiul acesta este la fel de vechi ca si natia noastra de daci caci, reconstituind fosila lui Ion, stramosul nostru primitiv venit din Africa acum 9.000 de ani, antropologii au tras concluzia ca era cam negru. El Ion, primul dac al Europei a venit cu obiceiul mancatului de negrese pentru ca alte feluri de femei inca nu aparusera. Acest obicei culinar, ca factor al selectiei naturale, pe masura depigmentarii s-a pastrat, s-a rafinat si s-a transmis ancestral pana in zilele noastre. Pacat ca negesele s-au prins si nu le prea mai gasesti prin cofetarii, caci stiu bine ce le asteapta. O solutie pentru salvarea lor ar fi sa-si schimbe  denumirea din negrese in pajituri (bunaciuni) de culoare, dar si-atunci ar putea sa ramana nemancate. Mdeh...! Cum o dai nu-i bine!
Cand cumparati "bascute"de la patiserie la ce va ganditi, hai? Recunoasteti cinstit! La basti muncitoresti sau la niscai trufandale de fragede femeiusti  basce? Credeti ca bascutele  pionierilor ar putea avea vreo legatura cu pascutele, pasca miniaturala din tavile patiserilor? Au nu cumva sunt niste substitute, biete inventii comunisto- schizoide? Cereti cu toata indrazneala din partea mea patiserilor, sa schimbe denumirile tampeniilor comuniste, cu cele adevarate, de sorginte divina, altfel vom ajunge sa ne ridicam ETA in cap, in loc de basca evident !  Nu va sfiiti! 
Cu polonezii insa avem noi alte socoteli. N-au tinere de minte. Au uitat foarte repede ca i-am primit cu bratele deschise si cu toata omenia la noi in tara, si i-am protejat cand cu prigoana nemtilor si mai antzartz ne-au bagat niste strambe si ne-au mancat pe la Uniunea Europeana. Probabil nu au reusit sa uite ce-a patit bietul Sobieschi de la o mana de moldoveni. Ei bine, pentru ca pe ei i-a mancat.... si noi la randul nostru ii mancam fripti. Sau fierti. Si cu paine, ca sa ne tina de foame. Dar neaparat cu mustar caci sunt lipsiti de gust! Polonezii nu cred ca mananca romani. Si nici rusilor si nemtilor nu le placem defel. Pentru ca le stam in gat.
Bibliografie: pentru aprofundarea cunostintelor, consultati manualul de limba romana de clasa a V-a, de pe vremea mea, cu lectura - "Sobieschi si romanii" ca uite, recunosc, nu mai stiu ce mare scriitor patriot a scris-o.  
Patricienii 
Hai ca antropofagi mai inteleg dar si necrofagi? Ura pe care trebuie sa o fi manifestat dacii impotriva fratilor lor de sange, asupritorii romani, a capatat forme atat de violente incat pe patricienii incomozi politic care mai ajungeau de sila de mila guvernatori in Dacia Feix, un fel de Siberie romana, din Mari Carnati dacii nu-i scoteau. Si acesta este socot eu, inca un argument in favoarea daco-latinitatii noastre vulgare, perpetuate in stare pura peste veacuri. Dacii s-ar fi bucurat poate sa puna un patrician viu la frigare dar in lipsa lui, exact ca si in vrajile cu papusi voodoo s-au multumit sa il asimileze cu carnatul si sa-l intepe macar cu furculita, daca cu furca nu se putea, ca sa-si lase zeama, obicei care s-a perpetuat peste milenii pana in zilele noastre. Faptul ca noua romanilor ne plac patricienii fripti, morti de mult de altminteri, ma infioara.

Trupul si sangele lui Iisus
Aici nu comentez prea mult caci este o practica universal crestina si nu una neaosa daco-romaneasca. Nu comentez de la Cine s-au inspirat ctitorii crestinismului si cum de a devenit aceasta practica un simbol sfant, caci intru in conflict deschis cu crestinii, cu ezoteristii fosti crestini, cu masonii si nu numai. Marturisesc cinstit ca o afurisenie in plus mi-ar dauna la evolutie. Tremura vibratiile pe mine cand ma gandesc. Ceva insa tot trebuie sa remarc, ca ma mananca.... si anume ca bautul vinului nu este considerat un pacat - yupiiiiiii....!!!! si ca anafura noastra, a ortodocsilor este din paine dospita, fata de "anafura lor!"  De multe ori ma gandesc ca gestul Lui a fost mai mult o pilda data ucenicilor Lui fara stiinta de carte, decat o Sfanta Taina asa cum a fost ea ulterior mestesugit rastalmacita in glorioasa si neprihanita istorie a crestinismului. De alte ori insa stiu, simt sfintenia tainei.. Nu-i mereu la fel. Dar mai bine nu ma mai gandesc, caci 2012 bate la usa si-mi pericliteaza propria-mi evolutie. Crestinismul ma vrea sarac cu duhul si iaca, ostenesc, ma straduiesc..
Mucenicii
Nu va este jena cand mancati ucenici, prost intelesi ca mucenici? Si mai rau ca macinici? Stiti desigur ca in slavona ucenic inseamna invatacel, elev. Macar din buna cuviinta si respect  pentru limba romana sau macar de dragul meu, incercati sa nu mai mancati melevi, mucenici si manvatacei cu nuci, inecati in zeama sau parpaliti la cuptor. Nu-i destul ca i-au mancat leii? Macinicii si bascutele comuniste... ce frumos suna in diverse limbi de lemn.
 Vampirismul
Auzi vorba! Vampirism! Poate doar mogulii de capitalistii verosi care sug sangele poporului. Nu, nu...!! Noi nu niciodata. Noi desigur ca nu bem decat sangele lui Christos, sange de taur sau lacrima lui Ovidiu si asta pana ne facem manga. Doar atat. 
 Dar stiti voi oare ca exista  niste oameni pe lumea asta, spectatori la cinematografe, care chiar cred ca romanii beau sange? Stiti, desigur. Ceea ce nu cred ca stiti este insa o poveste foarte interesanta despre Dracula, pe care am gasit-o in cartea "Vampirismul de la sacrificiu la supravietuire" a unui oarecare Hans Askenazy. El nu greseste cand reaseaza mitul lui Dracula la locu-i cuvenit, adica in imaginatia si cartea scriitorului irlandez Bram Stocker si respinge vampirismul aruncat in carca bietilor de romani. Are chiar un discurs istoric corect asupra domniilor sincopate ale lui Vlad Tepes. Dar nu-l tine nici pe el foarte mult, caci foarte curand isi anunta cititorii ca marele merit istoric al lui Vlad Tepes a fost acela ca a eradicat saracia in Tara Romaneasca. Cum ? Tragandu-i in teapa pe saraci. Apreciati domniile voastre daca Askenazy-ul este prost, foarte prost sau rau intentionat, asta ca sa nu spun ca-i magar de-a dreptul si ca ar face un cuplu perfect cu mascariciul de Lambert. Ca gluma macabra pot sa recunosc ca este si aceasta o solutie de rezolvarea a problemei saraciei in Romania, si vad ca Guvernul a-nceput deja sa lucreze in sensul acesta cu amendamentul ca ceea ce a reusit Tepes cu talharii si cu cersetorii nu va putea niciodata sa reitereze guvernul, pentru ca sindicatele sunt prea puternice iar teparii de guvernanti si politicieni nu se vor aseza niciodata din proprie initiativa in vreo tzeapa desi... vorba bunului meu prieten Anton: daca iti place sa sari peste pari, unul cu siguranta o sa-ti treaca prin cur. Pardon!?

Nota-doleanta:
Nepretuitii mei prieteni, daca sunteti cititori de prin alte parti ale Romaniei care ne rabda pe toti, altele decat acelea de pe unde va scriu eu, astept de la voi nume de mancaruri mirobolante, autohtone, neaose cu parfum traditional. Amintiti-va va rog cu ce va mai ademeneau bunicile voastre iubitoare cand erati niste tzanci. Pe mine ma intriga si ma ispitesc in acelasi timp, cinstit sa fiu, si-n ziua de azi, celebrele 
"poale-n brau" !  
 Vai cate promisiuni si sperante sunt acunse in  denumirea lor! Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc... si nu'sh'de ce, dar de fiecare data cand aud de poale'n brau, imaginea se animeaza si imi vine in minte refrenul unui cantec al stundentiei mele fericite:
"Su - flee - cataaaaaaa..... pan'laaa - brauuuuuuu... 
Du - ceaaaaa.... du - ceaaaa... ru - fe - le -la rau! "  
Ii multumesc lui Faustinus pentru ca a dezlegat cainii si voua pentru ca m-ati rabdat. Dar stiti voi cine este Faustinus? Nici eu, pentru ca are profil nedisponibil dar va asigur ca inafara discretiei care il indeamna sa nu se arate la comentariile noi,  preferand sa comenteze in voia lui, cu cateva articole mai in urma, Faustinus este un excelent causeur. 
Sa ne traiesti Faustinus!
Cu voia domniilor voastre, va urma istoria secreta a merdenelelor, a laptelui Buldanesti, a chiecului, a pandishpanului si a inca catorva bunatati. Bunaciunile reprezentate de dobrogene, brasovence,betzivance, alivenci, japoneze si bascute s-au gatat! 

Post Scriptum: Am introdus ulterior in corpul articolului cateva informatii suplimentare necesare, referitoare la betzivance, alivenci, negrese si japoneze. 

17 comentarii:

  1. :)))
    De' Bunule, fiecare natie cu... pacatele ei.
    Noi cu mancatul, americanii cu f.....l!
    :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Gata! :)

    Iar am dat-o-n bara! Limbut ca de obicei. De maine trec la fapte! Crezi ca ar fi bine sa inchid blogul!? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :))
    In ce sa-l inchizi, Bunule?
    In globul de cristal?
    :))

    RăspundețiȘtergere
  4. din pacate exista la romani ceea ce putem numi canibalism magic pentru indepartarea moroilor.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Gust" mereu cu placere ironia ta fina. Poate prea fina. Romanii au nevoie de "arome tari" pentru a fi convinsi sa se aseze la masa si prefera cantitatea rafinatetei. In spatele tiradelor tale deslusesc o mare resemnare. Imi pare ca ai fost "mancat" si tu... :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Oooo... Andreiule,

    Ce minunat ar fi....
    Pai daca il inchid acolo as putea citi in blogul acesta, fara macar sa ma mai ostenesc sa-l accesez de pe net sau sa mai scriu vreodata in el tot trecutul, prezentul si viitorul. Si subjonctivul, fireste! :))

    RăspundețiȘtergere
  7. ghici ce am adus?...iata un generos platou cu ..minciunele[pacat ca aici nu se pot posta imagini,ca le si atasam]...prin zona mea li se mai spune..scovergi prajite...cinstit eu nu am mancat si nici nu am facut vreodata,nu din comoditate[probabil pt.faptul ca preferintele se indreapta spre alte zone culinare]....sau poate ca sunt deja satula de cele pe care le"inghit"de la guvernele ce se tot perinda pe la putere,si nu au si ei altfel de sortiment,mancai-ar..gaia[asa imi amintesc eu o expresie de naduf a bunicii..]..gaia fiind zeita pamantului desigur:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Danule,
    Zau ca nu nimeresc intelesul! :)
    Ca sa inteleg in ce consta canibalismul magic o iau invers!
    Cum indepartam moroii?
    Din ce imi amintesc trebuie:

    1/ sa tii niste usturoi sfintit in buzunar. In mod normal trebuie sa-l pui si pe dulap si sa ungi usile grajdului cu el. Daca n-ai grajd, merge si-un garaj iar daca nici pe-acela nu-l ai, cauti usile unui depou. Corect?:)
    Este foarte adevarat ca efectul purtarii usturoiului va indeparta toate femeile de langa tine dar cu strigoii nu te joci!
    2/ sa umbli prin cimitir cu un par ascutit sa profanezi un mormant cu lopata si apoi un cadavru cu parul. Corect?:)
    3/ sa porti un crucifix la gat si cand te-ntalnesti cu el sa-i arati crucifixul si parul la simultan. Am zis bine?

    Mai departe ma incurc. Cum e cu magicul?

    RăspundețiȘtergere
  9. Sorine,
    Nu stiu cat de fina e ironia mea dar a ta mi se pare mai faina. Nu te perii. Asa te percep. :)

    Cat despre resemnare... N-am avut asteptari care sa nu se indeplineasca. E mai mult o neparticipare, o neangajare.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cuscryana, :)

    De scovergi stiu caci facea si bunica mea dar n-am stiut niciodata ca le mai zice si minciunele. Foarte intersant!

    Gaia.... Uite inca una buna!
    Stiai ca Yama este zeul mortii la hindusi? Cand zicem ca a dat iama-n porci... e ca si cum i-a mancat gaia! :)))

    RăspundețiȘtergere
  11. vreau sa spun ca si eu tarziu am auzit despre denumirea acestora,cand angajata fiind o colega ne-a servit cu asa ceva..partea comica a fost ca intreband-o cum se numesc,mi-a raspuns,scovergi...atunci am avut revelatia expresiei mamei mele,care nefacand asa ceva vreodata totusi le pomenea doar in contextul in care nefiind ceva de mancare prin casa,cand o intrebam,dar ce mancam azi?..ea razand imi raspundea;scovergi prajite draga mea!...nu am intrebat-o niciodata de unde preluase expresia,stiut in mintea mea fiind ca asa ceva nu exista:))..si tot colega mea m-a lamurit ca li se mai spune minciunele,si de aici"iluminarea"mea in domeniu:)))....interesant si ce-mi spui despre zeul mortii la hindusi..mda,iata alt aspect nestiut....tot in copilarie cand ma zbenguiam si nu ascultam de fel de vorba mamei,o auzeam exclamand"dar ce ai draga,a dat yama in tine"?..mai tirziu,cand prin birouri eram in verva si radeam de nu ne mai opream,cineva se gasea sa spuna.."ma,parca a dat yama in voi!"...uite cum, realizez eu ca trec prin viata pe langa unele momente in care preocupata de esenta acestora nu mi-am pus si intrebari referitoare la provenienta unor expresii..ca sa vezi cu cine te incuscrisi!:))))...

    RăspundețiȘtergere
  12. Dane, delicios articolul cu mâncatul. Mă bucur că un comentariu de-al meu ţi-a declanşat pofta de-a continua ideea. Mă mănâncă limba să-ţi răspund la acest menu de glume de bun gust, dar nu am timp acum şi, de fapt, am nevoie să diger pe îndelete articolul dar nu la masa de lucru de la birou, ci acasă, cum ziceai mai deunăzi, cu un strop de coniac şi tot tacâmul. Aşa că, pe curând.

    P.S. Costache Negruzzi era cu Sobieski şi mai are şi Coşbuc o poezie nostimă ...

    RăspundețiȘtergere
  13. Moahahahahaaaaaaaaa!!!

    Sa ma ierti, dar nu ma duce mintea sa comentez mai mult de atat! Imi place sa cred ca e o situatie punctuala, in care sunt impiedicata de propriile-mi hohote de ras! Si ca in rest sunt in stare sa leg mai mult de 3-4 litere in mod coerent. Pana atunci insa .... =))=))=))

    RăspundețiȘtergere
  14. Ryana,
    Ce-as mai manca niste scovergi. calde cu zahar.... Mmmmmmh... De ce patiserii nostri nu stiu sa faca?

    RăspundețiȘtergere
  15. Faustinus,

    Ma bucur la randu-mi!
    O sa-ti treaca insa putin apetitul, caci va urma una tareeee... tare de de tot! :))))

    Da, da asa-i... Negruzzi! :) Ms.:)

    RăspundețiȘtergere
  16. Ioana,

    Sa stii ca ti-am copiat "Moahahahahaaaaaaaaa!!!"- ul si-l folosesc cu placere de cate ori am ocazia. Ai copyright pe el? De la Iris am luat "Muah!...Muah!" sper sa nu va superati dar chestiiile astea lipseau cu desavarsire din vocabularul net-ului.

    Ma bucur ca ti-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  17. Bunul meu prieten Anton mi-a trimis un comentariu, via e-mail. multumesc Antoane! :))

    "DANULE., .................. CONTORSIONISMUL VERBAL, DIVAGATIA ENCRIPTATA,.... PE PROPRIUL FOND EMOTIONAL.........., ALIMENTAT......... .... INFO VIRT...............
    FACE !!!! - SAU - NU FACE...!!! ............... CA LURURILE SA NU FIE CEEA CE SUNT!!!!!
    BUT WHO THE FUCK....!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

parerea mea