TAROM - Try Another Route Or Miss it

TAROM - Try Another Route Or Miss it -   

Sau “unde-i geamantanul - nu e geamantanul”

Sfătuiesc pe această cale pe toţi românii care aplaudă prin avioanele TAROM la aterizare să n-o mai facă, nu pentru că nu i-ar plăcea Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanu', ocrotitorul si patronul pilotilor, nici pentru că s-ar comporta ca boşimanii şi papuaşii de la Dâlga, ci pentru că s-ar putea să-şi muşte mâinile cu care au aplaudat când vor dori să-şi recupereze bagajele. Cel mai bine ar fi să se aplaude între ei atunci când îşi vor vedea în sfârşit bagajele rătăcite în sufragerie. Asta dacă şi le vor mai vedea vreodată.

Fapte

Duminică 16 octombrie a.c.

Aeroportul din Taşkent

- Am predat bagajele companiei Turkish Airlines "It's OK? Haraşo, vsio haraşo!", ni s-a răspuns în uzbecă şi am plecat liniştiţi spre poarta de îmbarcare, cu etichetele de transfer de bagaje lipite de biletele de avion.

Aeroportul din Istanbul

- ora 10,15 - chiar dacă decolarea trebuia să aibă loc la 10,40 şi nu era niciun avion TAROM la rampă, suntem chemaţi de urgenţă la poarta de îmbarcare cu etichetele şi paşapoartele ca să se verifice şi să se confirme transferul de bagaje de la o linie aeriană la alta. "It's OK?" "OK, OK!" ne confirmă turcul care purta vesta TAROM.

- ora 10,25 a venit, avionul TAROM nu a sosit la poarta de îmbarcare. Şi nici platforma cu bagajele noastre. Nu-i bai, zicem şi noi ca Raymond Poincaré: "Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l'Orient, où tout est pris à la légère", adică mai pe româneşte ni se cam brehăne de orarul de zbor. Lor, nu nouă.

- ora 10,30 - Ups! Nu se poate, a venit avionul! Şi căruciorul cu bagaje. Doamne ajută! Şi ce dacă avionul nu mai decolează la 10,40, cui îi pasă înafară de călători, fireşte?

Aeroportul Henri Coandă.

În ciuda faptului că aterizăm cu mare întârziere, călătorii aplaudă frenetic. De ce? C-aşa-i românu'! Nu prea are el treabă cu mentalu' în schimb are emoţionalu' cât Catedrala Mântuirii Neamului. Trecem peste codălăul absolut firesc de la ghişeele cu vizele şi ne luăm agale după călătorii care îşi dau coate disperaţi şi se întrec la fugă spre benzile de bagaje ca să ajungă primii, exact ca pe vremuri, la teatru, când scurtau aplauzele sau renunţau la ele repezindu-se muncitoreşte la paltoane. Dar desigur, nu-i nimic anormal aici, deoarece, fie numele lui Allah veşnic lăudat, cuvintele iureş, iuşchiuzarlâc, buluc şi calabalâc, dimpreună cu practicarea lor în orice situaţie, de la ieniceri le-am învăţat. Doamne ajută!

"Unde-i geamantanul? Care geamantan?"

Din două geamantane nu mai avem decât unul singur, în schimb avem o etichetă cu care ne repezim la biroul TAROM de bagaje pierdute. Aici ne-am mai calmat oleacă, deoarece erau trei funcţionari extrem de relaxaţi: unul se lăfăia pe canapeaua pentru amărâţii de reclamanţi având pe măsuţă o farfurie plină ochi cu mâncare, deci nu puteam să-l deranjăm cu problema noastră minoră, căci se ştie, omul când stă la masă nici şarpele nu-l muşcă, al doilea când am dat bună ziua deşi era în picioare s-a întors cu spatele şi a-nceput să foşgăiască ceva pe birou, deci nici acesta nu era abordabil fiind desigur, extrem de ocupat, aşa că ne-am adresat unei doamne care ne-a zâmbit binevoitor.

Ne-am spus păsul, doamna ne-a răspuns civilizat şi ne-a asigurat că până seara se rezolvă, deoarece urmează să mai vină o cursă de la Istanbul, că ei vor lua legătura cu compania Turkish Airlines şi să nu ne impacientăm că precis ne va aduce geamantanul rătăcit. Şi dacă nu va fi în seara aceea, precis a doua zi dimineaţă, adică luni, îl vom primi acasă cu prioritate, prin şoferul 'mnealor, deoarece locuim la circa 10-15 minute de mers cu maşina faţă de aeroport. "În orice caz, conform procedurilor, imediat ce apare, vă sunăm noi". Am semnat formularul cu reclamaţia şi am plecat. Asta se întâmpla duminică la orele 9.30.

Aţi primit voi în seara de duminică vreun telefon de confirmare de la biroul de bagaje TAROM cum că a sosit geamantanul? Nu? Nici noi. Aşa că am sunat pe la orele 23,30.

- Ce număr de reclamaţie aveţi?

- OTPRO98460

- N-a sosit, dar avem confirmarea că se află la Istanbul. Vine cu altă cursă, aşa că mâne dimineaţă îl veţi primi.

- Cam pe la ce oră, dacă nu vă supăraţi.

- Până în ora 12 şi aveţi prioritate.   

Luni 17 octombrie a.c.          

Ce pretenţiii poţi avea să ţi se-ntoarcă geamantanul până la orele 12,00 sau măcar să primeşti un telefon că a venit, când lunea nici iarba nu creşte? Poţi avea? Nu poţi.  

Pe la ora 13 încep să-mi pierd încrederea în corectitudinea funcţionarilor TAROM şi sun la biroul de bagaje.        
- Geamantanul meu trebuia să-mi parvină până în ora 12,00, ştiţi ceva despre el?
- Desigur, e la noi, dar îl putem livra deabia după orele 16,00 deoarece trebuie să-i facem vamă.
- Nu puteaţi să-mi spuneţi asta de dimineaţă, ca să nu stau blocat în casă aşteptând. Bine, aştept. Până la ce oră va trebui să aştept?     
- Vă sunăm noi.
     
Mai auzisem asta, aşa că pe la orele 18,30 am sunat tot eu.            
- La ce oră veniţi?     
- Din păcate nu mai putem să vi-l livrăm astăzi, dar cu siguranţă îl veţi primi mâine dimineaţă cu prioritate. Vă sună şoferul, după ce-şi stabileşte traseul.      
Şi pe-asta o mai auzisem, dar de la un alt funcţionar. Încet, încet, în mintea mea, litera R de la TAROM a-nceput să vibreze şi să se dedubleze.     
- La ce oră, vă rog?    
- Dimineaţă.   

 Marţi 18 octombrie a.c.         

Acum, să nu credeţi cumva că TAROM nu este o companie naţională de clasă internaţională şi că vezi Doamne, suptă fiind la sânge de către toate partidele de guvenământ pe rând, şi-a pierdut cea mai importantă parte a zborurilor internaţionale şi după ce că de-abia mai răsuflă, nu se mai ţine nici de cuvânt. Ba se ţine. Azi dimineaţă am fost sunat de un reprezentant al TAROM, mai precis de şoferul de la Biroul de bagaje pierdute. A sunat la o oră rezonabilă, la 6,30, aşa că nu mă pot plânge că m-a sculat cu noaptea-n cap.           
- Diseară ajung la dumneavoastră, că trebuie să livrez mai întâi la Braşov. Dacă vă grăbiţi, mergeţi dumneavoastră la aeroport şi ridicaţi-l personal!

La ora 6,10 sun la Biroul de bagaje pierdute. Ca să nu vă mai relatez conversaţia, luaţi vă rog “Castelul” lui Kafka, deschideţi-l la orice pagină doriţi şi citiţi orice paragraf la întâmplare.
- Nu putea domnule să facă o abatere de 10 minute de la DN1 şi să-mi aducă geamantanul?
- Nu ştim. El îşi face singur traseul.
- Cine-l coordonează pe şofer?         
- ?       
- Da’ pe dumneavoastră cine vă coordonează? Daţi-mi vă rog pe şefa dumneavoastră.    
- Imediat.       
- Bună dimineaţa, ce s-a întâmplat? 
O iau tacticos de la facerea lumii şi-i spun numărul de reclamaţie şi toată istoria romanţată a geamantanului magic care refuză să se predea.     
- O să vorbesc cu şoferul să vedem ce se poate face. Vă sunăm noi imediat. Ne cerem scuze.           
- Scuzele am să le primesc cu plăcere după ce-mi daţi geamantanul. Eu la aeroport, nu vin.
Credeţi cumva că TAROM nu este o companie serioasă şi de încredere şi că iarăşi nu se ţine de cuvânt? Ba e foarte serioasă. După patru ore, mai precis în jur de ora 11,00 ne sună şoferul şi ne anunţă că e la Giurgiu şi că diseară ne aduce geamantanul.   
           
Notă: Acum este ora 12,45. Aşa cum merg treburile la TAROM, până diseară mai sunt 24 de ore, dacă nu chiar 48, cel puţin săptămâna aceasta.  Numai dracul, şoferul şi cu Duhul Sfânt mai ştiu prin ce colţ de Românică se plimbă geamantanul meu. Aş putea să-l sun pe şofer, dar n-o s-o fac căci s-ar putea să mă enervez şi nu doresc cu niciun chip să aduc vreo atingere imaginii companiei TAROM. Dacă aflu ceva veşti, vă ţin la curent.