SFÂNTA BULIBĂŞEALĂ

            EVANGHELIA DUPĂ ANUNAKI 

            Sfânta Bulibăşeală ©   

             

            Sfânta Treime nu înseamnă trei elohimi   

            Sfânta Treime este inseparabilă, autocefalică şi, după cum toată lumea ştie, niciuna dintre treimi nu-i mai puţin sfântă decât alta şi niciuna dintre ele nu umblă după capul ei sfânt fără celelalte două. Şi când zici Dumnezeu zici de fapt Yahwe, dar zici totodată şi Iisus şi Sfântul Duh, iar când zici Sfântul Duh, trebuie să ai în vedere că El are în componenţă şi pe ceilalţi doi, pe Tata Yahwe şi pe Fiul Său şi tot aşa.       

            Dacă însă ne pune dracu’ să considerăm că fiecare treime ar fi independentă, atunci nu am mai putea vorbi despre un singur Dumnezeu, ci despre niscai elohimi, socotiţi ca cel puţin trei zei separaţi, căci zice clar la Biblie: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”. - Geneza 1. 26 – Iar când zici “să facem” iar nu “să fac”, şi “asemănarea Noastră” iar nu “asemănarea Mea” e limpede că era o adunătură de elohimi acolo care luau o decizie. Dar ca să nu cădem în ispita politeismului care reiese din exemplul biblic de mai sus, să rămânem totuşi la ideea unei Treimi inseparabile, în care una dintre treimi este mai brează decât celelalte două, ea părând că are rolul conducător, aceasta fiind de bunăseamă Yahwe.  

            Trinitatea în acţiune şi complexul lui Oedip.        

            Tot creştinul ştie că Fiul dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, cel care a “umbrit-o” - ce-o fi aia? - pe fecioara Maria, una sunt. Şi dacă este aşa, ia să vedem totuşi de curiozitate cine s-a mai aflat în patul fecioarei Maria în noaptea imaculatei concepţii, înafară de Sfântul Duh. Nimeni, ţi-ar spune orişicare cunoscător. Zăuuuuu...!? Şi cu inseparabilitatea Sfintei Treimi cum rămâne? E şi lae-i şi bălae şi-o zi zboară, o zi nu zboară? Cum dogma ortodoxă acreditează ideea că Fiul a existat dintotdeauna şi că doar la un moment dat s-a întrupat sub formă de Iisus Cristos, atunci cu siguranţă Fiul împreună cu Tatăl, dar şi cu Sfântul Duh - căci fără El dogma nu are niciun chichirez - i-a tras-o la umbră viitoarei lui mame.                 

            Ceea ce este însă demn de remarcat este faptul că prin acţiunea directă a Sfântului Duh, Sfântul Incest Imaculat s-a produs în mod paradoxal înainte ca Fiul lui Dumnezeu să se nască în trup de om şi să-l cheme mai nou, Iisus. Şi pentru că, Iisus ca Fiu necreat şi veşnic al lui Dumnezeu a participat la propria Sa apariţie pe lume, laolaltă cu celelalte două Sfinte Treimi, în acest caz El este şi Fiul lui Dumnezeu dar şi propriul său tată. Iar Dumnezeu Tatăl, la fel de incestuos ca şi Fiul Său devine pentru a doua oară tată, dând naştere aceluiaşi Fiu, ocazie cu care devine şi bunic, căci iată, Fiul Său, prin imaculata concepţie S-a reconceput pe Sine, dându-şi Sie Însuşi naştere prin Fecioara Maria. Dar să vezi drăcia dracului, că deîndată ce a devenit om, Iisus s-a aflat în situaţia de a avea doi taţi, pe de o parte pe Dumnezeu Tatăl, pe care l-a avut dintotdeauna şi care în noua ipostază îi este în acelaşi timp şi tată şi bunic, iar pe de altă parte, s-a avut ca tată chiar pe Sine Însuşi. Şi nici Sfântul Duh nu este scutit de păcatul incestului divin, deoarece umbrind-o pe Maria se trezeşe după nouă luni că redevine parte a Trinităţii reprezentată de data aceasta de către Fiul mult dorit de Dumnezeu Tatăl, pe care urma să-L sacrifice pe cruce, după principiul “Io te-am făcut, io te omor”. Cu alte cuvinte şi incestul dar şi vina se împart la trei, chiar dacă niciuna dintre cele trei treimi nu a dat semne până în prezent că ar avea vreo brumă de remuşcare divină, că s-au scăpat în acest fel de complexul lui Oedip.    

            Concluzia care se poate trage de-aici este aceea că, oricât de mare a fost Sfânta Bulibăşeală, de fapt nu există nicio vină şi că morala divină nu are nici în clin, nici în mânecă, cu cea umană. Noi cu morala noastră iar Ei cu (a)morala Lor.                               

            Amanta mamă a Trinităţii  

            Fecioara Maria atunci când s-a acuplat cu Sfântul Duh, habar nu avea că de fapt sunt trei în Unu, lucru acesta tainic fiind revelat teologilor de către Duhul Sfânt mult mai târziu. Prin urmare, Fecioara Maria nu s-a acuplat doar cu Duhul Sfânt, aşa cum lasă evangheliile să se-nţeleagă, ci, datorită principiului inseparabilităţii, prin El s-a acuplat de fapt cu toate cele trei aspecte divine ale lui Dumnezeu deodată. Iar faptul că printre cei trei coţăitori divini se afla şi viitorul său prunc Iisus face din ea, fără ca ea să ştie, vai, o pururea fecioară imaculată şi incestuoasă.                   

            În această situaţie, paradoxul veşnicei preciste se complică foarte tare, şi nu pentru că ea a dat naştere unui semizeu, lucru absolut obişnuit în religiile, legendele şi miturile antice, ci din cu totul alte motive. Unul dintre motive este acela că prin Iisus ea dat dat naştere nici mai mult şi nici mai puţin decât Sfintei Pătrimi, deoarece Iisus, după tată era trei părţi divin, adică Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar după mamă, o parte om, mai precis evreu. 

            Un al doilea motiv ar fi acela că fecioara, prin umbrirea pe care a suportat-o din partea Duhului Sfânt, deşi a fost amanta de o noapte a Sfintei Treimi, ea a devenit după imaculata concepţie atât mama Fiului lui Dumnezeu - care oricum exista dinainte de facerea lumii - dar în acelaşi timp şi mama lui Dumnezeu şi a Sfântului Său Duh, deoarece Fiul, Tatăl şi Sfântul Duh nu sunt separabili.         

            Şi iată cum Dumnezeu Tatăl, regulându-şi imaculat prin umbrire propria creaţie, s-a ales în premieră universală cu o mamă imaculată. Acum desigur, să nu înţelegeţi greşit, că nu este câtuşi de puţin îmbârligătura dracului cum pare la prima vedere, ci o miraculoasă şi imaculată daraveră divină, pe care până şi depravaţii şi perverşii zei din Olimp ar invidia-o.  

           

            Să mai facem încă un pas şi să luăm genitorii divini la control.                  

            1. Duhul Sfânt           

            Duhul Sfânt, ca aspect al lui Dumnezeu nici nu ar trebui să intre în discuţie, că oricum nu se prea ştie exact ce este de fapt, duh sau spirit. Despre El se cunoaşte doar că n-are mamă, n-are tată, n-are fraţi, n-are cumnaţi şi că umblă peste ape, că umbreşte fecioare, că poate lua formă de porumbel şi că inspiră evangheliştii să scrie aventurile, speech-urile şi miracolele mesianice ale lui Iisus.             

            2. Fiul lui Dumnezeu şi Iisus           

            Cu Fiul lui Dumnezeu lucrurile stau însă un pic diferit, căci Iisusul pe care îl cunoaştem din poveştile evanghelice e una, el fiind după mamă pe jumătate evreu, adică evreu în accepţia evreilor, însă Dumnezeu, în accepţia creştinilor, pe câtă vreme Fiul cel necreat al lui Dumnezeu, până la reîntruparea Sa, nefiind om ca celălalt este cu totul altceva, mai precis un Dumnezeu mai mic. Unde mai pui că Fiul necreat nu poartă niciun fel de nume, nici măcar unul evreiesc, aşa cum poartă isusul Jeshua. El este simplu, Fiul. Şi nici măcar mamă nu are ca celălalt, deşi, chiar şi aşa necreat cum e, trebuie să fi avut totuşi cândva o mamă, sau măcar un surogat de mamă, că doar nu s-a născut din degetele de la picioare ale lui Dumnezeu, cum i s-a întâmplat lui Brahma să zămislească fii zei şi fiice zeiţe.   

            Aşadar, în cazul Fiului lui Dumnezeu nu se pune problema de pater incertus, ci doar de o mamă iniţială necunoscută. Dar asta nu-i nimic, că s-a mai ales cu încă una, care este vezi bine, Fecioara Maria. Aşadar Iisus are două mame şi aparent un singur tată, deşi practic are doi taţi, cel de-a doilea fiind, aşa cum am văzut, chiar El Însuşi.                                 

            3. Dumnezeu Tatăl    

            Din punct de vedere părinţi, la o primă abordare, lucrurile par extrem de simple şi clare: Dumnezeu este Cuvântul, este pe de trei şi mai este şi necreat, aşa că din start este defectiv de tată şi de mamă. Şi totuşi, Dumnezeu, este un fel de alba-neagra în materie de părinţi. Păi şi dacă asta are, asta n-are, care e cîştigătoare?                          

            Ia să vedem: deşi Dumnezeu seamănă foarte tare cu şarpele cu pene şi cu trei perechi de gene care n-are mamă, n-are nici tată, mănâncă pe săptămân-o dată şi e făcut de o mătuşă cu un locotenent major, iacătă totuşi că El ajunge să fie propriul său Tată.         

            Cum aşa? Păi chiar aşa, căci odată cu conceperea şi naşterea lui Iisus, care, alături de Sfântul Duh, Îl conţine şi pe El care este totuna cu Fiul Său, El devine propriul său Tată dar şi a doua oară Tată al unui Fiu pe care deja îl avea şi culmea, aşa cum am arătat, se alege şi cu o mamă, respectiv Fecioara Maria. Lucru’ dracului dacă stai să te gândeşti la paradoxul Dumnezeu, care ba are, ba nu are mamă şi nici tată şi ba este El Însuşi, ba Fiul Său, ba Sfântul Duh, ba toţi trei, ceea ce, dacă eşti un om cu scaun la cap, te îndeamnă să constaţi că Dumnezeu este varză. Iar în aceste condiţii halucinante în care Dumnezeu este de fapt o Sfântă Trinitate Inseparabilă, rezultă fără dubiu că şi Iisus şi Sfântul Duh, tot varză sunt.                  

            Aşa că ce să faci, n-ai ce să faci, că dacă este să te iei după capetele înfierbântate ale teologilor creştini care au făcut o mare aglomeraţie dintr-un singur Dumnezeu, concluzia care se desprinde din aceste fapte absurde, iraţionale, ilogice şi îmbârligate în fel şi chip este aceea că Treimea cea Sfântă nu este altceva decât o zbangala-bangala şi-o tranca-fleanca-mere-acre. Dar cui îi trebuie concluzii logice câtă vreme absurdul este atât de pasionant de credibil!?           

Text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu