ANUNACU
Cartea „ANUNACU” se află în
librăriile Cărtureşti şi se poate comanda online aici: http://carturesti.ro/carte/anunacu-1989884?p=1 Tiraj limitat.
ANUNACU în standul de noutăţi de la Cărtureşti,
De la bunul meu prieten virtual, Daniel
Baibarac, citire:
"Cartea e belea! Am citit
primele pagini cu nesaţ pe drumul de la Cărtureşti la maşină şi vă garantez că
are o energie karmikă subtilă deosebită, întrucât nu m-am ales cu nicio
fractură, nici măcar cu o zgârietură - doar cu o "burtă de râs" şi
câteva priviri pe furiş (insoţite probabil de cruci cu limba-n ceru' gurii) de
la trecători -."
De la bunul meu prieten
virtual, poetul Nicolae Sărăţean, citire:
"Dragi prieteni,
"Vă recomand cu căldură
această carte în care vom redescoperi esenţa satirică şi umoristică ce zace în
noi toţi deopotrivă şi în care cu siguranţă veţi descoperi, între frumoasele ei
coperţi, sufletul şugubăţ al autorului ce vă va dărui clipe de umor sănătos,
extras dintr-o realitate ce mereu se găseşte dinaintea ochilor noştri şi mereu
ne arată cu degetul, măştile ignoranţei şi prostiei umane. Ni se revelează
"mintea cea de pe urmă" sau scărpinatul în creştet al unei întregi
societăţi ce pur şi simplu a luat-o razna de pe urma atâtor doctrine, dogme,
religii, crezuri şi fantezii spirituale ce din păcate înrobesc o mulţime de
suflete ce-şi trăiesc viaţa sub povara apăsătoare a acestora."
De la buna mea prietenă virtuală, Mikaela Botan, citire:
"Dacă nu ar fi existat Dan Ioanițescu, atunci musai era nevoie să-l fi inventat careva, dar spre bafta noastră el există și scrie, scrie al naibii de bine. Pur și simplu trebuie să fii pregătit pentru a-ți dușa neuronii, cu rece, cu fierbinte, cu spumă și multă aventură imaginativă. Nu e de ratat cartea "Anunacu", e pur și simplu o investiție pentru zilele gri pentru a le colora cu ea în curcubeu și pentru a zâmbi instant la peripețiile "Anunacului"! E o carte care te va face să uiți de toate problemele, e terapie de înveselire pentru oricine vârstă, nu e de ratat!"
De la bunul meu prieten, scriitorul şi poetul Dan
Iancu, citire:
"De foarte mult timp nu am avut ocazia de a savura un text atât de spumos, care să transforme o comunitate mică şi virtuală într-o oglindă vie a unei societăţi româneşti de început de mileniu cu toate tarele ei. Pentru cititorul de român în care situaţiile devin abracadabrante, unde personajele sunt scoase dintr-o tipologie pe care o-ntâlnim la tot pasul, unde limbajul este colorat fără vulgarităţi inutile, unde o seamă de informaţii pseudo-ştiinţifice au devenit din cauza unei mass-medii mereu grăbită, dar prost informată, un soi de panaceum şi unde „minunile” se-ntâmplă la tot pasul, „Cartea Astralopitecului” va fi o referinţă în literatura vremii.Autorul, Dan Ioaniţescu, pe care-l cunoaştem din cartierul Floreasca al Bucureştilor deceniului şapte al secolului trecut, este unul dintre rarii oameni dotaţi cu un simţ al umorului optimist, fără răutăţi sau sarcasme, un excelent desenator (a se vedea coperta unu!), un om umblat prin lume şi care a dospit această serie de romane funambuleşti din discuţiile cu oamenii, mai ales pe Facebook. Acolo a prins viaţă personajul principal, Astralopitecul, şi tot acolo s-a întrupat din râs, nu din jale, această lume aiurită. Lucrând la carte noi, cei de la editură, a trebuit să reluăm lectura pentru că textul este captivant, te prinde şi în loc să-ţi faci treaba te trezeşti hohotind. Lectură plăcută!"
"De foarte mult timp nu am avut ocazia de a savura un text atât de spumos, care să transforme o comunitate mică şi virtuală într-o oglindă vie a unei societăţi româneşti de început de mileniu cu toate tarele ei. Pentru cititorul de român în care situaţiile devin abracadabrante, unde personajele sunt scoase dintr-o tipologie pe care o-ntâlnim la tot pasul, unde limbajul este colorat fără vulgarităţi inutile, unde o seamă de informaţii pseudo-ştiinţifice au devenit din cauza unei mass-medii mereu grăbită, dar prost informată, un soi de panaceum şi unde „minunile” se-ntâmplă la tot pasul, „Cartea Astralopitecului” va fi o referinţă în literatura vremii.Autorul, Dan Ioaniţescu, pe care-l cunoaştem din cartierul Floreasca al Bucureştilor deceniului şapte al secolului trecut, este unul dintre rarii oameni dotaţi cu un simţ al umorului optimist, fără răutăţi sau sarcasme, un excelent desenator (a se vedea coperta unu!), un om umblat prin lume şi care a dospit această serie de romane funambuleşti din discuţiile cu oamenii, mai ales pe Facebook. Acolo a prins viaţă personajul principal, Astralopitecul, şi tot acolo s-a întrupat din râs, nu din jale, această lume aiurită. Lucrând la carte noi, cei de la editură, a trebuit să reluăm lectura pentru că textul este captivant, te prinde şi în loc să-ţi faci treaba te trezeşti hohotind. Lectură plăcută!"
Editura Agol.
(nu face parte din poveste... dar mi se opreste respiratia de râs... am profitat de pauza asta mica... împieliţaţilor! m-ati terminat!!! :) !!!)
28 august 2009 12:33
Meropica surprinse dintr-o data privirile scanteietoare ale popii Zarzarica. "S-o crezi tu!" ii raspunse in gand, se stramba discret la el, apoi il insfaca de brat pe Sisif si incepu sa-l traga intr-o parte.
-Stai, staaaai... Ca ma doare capu'!
-Las'ca te fac io sa-ti treaca!
-Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doaaa-mne-miii-lu-ieee-e-steeee!!!... Zarzarica, ii urmari o vreme cu o privire scrutatoare cum se indepartau de poarta cimitirului, in timp ce vreo doi-trei enoriasi neatenti, primira cateva lovituri consecutive de cadelnita in burta...
28 august 2009 18:20
Ma-ta, zise pintre dinti Pampalau, cand il nimeri popa cu cadelnita peste mana. Dupa o gura de tuica de la poarta cimitirului, pomana mortului, ii veni sa-i traga una popii mai ales ca ura impotriva lui mocnea ha ha ha decand! El ii si pusese porecla care ce a prins asa bine in oraselul lor, mai mult sat. Pe cand avea parohie intr-un sat din apropiere popa Hasmasan-nimeni nu mai tinea minte numele asta - facea naveta cu autobusul. Si intr-o iarna cu frig din ala de crapau maselele, il vazu pe popa in statia ratei sarind pe loc de inghetat ce era si fredonind 'Zarzarica , zarzarea, ce frumoasa-i mandra mea' ca o placa stricata ca numa versurile astea le stia. Si Zarzarica i-a ramas numele, a avut grija Pampalau de asta. Dar nu chiar atunci ci mai tirziu cand popa si-a obtinut parohie in oras si se capatuise si era cineva. Ura pamapalaului era feroce si intemeiata. Avea si el o mindra cu care voia sa se insoare, sa faca copii , sa intre in rindul lumii. Si popa i-a stricat toata socoteala, de nici acum la 64 de ani nu-i insurat. Macar sa se fi oprit Popa la a o " blagoslovi" numai pe Turi, atatea altele au fost si acum is bunici cu nepoti. Dar nu, pe Veturia lui a incaltat-o mai rau: i-a adus plocon un copil al nebunei satului ca si ma-sa si ma-sa mare murisera in decurs de doi ani. O ciudatenie de copil al carui nume semana cu NISIP sau cu ce dracu o mai fi semanand. Si ba sa se ma marite Turi cu el, ca acum avea ce-i trebuia , un copil de suflet si nu-i mai trebuia unul al ei si in plus avea atentia Popii care venea chipurile sa vada ce mai face pruncul sarmanei Lodovica... De atunci Pamapalau il urase de moarte dar nu intreprinse nimic vreme de aproape 40 de ani - ca doar nu degeaba ii ziceau oamenii Pampalau. Il ura si pe Nisip ala, dar nu indraznea se se puna cu el desi mici incaierari se mai intamplau pe la crisma.
28 august 2009 23:47
"Ce-ar zice prietenii mei Serban Tomsa, Sorin Di Rokko, Sasha, Dan Iancu, Camelia, daca ar vedea toate prin cate trec, si asta doar de la cateva pahare de vodca... ah nu i-am mai vazut din liceu... Si Cristiana care radea mereu de mine... si anonimul pamantean... si Elvis.... Crisa, Luize... Ady... Unde ma taraste nebuna asta?" Se simtea sleit.. pacla de pe creier nu voia cu nici un chip sa-l paraseasca si Meropica, muierea dracului parea suspect de hotarata.
-Stai soro nu ma mai trage asa, ca nu sunt poarta ta de cimitir!
" Mi s-a parut mie sau l-am vazut pe Pampalau la poarta cimitirului? Ce figura!! Pai decat sa ajung holtei batran ca Pampa..."
-Mai stai oleaca femeie ca vomit!
Meropica nu-l auzea. Si chiar daca il auzea... Ce importanta mai avea din moment ce Dumnezeu ii trimisese o pleasca asa de aratoasa ca Sisif. Rugaciunile ei la Sfanta Fecioara intrerupte brutal de cele mai multe ori de popa Zarzarica isi facusera efectul... "Doamne pupa-ti-as talpile!.....
....Si nu numai talpile... Hi, hi, hi!" De mai bine de doua saptamnani cauta... si se socotea... si se ruga... pana si lui Pampa ii pusese gand rau... groparu' nu, fusese exclus de la'nceput, ca-l scoteau oamenii din groapa beat mort dupa ce termina de sapat... Dar Sisif... eeei... pai se schimba socoteala.30 august 2009 17:21