MITU LUI SISIF
Mitul lui Sisif imi aminteste de examenul de la filozofie din anul intai de facultate. Avusesem norocul ca studenti, sa il avem profesor pe domnul Grunberg, e drept ca doar pentru o scurta perioada, tocmai la cursul de existentialism. Examenul de an insa l-am dat cu titulara cursului, doamna profesoara Voiculescu, mignona, vag sobra si cu domnul Stativa, tanar asistent, mititel, sclipitor de altfel, totdeauna foarte corect imbracat, caruia profesoara ii cam tragea clopotele sau cel putin asa ni se parea noua, studentilor. Imi placuse filozofia, invatasem cu aplicatie si citisem de placere chiar mai mult decat ni se indicase ca bibliografie. La soroc, m-am dus la examen cu morcovul si cu sentimentul de rigoare ca "stiu ca nu stiu nimic" dar ca parca ceva-ceva totusi mai stiu.
Trag subiectele..... Ghinion pe toate fronturile!
Primul dintre subiecte era absolut idiot: "cultura si civilizatie socialista" evident tema asupra careia nu prea catadixisem sa ma aplec in sesiune si la care ma bazam pe improvizatie si bun simt, ma rog, atat cat iti permiti sa ai despre un astfel de subiect. Cat despre cel de-al doilea, eeei, aici parca se schimba putin socoteala, acesta promitea. Da, dar doar atat, promitea. Nu-mi mai amintesc acum subiectul, cum nu mi-am amintit nici atunci. Cu toate sfortarile mele de a-mi aduce aminte ce continea cursul cu pricina, aveam in fata ochilor doar imaginea lui, pagina de pagina, vedeam forma si dispunerea paragrafelor, vedeam culorile cu care-l subliniasem, dar continutul!?.... aaah, continuuuutul!... se incapatana sa se arate. Hotarat lucru! Memoria si soarta radeau de mine!
Mamaaaa... iau PATRU! Ptiu!
Solutie, solutie! So...luuuu...tieeeeee...!!!
A, gata! Stiu! O sa-i fac sa zambeasca!
Imi vine randul, ma asez in prima banca si-mi iau avant:
-Fiind vorba despre cultura si civilizatie am sa incep cu un banc filosofic. Stiti bancu' cu mitu' lui Sisif?
Amandoi examinatorii ridicara usor sprancenele... Norocul meu, a mirare!
-Nu, imi raspunse Stativa usor contrariat. Spuneti!
-A fost odata un om Sisif care avea un copil pe care il chema Mitu.
Liniste.... Se facu deodata liniste... Colegii din spatele meu nu se mai foiau... Sprancenele celor doi ramasera arcuite mai departe a mirare, in timp ce ale mele se ridicau incet... incet... a ingrijorare. Ne uitam curiosi unii la altii asteptand continuarea. Ma facusem mic.... mic de tot... dar cu clarvedere.
"PATRU!"
-Stiti, ma gandeam ca fiind filosofic... o sa-l gustati!
-Va rog sa tratati subiectul!
M-am supus. Si-n timp ce ei susoteau intre ei chestii de profesori, eu am inceput repede cu improvizatiile turuind tampenii pe care le-am terminat tot asa de repede.
-Asta-i tot? ma intreba madam Voiculescu.
-Mmmda... ! raspunsei neconvins sub reprosul privirii lui Stativa care ma stia de "student bun".
-Treceti la subiectul doi!
Si dai si lupta si lupta si dai... si l-am terminat si pe acesta si mai repede, dar si mai lamentabil decat pe primul. Liniste...
-Bun, si mai departe?
Eeeei... na-ti-o! Pai mai departeeee.....? Care "mai departe"?
Ce-o fi, o fi!
Mai departe mi-am luat inima-n dinti si am jucat si ultima carte. Nu mai aveam nimic de pierdut si in fond ce, considerat la rece, examenul putea fi o discutie intre intelectuali, nu? De data aceasta am inceput sa-i intreb eu pe ei.
-Stiti, am o problema cu paranormalul si nu stiu cum sa-l incadrez filosofic in ceea ce am invatat.
Iata o tema neasteptata pentru ei. Si chiar interesanta. Maiculitza, ce de discutii au urmat...! Am trecut prin multe teme, am ajuns chiar si la iubire (stiu, pentru unii poate fi o tema paranormala :)), "dar nu la orice fel de iubire, nu asa ca aceea in care ei se tin de mana pe strada si se saruta la cinematograf, ci una pura, esentializata, nu-i asa Stativa?" il intreba Voiculeasca. Stativa se uita jenat in alta parte. Colegii in timpul acesta ma blestemau ca stateam de-o ora la palavre si-i tineam in tensiune cu examenul nesustinut. Eu jubilam. Eram chiar curios sa stiu ce nota o sa-mi dea Voiculeasca dupa toata tevatura aceasta.
ZECE!
Normal, ca doar dupa ce participasem activ si afectiv la o astfel de conversatie palpitanta ar fi fost si rusinos sa ma trozneasca.
Intamplarea pe care v-am povestit-o a fost mentionata succint de buna mea prietena, scriitoarea si poeta Augusta Emilia Moldovan si fosta colega de facultate, unde mai pui!, in prima ei carte
"Ca vantul si ca gandul". Iti multumesc Emilia! :) Si pentru palinca. :)))) Macar asa.
Eeeei...da... Si-acum sa trecem la subiect!
FERICIREA si MITUL LUI SISIF
Iata! Cornelia Enache, fara sa banuiasca, a generat aceasta postare prin tema pe care a propus-o in comentariile ei la articolul "cunoasterea spirituala". Redau:
S. Kierkegaard: "Fericirea este una dintre fetzele ascunse si...nespalate:) ale suferintei"...
Mi-ar placea tare mult sa aflu cum intelegi tu, Dan ( dar, desigur, si toti cei care te "viziteaza" pe aici), ce o fi vrut sa ne transmita cu vorbele astea NU tocmai un oarecine, ci chiar cel care l-a facut harcea-parcea pe Hegel, care a teoretizat ca nimeni altul despre credinta, optiuni, deznadejde, cutremurare etc, si care i-a influentat profund pe Heidegger, Jaspers, Marcel ori Buber...
De pilda, eu ii iubesc pe existentialisti pentru ca, pe drumul gandirii/cunoasterii, EI au fost aceia care au reusit sa deplaseze interesul filosofic spre zona trairilor umane, pentru ca nimeni pana la ei nu a mai venit cu un apel atat de grav la asumarea RESPONSABILA a conditiei umane, la autenticitate. Si pentru aceasta, iaca eu pot sa le trec cu vederea faptul ca si-au colorat atat de..."EMO" :)) expresia lingvistica! :) Chiar si ca Camus :)) se confrunta asa de dramatic cu absurdul....fiindca eu vad ca lipsa de sens este insotita, totusi, de o etica extrem de lucida in ceea ce priveste infruntarea raului existentei!...
...mie mi se pare ca, totusi, viziunea lui Camus despre fericire este chiar... mareata: "fie doar si batalia catre inaltimi e de ajuns pentru a umple o inima de om... pe Sisif trebuie sa ni-l imaginam ferict..."
Recunoaste ca sa-ti descoperi puterea in chiar povara purtata, sa-ti afirmi demnitatea luptand fara speranta intr-o lume absurda este de-a dreptul... maret!... poate putintel cam prea maret pentru un amarastean de om obisnuit, dar... macar ca ideal (ori ca anestezic poetico-filosofic) ar putea functiona la o adica... :)
Si-acum, pentru ca intr-un anume fel, m-am cam lecuit de filosofie de ceva vreme, va invit si eu, la randul meu, cu tot dragul, alaturi de Cornelia (multumesc Cornelia! Macar asa!:) sa descalcim lucrurile. Iata, avem doua teme despre fericire, plecate din mintea a doi mari filosofi existentialisti, cu doua pareri care par contradictorii. Chiar sunt? Voi ce credeti?
img5.jpg "Anna"){kind=small}
(nu face parte din poveste... dar mi se opreste respiratia de râs... am profitat de pauza asta mica... împieliţaţilor! m-ati terminat!!! :) !!!)
28 august 2009 12:33
Meropica surprinse dintr-o data privirile scanteietoare ale popii Zarzarica. "S-o crezi tu!" ii raspunse in gand, se stramba discret la el, apoi il insfaca de brat pe Sisif si incepu sa-l traga intr-o parte.
-Stai, staaaai... Ca ma doare capu'!
-Las'ca te fac io sa-ti treaca!
-Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doaaa-mne-miii-lu-ieee-e-steeee!!!... Zarzarica, ii urmari o vreme cu o privire scrutatoare cum se indepartau de poarta cimitirului, in timp ce vreo doi-trei enoriasi neatenti, primira cateva lovituri consecutive de cadelnita in burta...
28 august 2009 18:20
Ma-ta, zise pintre dinti Pampalau, cand il nimeri popa cu cadelnita peste mana. Dupa o gura de tuica de la poarta cimitirului, pomana mortului, ii veni sa-i traga una popii mai ales ca ura impotriva lui mocnea ha ha ha decand! El ii si pusese porecla care ce a prins asa bine in oraselul lor, mai mult sat. Pe cand avea parohie intr-un sat din apropiere popa Hasmasan-nimeni nu mai tinea minte numele asta - facea naveta cu autobusul. Si intr-o iarna cu frig din ala de crapau maselele, il vazu pe popa in statia ratei sarind pe loc de inghetat ce era si fredonind 'Zarzarica , zarzarea, ce frumoasa-i mandra mea' ca o placa stricata ca numa versurile astea le stia. Si Zarzarica i-a ramas numele, a avut grija Pampalau de asta. Dar nu chiar atunci ci mai tirziu cand popa si-a obtinut parohie in oras si se capatuise si era cineva. Ura pamapalaului era feroce si intemeiata. Avea si el o mindra cu care voia sa se insoare, sa faca copii , sa intre in rindul lumii. Si popa i-a stricat toata socoteala, de nici acum la 64 de ani nu-i insurat. Macar sa se fi oprit Popa la a o " blagoslovi" numai pe Turi, atatea altele au fost si acum is bunici cu nepoti. Dar nu, pe Veturia lui a incaltat-o mai rau: i-a adus plocon un copil al nebunei satului ca si ma-sa si ma-sa mare murisera in decurs de doi ani. O ciudatenie de copil al carui nume semana cu NISIP sau cu ce dracu o mai fi semanand. Si ba sa se ma marite Turi cu el, ca acum avea ce-i trebuia , un copil de suflet si nu-i mai trebuia unul al ei si in plus avea atentia Popii care venea chipurile sa vada ce mai face pruncul sarmanei Lodovica... De atunci Pamapalau il urase de moarte dar nu intreprinse nimic vreme de aproape 40 de ani - ca doar nu degeaba ii ziceau oamenii Pampalau. Il ura si pe Nisip ala, dar nu indraznea se se puna cu el desi mici incaierari se mai intamplau pe la crisma.
28 august 2009 23:47
"Ce-ar zice prietenii mei Serban Tomsa, Sorin Di Rokko, Sasha, Dan Iancu, Camelia, daca ar vedea toate prin cate trec, si asta doar de la cateva pahare de vodca... ah nu i-am mai vazut din liceu... Si Cristiana care radea mereu de mine... si anonimul pamantean... si Elvis.... Crisa, Luize... Ady... Unde ma taraste nebuna asta?" Se simtea sleit.. pacla de pe creier nu voia cu nici un chip sa-l paraseasca si Meropica, muierea dracului parea suspect de hotarata.
-Stai soro nu ma mai trage asa, ca nu sunt poarta ta de cimitir!
" Mi s-a parut mie sau l-am vazut pe Pampalau la poarta cimitirului? Ce figura!! Pai decat sa ajung holtei batran ca Pampa..."
-Mai stai oleaca femeie ca vomit!
Meropica nu-l auzea. Si chiar daca il auzea... Ce importanta mai avea din moment ce Dumnezeu ii trimisese o pleasca asa de aratoasa ca Sisif. Rugaciunile ei la Sfanta Fecioara intrerupte brutal de cele mai multe ori de popa Zarzarica isi facusera efectul... "Doamne pupa-ti-as talpile!.....
....Si nu numai talpile... Hi, hi, hi!" De mai bine de doua saptamnani cauta... si se socotea... si se ruga... pana si lui Pampa ii pusese gand rau... groparu' nu, fusese exclus de la'nceput, ca-l scoteau oamenii din groapa beat mort dupa ce termina de sapat... Dar Sisif... eeei... pai se schimba socoteala.30 august 2009 17:21