VISUL

Caut o interpretare la acest vis si astept opiniile voastre.

Noaptea cu VISUL a fost un regal oniric compus din trei vise in care mi s-a intamplat sa zbor. Nu ca as fi incercat o senzatie noua, pentru ca visele mele de zbor nu sunt un lucru neobisnuit. Mai frecvente si mai inalte in tinerete, mai rare si mai joase, mai degraba tematoare as spune, in ultima vreme. VISUL special pe care l-am trait insa in acea noapte pare ca ar fi fost pregatit de celelalte doua, ca si cum ar fi fost vise de incercare. Primele doua vise de zbor s-au petrecut pe intuneric, in noaptea viselor. In primul vis zburam peste strazile pustii ale unui oras strain, iar in cel de-al doilea pluteam usor anxios si rapid peste o apa intunecata, intinsa si linistita.Dar tot in noaptea aceea s-a intamplat si cel de-al treilea, cand...

Se facea ca (toate visele incep cu se facea ca) era o dupa-amiaza insorita de primavara, cu umbre lungi asternute la mana mea dreapta iar eu planam inalt, spre nord peste un sir de dealuri de un verde crud, cu pomi infloriti alb-liliachiu. Vedeam de sus oameni mititei mergand dedesubtul meu. Stiam in sinea mea ca scopul calatoriei mele era sa intalnesc o fata necunoscuta, plecata din viata, dar care pentru locuitorii locului spre care ma indreptam, reprezenta o persoana foarte insemnata. M-am oprit din zbor la poalele unui munte. Amurgea. Aveam in fata o scara cu treptele sapate in munte, cu dale neregulate de piatra tocite. Am inceput sa urc anevoie, treapta cu treapta. Lumina se mai imputinase dar iata-ma ajuns aproape de-a busilea la capatul scarii, avand in fata mea o poteca sapata in piatra, un fel de platforma neteda, in potcoava rasucita spre dreapta, nu mai lata de un metru, in josul careia se deschidea prapastia. Deasupra ei se ridica un perete inalt de stinca. Vedeam locul unde trebuia sa ajung : mormantul din stanca inchis cu o usita boltita din scanduri de lemn scorojit, acolo unde se termina cararea, la capatul celalalt al potcoavei. Dincolo de carare... cerul liber! Desi cu inima stransa de ingustimea drumului ma ridic si pornesc precaut. Dupa numai cativa pasi zaresc pe carare un clopotel de bronz, de o forma alungita, putin obisnuita. Ridic clopotelul cu atentie, fara sa-l clatin si observ ca limba lui de bronz, arata ca o piatra pretioasa de inel, fatetata, octogonala. Il asez cu atentie in locul din care il luasem. Imi continui drumul cu grija, pe langa stanca. Ajung in dreptul usii, apuc manerul cu mana dreapta, ma rasucesc si ma aplec ca sa deschid usa. In momentul in care pun genunchiul drept jos aud o falfaire si simt o atingere pe umarul stang. Cand intorc capul. zaresc varful unei aripi uriase care se ridica de pe umarul meu. Sa fi fost pasare, sa fi fost inger... greu de spus! Ma aplec aproape cat pentru o temenea si, aplecat intr-un genunchi, deschid cu bagare de seama usita de lemn si ma uit in interiorul mormantului. Nu-mi amintesc sa-i fi vazut capatul. Era boltit, spatios, nu foarte inalt si aducea mai degraba cu o grota. Iar inauntru.....

Inauntru era iarna...! In grota am vazut troiene mici de zapada viscolita, fulgi de zapada plutind intr-o lumina alba, laptoasa, intensa care difuza peste tot iar in fata mea la o oarecare departare am vazut capatul unui cosciug din care se arata o gluga. Gluga era si nu lintoliu. Nu am simtit vreun un imbold ca sa intru, stiam ca fata era acolo, intinsa in cosciug. Nu am simtit frica si nici nu am fost curios sa o vad. A fost ca si cand as fi constatat ca toate lucrurile sunt in buna randuiala. Nu stiu nici acum cine era. Am inchis usa la loc, m-am ridicat, m-am intors si fara teama am reluat cararea pe buza prapastiei. Am coborat treptele pana la poalele muntelui, mi-am intins mainile in laturi si mi-am luat zborul inapoi....Am planat.....
Se facuse noapte de-acum....

Si daca ma uit putin inapoi peste acest VIS si-l reconsider, constat ca incepe primavara dar ca imi pregateste o iarna inauntrul grotei. Plec cu soarele trec prin amurg, vad lumina alba, dar ma intorc pe intuneric. Plec hotarat si curios dar ma intorc linistit si impacat. Gasesc un clopotel interesant, dar nu il iau cu mine. Sunt surprins de o atingere pe umar dar care totusi ma conforteaza. Singurul sunet din tot visul meu mut ramane un falfait de aripa.