SCHWEITZERUL CUANTIC

            Gaura cuantică, sacră, ezoterică  ©   

            - “Lumeeeeeeeeee.... lumeeeeee....!!! Vreţi să ştiţi care-i adevărul pe care ştiinţa îl ocoleşte şi-l ocultează cu bună ştiinţă de cei care trudesc pe calea evoluţiei spirituale personale? Vreţi? Luaţi de-aici de la mandea, cursuri de iniţiere în adevărul meu universal revelat numai mie şi scoateţi caşcavalu’ că eu sunt gata să vă dau o gaură! Şi ţineţi minte că eu sunt descoperitorul adevărului tulburător! Eu sunt trezitul, tot eu şi iluminatul. Eu. Eu. Eu. Eu. Eu. Eu. Eu. Eu...”   

            El nu era un chioftec ca atâţia alţii, ci un trezit şi-un iluminat. Nu trebuia să-i spună nimeni lucrul acesta deoarece vibra la auzul celor două cuvinte şi rezona perfect cu ele. Pe de altă parte însă, chiar dacă era un trezit şi-un iluminat el se dădea în vânt după toate teoriile ezoteristico-ştiinţifico-spiritualistice la modă. Orice teorie nouă care apărea, dacă avea în ea taine, mistere, secrete şi adevăruri tulburătoare revelate devenea apetisantă. Mânca mult, ca turbatu, şi hăplăia cu poftă. Când vedea vreo gaură într-un Schweitzer ştiinţific vulgarizat se repezea asupra ei, o sorbea cu nesaţ, închidea ochii şi o intelecta prelung... Acolo, în lapsul de informaţie din gaura aceea ştiinţifică se aflau misterul, taina, adevărul... Ştia asta... Orice lacună în cunoaşterea ştiinţifică este o adevărată mină de aur spiritualistică. Toate teoriile spiritualisticiste se folosesc de lacunele din ştiinţă pentru a construi pe ele propriile lor mari adevăruri ştiinţifice, tulburător de tulburătoare, cu care urmau să rezoneze rezonatorii chiofteci.   
   
            Mulţumit, îşi sprijinea bărbia cu eleganţă de dosul palmei aşa cum văzuse că fac maeştrii patalamaţi ezotercistici de doi lei atunci când pozează în mari gânditori distinşi de doi lei cincizeci, pe coperţile cărţilor lor, doldora de adevăruri spiritualistice de trei lei şi regurgita pentru câteva momente gaura gata intelectată. O plimba prin minte, o întorcea pe toate părţile şi se uita prin gaura ei, o rumega mistic, o savura şi, după ce cobora pe jumătate pleoapele uitându-se către nicăieri cugeta profund la câte energii fluidice nemaiauzite se află în ea, ce portal minunat către multiversuri endimensionale se deschide înăuntrul ei, ce linii temporale şi superstringuri se desfăşoară sau se împletesc de-a valma, ce entităţi mirobolante şi extratereştri supraînălţaţi aşteaptă la gaură să canalizeze cu el despre salturi cuantice şi salvgardarea omenirii cu vibraţii elevate...   
      
            Ei bine, după toate aceste manevre, într-un final se decidea: “Da, da, asta trebuie să fie explicaţia! Am dat lovitura!”. Concentrat, strângea pleoapele şi scremea cu îndârjire prin gaura aceea o revelaţie ezotericistică... dar cuantică în orice caz, şi cu aromă de Schweitzer, aşa cum le place chioftecilor. Şi desigur, de numa-numa.
      
            Sigur, nu trebuie să se interpreteze că vezi Doamne, toate ştiinţele schweitzeriene spiritualisticistice se folosesc de cuantă ca de un şperaclu, ca să deschidă mintea marghioalelor, marghioliţelor şi rezonatorilor iubirotici şi să toarne adevăruri tulburătoare în ea, ci cuanta trebuie privită ca un cuvânt magic, miraculos, cu putere de seducţie foarte mare, care este folosit ca un şperaclu tocmai în scopul amintit mai sus... Nu contează ce note ai luat la fizică în liceu în cazul în care te-ai ostenit să-l faci, dar când ai zis “cuantă” deodată ţi se umple gura de ştiinţă şi totul devine ştiinţific în jurul tău. Ai zis “cuantică” şi nimeni nu mai poate contesta că ştii despre ce vorbeşti. Când zici “cuantică”, aaaaaaaaaaa.... păi atunci e cam şi cum ai cunoaşte şi ai înţelege fizica cuantică şi chiar mai mult decât atât.    
                  
            Da’ şi când auzi cuvântul magic “cuantic” deja eşti ca şi iniţiat. Mai adevărat decât cuantă şi cuantic nu există nimic pe lumea asta şi nici pe cealaltă. Cum să nu rezonezi cuantic la auzul acestor cuvinte din moment ce universul este holografico-cuantic, medicina este cuantică, terapia şi biorezonanţa sunt cuantice, Iisus era cuantic, Zamolxe nici el mai puţin şi chiar şi mamamarea lui era cuantică, dar ea nu ştia săraca. Probabil că ea încă mai e cuantică, dar nici acum nu ştie.           
            Din multele lecturi spiritualistice înghiţite pe nemestecate el observase că foarte multă poezie se află în gaura cuantică, ceea ce desigur, o făcea deosebit de frumoasă şi de atractivă. Dar dincolo de poezia care îl făcea să vibreze şi să viseze cu ochii deschişi, el ştia că în gaura cuantică mai era ceva, un lucru special, măreţ şi tainic, care o umplea de mistere secrete şi de secrete misterioase, şi anume, sacralitatea ei. Căci ea, ca orişice gaură, cuantică sau nu, înainte de a fi profanată şi de a deveni profană, este de bunăseamă misterioasă şi sacră.
 
            Şi totuşi ceva îi scăpa, ceva ce el nu ştia, căci dacă ar fi ştiut, atunci el ar fi putut obiecta că sacralitatea nu există în sine şi că omul investeşte valoarea de “sacru” în ceva ce-l depăşeşte, sau de care se teme, sau într-o gogoaşă pe care ar vrea să o ascundă de minţile prea isteţe, un “ceva” divin menit să-i dea fiori mistici la lingurică şi să îl facă să-l ia cu răcori apocaliptice pe şira spinării atunci când îl pronunţa în şoaptă. Dar cum el ignora complet aspectul acesta neplăcut al sacrului, nu-i păsa decât de faptul că oamenii, deîndată ce sunt plesniţi peste inteligenţă cu cuvântul “sacru” devin chiofteci şi încep să bălească de poftă de iluminare sau de mântuire şi să croşeteze variaţiuni pe temă, înfricoşându-se totodată de tabuurile care vin la pachet odată cu sacrul. Şi deîndată ce mintea devoratorilor de sacralitate o zbugheşte din cap şi se prăvăleşte ca un butoi cu doagele sărite direct în inimă, ce să vezi...!? Ca prin farmec, acolo unde înainte nu se afla nimic, sacrul capătă deodată prin revelaţie divină mai multe niveluri de înţelegere absconse, numai bune pentru iniţiaţi... Şi măcar dacă divinităţii i-ar păsa vreun pic de “revelaţiile” divine... dar nici acest lucru nu-l interesa. Sacrul vinde bine, ştia asta.   
                    
            Gata! Deîndată ce adevărul mistic ieşea ca untelemnul la suprafaţă, îl îmbrăca în cuvinte alese dătătoare de confuzie care să meargă direct la inimă, îl tăvălea prin conştiinţă cuantică hiperdilatată, îl endimensiona, îl parfuma cu iubire universală, îl metaforiza ca să dea fiori şi îl îndesa degrabă în gaura din care tocmai ce ţâşnise... Şi ce dacă nu încăpea? Cui îi păsa de asta?  

            - “Lumeeeeeeeeee.... lumeeeeee....!!! Vreţi să ştiţi care-i adevărul pe care ştiinţa îl ocoleşte şi-l ocultează cu bună ştiinţă de cei care trudesc pe calea evoluţiei spirituale personale? Vreţi? Luaţi de-aici de la mandea, cursuri de iniţiere în adevărul meu universal şi scoateţi caşcavalu’ că eu sunt gata să vă dau o gaură! Şi ţineţi minte că eu sunt descoperitorul adevărului tulburător! Eu sunt trezitul, tot eu şi iluminatul. Doar eu merit banii voştri... Eu. Eu. Eu. Eu. Eu. Eu. Eu. Eu...”