BIOCENTRALA
BIOCENTRICĂ
Facts
Imediat după sărbători, datorită unei căderi masive de zăpadă, lucrătorii de la hidrocentrala Lotru XIV- deşi lăsaseră centrala pe pilot automat în grija unui inginer supraveghetor, nu au mai reuşit să ajungă la serviciu. Cum nimic nu este întâmplător în multivers, inginerul s-a îmbătat şi a adormit. În aceste condiţii nimeni nu a mai reuşit să vadă în mod fizic barajul şi, după cum este ştiinţific cunoscut în biocentrism, lucrurile sau fiinţele cărora nu le dai atenţie nu sunt, nu există, decât dacă le observi. Conştiinţa este cea care face ca realitatea palpabilă şi universul să existe. În primele două zile de la producerea dezastrului, deşi nimeni nu a reuşit să ajungă la faţa locului ca să constate cauzele inundaţiilor şi a căderii de curent, din afirmaţiile susţinătorilor teoriei biocentrismului de la acea dată, barajul împreună cu inginerul şi cu hidrocentrala se pare că au dispărut definitiv.
Explicaţii
Conform specialiştilor în teoria biocentrismului inventată de Robert Lanza, cuantele biocentrice ale barajului, de conivenţă cu cele ale hidrocentralei, odată ce s-au eliberat din structurile în care fuseseră îngrămădite de conştiinţa oamenilor, nu au mai colapsat în baraj şi în hidrocentrală, cum ar fi fost firesc, ci, conform teoriei mecanicii cuantice au făcut cu totul altceva. Ce au făcut ele nimeni nu ştie, după cum nu se ştie nici în ce colţ de univers şi cu ce scop s-au deplasat. Acest lucru însă a făcut ca toată apa din lacul de acumulare să se scurgă în albia râului, care, aşa cum era de aşteptat s-a dovedit mult prea neîncăpătoare pentru trilioanele de kilolitri eliberaţi.
Apa din lacul de acumulare, ar fi putut, prin cuantele sale biocentrice să colapseze în altă parte şi să dispară odată cu barajul şi hidrocentrala, dar din nefericire, acest lucru nu s-a întâmplat. Apa, după cum toată lumea ştie de la Masaru Emoto încoace are propria sa voinţă, memorie şi conştiinţă. Marea majoritate a moleculelor ei nu a uitat faptul că oamenii au băut-o şi apoi au urinat-o, nu a uitat că ea a fost amestecată în vin, nu a uitat că ea a fost nevoită să zacă prin fose septice, să se amestece cu puroaie şi deşeuri otrăvitoare, să fie bătută în piuă, după cum nu a uitat nici celelalte nenorociri şi samavolnicii la care supus-o omul de-a lungul istoriei sale milenare. Apa a reacţionat pozitiv din punctul ei de vedere. Există o justiţie a apei. Moleculele apei, aşa cum o dovedesc studiile lui Masaru Emoto, deoarece păstrează în memoria lor atât istoria locurilor pe unde ea a mai umblat, precum şi întreaga istorie a Terrei – şi, ceea ce este şi mai rău, toate acţiunile pe care ea le-a întreprins în situaţii similare atunci când energia sa potenţială s-a transformat în energie cinetică -, au reacţionat rutinard. Cuantele apei au sfidat biocentrismul lui Lanza şi s-au repezit să facă ceea ce mai făcuseră şi cu alte ocazii asemănătoare. Scăpate de sub control şi observaţie strictă, cuantele au profitat de lipsa de atenţie a oamenilor şi de dispariţia barajului şi, antrenând în mişcarea lor chiar şi cuantele din moleculele de apă pline de pace, iubire şi armonie, au luat-o ca proastele la vale, distrugând totul în calea lor. A fost pentru prima dată când iubiroticii au trebuit să admită că iubirea, o fi fiind ea cel mai important lucru din univers, dar odată dezlănţuită, devine devastatoare.
Nici memoria pietrelor, a nisipului sau a cimentului din betoane nu a fost de niciun folos. Barajul nu avea mai mult de cincizeci de ani vechime, iar în memoria pietrei nu se afla nicio informaţie benefică despre viaţa inteligentă, care s-o determine să facă o acţiune morală. Cuantele barajului nu au ţinut cont nici măcar de părerea vestitului medic alchimist Paracelsus, care susţinea în secolul XV-lea că pietrele deţin un vast univers de cunoştinţe despre originea formării Pământului şi a Cerului şi că în memoria lor infinită regăsim întreaga istorie a Universului şi implicit a omului, ci s-au conformat teoriei biocentrismului. Pur şi simplu, fără niciun fel de considerent pentru miile de vieţi care urmau să dispară, ele s-au evaporat în neant, sau au revenit în carierele de piatră, nisip sau balastiere din care fuseseră extrase. Iar acest lucru s-a întâmplat pentru că nu a existat în acel moment nicio conştiinţă umană care să le înţeleagă şi să le ţină sub control. Nicio femeie nu a fost zidită la temelia barajului aşa cum se obişnuia pe vremea lui Negru Vodă, căci dacă măcar o singură conştiinţă umană ar fi fost incorporată în baraj, atunci ea, nemuritoare şi nepieritoare fiind, ar fi putut ţine construcţia şi cuantele în control.
Dezastrul care a afectat cincizeci de localităţi, ar fi putut fi evitat au opinat deopotrivă popii, specialiştii în The Secret şi maeştrii în Miracole, dacă aşteptările oamenilor ar fi fost cu totul altele, ştiut fiind că gândul este cel ce creează realitatea. Dacă oamenii, şi în special locuitorii din aval ar fi fost pregătiţi mental pentru o minune sau pentru o improbabilitate, lacul, chiar şi în absenţa barajului, nu s-ar mai fi revărsat. Religioşii ar fi putut muta lacul şi munţii riverani din loc doar cu ajutorul credinţei şi al Sfântului Duh, namastienii ioghişti ar fi integrat lacul în absolut, iar namastienii niueigişti tahionici ar fi făcut ca apa să dispară pur şi simplu, fie în trecut, fie într-un univers paralel, chiar înainte de dezastru. Dar cum majoritatea oamenilor şi-au pierdut credinţa şi nu mai sunt dispuşi să creadă în minuni, nici în memoria apei sau a pietrelor, ci doar în facturile emise de Compania de Electricitate, iată în ce situaţie catastrofală s-a ajuns.
Deznodământ
Lucrurile însă au arătat aşa doar până ce echipajele de deszăpezire au ajuns la locul în care, doar cu trei zile în urmă se produsese oribila catastrofa. Nu mare le-a fost mirarea tuturor celor prezenţi când au constatat că atât hidrocentrala, cât şi barajul şi lacul de acumulare erau la locurile lor. Cât despre inundaţi... hmm... acestea nici măcar nu avuseseră loc. Tot ce se întâmplase şi ţinuse prima pagina a ziarelor şi fruntea ştirilor canalelor de televiziune părea că se petrecuse doar în imaginaţia oamenilor, căci odată priza de conştiinţă luată cu locul presupusului dezastru, toate cuantele au revenit degrabă să colapseze în locurile ştiute. Astrologii au dat vina pe un portal neprevăzut, namastienii au invocat buclele de timp, iar popii au susţinut că a fost lucrătura diavolului.
Concluzii
În ciuda tuturor acestor păreri contradictorii, ştiinţa totuşi a învins. Biocentrismul a reuşit astfel să se impună ca noua paradigmă a ştiinţei.
Sursa: Formol în Nas.
Imediat după sărbători, datorită unei căderi masive de zăpadă, lucrătorii de la hidrocentrala Lotru XIV- deşi lăsaseră centrala pe pilot automat în grija unui inginer supraveghetor, nu au mai reuşit să ajungă la serviciu. Cum nimic nu este întâmplător în multivers, inginerul s-a îmbătat şi a adormit. În aceste condiţii nimeni nu a mai reuşit să vadă în mod fizic barajul şi, după cum este ştiinţific cunoscut în biocentrism, lucrurile sau fiinţele cărora nu le dai atenţie nu sunt, nu există, decât dacă le observi. Conştiinţa este cea care face ca realitatea palpabilă şi universul să existe. În primele două zile de la producerea dezastrului, deşi nimeni nu a reuşit să ajungă la faţa locului ca să constate cauzele inundaţiilor şi a căderii de curent, din afirmaţiile susţinătorilor teoriei biocentrismului de la acea dată, barajul împreună cu inginerul şi cu hidrocentrala se pare că au dispărut definitiv.
Explicaţii
Conform specialiştilor în teoria biocentrismului inventată de Robert Lanza, cuantele biocentrice ale barajului, de conivenţă cu cele ale hidrocentralei, odată ce s-au eliberat din structurile în care fuseseră îngrămădite de conştiinţa oamenilor, nu au mai colapsat în baraj şi în hidrocentrală, cum ar fi fost firesc, ci, conform teoriei mecanicii cuantice au făcut cu totul altceva. Ce au făcut ele nimeni nu ştie, după cum nu se ştie nici în ce colţ de univers şi cu ce scop s-au deplasat. Acest lucru însă a făcut ca toată apa din lacul de acumulare să se scurgă în albia râului, care, aşa cum era de aşteptat s-a dovedit mult prea neîncăpătoare pentru trilioanele de kilolitri eliberaţi.
Apa din lacul de acumulare, ar fi putut, prin cuantele sale biocentrice să colapseze în altă parte şi să dispară odată cu barajul şi hidrocentrala, dar din nefericire, acest lucru nu s-a întâmplat. Apa, după cum toată lumea ştie de la Masaru Emoto încoace are propria sa voinţă, memorie şi conştiinţă. Marea majoritate a moleculelor ei nu a uitat faptul că oamenii au băut-o şi apoi au urinat-o, nu a uitat că ea a fost amestecată în vin, nu a uitat că ea a fost nevoită să zacă prin fose septice, să se amestece cu puroaie şi deşeuri otrăvitoare, să fie bătută în piuă, după cum nu a uitat nici celelalte nenorociri şi samavolnicii la care supus-o omul de-a lungul istoriei sale milenare. Apa a reacţionat pozitiv din punctul ei de vedere. Există o justiţie a apei. Moleculele apei, aşa cum o dovedesc studiile lui Masaru Emoto, deoarece păstrează în memoria lor atât istoria locurilor pe unde ea a mai umblat, precum şi întreaga istorie a Terrei – şi, ceea ce este şi mai rău, toate acţiunile pe care ea le-a întreprins în situaţii similare atunci când energia sa potenţială s-a transformat în energie cinetică -, au reacţionat rutinard. Cuantele apei au sfidat biocentrismul lui Lanza şi s-au repezit să facă ceea ce mai făcuseră şi cu alte ocazii asemănătoare. Scăpate de sub control şi observaţie strictă, cuantele au profitat de lipsa de atenţie a oamenilor şi de dispariţia barajului şi, antrenând în mişcarea lor chiar şi cuantele din moleculele de apă pline de pace, iubire şi armonie, au luat-o ca proastele la vale, distrugând totul în calea lor. A fost pentru prima dată când iubiroticii au trebuit să admită că iubirea, o fi fiind ea cel mai important lucru din univers, dar odată dezlănţuită, devine devastatoare.
Nici memoria pietrelor, a nisipului sau a cimentului din betoane nu a fost de niciun folos. Barajul nu avea mai mult de cincizeci de ani vechime, iar în memoria pietrei nu se afla nicio informaţie benefică despre viaţa inteligentă, care s-o determine să facă o acţiune morală. Cuantele barajului nu au ţinut cont nici măcar de părerea vestitului medic alchimist Paracelsus, care susţinea în secolul XV-lea că pietrele deţin un vast univers de cunoştinţe despre originea formării Pământului şi a Cerului şi că în memoria lor infinită regăsim întreaga istorie a Universului şi implicit a omului, ci s-au conformat teoriei biocentrismului. Pur şi simplu, fără niciun fel de considerent pentru miile de vieţi care urmau să dispară, ele s-au evaporat în neant, sau au revenit în carierele de piatră, nisip sau balastiere din care fuseseră extrase. Iar acest lucru s-a întâmplat pentru că nu a existat în acel moment nicio conştiinţă umană care să le înţeleagă şi să le ţină sub control. Nicio femeie nu a fost zidită la temelia barajului aşa cum se obişnuia pe vremea lui Negru Vodă, căci dacă măcar o singură conştiinţă umană ar fi fost incorporată în baraj, atunci ea, nemuritoare şi nepieritoare fiind, ar fi putut ţine construcţia şi cuantele în control.
Dezastrul care a afectat cincizeci de localităţi, ar fi putut fi evitat au opinat deopotrivă popii, specialiştii în The Secret şi maeştrii în Miracole, dacă aşteptările oamenilor ar fi fost cu totul altele, ştiut fiind că gândul este cel ce creează realitatea. Dacă oamenii, şi în special locuitorii din aval ar fi fost pregătiţi mental pentru o minune sau pentru o improbabilitate, lacul, chiar şi în absenţa barajului, nu s-ar mai fi revărsat. Religioşii ar fi putut muta lacul şi munţii riverani din loc doar cu ajutorul credinţei şi al Sfântului Duh, namastienii ioghişti ar fi integrat lacul în absolut, iar namastienii niueigişti tahionici ar fi făcut ca apa să dispară pur şi simplu, fie în trecut, fie într-un univers paralel, chiar înainte de dezastru. Dar cum majoritatea oamenilor şi-au pierdut credinţa şi nu mai sunt dispuşi să creadă în minuni, nici în memoria apei sau a pietrelor, ci doar în facturile emise de Compania de Electricitate, iată în ce situaţie catastrofală s-a ajuns.
Deznodământ
Lucrurile însă au arătat aşa doar până ce echipajele de deszăpezire au ajuns la locul în care, doar cu trei zile în urmă se produsese oribila catastrofa. Nu mare le-a fost mirarea tuturor celor prezenţi când au constatat că atât hidrocentrala, cât şi barajul şi lacul de acumulare erau la locurile lor. Cât despre inundaţi... hmm... acestea nici măcar nu avuseseră loc. Tot ce se întâmplase şi ţinuse prima pagina a ziarelor şi fruntea ştirilor canalelor de televiziune părea că se petrecuse doar în imaginaţia oamenilor, căci odată priza de conştiinţă luată cu locul presupusului dezastru, toate cuantele au revenit degrabă să colapseze în locurile ştiute. Astrologii au dat vina pe un portal neprevăzut, namastienii au invocat buclele de timp, iar popii au susţinut că a fost lucrătura diavolului.
Concluzii
În ciuda tuturor acestor păreri contradictorii, ştiinţa totuşi a învins. Biocentrismul a reuşit astfel să se impună ca noua paradigmă a ştiinţei.
Sursa: Formol în Nas.
Foarte frumos.
RăspundețiȘtergere