EVA MEA CU CIUNGA-N PĂR

Eva mea cu ciunga-n păr ©         

M-am suit cu ciunga-n păr, martalog şi apucat,

Dup-o evă, într-un măr; Doamne, greu am mai urcat!         
Tot cu ciunga-n păr şi ea, diafană pe o cracă,                      
Eva-n măr mă aştepta, eu buiac, iar ea bunoacă.                  

Cracii-n crăci îşi împletise eva mea cu ciunga-n păr.          

Părul lung şi-l despletise în miros de calapăr...

Şi am stat cu eva-n măr, eu baibac, ea pâdpâdâcă,   
Păru-i s-a-ncâlcit în păr, iar acum ea-mi poartă râcă.          
           
Cot la cot de-am mermelit-o, doru’ n-am putut să-i sting,  
N-a fost miez, c-am brehănit-o, n-am putut nici s-o ating.  
Rând pe rând am încercat să ne-atingem, n-a fost chip,      
Nici pe faţă, nici pe blat. Doamne, îmi venea să ţip!                       

Mă uitam ca bou-n ţeavă, nu bungheam că-s în astral,        
Nici că nu mai sunt din pleavă, nici că nu-s perimetral.      
Făr’de-o chilflă la pateu, uaca uaca printre stele,    
Iac-aş-am aflat şi eu, de-universuri paralele.

Poezie de Dan Ioaniţescu ©